Paranoia apelativelor

Cadru familiar : Trei muncitori asudati in pauza de masa.Unul dintre ei, cu urme de salam pe la gura se intoarce catre ceilalti doi si le spune : Si ce mai spun domnii ? Raspunsul vine logic : Ce sa spunem , maestre ?

Cadru familiar 2 :  Doi pensionari, fosti muncitori asudati se intalnesc pe strada. P1 : Ce faci doctore ?  P2 : Bine profesore !

Evident ca nu este vorba de maiestrie, de vreun doctorat sau de vreo facultate in scurtele dialoguri. Este vorba despre apelative, nimic mai mult. Impactul apelativelor asupra stimei de sine nu este o noutate. Folosim apelative ca sa ne autogratulam (atunci cand suntem ironici sau  condescendenti) , le folosim pentru a ne lauda sau a arata un fals respect sau pur si simplu pentru a jigni.

Ne place sa fim strigati ”maestre”, ”profesore” , ”sefule”, ”doctore”, nu-i asa ?  Dar ce se intampla cand incepi sa interiorizezi valorile asta ca si cand ar fi valori castigate, reale. Pai ce sa se intample, se intampla ca atunci cand cunosti o persoana noua imaginea ta minunata ti se prabuseste in cap. Chiar am intalnit oameni care se recomanda cu ”Lordul” sau ”Ma cheama Dan, dar baietii de-aici imi spun profu’ ”.

Pare ilar dar in acelasi timp realizezi ca oamenii astia sunt gata sa traga cu dintii, sa se lupte pentru un renume ce nu le apartine. Ei vor sa fie ”Lorzi”, ”Profesori”, ”Maestrii” pentru ca au impresia ca totul se reduce la nume (care nu coincide mereu cu imaginea). Se ajunge la o adevarata paranoia a apelativelor.

Internetul a permis o dezvoltare extraordinara a acestei forme de a-ti depasi virtual conditia. Aici moderatorii de forumuri au devenit ”maestrii”, administratorii ”Dumnezei” iar userii cu tone de posturi  sunt acum ”profesori”. Uneori ID-urile nici nu mai conteaza, ID-urile fiind la randul lor o forma de branding identitar  . Stim cu totii cine sunt ”overlorzii”…

Apelativele au o istorie mult mai veche decat pseudonimele. Ele variaza de la formele de respect clasice (domnule , doamna…), la formele de denigrare si la fabricatele apelative monarhice (Luminatia Ta, etc.). Lumea moderna nu face decat sa le adapteze la cerintele cotidiene. Maiestate nu mai poti fi, dar de ce sa nu fii ”maestru” ?

Uitandu-ma la jucaria asta am realizat ca daca laptopul meu supravietuieste celei de-a doua desfaceri intreg (daca nu, blogul ramane suspendat o perioada), imi puteti spune lejer ”maestre”.
P.S : Ma bucur sa apar in lista asta . Acum imi consacru timpul repararii laptopului si contactarii celor de la Icanhazcheesburger pentru faptul de a nu-mi fi dat credit pe o poza. Despre poza si ”lol”-ul asta este vorba… (lol-ul nu a intrat insa poza este a lui sandy)

33 Comments

  • Mi se pare penibil şi ori de câte ori aud aşa ceva am un rictus care trece cu greu. Pe vremuri, apelativele de genul celor menţionate mai sus erau folosite pentru a desemna persoane care chiar aveau autoritatea necesară de a fi denumite aşa. Astăzi, când vitele astea au ajuns să se adreseze cu “patroane” unui posesor de kebăbărie împuţită, ele nu mai reprezintă o recunoaştere socială, cum era, să spunem, pe vremea lui Caragiale, ci de-a dreptul o injurie.

  • Sefu’ este cel mai comun apelativ, desi ”sefu” nu e tocmai sef…

  • Ma cheama Vlad, dar baietii imi spun Iisus.

  • Mai bine, ca altfel iti puteau spune ”tamplarul” cand erau suparati pe tine :))

  • Chiar e o realizare sa fi tamplar, instalator sau sculer matriter, cred ca sunt meserii mult mai rare decat, sa zicem, profesor.Pe cand o schimbare de trend?”ce faci bai tamplare?”.Ce naiba vreau si eu sa ajung popular si asa Iisus nu mai e la moda.

  • hmm… da, am auzit si eu pe cineva adresandu-se strainilor cu “printisorule”, sau pensionari care vor sa fie numiti “domnul director” in continuare. Si mie nu mi se pare penibil, ESTE penibil.

  • Hai sa nu-i jignim pe domnii directori 😀

  • niciodata n-am folosit apelativul ” sefu’ ” si incerc pe cat posibil sa n-o fac. nici macar directorului firmei la care lucrez nu-i spun sefu’ desi el e sef de drept.
    nu-mi place sa ma ploconesc asa ca nu pup oamenii in fund cu tot felu’ de apelative d’astea. cand ma opreste vreun politai nu ma duc la el cu “sefu’, stiti, nu se poate sa…” ci il las in pace sa-mi completeze amenda. prefer sa platesc amenda decat sa-l linguesc pe agent.
    mi se pare lipsa de respect de sine sa le vorbesti oamenilor astfel.

  • Daca ei nu asteapta un astfel de tratament, este intr-adevar lipsa de respect.

  • E nasol, din tati se trece in ”taticutule”.

  • Acuma, mai nou apărut un nou apelativ: tati. I really hate it!

    “Ce faci, tati?”
    sau
    “Tati, frâna. De mână.”

    Şi cel mai penibil e când îţi spune aşa o mahulă cu 10 ani mai mare ca tine! 😀

  • Da, dar astea sunt dragute, ”cuddly”. Nu se asteapta ingerasul sau ”baietelul” sa-i zica asa toata familia 😛

  • eu mai zic adesea “Copilule”,”ingerash”,”mami”, etc…

  • Pai da, apelativul are rolul ala de minimizare…

  • mie imi zice “sandy” toata familia…bunica, Dumnezeu s-o ierte imi zicea “sandutza”

  • e interesant cand vezi oameni care, atunci cand cer informatii cu privire la o strada sau un obiectiv din oras, ti se adreseaza cu fratioare sau fratele meu. eu cred ca vine de la dorinta de a nu parea mai prejos decat tine prin faptul ca nu stie si deci se autositueaza la nivelul tau prin cuvantul “frate”.
    alt episod interesant este cand apelativul tinde sa devina pagina personalizata pe hi5, care pagina tinde sa fie postata prin vagoanele de metrou. (exemple ar fi “fotbalistu”, “gloriosul” sau preferatul meu “creierul”)

  • Se mai poarta si “generale”, pentru cei a caror virsta depaseste usor 40 de ani desi omu’ poate se pregateste sa iasa la pensie ca sofer de camion. E un snobism care ne caracterizeaza si care de la an la an tinde sa ajunga un fel de apanaj al romanilor.

  • in primul an de facultate aveam un coleg de camera care nu ma scotea din “sefu'”.Ulterior,a avut o cadere nervoasa si a inceput sa-mi zica pe nume. Aveam alt coleg de camera care ii zicea celui de mai sus “Ioane”. Cand primul s-a saturat sa fie “Ion”,l-a confruntat pe “generator” (“Ce,ba? IO sunt Ion? TU ESTI ION BA! EU SUNT MAI DESTEPT CA TINE!”). Ah,multe certuri,it was really something to watch 😀
    Mi s-a zis si “maestre” de cateva ori. Nu mi-a facut placere,ba chiar strangeam din dinti.
    De altfel,nu cred ca celor care se cunosc destul de bine si stiu ce sunt,ce nu sunt si ce pot deveni ,le place sa primeasca un “doctore” in fata,daca ei n-au nici o treaba cu medicina. Iar “Mi se spune …” cred ca e folosit drept pickup line,e o intreaga metoda,”fa-ti prietenul sa arate bine”.
    Iar ce ai zis in legatura cu forumurile e adevarat,mai ales in Romania :)) oricum,mania de a fi in controle ceva omenesc,de aici si treburile cu super moderator,moderator,bla bla. Oricum forumurile romanesti sunt de multe ori o ciorba si nu poti purta o discutie decenta fara a devia. Discutiile raman a fi purtate pe viu,sau macar pe mesenjer. Poate mai revin asupra identitatii mai tarziu,ca nu ma gandisem si la aspectul asta.

  • Linguseala asta cu ”sefu” e mereu interesata sau cel putin releva o caracteristica generala a personajului , zic eu…

  • Cind am terminat facultatea si m-am angajat un prieten din gasca se amuza strigind de la mare distanta… dooooomn proooooofesooooooor! Iar eu ma ofileam… Sa nu rida baietii de mine!
    Cind mi-a trecut jena asta a renuntat si el sa strige dupa mine pe strada.

  • Eu zic la tătă lumea “păpușe”. Sincer și din toată inima.

  • Cel mai des intalnit de mine: tati, maestre si dom’ sef (care suna tare amuzant)

    Mie mi s-a zis “tati” desi sunt fata, dar presupun ca sexul nu e un impediment..
    Mai e pana o sa imi spuna lumea: saru’mana “maestra”

  • White Wolf : Pai ce e asa de rau la domn profesor 😛 ?

    Raluca : Am vazut, it’s kinda fun 🙂

    Ankanca : Tati e ca papusa.

  • acum sa ma oftic ca ma cheama dan si mi se zice “de ce”? :))

  • Regret dar cred ca voiai sa spui ISTERIA sau OBSESIA apelativelor. Aici in titlu PARANOIA nu are sens. A fi paranoic inseamna a fi exagerat de banuitor.
    In alta ordine de idei nu folosim apelativele la misto mai mult decit anglo-americanii fii sigur.
    Avem insa obsesia titlurilor universitare.

  • Lucius : Well, am scris postul de pe un PC unde editare insemna sa astept 10 minute…asa ca l-am lasat in forma originala, de draft.

  • krossfire..
    dar de ce tre’ sa fi asa de suparat pe apelativele oamenilor? e drep, “sefu” nu mi-a placut nicioadata si singura data cind folosesc un apelativ (pu**ke) e cind vb cu prieteni care ii stiu de 10 ani, dar daca as auzi 2 muncitori care se stiga cu “profesore” si “doctore” m-as tavali pe jos de ris. inafara de libidinosul “sefu'”, “profesore” si “doctore” nu se cred spun fara autoironie.

  • raluca hritcu, scuza-ma dar de asta e Romania vazuta asa in momentul asta. Pana in 2000 era in regula sa te strige pe nume, acum vrei sa ti se zica nu stiu cum, ca deh’…asa ai visat tu. Chiar nu suport apelativele care nu au catusi de putina legatura cu persoana respectiva, exemplu care s-a mai dat aici: intrebi o cioara ceva si te ia cu fratele meu!(automat ma gandesc ‘mias p**a in tine, ai vrea tu sa-mi fi frate) + asa-zisii cocalari care isi alinta printesele(pe care doar ei le vad frumoase) cu apelative care contin ‘nspee mii de K,SH, U si magarii din astea. Cand ii aud rad si cu c**ul de ei. Nu pentru “modernismul” asta ne placeau strainii intr-o vreme, ci pentru frumusetea si simplitatea Romaniei si a romanilor in general. Sincer, eu nu vad bine generatiile care vin dupa noi, astea gen 10-15 ani.
    edit: nu sunt Vlad-ul de mai sus :))

  • Am 50 de ani si va asigur ca nu faceti decat sa redescoperiti roata. Toate apelativele astea enervante dintre oamenii simpli au existat si acum 100 de ani. “Tati” era in limbajul golanilor si in tineretea mea, in anii 80(sau “taticu”, “omu”, “suflete”, “hombre”).
    Iar titlurile pompoase la situatii sociale modeste sunt din America. In SUA tehnicianul (un fel de maistru) care umbla cu vidanja sa curete rahatul din canalizari este “sanitation engineer”. Orice salon de coafura de 2 bani cu 4 scaune este “beauty parlour”. Sau simplul fapt ca in SUA orice sat nou intemeiat de colonisti, cu 200 de suflete, in sec. XIX, era automat botezat “town”, ca sa arate ei europenilor ce au reusit ei sa faca acolo.

  • N-avea nimeni pretentia ca e ceva nou, doar ca au devenit extrem de iritante. In copilarie, cei care-si aruncau apelative pe banda rulanta erau etichetati intr-un anume mod.

  • Tot acum 30 de ani intre baieti era apelativul cretin si fara sens “bulan”. “Salut bulan!”; “Hai bulan sa bem ceva!”.

  • Ehei in copilarie si tinerete, daca suntem sanatosi, putine lucruri ne deranjeaza cu adevarat. Acuma, ca adulti, retrospectiv, ne deranjeaza.

  • E si acum, din celebra reclama ”rdeesh” (dic ma Bulan), dar e mai degraba porecla unui personaj.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.