*O scurta insertie ce va disparea dupa sarbatorile pascale : Sper sa va bucurati de repausul acestor zile !’* 

Cum o combinatie nefasta de raceala – amigdalita – viroza ma mentine in ”forma” o sa incerc un articol mai usurel pentru perioada aceasta. Noutati din metal am mai tot dat eu si inca le mai postez pe bangyourbrain . Avand in vedere starea mea cu totul speciala (de semiconstienta cauzata de febra), o sa incerc niste materiale mai usurele pe ziua de azi si chiar albume romanesti.

1.Fara Zahar – Neamul lui Penes Curcanul (2008)

Nu mai ascultasem un album romanesc din 2006 , de la Dinu Olarasu si al sau Altcumva. Pe baietii de la Fara Zahar i-am urmarit mai mereu, de la primul album (Amenintarea Faitonului) care i-a impus drept un concurent serios pentru Casa Locco pana la al doilea efort discografic (De la Dorohoi) care nu m-a impresionat. Daca cei de la Casa Locco au ramas fara idei de vreo 3 ani de zile, Fara Zahar inca mai au cate ceva de spus la nivel liric.
Neamul lui Penes Curcanul este un album bunicel insa ca orice material de tip parodie devine destul de repede plictisitor, mai ales dupa ce ai retinut piesele si versurile simpatice. Ceea ce admir la cei de la Fara Zahar este faptul ca mai si baga si o chitara pe alocuri si ca in loc sa preia in regim de plagiat negativele (asa cum face concurenta) au decenta de a modifica sau compune liniile melodice.
Piese care merg : Despre starea natiunii, Dunitru (un fel de Nu Metal taranesc, merita ascultata), Lav Stori (cea cu videoclip) si Neamul lui Penes Curcanul. Nici Ali Luia si Hai iubito nu sunt rele. Remix-urile n-au ce cauta pe materialul asta.
In concluzie : Dati-i o sansa neamului lui Penes Curcanul. Este mai bun decat albumul precedent (De la Dorohoi, cel cu ”Cateaua”) dar nu mai bun decat materialul lor de debut.

2.Poets of the Fall – Revolution Roulette (2008)

Poets of the Fall sunt o trupa mai speciala in playlistul meu. Din moment ce nu ascult alternative, considerandu-l repetitiv si lipsit de substanta, prezenta unei trupe de alternative\indie in playlist este intr-adevar ceva nou.
Trupa finlandeza formata din oameni cu experienta care nu mai sunt chiar la prima tinerete (bat toti spre 40 de ani), Poets of the Fall ofera o abordare ”poetica” (culmea !) a conceptului de alternative. De la primul album din 2005 trupa a cam tinut topurile finlandeze timp de trei ani consecutiv. Cea mai cunoscuta piesa a lor de pana acum ramane Late Goodbye pe care ar fi pacat sa nu o ascultati. Are versuri simplute (spre deosebire de Illusion and Dreams de pe acelasi album, de exemplu) dar atmosfera face tot.
Revolution Roulette este al treilea album al baietilor si reuseste sa-i mentina sus. Desi au lansat deja doua single-uri de pe el (The Ultimate Fling si urmeaza Revolution Roulette, deja lansat in Finlanda) cea mai buna piesa mi se pare de departe Diamonds For Tears, o combinatie soft alternative\metal cu niste versuri foarte bine slefuite. De altfel, intreg materialul (de vreo 11 piese, toate lucrate) baleaza intre soft-rock si metal alternativ. Imi place oricum mult mai mult decat Carnival of Rust de pe care am retinut doar Locking up the sun.
Ca sa va dau o idee despre cum suna ultimul Poets of The Fall, va las cu niste versuri din piesa sus amintita, Diamonds for Tears :

In these days of manmade wonders, we still bicker over flies
You come seeking for forgiveness and I’ll be forced to choose my side
If I deny you what you’re searching, do I do it out of fear
Am I ruling out my reason, killing that which I hold dear

Out of my way I’m coming, with an excuse just underway
Reality’s so daunting, and I’ve got no way to explain

Beacause when you’re sound asleep next to me, I know you’re the one
So when I hear you calling my name, why do I turn away to run
I guess that’s why it’s raining diamonds, sweet happiness in tears
Crying heaven shed your diamonds, diamonds for tears

Ce intentionam sa mai bag aici ? Pai voiam sa scriu despre reuniunile de trupe din ultima vreme, incepand cu titani ai perioadei optezicste si incheind cu Aqua, reuniti de foarte putina vreme. Nu e timpul pierdut si nici blogul. O sa revin cat de curand pe tema.

P.S : Azi am pus mana pe o revista My Band. Lasand la o parte gustul discutabil si publicul la fel de discutabil al revistei, scriitura de-acolo are cateva probleme. Pe langa cateva articole digerabile (chiar si pentru cei mobilati sus) am gasit si doua articole (semnate de aceeasi persoana) despre thrash si emo. Ambele mi s-au parut slab documentate si bazate pe informatii dubioase. Lasand la o parte ca unul dintre ele incuraja lumea sa ia parte la trendul emo si confunda emo cu minimalist, cel despre thrash sustinea ca trupe ca Anthrax sau Slayer s-au lansat dupa Metallica, cumva copiindu-le stilul. Tot de-acolo aflam si ca death metalul este ”mai complex si mai greu de digerat decat thrash-ul”.