What are those things ?

Postul de fata nu are vreo intentine filosofica ci este mai degraba o constatare in genul celei despre ecranele din filmele SF.

Trebuie sa recunosc, cum am mai recunoscut si in alte ocazii ca am uneori bizara placere de a urmari filme horror. Astept anual ca din pleiada de B-category movies si din cele 2-3 care lovesc marele ecran sa apara si unul bun. Nu stiu daca am vazut cinci horroruri decente la viata mea dar au fost cateva care au meritat. Pana la urma, e cum zicea Frozen : Majoritatea horrorurilor recente au ceva mai mult creier decat o comedie spumoasa dar nu destul cat sa te faca sa gandesti. Te relaxeaza.

O intrebare care m-a iritat inca de la primele filme de gen vazute si care apare recurent in zeci de filme hororr dar si S.F este banala ”What are those things ?” (sau cum ar traduce Irina Constantinescu ”Ce naiba sunt alea ?”)

Problema intrebarii asteia este ca niciodata nu este pusa la momentul potrivit si raspunsul tamp vine imediat ”I don’t know”. In astfel de momente (de panica extrema) creierul uman intra intr-o stare in care aloca toate resursele reflexelor in baza instinctului de autoconservare. Nu stiu care a fost primul regizor care a venit cu ideea ca doi oameni adusi in ultimul stadiu al fricii pot discuta pe baza motivelor care o cauzeaza.

Veti spune : Personajele raspund intrebarii tacite a privitorului, a celui care detasat de actiune dar totusi concentrat se intreaba logic ”Ce e aia ?”. Tocmai aici e problema : Genul asta de intrebari au ajuns sa irite enorm intr-o perioada in care un film de aproape 2 ore este cam 45 de minute fir epic si in rest o gargara sinistra. Privitorul fie trebuie tinut in tensiune fie trebuie satisfacut printr-o explicatie abracadabranta. E logic ca doua personaje atacate din senin de monstru/monstrii sa n-aiba nici cea mai vaga idee ce se intampla.

Partea a doua a intrebarii este de fapt forma ei trecuta ”What were those things ?”. Evident intrebarea se pune dupa ce fugarii au ajuns la adapost sau dupa ce atacul s-a incheiat. Aici sunt doua versiuni : Fie personajul enigmatic pe care toti il banuiau ca stie mai mult apare cu explicatia sau cu vreo istorie care tine mult mai mult decat ar avea timp sa asculte niste victime reale fie incep sa apara ipotezele. In ambele cazuri producatorii de filme gresesc in conditiile in care cele mai bune horrorui si S.F-uri sunt cele in care povestirea se compune dintr-un puzzle descoperit pe parcurs sau are acel ”final apoteotic”.

De ce acest post ? Pentru ca in ultima vreme filmele horror sau asa zisele ”thrillere cu accent de horror” au inceput sa puna mai mult accentul pe trairea umana, pe personaje. Acest lucru nu poate fi decat imbucurator. Exemple ar fi 30 Days of Night (unde desi exista indicii din film si banda desenata, originea antagonistilor este necunoscuta) si Cloverfield unde efectele speciale mai putine la numar lasa loc personajelor sa se dezvolte.

061011horror_title.jpg
(Bruce Campbell – Un zeu al categoriei B care ucidea mai intai si apoi punea intrebarile idioate)

In concluzie : De la monstri biblici la deseuri radioactive explicatiile abunda insa in cazul nefericit in care scenariul unui film horror s-ar transpune in realitate, nu cred ca vreunul dintre ”personaje” ar apuca sa afle explicatia.

P.S : De ce in toate filmele S.F sau horror care implica monstrii din afara sferelor normale de cunoastere, ceva trebuie sa aterizeze sau sa apara in desert ? Daca ar fi o simpla alegere strategica, de ce naiba aterizeaza\apar toate chestiile in desert fix langa baze militare ?

21 Comments

  • Vezi ca se scrie “What were those things?”…

  • Eu nu sunt pasionate de filmele horror şi nici de cele SF prea tare, dar acum înţeleg un prieten apropiat cu care am văzut în excursie ceva horror şi eu mă panicam pe acolo da` el: ”hai mă, calmează-te, asta nu-i nimic..”
    Multe din ele devin deja ca un şablon, nu au nimic surprinzător, nou în ele, dacă ai văzut 2 filme, la al 3lea deja ştii ce şi cum se mai întâmplă. Şi e naaaaşpa să anticipezi acţiunile. Nu mai are farmec.

  • Max : Oboseala, scuze

    Dida : De acord cu sablonul insa exista si exceptii insa majoritatea nu fac parte din filmele noi.

  • Fără horror. Forever, ca să mă exprim aşa. Nu mi-a spus niciodată nimic un film de gen, poate că sunt eu defect, sau mai greu impresionabil, sau nu mă prind care este partea ce trebuie apreciată…

  • Pai partea apreciata este aceeasi care este apreciata si la un film fantasy, S.F, etc – creativitatea. Ori in momentul in care tu abuzezi de aceleasi clisee e cam greu sa fii ”creativ”.

  • Am înţeles 🙂
    Ok. 🙂

  • Nu-mi plac filmele horror prin definitie, de cand ma stiu, fug de ele cat pot. Cred ca in copilarie este cauza, atunci am vazut niste filme care m-au marcat.

  • Filmele horror se joaca cu imaginatia noastra si atat. Ne fac sa visam, dar si sa tremuram.

    ps. mi-am redeschis blogul 🙂

  • Eu as zice ca mai degraba ne testeaza limitele. A fricii, a suspansului,etc.

  • Nu cred ca am vazut mai mult de 5 filme horror in my entire life. Asta pentru ca am fost traumatizata de “the birds” cand avem 4 ani. Si chiar a avut un impact major asupra mea pentru ca acum ma sperie si dramele. So people..in the future..don’t let your kids alone with the T.V…some “uratenii” might play with their imagination.

  • Colecţia SAW intră la horror, nu?
    Ai remarcat clişee in SAW? 🙂

  • Respectele mele pentru poza cu Bruce Campbell. Face toti banii 😀

  • Anahoretus : Bine ai revenit

    PS : Intreaga tema a filmului este un cliseu iar partile de ”gore” sunt la randul lor cliseistice. SAW capata un avantaj in forma produsului final cand nu prea mai stii la ce sa te astepti.

    Bluishgreen : Dupa ”Pasarile” iesisem la vanatoare de porumbei dar nu m-a lasat inima sa atac vreunul. Asteptam sa se organizeze si sa atace ei :))

    Tibi Puiu : Am cautat-o ceva. Era intr-o baza free, deci cred ca e la liber (de-aia nici n-am dat credit si n-am pus vreun watermark)

  • Mda, Pasarile m-a marcat si pe mine. Cand vad multe asa… ma gandesc ce nevinovate sunt 😀

  • Did you mean Irina Nistor aka Irina Margarina Dristor?

  • K, da-mi si mie vreo 2-3 exemple de firme decente horror 🙂

  • The Shining (1981), Dead End (2003), Rose Red (2001), Shutter (2004 – Japonez), Dark Water (2004 – tot varianta japoneza, nu porcaria americana), Exorcistul (1973 – deja nu mai are efect dar e fun to watch), Ghost Ship (2002 – Nu e atat de horror, dar merge), 28 Days Later (iar nu-i tocmai horror dar e fain), The Howling (1981), Pet Sematary.

  • Mie mi-a plăcut SAW 1 atunci când l-am văzut. [acum ceva ani buni]. Nu neapărat pentru genul pe care să zicem că îl exprimă ci mai mult prin ideea “Ce ai face ca să supravieţuieşti?”.

  • Da, da, asa-i, japonezii nu se joaca :). Imi amintesc ca citeam la un moment dat despre un film facut de Miike pentru seria Masters Of Horror: Imprint, film pe care au refuzat sa-l televizeze dupa ce au vazut ce dement e.
    P.S. Exorcistu chiar a fost fun to watch

  • Well, daca o sa cauti pe blog (sau pe Google de altfel) vei gasi o recenzie la prima serie Masters of Horror si implicit la episodul 13..acel Imprint 🙂

  • :)) ce faza tare

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *