Cum a murit indoiala
Captivat temporar de resursa de glume a corporatistilor, blamatul 9gag, am inceput sa ma gandesc la un efect mai putin studiat al democratiei online…
Dupa vreo 10 glume destinate pustilor de 12 ani, am abandonat site-ul in favoarea scrijelitului pe blog. Ce mi-a ramas totusi in minte din sutele de ”meme”-uri salbatice au fost glumitele de tip ”That awkward moment when…”. Genul asta de formulari, vazute cu ani in urma pe Reddit, presupun expunerea unei situatii jenante, in baza unui acord tacit cu cititorul. Momentele in sine variaza de la amuzamente cotidiene, pana la lucruri pe care pana recent nu le-ai fi spus nici parintilor.
Subiecte legate de sex, gafe majore sau chiar boli devin material umoristic, odata ce li se adauga o poza zambitoare si un text de multe ori redundant. Daca nu stiti la ce gen de ”umor” ma refer, dati rapid o fuga pe 9gag sau memecenter.
Ce incerc sa spun nu e ca genul asta de umor ar fi un lucru rau. Din contra, tind sa cred ca e o forma de defulare psihologica rudimentara. Poate fi amuzanta pentru ca “e adevarata” si e amuzanta pentru ca “e jenanta”. Sunt ticuri sau obsesii care tindem sa credem ca ne apartin, ticuri si obsesii pe care generatia mea le baga sub pres. Cui te confesai in cazul unei stangacii extraordinare in prezenta sexului opus? Cu cine ai fi vorbit despre masturbare la 13 ani? Cui i-ai fi marturisit mica ta obsesie de a verifica de trei ori toate usile inainte de a iesi din casa? Ma rog, ati inteles ideea…
In cazul generatiei mele si a celor precedente, a existat mereu un buchet de tabuuri care sperai sa dispara cu varsta, nu printr-un raspuns direct. Chiar daca cel din fata ta avea acelasi fetis nevinovat, niciunul n-ar fi recunoscut in veci ca face asta. Prin urmare, prietenii erau scosi din schema cand venea vorba sa discuti despre ”asa ceva”. Parintii ieseau si ei, desi poate ar fi fost singurii capabili sa dea un raspuns autorizat. Deci, ce ramanea de facut decat sa crezi ca esti “putin ciudat” si sa bagi dilema sub pres?
Un deceniu mai tarziu, Internetul a facut loc pentru toate dilemele si flatulatiile mentale. E suficienta o raita pe TPU, Yahoo Answers sau pe multe dintre asa zisele ”site-uri” de umor pentru a vedea ca totul, dar totul, poate fi supus dezbaterii publice. Pisica ta nu mai respira de trei zile? Execelent, intreaba daca e de la mancare! Ti-a iesit o alunita intr-o zona intima? Superb, porneste un fan club! Esti gata sa faci o alegere care-ti va afecta viitorul? Intreaba niste straini!
In prima faza, ai fi tentat sa apreciezi modul in care ”indoiala” se scufunda intr-un noian de informatii mai mult sau mai putin utile. In fond, genul asta de mici frustrari contribuiau la o stare de tensiune si alienare a pustilor de liceu si generala. Punand astfel problema, am spune ca Internetul face o treaba excelenta in a ateiza populatia, pentru ca fricile sunt din ce in ce mai greu de speculat.
La o a doua privire insa, cantitatea enorma de defulari si glumite bazate pe ”momente cand” arata pe de o parte deteriorarea relatiilor parinti-copii si pe de alta parte incurajeaza o sinceritate ingrijoratoare. Vrem nu vrem, mizilicurile alea zilnice erau parte a personalitatii noastre intr-o perioada in care era extrem de greu sa ai efectiv personalitate (liceul, de exemplu). Fara “indoiala”, ajungi sa te scufunzi si mai usor in multime si, chiar mai grav, sa accepti orice comportament ca fiind ”normalitate”.
Faptul ca Internetul iti faciliteaza intalnirea cu oameni “ca tine” actioneaza si terapeutic, dar si ca un catalizator. E linistitor sa stii ca ”e ok sa o dai in bara la primul sarut”, dar nu-i ok sa ti se spuna ca ”tendintele suicidale sunt absolut normale”. Asta cu atat mai mult cu cat intrebi oameni la fel de debusolati si prostovani ca tine. Mai mult, sa nu uitam de mostenirea lasata de genul asta de reziduuri online. Pustii de acum s-ar putea sa traga ani buni pe baza unei tampenii spuse in clasa a sasea sau a unui clip YouTube in care isi spun parerile despre o lume pe care inca nu o cunosc.
Da, e adevarat ca am eliminat ”indoiala”. Din pacate, am inlocuit-o cu un spectacol ieftin al confesiunilor, unul in care la final nu mai aplauda nimeni.
P.S: Ca un off-topic, simt nevoia sa repet un link la o imagine pusa si pe Facebook. Daca si asta e o culoare, propun ca toti barbatii sa intre intr-o greva daltonista…
- krossfire
Un simplu haiduc al cuvintelor.
- După multă vreme, niște muzică… September 7, 2024
- Sindromul impostorului și impostorii fără simptome August 11, 2024
- Să nu ne supraestimăm... July 15, 2024
- Bucuria de copil June 29, 2024
- Auziți, dar voi pentru ce mergeți la concerte? June 13, 2024
Hmmm, cred ca este mai degraba benefic decat nociv pana la urma. Chestia cu “baga-ti ciudatenia sub pres” risca sa faca monstrii mai incolo daca nu este exprimata in vreun fel.
Pana la urma este si asta un semn al evolutiei, sa toleram mai usor in ziua de azi comportamentul pe care acum 30 de ani il consideram mai… radical.
Cred cu tarie ca internetul iti largeste orizonturile, desi da, poate sa te duca intr-un loc nu prea placut daca gresesti calea :). Dar ce pot sa zic bazat pe experienta proprie, cei mai coerenti oameni, cele mai clare opinii, cele mai bune informatii le-am gasit pe internet (preponderent scrise de straini, ce-i drept).
Ma rog, am cam aberat pe langa subiect, sunt cam adormit, scuza-ma :).
Off : vezi ca linkul din PS e acelasi cu cel de mai sus cu “s-ar putea ca ani buni”.
Nu pot sa spun ca nu vad si partea buna a lucrurilor.
Merci pentru atentionare, am schimbat linkul 🙂
Asta e cel mai periculos revers al internetului: excesul de informatie, mare parte din ea bagatelizata. Vorba ta, cand tendintele suicidale incep sa para normale, iti pui un semn de intrebare.
Si postezi imediat intrebarea pe TPU, unde cineva care deja s-a sinucis o sa-ti raspunda ca e ok.
Adica tu credeai ca o coapsa de nimfa este incolora, inodora si insipida ?!
Eu nu intelesai ce scrie in imaginea amuzanta .
In care dintre ele?
Prima e o gluma de tip ”Momentul ala dubios in care ii dai cuiva adresa de e-mail facuta la 11 ani” (stii tu, momentul in care nu vrei sa-i dai adresa profesionala si-i dai o chestie gen “costelmagnificul@yahoo.com”.
In a doua, unde nu se vede grozav textul, cineva intreaba pe TPU daca exista oameni care-i pot povesti pe scurt “invierea lui Lazar”.
Democrația online e de fapt o augmentare a fiecărei trăsături – spre deosebire de ‘democrația’ socială, unde vrei, nu vrei, te întîlnești cu oameni diferiți de tine, oameni statistic medii, în online întîlnești oameni similari cu tine care te vor ajuta să-ți transformi fiecare trăsătură într-o chestie uriașă, fiecare temere într-un obstacol de netrecut, fiecare curiozitate într-o trăsătură definitorie. Și, să nu uităm, foarte important, cea mai mică problemă devine o boală mortală. Depinde de caracterul tău ce alegi: dacă ești optimist, alegi chestiile funny și devii o caricatură. Dacă ești pesimist, alegi chestiile emo, și devii o depresie ambulantă.
De-asta mă gîndesc uneori că televizorul e mai bun ca internetul. Fiindcă vrei nu vrei, la televizor curg niște chestii medii, mediocre, pe care nu le selectezi tu – pentru că dacă le selectezi tu nu ai diversitate în alegeri, vei asculta aceeași muzică pînă mori, vei citi aceleași glume, vei întîlni aceiași oameni și în general îți vei augmenta fiecare trăsătură morală.
costelmagnificul@yahoo.com există. 🙂
Televizorul nici nu permite feedbackul din partea ta, motiv pentru care orice informatie livrata la modul asta va parea mai putin credibila 🙂
Nelinistitu: Vezi, s-a dus naiba surpriza mea 🙂
@krossfire pe principiul “You will obey my authority” informația prin broadcast unilateral e mai credibilă – tocmai pentru că cei care pot da feedback nu dau. E motivul pentru care isteria antenistă reușește. Adevărul e o frază repetată suficient de mult (chiar dacă e falsă).
Mmm, n-as merge pe teoria glontului de argint. Informatia nu e credibila, cat e mai usor de digerat (fara competitie) 🙂
Prima poanta nu o pricepusem .
[…] a început de la această postare a lui Krossfire pe care v-o recomand, Nu pot să nu-i dau dreptate – dacă e ceva de reproșat e că nu a dus […]
Internetul abunda de informatii , totul este sa stii sa le si “filtrezi”.
Mie, coapsa de nimfa si coaja de ou imi par identice :)) sau sunt daltonist ?
Probabil nimfa e mai pura 🙂
Iar am uitat sa dau publish la articolele din draft. Oh well, no worries, vedem mai tarziu 🙂
(scuze dacă a mai spus cineva asta)
Pe lângă faptul că primești informație ca apă de la hidrant prin Internet s-a omorât nu numai îndoiala, dar și personalitatea(ai zis de scufundarea în mulțime, dar cred că e mai grav decât sugerai). Lucru care mi se pare mai mult decât evident în comunități precum cea de pe 9gag, ai cărei membri au reacții reduse la răspunsuri automatizate, previzibile, banale. E de-a dreptul sinistru să auzi un student vorbind în memes…
E si mai sinistru sa-i auzi pe altii razand cu lacrimi la replicile lui.
frate, generatia robotzi isi merita numele pe care i l-am dat io acuma, acela de generatia robotzi
da, sunt anacronic: pe vremea mea era mai bine, radeam la 2 stupid dogs si cand aveam dileme de genul primul sarut il incercam si pe al doilea
teoria falsului progres: stiinta invers proportionala cu calitatea umana
tot ce se poate
suntem praf, asta-i clar, azi am descoperit ca exista o scoala de blog…hai sa moara ma-ta (poti sa scoti la editare daca ti-e frica de inimi fragile si sensibile)
dar fruntea sus si zambetul pe buze: ce-i mai rau vine din urma. sunt io hater? io spun ca sa avem putintica rabdare
O scoala de blog?!?!!
Acum am vazut si eu. Nu stiu daca ideea in sine e rea (sunt zeci de mii de porcarele cu numele de blog care populeaza online-ul – autorii ar merita pusi cu botul pe carte). Ma distreaza insa ideea ca poti capata ”aptitudini in copywriting si PR”. Desigur, le-ai putea capata si terminand o facultate si muncind cativa ani buni in domeniu, dar sigur e mai usor asa 😀
si, fara discutie, e mooolt mai trendeee ashea
Excesul asta de informatie nu face decat sa arate lucruri pe care le stim deja, dar intr-un mod mai general, in loc sa fie ceva local.
@Cerbulvechi – Scoala de blog mi se pare o idee ok pentru cei care vor sa invete sa isi structure mai bine blogul si sa nu mai scrie la un nivel amator. Sau mai bine zis ii ajuta cu sfaturi si idei legate de blogging. Nimic complicat.
Apai legat de culoare coapsa de nimfa, iti zic ca eu is in ceata si cand vine de culori ca stacojiu, turcoaz secundar (sa-mi trag palme, sunt doua tipuri de turcoaz) si cositor oxidat.
JMarius: Stii care-i baiul? Asta cu scrisul are si o doza imensa de talent nativ. Daca tot e scoala de blogging, sa le spuna cineva (cum ni s-a spus si noua in facultate): nu sunteti altceva decat bloggeri (nu sunteti scriitori, cu alte cuvinte…si nici macar jurnalisti sau copywriteri).
Turcoaz secundar? Cred ca in engleza e vorba de “Cyan” (turcoaz clasic) si “Teal” (turcoazul spalacit, mai inchis).
Drept e, trebuie si ceva talent pentru a scrie Bine.
Cat despre culori, tot aia e pentru mine. Pentru ca ochii mei si asa nu reusesc sa distinga diferente prea mari.