Inca putina muzica…
Stiu ca nu prea exista fani ai recenziilor mele de albume dar mai stiu ca exista cativa care chiar citesc ce mai postez pe bangyourbrain (mai nou am un coleg nou). O sa plasez aici doua albume pe care admin-ul nu a avut inca timp sa le puna pe site. Motivele sunt simple : unul dintre ele este un album bun al unei trupe semi-anonime de power metal iar celalalt este un album dezastruos al unei trupe cunoscute. Talk about paradox…
1.Human Fortress – Eternal Empire (2008)
Voi incepe prin a spune ca Jioti Parcharidis este unul dintre cei mai talentati solisti vocali din sfera power metalului. Daca n-ati auzit de el, mai e timp. Partea buna este ca el mai canta (la Victory pe moment) , partea proasta este ca vocea lui era de departe cel mai spectaculos element din muzica Human Fortress. Cu un power metal melodic ce aborda teme tipice genului precum cruciadele si confruntarile medievale, Human Fortress au marcat un gol in poarta power metalului cu albumul ‘’Defenders of The Crown’’. Spre deosebire de prima lor productie, ‘Defenders of the Crown’ suna inchegat si era extrem de bine scris la nivel de melodie. La momentul respectiv a fost o gura de aer proaspat in smogul creat de clonele de Rhapsody si Hammerfall si de altfel unul dintre cele mai bune albume power metal scoase dupa 2000.
Cum ii gasim pe Human Fortress in anul 2008, la aproape cinci ani de la ultimul lor material de studio ? Ii gasim mai confuzi ca niciodata, lipsiti de directie muzicala si de acel element care-i facuse unici. Jioti nu a fost singurul om plecat din trupa si acest lucru se vede la nivel de compozitie.
‘’Eternal Empire’’ este oricum numai etern nu. Un produs deloc memorabil, un power metal clasic in care solistul combina vocea tipica intalnita pe discurile de power cu ceva ce aduce puternic a metalcore, adica un fel de growling infundat si monoton. Ce e mai dureros este ca riff-urile simpliste de metalcore au inlocuit si multe pasaje ce se cereau melodice in stilul Human Fortess. In caz ca va intrebati cine este noua voce de la HF, ei bine este vorba de Carsten Frank, fostul solist de la Galloglass.
Prima piesa care m-a speriat in legatura cu noul produs a fost Contrast, piesa care ‘’beneficiaza’’ si de videoclip, o aiureala vizuala ce combina reptilienii cu tipicul cantat in beci, in stilul In Flames. Piesa pur si simplu nu are directie, incepe cu un riff si o voce ok, o da in growling, o schimba pe coruri, revine la riff si la vocea clean pentru a intra intr-un solo de chitara si asa mai departe. Nu e vorba de o alunecare spre ‘’progressive metal’’ a trupei cum zicea cineva pe forumul oficial ci de ceva similar cu ce s-a intamplat cand a plecat Barlow de la Iced Earth. Trupa a inceput sa se lupte pentru a se redefini, intrand in banal. Atunci cand nu-l imita pe Jioti, Carsten Frank reuseste sa strice cam orice linie instrumentala acceptabila cu variatiile sale vocale.
Ca tot vorbeam de Iced Earth, la nivel instrumental trupa pare inspirata din Jon Schaffer si ale lui digresiuni melodice de la inceputul anilor 90’. Inca nu imi dau seama ce s-a intamplat si mai ales de ce simulacrul asta poarta inca numele de Human Fortress. Piesa The Wizard mai aduce putin aminte de vechiul HF, pana cand incepe solistul sa o dea in metalcore. The Raven e acceptabila iar Under a Spell e bunicica. When Love and Hate Collide are un riff foarte fain mai putin deranjat de linia vocala.
Spre final albumul pare sa se indrepte putin cu Lion’s Den unde actualul solist incearca sa-l copieze pe fostul solist (pentru ca piesa asta ca si alte trei piese de pe album au fost inregistrate cu Jioti). Avem parte si de un hidden track cu iz de piesa de betie irlandeza care e mai simpatica decat multe piese ‘’principale’’ de pe ‘Eternal Empire’ mai ales ca noul solist nu-si aduce contributia.
Ca sa nu fiu atat de rau, as putea spune ca privit ca un album al unei trupe noi, fara legatura cu HF, Eternal Empire ar fi chiar interesant, mai ales dn perspectiva amestecarii metalcore-ului cu powerul. Pe de alta parte, fanii vechii trupe vor avea parte de o surpriza neplacuta ascultand Eternal Empire.
2.Order Ogan – Vale (2008)
Un bun prieten a tinut sa ma bata la cap vreo doua luni cu materialul asta. Desi fan, aproape mi-am pierdut increderea in capacitatea trupelor noi de power metal de aduce ceva nou, sau macar ceva bine executat. Orden Ogan sunt niste nemti care tin neaparat sa-mi demonstreze contrariul – pe scurt : sunt buni.
Trupa nu este tocmai noua in bransa (s-a infiintat in 1996), instrumentistii si solistul cantand si in alte trupe anterior. Primele CD-uri demo precum si primul album, ‘’Testimony A.D’’ se pare ca i-au pus pe scena power\folk metalului german. Din pacate materialul nu avut in spate o casa de discuri cu un mecanism de distributie si promovare ok astfel ca pana la Vale, baietii nu au fost mai deloc prezenti pe site-urile de recenzii internationale.
Sa incep deci cu influentele : Pai cam cine te-ar putea influenta pe scena de power metal germana decat Blind Guardian, Helloween si prietenii ? Raspunsul ar fi : power metalul americana incpient, Iced Earth si putin Skyclad cu o vioara pe ici colo. In principal vorbim de power metal pe albumul Vale deci inamicii ritmurilor saltarete sa nu se teama ca vor da de un produs foarte ‘’folky’’. Sunt piese cam pentru toate gusturile, mai ales daca prindeti versiunea ‘’limited’’ a albumului care mai ofera cateva piese de pe materialele mai vechi.
Si acum o sa zica cititorii : Si bine bah, ce crezi ca nu mai sunt trupe care sa aiba influentele si stilul asta ? Sunt convins ca sunt, dar baietii astia executa magistral totul. Fara riffuri repetate la infinit, cu solouri unde trebuie si cu un solist destul de potent pe aria vocala a power metalului. Albumul se deschide cu un intro orchestral, cum sade bine oricarui album de power iar apoi continua cu o piesa de sase minute care se intampla sa fie si veriga slaba de pe album : incarcata de coruri si cu o linie de clapa aiurea. Odata cu excelentul ‘’Winds of Vale’’, Order of Ogan se dezlantuie. Daca pe ‘’Farewell’’ melodia inclina spre folk, ‘’Reality Lost’’ revine in forta pentru ca ‘’This Is’’ una dintre cele mai bune piese de pe album sa preia stafeta. ‘’Something Pretending’’ miroase a Iced Earth iar balada ‘’…And if you do right’’ are un iz de balada power tipica si sta alaturi de ‘’What I’m Recalling’’ si ‘’The candle lights’’ in calupul de balade din finalul materialului. Am sarit intentionat peste piesa ‘’The Lord of the flies’’, piesa cu o deschidere vocala mai soft, pentru ca respectiva piesa are si un videoclip destul de interesant insa nu este cea mai buna de pe album. Este totusi o piesa reprezentiva la nivel instrumental .
Ma bucur sincer ca in marea de albume mediocre de power care ne-au inundat in ultimii ani s-a mai ridicat o trupa care in timp ar putea sta langa marile nume ale acestui gen.
P.S : Le cer scuze celor neinteresati insa evenimentele din ultima vreme m-au impiedicat sa termin vreun articol mai ”puternic”. Ramanand tot la Muzica, va recomand sa-l studiati pe marele E Pak Sa (ala cu reclama la spray de gandaci) , un ”performer” dubios care a facut o groaza de bani in Japonia. E chestie de imagine si amuzament, spune Sony Japonia… Trademark-ul lui ramane expresia ”Ha! Ha ! Dar dar dar…”.
M-ai mancat cu Epaksa. Ziceai ca-l pui si pe telefon 😀 ?
Tot ce am inteles eu a fost ”Towa dowa dowa dowaaaa” din muzica lui.
Epaksa e un artist in sensul dubios al cuvantului, in sensul kitschy-pop dat de cultura japoneza 😛
Cand imi voi lua un smartphone si voi lasa Sagem-ul meu antic, o sa pun o selectie de Epaksa la sonerii 😀
Am ascultat şi eu albumul celor de la Order Ogan şi nu am fost impresionat de el. Deşi nu pot spune că este unul rău. În sfârşit…gusturile sunt ciudate.
Cred că luni am să arunc şi eu pe piaţă trei recenzii, la apariţii mai noi. Să vedem ce o mai fi…
mai, lasati-va de prostii si ascultati ultimul disturbed
L-am ascultat. Vocea solistului e inca un plus dar nu m-au impresionat niciodata instrumental. Too metalcore.
Oricum scena americana nu prea produce marfa de calitate in domeniul metalului (my opinion again). In afara de cei 4 grei ai trash-ului anilor 80′, ar mai fi doar Iced Earth, Kamelot si inca vreo 3-4 trupe.
aici iarasi e mult de discutat. dar disturbed nu sunt metalcore
Nu, sunt un hard rock cu influente ”americanesti” dar instrumentatia lor miroase a nu-metal si metalcore. Oricum, de la ei imi place in principal Stricken si vreo 3 piese de pe primul material.
tot nevermore raman tatii si mamele tuturor
Pe mine tot nu ma fascineaza trupa aia. E poate similar cu Blind Guardian sistemul : Ori iti plac la disperare ori ii ignori, nu exista ”imi plac putin”.
e similar cu mai multe exemple. dar da, acesta e si cazul nevermore
Am ascultat si eu Orden Ogan dar nu prea m-a impresionat. Daca vrei un heavy melodios cinstit baga ultimul Firewind “The Premonition”. Are tot ce vrei: melodie, ritm, pasaje rapide chiar si o balada. ;).
Garm : Ti-am vazut recenzia pe Byb si de fapt mi-ai amintitit cu ea ca aveam de postat si eu Order Ogan-ul :))
Ai ascultat noul Moonspell? 🙂
Nu ma pronunt inca…i-am acordat doar o ascultare pasiva.