Targetul umoristilor s-a largit. S-au facut “studii” si a reiesit ca majoritatea populatiei este in targetul, proscris de tine, tembeloid. A fost nevoie ca un grup, Vacanta Marea a dat tonul, sa inceapa si s-a declansat sarabanda.

Pai in ziua de azi nici lumea nu mai are rabdare sa asculte poanta pana la sfarsit , vrea sa rada instantaneu .

Umorul se produce acuma pentru televizor , iar televiziunile cumpara umorul la kilogram , nu la poanta .

Vacanta Mare si Divertis si-au pierdut farmecul de cand au inceput sa apara constant la TV. Un artist, oricat de talentat ar fi, nu poate sa scoata 1 ora de umor de calitate pe saptamana. Dar banii vorbesc, contractul este contract, asa ca oamenii s-au pus pe glume ieftine.

Si mai rau. Uite eu am (re)vazut recent cateva sitcomuri britanice: Black Adder si Only Fools And Horses. Ambele au maxim 8 episoade pe sezon si ti le recomand si tie ;).

Eu zic ca Povestea lui Make te contrazice, eu zic sa o urmaresti la mine pe blog eventual de la primul capitol sa te convingi.
Garantat iti va aduce zambetul pe buza de sus, pe cea de jos nu stiu si nu ma bag. 😀

Pana nu vom inceta sa parodiem politicieni autohtoni si lumea buna din Romania nu vom avem cine stie ce umor, cred eu. Ma gandesc ca “umoristii” de la noi nu pot fi acuzati ca nu au subiecte ci doar privitori cam tembeli dar consumatori docili. Eu nu am putut schimba postul de pe OTV(folosesc doar un exemplu etalon) pentru ca practic mi s-a blocat degetul pe telecomanda, intri in soc cand vezi ce e pe acolo si nu poti sa reactionezi atat de genial e penibilul.
Daca am reusi sa imitam ceva gen Little Britain probabil am gasi un fagas din care sa ne revenim. Nu cred ca bruscand spre un umor inteligent privitorii se vor destepta peste noapte; si sa nu uit, totul sta in educatie – dar aia bunã despre care cu toti credem ca o avem, pana patim un soc de articulatii si iar nu putem schimba de pe OTV pentru ca penibilul e tare contagios.

“I’ll kick you in the nuts” e hilarious – avand in vedere contextul – spusa cu naivitate de Cartman in momentele in care se incurca.
La fel si “suck my balls”. Si “you have sand in your vagina”. :))
Which reminds me. Nu sunt un tip amuzant, dar imi face placere sa-mi storc creierii, din cand in cand, pentru a scrie material de stand-up. N-ar trebui sa neglijez genul ala de articole. 🙂

Exista si posibilitatea ca multi sa devina mai tampiti decat am putea tolera…

Cred ca merita sa incerci măcar o data, just for fun.
Iar publicul trebuie educat – acum e la stadiul – le arati un deget si rad, iar dacă nu e suficient bagi o injuratura si succesul e asigurat. 😛

Holy shit =))) Tocmai am ascultat I love the girls of 13 years old =)) ma rog, vreo 30 de secunde, cu tot cu lagu de la flash, care a cantat putin si dupa ce am inchis tabu :)) E prea penal omu, iar versurile sunt extrem de gay. Nu e pedofilie ca nu cred ca are cu ce :))

Prefer să mă uit la cu totul alte personaje decât cele româneşti. Mai sunt unele puseuri de umor pe ici pe colo pe la trupele romneşti, dar slăbuţi rău. Aş recomanda stand-up-urile lui Robin Williams sau Cris Rock sau de ce nu şi ale ventrilocului Jeff Dunham, deşi acesta din urmă a luat-o pe calea serialului TV, aspect care probabil va păli din umorul său de situaţie:)

Am vazut recent pe youtube ultima inregistrare cu Stan si Bran (era prin 1956) si atunci am stat si m-am gandit: Ce greu e sa faci lumea sa rada fara sa apelezi la replici indecente, la imitatii de prost gust, fara zbenguieri penibile. Acum 70-80 de ani, unii reuseau.

Chiar si mai recent si mult mai aproape, show-urile Divertis din anii 90 pastrau acea ironie si acele glume aparte ce ma faceau sa rad mereu. Sau monologurile lui Horatiu Malaele aveau acel touch fin …

Iar acum, La bloc, State, si alte productii de toata jena. Ce ma ingrozeste nu e doar lipsa acuta de umor ci mai ales ca sunt destui care rad cand vad asa ceva …

Dar, mai e o speranta, am vazut unele stand-uri chiar bune, sunt oameni ce mai stiu desena rasete. Dar nu prea mai e mainstream, din pacate.

Umorul românesc nu a murit doar datorită calităţii slabe a producţiilor, după ce că publicul ţintă este unul cu un intelect sub medie, conţinutul e lipsit de diversitate, de ani de zile rulează 1-2, maxim 3 poante, numai contextul fiind uşor schimbat şi numele personajelor.

Daca – citit si placut, iti gasesc si tie ceva de facut pe langa Make, ca mai am nevoie de personaje si esti un candidat excelent. 😀

divertis, care erau simpatici la inceputul anilor ’90, au ajuns pe niste piscuri ale scarboseniei greu de atins.
eu zic ca umorul de calitate e oarecum conditionat de un anumit background, poate o stare de spirit a ta, poate una a receptorului, care sa ti-o transmita asa, pe o cale aproape paranormala. si de o inteligenta ridicata, si de subiecte care raman, si de un anumit simt al ironiei, si de intelegere fata de personajul ironizat… toate astea existau la Caragiale.
despre PS > din cate stiu, tema cu fetele de 13 ani e de actualitate in spatiul ex-sovietic, care are o trista reputatie de furnizor al industriei de specialitate. desi as inclina in anumite momente sa cred ca in loc de “girls” voia sa zica “boys”. cat despre linia melodica si interpretarea lui Sasha, nu-mi plac, dar pot fi imbunatatite cumva astfel incat sa ajunga la nivel de copie The Cure sau alte trupe asemanatoare. am dat pe un clip related “Do you like my sexy lips?” care e deja o evolutie in sensul asta. iar impresarii il pot conduce cu succes pe potecile pe care au luat-o O-Zone.

Si totusi il apreciez pe Caragiale. De altfel se numara printre preferatii mei. DAR, si aici e un mare “dar”, nu pentru umorul sau il apreciez. Ci pentru atitudinea caustica. Caragiale nu a scris niciodata umor. Precum nici nu cred ca s-a considerat vreodata amuzant. Iar cei vizati de el cu atat mai putin. Caragiale a scris satira. Pentru ca ce-i drept pe vremea aia, “castigat” inca mai “ridendo mores”. Dar din pacate, la fel ca la orice alt medicament utilizat suficient timp, am devenit imuni la asa ceva.

Am văzut că nu vă amuză scrisul lui Caragiale. Mai citiţi şi altceva decât “O scrisoare pierdută”, din liceu. Piesele de teatru erau pentru mase. Citiţi schiţele lui, încet şi atent. Încercaţi “Scrisorile unui egoist”, “Emisiune monetară” şi altele, apoi veţi prinde gustul. Dar trebuie dispoziţie şi răbdare pentru a înţelege şi a găsi fineţea.