Amintește-ți că ești nimeni
Printre multe altele, m-aș fi așteptat ca pandemia să ne ofere și o lecție de umilitate. Să ne explice că locul nostru în univers nu e rezervat și că, de fapt, multe dintre lucrurile despre care presupunem cu aroganță că ne definesc nu prea contează.
Din păcate, efectul izolării a fost invers: lumea s-a umplut de oameni unici și speciali, deranjați că cei din jur nu le venerează statuia. Nu doar puștanii corecți politic au luat-o razna în ultimul an, ci și micii intelectuali de debara, jurnaliștii de weekend, experții de Facebook, scriitorii aspiranți și multe alte categorii care tot insistă că părerea lor contează.
Dintr-un anumit punct de vedere e normal: când ți se iau resorturile tradiționale (prietenii, relațiile, evenimentele, libertatea de mișcare), cauți noi metode de a te autoconfirma. Simți nevoia de a striga cât mai tare: „Eu sunt aici”! Problema apare când crezi că acel „eu” e sensibil mai important și mai relevant decât eurile altora.
Nevoia asta obsesivă de afirmare transpare din toate colțurile online și offline. Uitați-vă numai câte „declarații” postează prietenii voștri în ultima vreme. Unii sunt anti-mască, alții anti-vaccin, unii anti-AUR, alții anti-USR. Pentru că, nu-i așa, părerile lor în probleme în care n-au nicio expertiză și pe care nu le pot controla TREBUIE să fie scrise. E o formă de a te defini, chiar dacă o faci prin opoziție și fără vreo urmă de unicitate.
Sincer, mă așteptam să ne apucăm hobby-uri pierdute și ritmul vieții să încetinească. Poate să dedicăm în sfârșit timp familiei sau manuscrisului ăluia care zace neterminat. Să ne ținem de sport, să renunțăm la social media și să ne schimbăm obiceiurile – mai ales că, pentru prima dată, erau atât de puțini ochi ațintiți asupra noastră. Dar, de fapt, asta a fost cel mai dureros: o dată lipsiți de încurajarea „publicului”, am fost forțați să ne oprim și să ne uităm la noi. Și atunci am realizat că e mai ușor să alergi la infinit pe bandă, decât să te oprești să respiri. Așa măcar te aude lumea cum gâfâi.
Acum două, zile, pe pagina unei prietene, scriitoare amatoare, intrase ceva nene din generația de tablă a literaturii românești să-i explice că ce face ea nu e „literatură adevărată”. Așa, fără nicio motivație sau provocare, într-o discuție care nu era despre cărți. O manifestare subită a sindromului Dragoș Bucur. Omul voia să fie observat, să vedem că există (natural, până la urmă) și să ne prindem că el e „scriitor”. A ținut-o pe-a lui timp de vreo șapte comentarii, până a distrus efectiv discuția. Că na, ar fi putut să folosească timpul ăla să scrie ceva, dar era mai important să știe lumea că scrie.
Într-un mod similar am observat și reapariția comentariilor „pasiv-agresive”, diferite de cele ale trolilor prin coerență, dar similare prin lipsa de respect. E vorba de genul ăla de comentarii unde autorul pare că vrea să-ți atragă atenția asupra unei erori, dar de fapt vrea doar să spună că știe mai bine. Mi-a amintit cumva de cum arăta spațiul opiniilor online acum vreo 14-15 ani, când, chiar și la articole pașnice, primeai vreo 10 comentarii în care cineva îți spunea cum stau lucrurile. Toată lumea voia să „demonstreze” ceva și mai toți aveau mai mult timp decât autocontrol. Cam ca acum, dar cu scuza vârstei și a unui Internet mai tânăr.
Partea proastă e că nici după eventuala încheiere a perioadei actuale lucrurile nu vor sta mai bine. Din contră, egourile care au declamat mai bine de un an fără public vor avea noi spectatori. Vom intra în epoca lui „v-am zis eu!”, în care toți ne vor explica doct cum au prezis ei toată perioada asta de incertitudine. Pentru că EI se pricep mai bine.
Ce mă doare însă din treaba asta este că vom rata din nou principala lecție a pandemiei. Aia care ne arată cât de puțin contează totul și, mai ales, cât de „puțini” contează de fapt. Aia care ne-a fi făcut mai împăcați cu propria existență și mai conștienți că nu e datoria altora să o valideze.
Și nu sunt omul care să vă vorbească despre moderație, modestie sau stoicism. Încă n-am ajuns acolo. Dar n-ar strica să ne amintim uneori că suntem niște furnicuțe agitate pe un bolovan care plutește prin spațiu. Să înțelegem că nu prea are rost să fim centrul universului, ci doar parte din universul celor care merită.
P.S: Sfântul Francisc de Assisi, un hipster simpatic care a înființat mai multe ordine monastice decât Eric Clapton trupe, avea un citat simpatic pe tema asta: „Amintește-ți că atunci când pleci, nu iei cu tine ce ai primit, doar ce ai oferit.”. Sursa imaginii.
- krossfire
Un simplu haiduc al cuvintelor.
- Atenție, garaj! November 18, 2024
- A treia cale November 10, 2024
- Unbreakable November 3, 2024
- Mamă, mamă, ce rău o să ne pară! October 11, 2024
- Fanii toxici și fanii terapeutici September 21, 2024
Bun articol! Pandemia asta ne-a arătat și încă ne mai arată că mai avem mult de evoluat ca specie. Deși tehnologia ne ajută enorm, cel mai rău stăm la capitolul relațiilor interumane. Foarte mult individualism, ”Eu” este la putere, nu contează ce se întâmplă cu ceilalți și de aici amalgamul de motive, mai mult sau mai puțin puerile, pentru a nu respecta nicio regulă. Desigur, nu sunt mulți așa, dar probabil că mult mai mulți decât ne-ar plăcea să credem.
P.S. (Off-topic) Am redescoperit zilele astea Sentenced – Nepenthe și Bolt Thrower (cu ajutorul YouTube). Geniali!
Ti-am zis io?!
😛
Nu sînt anti-mască, sînt împotriva obligativității în situații reale cînd nu este nevoie de nici un fel de măsură de protecție. E o măsură care mă afectează în mod direct, de aceea am tot dreptul să-mi fac cunoscut punctul de vedere. Nu o fac pentru a ieși în evidență, e suficient să nu mai fie obligatorie și nu mă mai pronunț, atît de simplu. Cei care au impus masca, ce expertiză au? Medicală? Am văzut un grup de cadre medicale în pauza de țigară, nu purtau mască, nu respectau distanțarea socială și se hlizeau, iar peste jumătate din sistem a refuzat vaccinarea.
Anukoi: Exact, am ajuns la punctul ala in care ne vedem ca individualitati, nu ca parte dintr-o comunitate care sufera in mod egal. Chiar am fost trist cand s-au despartit Sentenced – sau ma rog, cand am aflat eu, ca eram in liceu si mai greu cu netul pe la inceput.
Mucegai: Pai nu?
Drace: Nu era vorba despre tine, dar masca deja e o treaba documentata si stabilita stiintific. Faptul ca cei care ar trebui sa dea exemplul asta nu o fac ma deranjeaza si pe mine si inca destul de tare. Mai ales ca multi dintre ei chiar ies la TV sa le spuna altora sa o poarte.
Personal cred ca am depasit de cativa ani punctul la care inca ne mai puteam intoarce pentru introspectii si orientarea catre starea noastra de bine. O sa o spun de cate ori pot, social media si mai ales aplicatiile gen Instagram care au promovat enorm ideea de “EU, EU” si batalia online pentru mai multe like-uri, mai multe share-uri, mai multa atentie…astea ne-au adus in punctul in care ne aflam acum, o societate egocentrista care-si da mai multa importanta decat ar trebui. Eu sunt tare curios cum vor arata generatiile care se nasc acum sau s-au nascut in ultimii 4-5 ani si vor creste 100% in aceasta noua stare a societatii, astia care am prins si perioada fara Internet inca mai stim sa facem diferente, avem experiente din ambele “tabere” si putem sa intelegem ca e nevoie de o revenire la nevoile noastre primare, la o viata mai linistita si mai “anonima”. Dar cei care se nasc direct in acest malaxor, care de la 3-4 ani sunt pusi pe facebook/youtube/instagram de catre parinti, care la 6 ani deja au telefon si fac challenge-uri pe Tik Tok…oare cum vor arata la 25-30 ani? Este posibil sa nu fie deloc diferiti de… Read more »
Exact, aia e. Faza e ca pana acum aveai si “evadarea” in lumea reala, posibilitatea de a uita pentru o vreme de egourile celorlalti si de a te vedea asa cum esti (asa cum suntem): o maimutica mai desteapta printre alte miliarde de maimutele.
Egocentrismul asta a dus si la o groaza de boli, depresii si alte probleme. Daca ti se spune de mici ca esti special, ca “nu ai voie” sa fii anonim si alte mizerii de gen, e imposibil sa cresti un om sanatos si stapan pe tine.
Cred si eu ca generatiile noi vor fi “mai subrede”, dupa cum spui tu. De fapt, si ofensarea asta permanenta si “social justice culture” vin din faptul ca oamenii n-au fost de fapt expusi la greutati reale si au senzatia ca orice lucru care le deranjeaza imaginea despre lume (adica orice lucru) trebuie anulat si indepartat.
In primul rand, cred ca ai o viziune mai romantica asupra lumii in care traim. Pandemia nu ne-a facut mai buni, ci doar a scos ce este mai rau din noi. Mai mult chestiile alea nasoale, au existat dintotdeauna, dar din cauza faptului ca puteam evita anumite situatii nu le-am luat in seama. Fiind o situatie in care nu mai puteam fugi, am vazut adevarul si acum suntem in situatia in care trebuie sa acceptam realitatea crunta in care traim. Si pentru multi chestia asta este ceva dur ce-i va duce pe multi in depresie, daca nu i-a adus deja. In al doilea rand, foarte multi oameni s-au trezit cu niste chestii in plus, de la bani pana la timp. Si foarte multi nu au stiut ce sa faca cu ele. Am auzit de atatea ori scuza, daca as avea timp as invata limba X, sau daca as avea bani as face cursul Y inainte de pandemie. Acum cand “dorintele” li s-au indeplinit tot ce pot sa vad este fie o epuizare, fie o lehamite. Si apropo povestea cu lucratul de acasa si cat de buna este o sa se dezumfle cat de curand, pentru ca o gramada de oameni… Read more »
Pai n-am zis ca ne-a facut mai buni, ci ca avea potentialul sa faca. De altfel am si scris destul de mult pe tema asta. Pandemia si izolarea au fost niste cutii de rezonanta pentru ce era deja acolo, dupa cum ai observat si tu. Si da, pe multi i-a durut fantastic sa afle asta – scriam si intr-un articol precedent despre toti “antreprenorii in serie” care au descoperit ca treaba aia cu mersul si stransul de donatii si micro-finantari nu mai are sens.
Asta cu lucratul de-acasa am vazut si eu, mare avocat al lucratului de-acasa si se coreleaza cu acel “pandemic wall”, epuizarea (biologica) a abilitatii de a genera cortisol ca raspuns la stres.
Problemele psihologice au explodat fix la inceputul lui 2021, nu in 2020.
Cred ca fiecare zi are potential sa ne faca, sa fim mai buni si mai ales este de datoria noastra sa facem asta. Problema cu izolarea odata cu venirea pandemiei este una mai profunda pentru ca multi nu vedeau pericolul pentru care se izolau si foarte multi nu au perceput riscul. Iar chestia asta coroborata si cu alti factori ce tin de mediul in care unii oameni traiesc, nu au facut decat sa accelereze diverse probleme. Unii le-au gestionat mai bine, altii nu. Problemele psihologice au inceput sa fie mai vizibile acum abia acum cam din doua motive: 1. Fiecare tara a avut propria sa viziune privind lupta cu virusul. Romania si Bulgaria sunt cam singurele tari UE, ce nu au fortat carantine dure dupa cea din primavara lui 2020. Prin mai toate tarile care si-au permis “luxul” situatia nu e asa de roza, iar lumea s-a cam saturat. Daca noi inca avem discutia despre botnita, prin Franta Macron le-a cerut sa mai rabde vreo 6 saptamani, iar in Germania se cauta o solutie deblocare a situatiei, urmand ca frizeriile sa fie deschise peste cateva saptamani. Gurile rele spun ca o sa luam din plin valul trei, cine dracu mai… Read more »
Mai grav e ca acum ai oameni care percep perfect riscul si pericolul, dar s-au saturat. Am amici care dupa un an si ceva de izolare aproape completa acum ies la terase pe principiul “Yolo”. Poarta masti pe cat se poate, sunt constienti ca e un pericol, dar efectiv nu mai suporta.
1. Bine, in Belgia si Franta s-a gresit si destul de mult cu vaccinarea si cu comunicarea. Nu ca la noi nu s-ar fi facut asta, dar ai si alt gen de populatie.
2. De acord si cred si eu ca o sa suferim in timp din cauza ei.
Problema cu lucratul de-acasa e ca el functioneaza doar daca ai o evadare in afara biroului. Ai o viata absolut normala in rest, dar lucrezi de-acasa sau de la un spatiu de co-working. Pandemia a sters granitele intre “lucrez de-acasa” si “traiesc de la munca”.
Cele mai horror comentarii din ulta vreme vin insa de pe pagina RO Vaccinare. Nu, nu cele legate de eficacitatea vaccinului sau mai stiu eu ce, ci comentariile de tip…
“Ati dat doze moldovenilor, dar pe mine cine ma vaccineaza?”
“Eu dau din banii mei sa vaccinez batrani?”
Te sperii, iti jur.
@krosffire Lupta cu virusul este un maraton si nu sprint. Si chestia asta este foarte greu inteleasa si acceptata de lumea din jur. Aici vina este undeva impartita intre autoritati si oameni. Adica autoritatile efectiv au dat-o in bara cand au inceput sa comunice anumite masuri plus ca in anumite cazuri s-au facut niste excese, care raman in mentalul colectiv(vezi amenzile date in starea de urgenta). Cam din aceste cauze, lumea a inceput s-o ia razna si incearca sa redobandeasca controlul. Cum? Nemaipurtand masca, iesind pe la terase, facand lucruri ce le aduc aminte “normal”. Si intr-un fel e bine ca se intampla asta, pentru ca exista supape de refulare si tensiunea sociala se mai disipa. In acelasi timp sunt si extrema opusa ce poarta 2 masti FPP2 si una chirughicala ce au o temere in a iesi din casa si care sunt pro masuri restrictive. Astia din urma sunt la fel de vocali si deranjanti ca cei anti-masca. Mai mult sunt deranjanti pentru ca efectiv se cred superiori celorlalti si vor sa epateze in fiecare conversatie, cautand validarea de care spui tu. Adica pentru o persoana anti-masca am o mai mare empatie, fata de un “superior” care efectiv crede… Read more »
Ar fi putut fi un sprint, daca eram antrenati pentru sprint. Dar cand ne-a prins virusul, ne jucam cu galetusa in nisip si credeam ca nimic nu ni s-ar fi putut intampla 🙂
Legat de amenzile alea, nu mi s-au parut neaparat niste excese, mai ales in Romania. In alte tari, poate, dar in Romania, tara care vrea un stat puternic si vrea pedepse clare, dar “la altii”, amenzile functioneaza. Mult mai bine decat informarea corecta. De fapt, as da amenzi pentru orice, de la scuipat pe strada, la deranjat ordinea publica (pentru care chiar exista amenzi, dar nu se acorda).
Daca am fi capabili sa inchidem coerent tot pentru scurta vreme ar merge treaba, dar planul nostru a fost: Hai sa mai inchidem din terase, dar deschidem scolile! (desi nu exista in acest moment niciun vaccin testat pentru copii). Din incoerenta asta a autoritatilor de peste tot a rezultat harababura despre care vorbeai.
[…] Credința că ai fi unic și ai un scop. Nu doar că asta contrazice absolut orice lege curentă a biologiei, dar te și transformă într-un monstruleț hămesit după atenție și validare. Așa cum am mai spus-o. […]