In primul rand va trebui sa-mi cer scuze celor pe care blogul meu i-a pinguit cu nesimtire la ultimul Best Of. Nu a fost intentia mea si nici veleitati de spammer nu am. Faptul ca m-am jucat serios cu mod_security si cu altele nu a ajutat cu nimic la ameliorarea eroarii de wordpress care a cauzat inundatia de pingbackuri. Am activat un plug-in folosit si de bloggeri mai mari si sincer sper sa nu se mai repete (am avut cateva persoane cu adevarat ofuscate si cateva care ma intrebau cum am facut minunea).

Despre discutiile de ”la bere” si despre iritantele incercari de a sparge gheata am mai scris. Voiam sa supun atentiei publice un alt specimen care din pacate sau din fericire nu este comuna numai poporului roman. Este vorba de oamenii cu o diaree verbala ajunsa la cronicizare, despre filosofii nimicului. Logoreea in sine poate fi un lucru de apreciat, mai ales daca ti se cere parerea specializata, daca interventia ta este una ok sau daca esti de profesie ”vorbitor”. Daca nu, de cele mai multe ori risti sa iriti oamenii. Stiu pentru ca si eu am tendinte logoreice (si un pic de grafomanie) uneori insa incerc sa ma mentin in limitele unor pareri cerute. Pentru chestii care ma pocnesc in statia de autobuz si pentru informatii aleatoare, exista blogul.

Cea mai grava forma de manifestare a logoreei este in public, in preajma unor oameni pe care nu-i cunosti si fata de care ar trebui sa fii retinut . Atunci intra in forta logica mediocra ”Teoria Absurdului” sau ”Filosofia Nimicului”. Tot ce trebuie sa faci ca sa iriti este sa te agati de o idee vehiculata cotidian si sa le-o infingi in moalele capului celor pe care vrei sa-i ”cuceresti”.

Subtil precum Holocaustul : Asa este discursul aruncat in fata noastra de filosofii absurdului. Am un exemplu, caz petrecut acum doua zile. Ma intalnisem cu o cunostinta din generala pe care abia am recunoscut-o in urma schimbarilor dar care a facut totusi efortul sa ma recunoasca pe sub plete si sub pseudociocul meu amenintator. Am inceput o conversatie tipica de gen ”Ti-l mai amintesti pe Gigel ?” cand amicul cunostintei mele tranteste un ”Ce ti-e si cu americanii astia si criza economica !”. Dupa ce bag o replica din politete, revin la a discuta despre o alta colega de generala maritata cu nu stiu cine (eu fiind impotriva maritisului la varste tinere). Tipul asta nu se lasa si revine ”Bai, si a falimentat si Lehman Brothers !”. A doua interventie dintr-un sir de cinci interventii consecutive despre criza financiara m-a convins ca tipul era un idiot, un om care se legase disperat de o stire si pe unde mergea spera sa porneasca o discutie in contradictoriu pe tema.

Interesant precum controlorii din RATB : La  asta se rezuma appeal-ul unor astfel de persoane. Sunt oameni pe care nu-i poti ignora (un om cu bun simt , fie ca sufera sau nu de logoree, va tacea daca este ignorat) dar pe care n-ai vrea sa-i intalnesti prea des (fie ca ai bilet sau nu). Pentru ei faptul ca sunt bagati in seama inseamna importanta. Pentru tine este o simpla intalnire pe care nu vrei sa o retii prea multa vreme.

Dorel, un hedonist amator de Unirea : In Insula Doctorului Moreau, romanul al lui H.G Wells, exista o maimuta cu vagi trasaturi umane care spunea non-stop tot felul de aiureli sustinand sus si tare ca ”astea sunt ganduri mari”. Cam asa sta treaba si cu substanta discutiilor cu filosofii nimicului : Vor repetea aceleasi clisee si bucati prinse din media pana cand discutia va degenera intr-o contradictie ieftina sau intr-o aberatie fara niciun fel de scop, o metoda de a-ti tine gura ocupata (nu va ganditi la tampenii).

Aici ar urma partea in care as descrie habitatul unui astfel de specimen. Este greu din pacate deoarece multi oameni de genul asta au ajuns destul de sus pe ideea ca ar fi spirituali. Sa uitam pentru un moment ca Marius Tuca are o parere despre bloggeri similara cu parerea unei fete batrane despre razboi si sa ne aplecam privirile de voci anonime spre acest superb interviu cu Sorin Oprescu .

Vom ignora de asemenea ca toate comentariile sunt cenzurate si vom sesiza o aberatie in care Tuca il trateaza pe Oprescu ca pe prietenul lui de furat sine de cale ferata din Caracal. As vrea sa dau mai departe in Tuca insa adevarul este ca nu am de ce : nu m-am simtit atins de parerea lui despre bloggeri, nu il cred ca ar fi jurnalist si singurul lucru de admirat la el este tupeul. Din pacate, ceea ce numeste el editorial si mai nou interviu este o aberatie care seamana mai degraba cu un efect secundar al marijuanei decat cu un dialog. Nu doar ca incheie interviul cu un ”Va urma” jenant (cititi, nu va stric supriza) dar gaseste drept titlul propice o chestie despre legatura deja stiuta dintre Oprescu si Iliescu. Superba structura, bravos !

P.S : Ca sa va satisfac totusi si setea pentru informatii despre criza financiara manifestata si printr-o criza de subiecte in lumea blogurilor, va recomand link-ul asta unde veti gasi o istorie a crizelor facuta de amicul Silviu.  O alta aparitie interesanta a fost aparitia unui link la un articol mai vechi pe blogul Descopera.ro