Săptămâna asta a fost ultima din Cercul de Foc al Bărbaților, o combinație fatală pentru portofel dintre Valentine’s Day, Dragobete, 1 Martie, 8 Martie și sărbătoarea numită „Ionel i-a luat cercei lu’ nevastă-sa”.  

Cum m-am regăsit la rându-mi între obligații parfumate și gesturi așteptate, am decis să onorez sărbătoarea prin antica tradiție a curieratului. Adică am comandat ceva flori și ciocolată pentru câteva persoane cărora voiam să le spun „primăvară frumoasă” și care, fiind în același oraș, credeam îmi vor primi urările înainte de 1 mai. M-am înșelat.

Vedeți voi, din patru comenzi pe care site-urile producătorilor și firmelor de curierat m-au asigurat că vor „ajunge la timp”, doar una a aterizat de 1 martie. Din fericire, mă așteptam. Din nefericire, faptul că mă așteptam nu e tocmai normal. De altfel, treaba asta mi-a devenit evidentă când pe 2 martie m-au sunat reprezentanții uneia din firmele de la care comandasem, o cofetărie artizanală. La telefon, doamna cu care am vorbit m-a anunțat că va mai adăuga ceva comenzii drept compensație și că își asumă vina de a fi scris pe site „livrare în 2 două ore”.

Evident că am apreciat gestul, gândindu-mă la celebra vorbă a lui Sun Tzu: „multă ciocolată e mai bună decât puțină ciocolată”. În plus, nu mă gândisem că o livrare de 1 martie, o zi extrem de haotică chiar și în pandemie, era posibilă în două ore. Nu mă gândisem nici că o comandă făcută cu o săptămână în urmă ar fi ajuns neapărat. Era aglomerat, deci normal să nu poată livra, nu?

De fapt, nu, nu prea era, iar scuzele mi-au amintit cât de puțini oameni conștientizează decalajul uriaș între ce se promite și ce se livrează în România. Nu, nu la nivel politic sau în spațiul public – aia e o discuție prea bătrânească chiar și pentru mine. Vorbesc despre viața și interacțiunile de zi cu zi. Am ajuns practic să traducem „livrăm miercuri” prin „livrăm între miercuri și luni”. Poate de-aia nici nu s-a sesizat nimeni că pe site chiar scria că livrările se pot face în două ore!

Sigur, firma în cauză a făcut un gest neașteptat și oferit o plăcută compensație, dar celelalte nu, deși una dintre ele a livrat coletul joi. Că na, ce e 1 martie, ce e 4 martie? Și ai putea da vina pe curieri, pe angajați sau pe trafic, dar adevărul e că derapajele de genul ăsta (extrem de dese la noi) sunt rezultatul convergenței dintre ideile proaste ale unora și acceptarea tacită a tuturor.

În oricare dintre cele trei companii care n-au livrat, ideea promisiunii unui termen de livrare rapid a venit probabil din partea unui șefuleț. Unuia căruia i-au licărit ochii la gândul zecilor de precomenzi. Că na, dacă eMag poate, noi de ce să nu putem?

Geniala idee a trecut mai departe de vânzări și marketing care nu și-au pus niciodată întrebarea: Băi, noi chiar putem face asta? De 1 martie, în București? Că na, ei erau evaluați după „oportunități”. Ea a fost împărtășită cu angajații din depozit sau cu cei care produceau marfa și nici acolo n-a zis nimeni nimic. A trecut apoi mai departe spre firma de curierat și acolo toți au fost aparent de acord că e o idee super. Apoi a fost pusă în practică, a eșuat și nici noi n-am zis nimic…

Și așa două ore au devenit o zi, iar trei zile o săptămână. Iar la final ne-am trezit sunați de un omuleț transpirat și gâfâind care ne-a întrebat: „Coborâți dumneavoastră sau urc eu?” Căci fix de-asta trimitem lucruri prin curier în plină pandemie: ca destinatarul să coboare în mijlocul străzii și să te caute prin tufișuri.

Dat fiind însă statutul precar al curierilor în perioada asta, m-ași simți prost să îndrept articolul ăsta spre ei – mai ales că ei sunt deseori victime în lanțul ăsta, nu vinovați. Da, știu că e plin Internetul povești horror cu livratori, dar, dacă e să analizez ultimul an, cred că maxim un curier din douăzeci m-a enervat. Și nici cofetăriile n-aș vrea să fie învinuite, mai ales când și-au reparat atât de dulce „greșeala”. Nu, problema nu le e specifică.

Ați lucrat vreodată cu freelanceri care promit trei zile și livrează în trei săptămâni? Eu da. Vi s-a spus vreodată că vi se va elibera un act până pe 15 ale lunii, iar pe 10 luna viitoare el era încă în lucru? Mai mult ca sigur. Vi s-a promis vreodată un răspuns pe mail în trei zile și l-ați primit după o lună? De așteptat pe holurile vreunui cabinet, fie și privat, nu vă mai întreb…

Ei, și ce-ați făcut după? Ați încercat să-i trageți la răspundere pe vinovați sau v-ați descărcat într-un articol pasiv-agresiv, ca autorul de față? Dacă i-ați tras totuși la răspundere pe vinovați, ce s-a întâmplat? Este că s-au victimizat, v-au explicat că de fapt nici n-ați așteptat prea mult și că e aglomerat în oraș? Nu v-au spus și că o oră nu înseamnă chiar o oră, ci că era o aproximație? Păi, clar, a fost vina voastră că n-ați înțeles metafora!

Așa mă, și ce? o să spuneți. Românii nu sunt punctuali și aia e, ce vrei să facem? Fix aia e, că nici măcar nu e vorba despre punctualitate. Ultima presupune ca părțile implicate să aibă un termen stabilit de comun acord. Nu, problema e mai simplă de atât.

Problema e că am început să acceptăm ca societate că termenele limită și promisiunile sunt de fapt un fel de hiperbole și că nimic nu trebuie să fie luat la valoarea reală. E vorba doar despre „marketing” și nimeni nu e obligat să răspundă pentru nimic!

Dar dacă ar fi? Dacă în loc să tăcem când cineva promite imposibilul, l-am corecta pur și simplu? Nu, nu violent, dar suficient de ferm și direct. Dacă am cere onestitate și atât, fără pretenții de performanță? Dacă și curierul ăla ar înțelege că nu accepți să-ți bată la ușă la 19, când îl așteptai între 11 și 13, și că mai bine amână, ar exista o șansă să-și spună la rându-i oful mai departe. Ar exista o șansă să-i explice șefului lui că nu, cu 10 oameni nu poți livra 3000 de pachete. Și dacă n-ar fi singur, poate că șeful ăla s-ar văita și el mai departe, într-un lanț de oameni care brusc au învățat să spună NU. N-ar fi o lume ideală, dar ar fi cu siguranță una mai liniștită.

P.S: O soluție rapidă la asta ar fi pur și simplu să estimezi corect niște termene și apoi să adaugi niște extra timp (similar companiilor care livrează mâncare), astfel încât sosirea coletului să fie o surpriză, nu o dezamăgire. Sursa imaginii.