Acum vreo două săptămâni, un prieten mă întreba: “Auzi, dacă tot te-ai documentat despre imperii prăbușite, Colapsul Epocii Bronzului, căderea Romei și așa mai departe, zi-mi și mie o treabă: civilizațiile ăstea știau că s-a terminat?”

Mi-a luat ceva să pot veni cu un răspuns coerent, dar varianta scurtă ar fi: “Știau, dar au preferat să ignore”. Răspunsul lung îl puteți citi mai jos, în două părți. Prin el, am încercat să explic de ce marile colapsuri civilizaționale sunt de foarte multe previzibile și mai mereu inevitabile…

Căderea unei civilizații sau “sfârșitul unei epoci” este rareori rezultatul unui singur factor și, de cele mai multe ori, apare la presiunea unor forțe interioare la fel de puternice precum cele exterioare. Într-un citat devenit celebru, filosoful și istoricul amator Will Durant remarca în 1944: “Nicio civilizație nu va fi distrusă din exterior, până când nu s-a autodistrus din interior”.

Deși istoricii sunt înnebuniți după pilde cu lideri care nu au acționat la timp sau după evenimente catastrofice, adevărul e că multe dintre ele sunt fabricate postfactum. Mai mult, oamenii care au prevăzut sfârșiturile unor epoci n-au fost doar regi, filosofi de curte sau înalți funcționari, adică elite care aveau acces la informație, ci și mici cărturari, monahi, soldați sau oameni de rând. 

Cu alte cuvinte, sfârșitul a fost văzut și de cei care aveau instrumente să-l prevadă, dar și de cei care își țineau pur și simplu ochii deschiși. Din păcate, mulți au fost ignorați sau îngropați de zgomotul măscăricilor de la curte. 

Fenomenul profeților fără noroc are de altfel și un nume: efectul Cassandra. Pe Cassandra o menționam fugitiv în articolul despre Odiseea: era prințesa troiană blestemată de Apollo să facă profeții exacte, dar necrezute de nimeni. De altfel, în legendă, ea este ignorată de frații și de tatăl ei când le spune că orașul lor o să cadă. „Cine să asedieze, mă, Troia, grecii? Fugi de-aci, n-ai văzut cum se îmbracă?”

Un motiv pentru care efectul Cassandra există este că istoria nu e scrisă de fapt de învingători, ci de ăia care știu să scrie. În acest context, mulți profeți au devenit cu adevărat importanți la multă vreme după evenimentele pe care le-au prezis, ei fiind ignorați în timpul vieții lor. Redescoperiți de cărturarii unor civilizații ulterioare, Cassandrele istoriei au fost integrate în narațiunile mitologice sau chiar religioase ale noilor națiuni, precum profeții biblici.

Un al doilea motiv pentru care efectul Cassandra există este că istoricii, dar și oamenii de rând, tind să fie foarte categorici când e vorba despre trecut, pe care-l privesc ca pe o înșiruire rapidă de evenimente de impact (“Ahh, păi Roma a picat repede, pentru că au stricat-o barbarii!”) și foarte ambigui când e vorba despre prezent (“Ahh, păi azi nu se mai poate întâmpla așa ceva, că lucrurile se desfășoară mult mai lent.”). Efectul se cheamă efect de telescop (telescoping effect) și este amplificat și de modul în care studiem istoria. Nimeni nu știe la câte cine plictisitoare a participat Napoleon și nici cât costa un kilogram de grâu în imperiul roman, dar cu toții știm câteva victorii spectaculoase, înfrângeri majore și citate grandioase. De-asta și avem impresia că în trecut lucrurile se schimbau foarte repede, pe când acum mergem cu zilele la corporație și lumea stă pe loc. 

Adevărul e însă undeva la mijloc, mai ales în ceea ce privește fazele terminale ale unei epoci. Civilizația se prăbușește lent, dar ultima ei fază este aproape mereu rapidă și violentă. Asta face ca oameni care chiar înțeleg ce se întâmplă în jurul lor să pară niște nebuni panicarzi, fapt agravat și de prezența unor nebuni autentici prin jurul lor.

Să vă dau și niște exemple. Imperiul Roman de Vest, despre care am scris pe larg, a avut un colaps lent și nu la fel de violent ca cel al Epocii Bronzului. Totuși, dacă Epoca Bronzului a căzut în nici două decenii, Imperiul Roman de Vest s-a prăbușit iremediabil în trei (446–476 D.Hr). Niciunul din aceste finaluri n-a durat secole. Grecia Antică a fost înghițită de mașina de război macedoniană și transformată complet într-un stat roman într-un singur deceniu. A doua mare epocă a Chinei și Epoca de Aur a Islamului s-au încheiat în mai puțin de 10 ani de măcel mongol (Bagdadul a căzut în șapte zile, iar califatul Khwarazmin în doi ani).

Multe din civilizațiile de mai sus intraseră de multă vreme în declin, dar, chiar și așa, înainte de cuiul final, mai existau șanse de revenire. Imperiul Roman de Vest era o epavă controlată de psihopați, dar au existat un Stilicho, un Flavius Aetius și un Marjorian care cu puțin înainte înainte de cădere ar fi putut repara măcar parțial lucrurile… dacă nu erau trădați și măcelăriți de-ai lor. Până și orașul Constantinopole, a doua Romă, a mai avut o șansă după a Patra Cruciadă (adevăratul motiv al căderii lui) în persoana lui Alexios Philanthropenos… orbit și scos din funcție de șerpii împăratului. Împărat care îi era rudă, apropo. Practic, profețiile nu sunt mereu inutile, dar dacă le ignorăm suficient ele vor deveni cu siguranță așa.

Prin urmare, vom vorbi mai jos despre cei câțiva oameni care au prezis sfârșitul sau care măcar au conștientizat că îl trăiesc. Vom călători în timp de la primele prăbușiri civilizaționale până la ascensiunea fascismului pentru a încerca să-i identificăm mai bine pe acești profeți ai colapsului și să vedem dacă i-am putea recunoaște pe cei ai viitorului. 

Și pentru că sunteți totuși pe un blog, vom împărți oamenii ăștia în două serii și le vom da și niște rating-uri și porecle amuzante. Altfel n-am nicio șansă să citiți articolul ăsta…

1.Ammurapi și Tudhaliya – Secolele XI-XII Î.Hr
Ce au prezis: Colapsul Epocii Bronzului

Deși Ammurapi din Ugarit și Tudhaliya al IV-lea, regele Hitiților, par mai degrabă un duo de maneliști pakistanezi, adevărul e că băieții ăștia erau regi pe bune, nu doar la ei în cartier. Tudhaliya al IV-lea a fost un rege hitit ale cărui scrisori disperate către regatele vasale anunțau seceta care deja începea și faptul că regatul hitit rămâne fără grâne. E totuși de remarcat că Tudhaliya al IV-lea conducea un regat încă funcțional și, spre meritul lui, a reușit să construiască niște diguri de irigație (se aude, România?). Tot de remarcat e că omul înțelegea cât de gravă e situația, numind-o “de viață și de moarte” și cerând ajutorul Egiptului (pe care îl și primește), în probabil prima campanie umanitară am lumii. Fenomenul observat de el s-a tradus ulterior în garnizoane care au dezertat, în regiuni separatiste și în transformarea fostului megastat într-o colecție de triburi care, alături de greci, au format grosul “popoarelor mării”.

Cel care a luptat direct cu colapsul a fost urmașul lui Thudaliya, Supilulima al II-lea, ultimul rege hitit. Supilulima era contemporan cu Ammurapi, regele Ugaritului, care-i era și vasal. Ca șef al celui mai mare oraș comercial regional, Ammurapi a anticipat prăpădul adus de “corăbiile nescunoscute”, iar în ultimele lui scrisori cerea disperat ajutor hitiților și garnizoanei din Cipru în fața unui inamic care se apropia de mal. N-a mai apucat să-l primească, Ugaritul fiind ars integral. Prăbușirea hitiților și a regatelor mediteraneene n-a fost singura cauză a Colapsului Epocii Bronzului, dar ele au aprins fitilul, alături de asediul Troiei, colapsul comerțului și încălzirea climatică dar și de cutremure și pandemii.

Dificultatea predicției: 4/10  (oamenii erau chiar în mijlocul evenimentelor)
Acuratețea predicției:  8/10  (destul de precisă pentru acum 3226 de ani)
Impactul predicției: 7/10 (ambii erau regi, dar nu mai puteau schimba nimic)
Impactul colapsului: 10/10    (regiunii i-a luat 300 de ani să redescopere scrierea)

(În locul altor popoare, îl luam în serios pe Thudalyia, având în vedere că semna totul cu ștampila asta de boss. Sursa)

2.Amos si Osea – Secolul VIII Î.Hr
Ce au prezis: Căderea Regatului Israel

Pentru fanii hardcore ai Vechiului Testament, numele lui Amos și Osea sunt destul de familiare. Doi profeți cu origini modeste (Amos era păstor și cultivator de smochine) s-au apucat să le spună israeliților, pe-atunci organizați într-un regat prosper, că societatea lor e putredă, că bogații strâng averi prea mari și că-i vor trăda. În plus, cei doi erau siguri că asirienii o să-i transforme pe israeliți în humus, pentru că ultimii l-au trădat pe Dumnezeu. Dacă scoatem trădarea de Dumnezeu din schemă, asediul și cucerirea capitalei de mai târziu se potrivesc bizar de mult cu profețiile celor doi. De altfel, cam tot ce știm istoric despre perioadă se pliază foarte bine pe ce au zis băieții ăștia.

Dificultatea predicției: 8/10  (Grea, pentru că Israelul o ducea bine sub Ieroboam al II-lea)
Acuratețea predicției:  9/10  (foarte precisă pentru niște oameni cu profesia de profet)
Impactul predicției: 3/10 (profeția e cunoscută pentru că a fost menționată în Vechiul Testament, dar altfel nu pare să fi ajuns unde trebuie)
Impactul colapsului: 3/10 (colapsul este exagerat de autorii Vechiului Testament; imperiul neo-asirian a eradicat popoare mai puternice, soldații lui fiind și porecliți “naziștii Antichității”, pentru că practicau măcelurile în masă și deportările)

*Cartea lui Naum, o referință biblică și mai obscură, vorbește cu însuflețire despre căderea Asiriei și o face cu aceeași precizie. La Naum era și mai ușor de făcut observația pentru că vedea armatele mezilor și altor popoare din jur pregătindu-se să distrugă Niniveh, capitala Asiriei.

3.Profetul Ieremia – Secoulul VI Î.Hr
Ce a prezis: Căderea Regatului Iudeei

Ultima profeție cu valențe biblice din listă are și o doză serioasă de karma. Ieremia sau “Profetul care Plângea” era conștient de căderea anterioară a Israelului, regatul frate al Iudeei. Din acest motiv, el a implorat cel puțin doi regi din Iudeea să se predea noului imperiu bablionian, care renăscuse din rămășițele Asiriei, și să-și cruțe țara. Și el remarcase regii slabi, corupția elitelor și armatele prost finanțate. Ultimul rege al Iudeei l-a închis într-un recipient murdar pentru a-l lăsa să moară. Noroc cu bablionienii care l-au eliberat, după ce, surpriză, transformaseră Iudeea în șanț de irigație.

Tot babilonienii i-au oferit inclusiv posibilitatea de a fi consilier în orașul lor șmecher, dar Ieremia a decis să rămână cu țăranii și localnicii vechiului regat. Din păcate, omul avea să fie în final tras în jos tot de ei și cărat cu forța în Egipt, despre care profetul prezisese că își va pierde foarte curând supremația. Evident că și-a pierdut-o, în fața aceluiași Babilon, și probabil că atunci Eremia și-a primit porecla de “Profetul care Plângea”. El nu plângea pentru păcatele altora sau pentru fostul său regat, ci pentru cât de catastrofic de proști erau oamenii din jur.

Dificultatea predicției: 6/10  (babilonienii erau la propriu la poartă)
Acuratețea predicției:  9/10  (foarte precisă, deși Ieremia era un tip instruit)
Impactul predicției: 3/10 (oamenii de rând îl ascultau pe Ieremia, dar regii și conducătorii, mai ales cei religioși, îl urau cu pasiune)
Impactul colapsului: 3/10 (la fel ca mai sus: important pentru evrei, moderat pentru restul)

*În aceeași perioadă, Iezekiel, omul cu cel mai cool nume din Biblie, îi avertizează pe localnicii din Tir (citadelă feniciană sau “canaanită”) că orașul lor va cădea. Orașul e asediat de babilonieni, dar nu e complet distrus, până când face treaba asta Alexandru Macedon și-l șterge definitiv de pe hartă.

4.Demostene – Secolul IV Î.Hr
Ce a prezis: Finalul Antichității Grecești Clasice

Hai că am ajuns la băieții grei și documentați. Demostene a fost probabil cel mai mare orator al Atenei antice târziu și un om de stat remarcabil. Mulți îl știți pentru legendara lui bâlbâială, rezolvată prin vorbire cu pietre în gură, dar atenianul a fost mult mai mult de-atât. În celebrele lui discursuri Filipice, Demostene îl face cu ou și cu oțet pe Filip al II-lea al Macedoniei, tatăl lui Alexandru. În viziunea lui, năvala sălbaticilor macedoneni urma să transforme complet peisajul grecesc, să doboare democrațiile și oligarhiile și să impună un regat. Omul a fost atât de convins de asta, încât a fost și fizic implicat în bătălii cu macedonenii, dar asta nu l-a ajutat. Filip al II-lea a reușit parțial să subjuge Grecia, pe când Alexandru a terminat lucrarea tatălui.

Amuzant e că nici Filip și nici Alexandru nu au vrut să-l omoare pe Demostene, dar Antipater, generalul lui Macedon și unul dintre diadochi (generalii care i-au urmat și care au rupt lumea în cinci) a decis să-l elibereze de povara traiului sub macedoneni. Fraierul n-a reușit, pentru că Demostene se sinucisese deja când au ajuns soldații la el. Ha, joac-o pe-asta, Antipater!

Dificultatea predicției: 5/10  (dacă nu erai idiot, vedeai că Macedonia era un pericol imens)
Acuratețea predicției:  10/10  (omul își dăduse seama și cum va arăta Grecia sub dinastia argeadă)
Impactul predicției: 9/10 (Demostene a reușit să pornească un război pe tema asta)
Impactul colapsului: 4/10 (important în teorie, dar în practică a urmat epoca elenistică în care cultura grecească s-a răspândit în mai tot ce însemna lumea civilizată)

(În puținele reprezentări rămase, precum cea a lui Polyeuctos, Demostene pare mereu supărat pe viață. Acum știți și de ce).

5.Memnon din Rhodos – Secolul III Î.Hr
Ce a prezis: Finalul Imperiului Persan

Acum, dacă Macedon terminase de unificat Grecia, era păcat să nu-și îndeplinească destinul divin de a transforma Persia într-o litieră pentru pisici persane. Paradoxal, nu satrapii neglijenți și îmbuibați ai vechiului imperiu Achaemenid au înțeles ce periculos e macedoneanul tupeist și nici împăratul Darius al III-lea, un om cu intenții bune, dar capabilități limitate. 

Cel care i-a avertizat a fost un strateg grec care lupta de partea perșilor, Memnon din Rhodos, și care nu îi halea deloc pe macedoneni. Memnon s-a dovedit formidabil pe câmpul de bătălie, cunoscând celebra falangă tebană/macedoneană și a fost unul din cel mai greu de învins inamici ai lui Macedon. Tot el a avertizat perșii că orice confruntare în câmp deschis cu adolescentul rebel e o greșeală. Perșii au decis că cel mai bine e să nu creadă niciun grec, indiferent pentru cine luptă, și s-au strâns toți cu armatele la Granicus, unde Macedon i-a transformat în pământ de flori.

Dificultatea predicției: 8/10  (casele de pariuri antice râdeau de tine dacă îți puneai banii pe Macedon)
Acuratețea predicției:  7/10  (Memnon credea că Persia va pierde mult teritoriu, dar nu pe tot)
Impactul predicției: 5/10 (într-un final, grecul s-a apărat singur, nebeneficiind de suport)
Impactul colapsului: 7/10 (imperiul persan era o putere uriașă, prosperă financiar și o societate mai avansată în multe aspecte decât cea grecească. Deși pe moment nu s-a văzut asta, bătălia de la Granicus și cea de la Issus au schimbat definitiv direcția culturală a lumii antice)

(Bine, dacă inamicul meu avea doar un ochi mare și arăta ca Macedon în poza asta, și eu aș fugit. Mozaicul ăsta cu Macedon, pe care-ș știți cam toți, este de fapt de origine romană).

6.Hanno al II-lea cel Mare – Secolul II D.Hr
Ce a prezis: Căderea Cartaginei

Omul ăsta a condus facțiunea cartagineză care-și dorea pacea timp de decenii bune și a implorat familia Barca să se oprească cu extinderea. De ce? Pentru că știa că imperiul cartaginez, oricât de bogat și de important comercial era, era de fapt o construcție statală condusă de o facțiune de 15-20% nobili fenicieni. Cartagina avea o societate bogată și o marină comercială excelentă, dar nu avea obsesia națională și disciplina Romei și nici dorința obsedantă a ultimele entități de a-și distruge definitiv adversarii. Chiar și în marile bătălii ale lui Hannibal, armata cartagineză era un amestec dintr-o minoritate de soldați de elită fenicieni completată masiv de soldați din Iberia și din statele africane vasale.

O mențiune aici merită și Scipio Aemilianus, general roman și nepot adoptiv al lui Scipio Africanus, care, într-o discuție cu Polybius recunoaște că arderea Cartaginei îi provoca viziuni legate de viitorul propriului oraș, Roma. O previziune foarte specifică, aș zice. Ahh, și apropo de Polybius…

Dificultatea predicției: 8/10  (la un punct, Cartagina putea câștiga războiul)
Acuratețea predicției:  10/10 (de la un alt punct încolo, Cartagina a devenit cenușă)
Impactul predicției: 7/10 (Hanno era extrem de influent, dar nu ca familia Barca, care conducea ostilitățile cu Roma)
Impactul colapsului: 9/10 (ștergerea de pe hartă a uneia dintre cele mai avansate și interesante civilizații din istorie)

7.Polybius – Secolul II D.Hr
Ce a prezis: Finalul Epocii Elenistice

Polybius era un istoric grec fantastic de deștept care a reușit să avertizeze cetățile grecești nu doar că vor fi cucerite de Roma, dar și cum și prin ce metode (apropo, printre ele se număra și o formă de suveranism indus). Polybius descrie în Istoriile sale atât ridicarea Romei ca putere mediteraneană, dar și decăderea statelor elenistice din jur. Mai mult, el rămâne unul dintre primii filosofi și istorici care vorbește despre separarea puterilor în stat.

Spre deosebire de Demostene, pe Polybius l-a auzit cu siguranță cineva… doar că acel cineva a fost un general roman. După o lungă captivitate în sânul republicii latine, Polybius nu s-a mai întors acasă pentru că nu mai avea la ce, dar l-a urmat pe Scipio Emilianus în campaniile sale, unde a continuat să prezică diverse căderi. Nu insist, doar vă zic: dacă aveți vreun amic numit Polybius, nu-l invitați la masă.

Dificultatea predicției: 7/10 (inițial era neclar ce voiau romanii)
Acuratețea predicției:  10/10 (de-aia a fost și arestat de romani)
Impactul predicției: 5/10 (fiecare oraș grecesc avea tiranul său, deci greu să te asculte cineva)
Impactul colapsului: 7/10 (cultura grecească a fost cea mai mare influență pentru cea romană)

8.Mențiune specială: Oracolul din Delphi – Secolul III D.Hr
Ce a prezis: Ascensiunea ireversibilă a creștinismului.

Știu, un oracol care prezice lucruri nu e tocmai o noutate. Adevărul este că oracolele grecești nu funcționau efectiv ca centre de predicție, ci mai degrabă ca centre de ghidaj. Îți spuneau consecințele unor acțiuni și te lăsau să decizi ce faci mai departe. Aceste “predicții” erau deseori influențate de puternicii locali.  Oracolul din Delphi era puțin diferit, cel puțin la nivel științific, pentru că era plasat pe o falie tectonică de unde Pythia, doamna care se ocupa cu profețiile, trăgea pe nas etilenă și vorbea puțin aiurea (nu e o glumă, ci o treabă deja acceptată din istorici și chiar de geografi precum Jelle de Boer), în timp ce oamenii din jur traduceau ce voiau.

Când Iulian Apostatul, ultimul împărat roman voit păgân (se născuse creștin) a mers însă la oracol să-l întrebe dacă vechii zei vor renaște iar cei noi vor dispărea, oracolul i-a spus că hala zeilor a fost distrusă și că apa profețiilor va seca. Acum na, asta nu e chiar o predicție exactă, dar este de impact. Poate mai corect ar fi să-l trec aici pe intelectualul păgân de secol II pe nume Celsus care vedea în creștinism un fel de boală barbară, spre deosebire de religia lui, unde sacrificiile de animale în public erau obligatorii. Făcând această analiză în cartea lui, Adevăratul Cuvânt, Celsus reușește involuntar să demonstreze că principiile creștine erau superioare amalgamului de practici greco-romane și cultului împăratului.

Dificultatea predicției: 5/10 (după Constantin cel Mare, era inevitabil)
Acuratețea predicției:  7/10 (să zicem, dar niciuna nu e chiar o predicție)
Impactul predicției: 7/10 (cel puțin pentru Iulian Apostatul)
Impactul colapsului: 7/10 (doar că nu a fost un colaps, ci o transformare în mare parte benefică)

9.Fritigern și Alavivus – Secolul IV D.Hr
Ce au prezis: Invaziile Hunice

In 376, doi regi goți care își luaseră la propriu poporul în spinare au încercat să ceară refugiu romanilor și să le spună că goții nu sunt problema lor reală, ci băieții ăia care-i împing din spate și anume… hunii. Romanii au făcut ce au făcut întotdeauna: i-au ignorat și mutat aiurea cu forța, omorând mii de goți în proces. Frtigern și Alavivus nu erau profeți, dar știau ce înseamnă să ai drept vecin un neam a cărui principală ocupație era jaful.

Niște vecini deloc plăcuți, hunii n-au fost totuși niciodată forța aia distructivă pe care ne-o arată istoricii ulteriori, mai ales că ei nu și-au dorit enorm să cucerească sau distrugă, cât să jefuiască, iar imperiul lor a ținut mai puțin decât o căsătorie la 18 ani. Ce au făcut însă hunii a fost să deplaseze în toate direcțiile triburile care ulterior vor coloniza Imperiul Roman de Vest până la prăbușire și vor schimba direcția celui de Est.

Dificultatea predicției: 2/10 (oamenii vorbeau despre hunii care-i fugăreau fizic)
Acuratețea predicției:  10/10 (Fritz și Alavius au zis că hunii erau nașpa și chiar erau)
Impactul predicției: 4/10 (cele două Cassandre erau regi, dar pentru romani n-a contat)
Impactul colapsului: 7/10 (n-a fost așa rău, dar au fost totuși… hunii)

(V-ați întrebat vreodată de ce în multe imagini, hunii pare că dormeau cu capul în cutii de pantofi? Pentru că, oarecum, asta și făceau. Hunii practicau activ alungirea craniului pentru a separa nobilii de săraci. Sursa imaginii)

10.Salvian din Marsilia – Secolul V D.Hr
Ce a prezis: Finalul Imperiului Roman de Vest

În cazul lui Salvian din Marsilia, care nu era nici manelist, nici copil de hipster (Salviaaan, hai la mama să învățăm scriere creativă!), previziunea lui era mai degrabă o constatare de la fața locului. Salvian era un călugăr născut în Cologne, dar mutat în Marseille din cauza invaziilor barbare din regiune, la multe dintre ele fiind martor personal. Din Marsilia, a reușit să vadă flota vandală care a cucerit Cartagina romană și a creat un regat germanic în Africa. 

Băiatul ăsta nu a prezis numai că Roma nu-și va mai reveni, ci că tot ce se întâmplă este o pedeapsă divină pentru corupția morală, delăsarea și lipsa de organizare a imperiului. Ba, la un moment dat, susține că Roma s-a distrus singură și-I consideră pe barbari mai virtuoși, dat fiindcă romanii din Vest migrau pe capete în regatele vizigote și vandale.

Dificultatea predicției: 5/10 (când vezi armatele romane spulberate de băieți cu sulițe rudimentare, te cam prinzi de unde bate vântul)
Acuratețea predicției:  8/10 (mai bună decât a senatorilor romani din epocă)
Impactul predicției: 4/10 (Salvian nu era destul de important să fie ascultat)
Impactul colapsului: 5/10 după istorie, 9/10 după istoricii de secol XIX (cum explicam, Roma nu a căzut efectiv, iar Imperiul Roman de Est a fost o construcție mai inteligentă și mai stabilă).

11.Gildas – Secolul VI
Ce a prezis: Finalul epocii romano-britanice

Pe vremea când scria călugărul Gildas, romanii plecaseră de 130 de ani din Britania, iar Imperiul Roman de Apus era, ei bine… apus. Deci, ce a prezis omul ăsta? În primul rând, ar fi de remarcat că veștile circulau greu în perioadă, mai ales dacă aveai trei regate barbare între tine și sursă. Gildas trăia într-o lume aflată la capăt de drum, într-un mic regat briton înconjurat treptat de saxonii pe care tot ei îi chemaseră în ajutor. Gildas trăia într-o enclavă latină care supraviețuise în zona aia și scria într-o latină extrem de complexă și cultă. Își numea conaționalii “cives” (cetățeni) și povestea cu admirație despre Ambrosius Aurelianus, un nobil roman rămas pe insulă și inspirația pentru regele Arthur.

Lucrarea lui, “Despre Ruina și Cucerirea Britaniei” se inspira dintr-o lamentație către Flavius Aetius, unul din salvatorii ăia romani uciși de propriul popor. Gildas vedea vechea epocă romană, cu ghilde, ziduri și viață urbană ca o epocă de aur a cărei ruină fusese adusă de corupția morală și economică a conducătorilor locali. Nu doar că intuia că Britania urma să fie păgână, dar capturase excelent și teroarea populației locale în urma invaziei germanice. Paradoxal, ani mai târziu, scriitori anglo-saxoni precum Beda Venerabilul au folosit narativa lui Gildas pentru a-și preamări propriii strămoși, mai ales că regiunea fusese recent recreștinată (Beda era călugăr creștin). Amuzant e că aceeași anglo-saxoni și regatele lor (Northurmbria, Mercia, Wessex) au fost distruse aproape complet de vikingi, o populație nord-germanică venită majoritar de unde veniseră și anglo-saxonii, adică din Danemarca.

Dificultatea predicției: 9/10 (Gildas nu avea deloc acces la surse externe de informație)
Acuratețea predicției:  8/10 (mai bună decât a senatorilor romani)
Impactul predicției: 1/10 (nu era chiar o predicție, ci o constatare)
Impactul colapsului: 6/10 (Britania fusese multă vreme un bastion de romanitate)

Cam atât pentru acum. În episodul viitor, care promit că nu va apărea tot după o lună, vom discuta puțin despre profeți mai recenți, dar și despre oameni care, precum celebrul învățat musulman Ibn Khaldun, nu doar că au prezis sfârștiul, dar l-au și integrat într-o teorie coerentă și corectă.

Evident, vom vorbi și despre epoca modernă, inclusiv despre cele două războaie mondiale, dar și despre fenomene mai degrabă care prevăd perioadele de agitație și conflict, precum relativismul moral.

P.S: Știu că am scris de am rupt, dar documentarea pentru articolul ăsta a fost unul dintre cele mai distractive lucruri, deși nu pare.