Amintește-ți că ești nimeni

Printre multe altele, m-aș fi așteptat ca pandemia să ne ofere și o lecție de umilitate. Să ne explice că locul nostru în univers nu e rezervat și că, de fapt, multe dintre lucrurile despre care presupunem cu aroganță că ne definesc nu prea contează.

Din păcate, efectul izolării a fost invers: lumea s-a umplut de oameni unici și speciali, deranjați că cei din jur nu le venerează statuia. Nu doar puștanii corecți politic au luat-o razna în ultimul an, ci și micii intelectuali de debara, jurnaliștii de weekend, experții de Facebook, scriitorii aspiranți și multe alte categorii care tot insistă că părerea lor contează.

Dintr-un anumit punct de vedere e normal: când ți se iau resorturile tradiționale (prietenii, relațiile, evenimentele, libertatea de mișcare), cauți noi metode de a te autoconfirma. Simți nevoia de a striga cât mai tare: „Eu sunt aici”! Problema apare când crezi că acel „eu” e sensibil mai important și mai relevant decât eurile altora.

Nevoia asta obsesivă de afirmare transpare din toate colțurile online și offline. Uitați-vă numai câte „declarații” postează prietenii voștri în ultima vreme. Unii sunt anti-mască, alții anti-vaccin, unii anti-AUR, alții anti-USR. Pentru că, nu-i așa, părerile lor în probleme în care n-au nicio expertiză și pe care nu le pot controla TREBUIE să fie scrise. E o formă de a te defini, chiar dacă o faci prin opoziție și fără vreo urmă de unicitate.

Sincer, mă așteptam să ne apucăm hobby-uri pierdute și ritmul vieții să încetinească. Poate să dedicăm în sfârșit timp familiei sau manuscrisului ăluia care zace neterminat. Să ne ținem de sport, să renunțăm la social media și să ne schimbăm obiceiurile – mai ales că, pentru prima dată, erau atât de puțini ochi ațintiți asupra noastră. Dar, de fapt, asta a fost cel mai dureros: o dată lipsiți de încurajarea „publicului”, am fost forțați să ne oprim și să ne uităm la noi.  Și atunci am realizat că e mai ușor să alergi la infinit pe bandă, decât să te oprești să respiri. Așa măcar te aude lumea cum gâfâi.

Acum două, zile, pe pagina unei prietene, scriitoare amatoare, intrase ceva nene din generația de tablă a literaturii românești să-i explice că ce face ea nu e „literatură adevărată”.  Așa, fără nicio motivație sau provocare, într-o discuție care nu era despre cărți. O manifestare subită a sindromului Dragoș Bucur. Omul voia să fie observat, să vedem că există (natural, până la urmă) și să ne prindem că el e „scriitor”. A ținut-o pe-a lui timp de vreo șapte comentarii, până a distrus efectiv discuția. Că na, ar fi putut să folosească timpul ăla să scrie ceva, dar era mai important să știe lumea că scrie.

Într-un mod similar am observat și reapariția comentariilor „pasiv-agresive”, diferite de cele ale trolilor prin coerență, dar similare prin lipsa de respect. E vorba de genul ăla de comentarii unde autorul pare că vrea să-ți atragă atenția asupra unei erori, dar de fapt vrea doar să spună că știe mai bine. Mi-a amintit cumva de cum arăta spațiul opiniilor online acum vreo 14-15 ani, când, chiar și la articole pașnice, primeai vreo 10 comentarii în care cineva îți spunea cum stau lucrurile. Toată lumea voia să „demonstreze” ceva și mai toți aveau mai mult timp decât autocontrol. Cam ca acum, dar cu scuza vârstei și a unui Internet mai tânăr.

Partea proastă e că nici după eventuala încheiere a perioadei actuale lucrurile nu vor sta mai bine. Din contră, egourile care au declamat mai bine de un an fără public vor avea noi spectatori. Vom intra în epoca lui „v-am zis eu!”, în care toți ne vor explica doct cum au prezis ei toată perioada asta de incertitudine. Pentru că EI se pricep mai bine.

Ce mă doare însă din treaba asta este că vom rata din nou principala lecție a pandemiei. Aia care ne arată cât de puțin contează totul și, mai ales, cât de „puțini” contează de fapt. Aia care ne-a fi făcut mai împăcați cu propria existență și mai conștienți că nu e datoria altora să o valideze.

Și nu sunt omul care să vă vorbească despre moderație, modestie sau stoicism. Încă n-am ajuns acolo. Dar n-ar strica să ne amintim uneori că suntem niște furnicuțe agitate pe un bolovan care plutește prin spațiu. Să înțelegem că nu prea are rost să fim centrul universului, ci doar parte din universul celor care merită.

P.S: Sfântul Francisc de Assisi, un hipster simpatic care a înființat mai multe ordine monastice decât Eric Clapton trupe, avea un citat simpatic pe tema asta: „Amintește-ți că atunci când pleci, nu iei cu tine ce ai primit, doar ce ai oferit.”. Sursa imaginii.

krossfire
  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.

Subscribe
Notify of
guest
14 Comments
Oldest
Newest
Inline Feedbacks
View all comments
anukoi

Bun articol! Pandemia asta ne-a arătat și încă ne mai arată că mai avem mult de evoluat ca specie. Deși tehnologia ne ajută enorm, cel mai rău stăm la capitolul relațiilor interumane. Foarte mult individualism, ”Eu” este la putere, nu contează ce se întâmplă cu ceilalți și de aici amalgamul de motive, mai mult sau mai puțin puerile, pentru a nu respecta nicio regulă. Desigur, nu sunt mulți așa, dar probabil că mult mai mulți decât ne-ar plăcea să credem.

P.S. (Off-topic) Am redescoperit zilele astea Sentenced – Nepenthe și Bolt Thrower (cu ajutorul YouTube). Geniali!

Ti-am zis io?!
😛

Drace

Nu sînt anti-mască, sînt împotriva obligativității în situații reale cînd nu este nevoie de nici un fel de măsură de protecție. E o măsură care mă afectează în mod direct, de aceea am tot dreptul să-mi fac cunoscut punctul de vedere. Nu o fac pentru a ieși în evidență, e suficient să nu mai fie obligatorie și nu mă mai pronunț, atît de simplu. Cei care au impus masca, ce expertiză au? Medicală? Am văzut un grup de cadre medicale în pauza de țigară, nu purtau mască, nu respectau distanțarea socială și se hlizeau, iar peste jumătate din sistem a refuzat vaccinarea.

Antonim

Personal cred ca am depasit de cativa ani punctul la care inca ne mai puteam intoarce pentru introspectii si orientarea catre starea noastra de bine. O sa o spun de cate ori pot, social media si mai ales aplicatiile gen Instagram care au promovat enorm ideea de “EU, EU” si batalia online pentru mai multe like-uri, mai multe share-uri, mai multa atentie…astea ne-au adus in punctul in care ne aflam acum, o societate egocentrista care-si da mai multa importanta decat ar trebui. Eu sunt tare curios cum vor arata generatiile care se nasc acum sau s-au nascut in ultimii 4-5 ani si vor creste 100% in aceasta noua stare a societatii, astia care am prins si perioada fara Internet inca mai stim sa facem diferente, avem experiente din ambele “tabere” si putem sa intelegem ca e nevoie de o revenire la nevoile noastre primare, la o viata mai linistita si mai “anonima”. Dar cei care se nasc direct in acest malaxor, care de la 3-4 ani sunt pusi pe facebook/youtube/instagram de catre parinti, care la 6 ani deja au telefon si fac challenge-uri pe Tik Tok…oare cum vor arata la 25-30 ani? Este posibil sa nu fie deloc diferiti de… Read more »

Asdad2005

In primul rand, cred ca ai o viziune mai romantica asupra lumii in care traim. Pandemia nu ne-a facut mai buni, ci doar a scos ce este mai rau din noi. Mai mult chestiile alea nasoale, au existat dintotdeauna, dar din cauza faptului ca puteam evita anumite situatii nu le-am luat in seama. Fiind o situatie in care nu mai puteam fugi, am vazut adevarul si acum suntem in situatia in care trebuie sa acceptam realitatea crunta in care traim. Si pentru multi chestia asta este ceva dur ce-i va duce pe multi in depresie, daca nu i-a adus deja. In al doilea rand, foarte multi oameni s-au trezit cu niste chestii in plus, de la bani pana la timp. Si foarte multi nu au stiut ce sa faca cu ele. Am auzit de atatea ori scuza, daca as avea timp as invata limba X, sau daca as avea bani as face cursul Y inainte de pandemie. Acum cand “dorintele” li s-au indeplinit tot ce pot sa vad este fie o epuizare, fie o lehamite. Si apropo povestea cu lucratul de acasa si cat de buna este o sa se dezumfle cat de curand, pentru ca o gramada de oameni… Read more »

Asdad2005

Cred ca fiecare zi are potential sa ne faca, sa fim mai buni si mai ales este de datoria noastra sa facem asta. Problema cu izolarea odata cu venirea pandemiei este una mai profunda pentru ca multi nu vedeau pericolul pentru care se izolau si foarte multi nu au perceput riscul. Iar chestia asta coroborata si cu alti factori ce tin de mediul in care unii oameni traiesc, nu au facut decat sa accelereze diverse probleme. Unii le-au gestionat mai bine, altii nu. Problemele psihologice au inceput sa fie mai vizibile acum abia acum cam din doua motive: 1. Fiecare tara a avut propria sa viziune privind lupta cu virusul. Romania si Bulgaria sunt cam singurele tari UE, ce nu au fortat carantine dure dupa cea din primavara lui 2020. Prin mai toate tarile care si-au permis “luxul” situatia nu e asa de roza, iar lumea s-a cam saturat. Daca noi inca avem discutia despre botnita, prin Franta Macron le-a cerut sa mai rabde vreo 6 saptamani, iar in Germania se cauta o solutie deblocare a situatiei, urmand ca frizeriile sa fie deschise peste cateva saptamani. Gurile rele spun ca o sa luam din plin valul trei, cine dracu mai… Read more »

Asdad2005

@krosffire Lupta cu virusul este un maraton si nu sprint. Si chestia asta este foarte greu inteleasa si acceptata de lumea din jur. Aici vina este undeva impartita intre autoritati si oameni. Adica autoritatile efectiv au dat-o in bara cand au inceput sa comunice anumite masuri plus ca in anumite cazuri s-au facut niste excese, care raman in mentalul colectiv(vezi amenzile date in starea de urgenta). Cam din aceste cauze, lumea a inceput s-o ia razna si incearca sa redobandeasca controlul. Cum? Nemaipurtand masca, iesind pe la terase, facand lucruri ce le aduc aminte “normal”. Si intr-un fel e bine ca se intampla asta, pentru ca exista supape de refulare si tensiunea sociala se mai disipa. In acelasi timp sunt si extrema opusa ce poarta 2 masti FPP2 si una chirughicala ce au o temere in a iesi din casa si care sunt pro masuri restrictive. Astia din urma sunt la fel de vocali si deranjanti ca cei anti-masca. Mai mult sunt deranjanti pentru ca efectiv se cred superiori celorlalti si vor sa epateze in fiecare conversatie, cautand validarea de care spui tu. Adica pentru o persoana anti-masca am o mai mare empatie, fata de un “superior” care efectiv crede… Read more »

[…] Credința că ai fi unic și ai un scop. Nu doar că asta contrazice absolut orice lege curentă a biologiei, dar te și transformă într-un monstruleț hămesit după atenție și validare. Așa cum am mai spus-o. […]

14
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x