Zambeste, mă!
Pe langa limitarile naturale ale limbii, romana pare sa aiba si un usor handicap nonverbal…
Aveam de gand sa fac un joc de cuvinte pe baza cuvantului handicap, dar cred ca ar fi fost crud. Cu alte cuvinte, ar fi fost o handicap…cană. Revin insa la titlu si la dubioasa aluzie din deschidere. Ce-i cu zambetele si care-i legatura cu limba romana? De unde am mai scos o noua ”problema” a sfintului dialect prin care dacii faceau schimb de surprize?
Indicator nonverbal esential, zambetul e ceva mai mult decat o “miscare a buzelor”, cum il defineste domnul DEX. Zambetul e o norma sociala, un act cultural (calm, nu fugiti, ca nu e cu intelectuali). Cum si cui zambesti poate face diferenta dintre un viitor prieten si un actual inamic. Nu are sens sa insist prea mult asupra semnificatiei antropologice a zambetului. Nu de alta, dar oricum nu ma duce capul sa o fac.
Pentru exemple concrete de putere a zambetului, zambiti larg in fata unui caine agresiv (pe propria raspndere) sau intrebati-i pe rusi. Ultimii nu se prea ocupa cu sportul indoirii buzelor, si asta nu din cauza ca liderul lor suprem e un personaj de benzi desenate. E o problema culturala, o problema de politete si, nu in ultimul rand, o problema de diplomatie. Modul in care o limba transpune zambetul in cuvinte spune ceva si despre rafinamentul poporului care o vorbeste.
Engleza abunda in expresii care redau mai mult sau mai putin fidel multitudinea de nuante ale zambetului si rasului. Un anglofon poate sa zambeasca arogant (smirk), sa zambeasca prosteste sau auto-ironic (simper), sa zambeasca cu dispret sau condescendenta (fleer, sneer), sa ranjeasca larg (grin), sa zambeasca superior (snigger), să râdă exagerat (guffaw) sau pur si simplu sa zambească (smile) sau râdă (laugh). Poate inclusiv sa râdă cu gura mare (chortle). Nu mai vorbim de zecile de cuvinte din sfera rasului (chuckle, titter, giggle etc). Intre timp, romanii se pot multumi cu un zambet, un hohot, un ranjet, rictus sau o grimasa. In cel mai bun caz avem si un chicotit. Desigur, vocabularul este ceva mai extins, insa zambetul si rasul sunt cam singurele intalnite in spatiul public si, din pacate, si in literatura recenta. Mai mult, limba romana abunda de expresii care descriu sau preamaresc negativul.
Chiar daca nu suntem inca la nivelul ”lacheln”-ului german, multitudinea de alegeri din engleza ma descurajeaza. Iata deci o serie de zambete, ranjete si hohote de care limba romana are cu siguranta nevoie.
Tâmpet: Zâmbetul celui care tocmai a blocat intersectia. Stii ca ai fost putin idiot, dar in acelasi timp… haide, nenea politistu’, ca nu era rosu!
Zâmbeu: E zâmbetul baiatului care s-a bagat in fata si care nu prinde subtilitatea conceptului de ”coadă”. Dar e ok, n-ai de cumparat decat o Cola, niste chipsuri, un pachet de guma si juma’ de frigider de mici.
Surplâns: E surasul din ziua de salariu cand stii ca ai bani pe card… dar si banca stie!
Râsfăţ: Cine-i un baiat destept? Cine-i un baiat destept? Tu esti un baiat destept! Tu, tu, tu!
Ţâţet sau Holbeu: E zambetul strengaresc al lucratorului la salubrizare fascinat de magia decolteului.
Hohotroll: Rasul de prost gust care te pocneste invariabil dupa ce ai facut o gluma handicaproastă.
Tripăială: Hăhăiala care te apuca atunci cand tu n-ai luat nimic frate, pe bune! Hahaha…
Zâmbeteală: Un zambet larg ca beteala de pe brazii lui Oprescu: mare, stralucitor si inutil.
Râstălmăcire: Cand adversarul are dreptate, dar tu razi ca prostul in speranta ca ceilalti nu s-au prins.
Amuzatoriu: Cand universul decide ca rasul aleatoriu e solutia pentru orice (de exemplu, atunci cand, in timpul unui interviu, iti amintesti bancul cu bascula).
Palmarâs: O explozie de ras necontrolat, ca un set de palme dupa ceafa. Se poate folosi si pentru a sublinia discret conceptul de ”caterinca”.
Chicotrist: Cand te amuzi singur in autobuz pe seama unei poze cu pisici. Hai ca nu-i atat de rau, iar domnul Pufoşilă era chiar amuzant!
Veselis: Cand tii toata ziua pe fata un rictus similar unei capcane pentru muste. Bonus pentru mustata!
Acum ca am defulat ”literar” sau ce naiba am facut eu aici, sunteti liberi sa completati lista cu noi aiureli. Desigur, cititorii atenti vor fi sesizat ca adevarata tema de discutie a fost de mult ingropata. Cert este ca si fara ajutorul meu, exista extrem de multe cuvinte pentru stari similare, nuantate in functie de context. Slabe sanse insa sa mai pot trage o concluzie, dupa delirul de mai sus. Pana la urma, sunt putini oameni care au handicap…acitatea de a face trei jocuri de cuvinte in acelasi articol!
P.S: Daca tot am adus vorba de limba lui Beckham, am si eu un fix. Expresia ”arguably” (contestabil/supus dezbaterii) folosita in stiri. E unul dintre trucurile murdare ale jurnalistilor care au impresia ca marcarea opiniei ii scuteste de responsabilitatea ei.
- krossfire
Un simplu haiduc al cuvintelor.
- Atenție, garaj! November 18, 2024
- A treia cale November 10, 2024
- Unbreakable November 3, 2024
- Mamă, mamă, ce rău o să ne pară! October 11, 2024
- Fanii toxici și fanii terapeutici September 21, 2024
Bravo, mai. M-ai facut sa-a… **checks list** …palmarâd.
Ce-ti mai merge mintea… :))
Odeena: Merci 🙂
Redgrave: Foarte rar 😛
1. cred ca dusmania/prietenia sau indiferenta depinde si de cine percepe zambetul, inclusiv cultura lui plus capacitatea innascuta biologica (prezenta si la maimute si la altii) de a citi expresii faciale de pe fata unor semeni, nu numai de cine se gandeste si decide sa zambeasca cui
2. la maimute ranjetul cu dintii apropiati e de obicei semn de submisiune
3. e sneer, nu fleer intr-una din parantezele englezesti de mai sus
4. pt distractia cititorilor, iata un compendiu de nivel brosura despre zambet in diferite culturi, http://www.slideshare.net/aluthe/smiles-across-the-world-2506627
Mai on-topic, nu prea cred ca exista argumente ff solide sau criterii deosebit de valide cum ca lb romana ar fi mai limitata decat alte limbi, sau mai avansata decat altele. Desigur, pe undeva intuiesc ca este posibil ca gramatica unui limbaj sa poata influenta anumite stiluri culturale, insa cultura nu e ceva deosebit de important pt mine personal, adica habar nu prea am despre ea, nici aia generala, nici aia regionala, si nici nu ma pasioneaza asa de mult. A fost avansata recent o ipoteza comportamental-biologic-lingvistic-gramatical-economica re cum poate influenta gramatica limbii si culturii unui popor comportamentul lui economic, insa argumentele sunt slabe, cf maj lingvisti, si practic inexistente ca rigurozitate, cf a ce se stie pana acuma din punct de vedere biologic, desi desigur mai trebuie studii, si ipoteza a suscitat un grad de interes de cca vreo 15 minute in mass-media britanica, deoarece era ceva re anglo-saxoni vs chinezi.
Rudolph: E si fleer, tocmai aia e smecheria – http://dictionary.reference.com/browse/fleer?s=t (buna idee sa le adaug pe amandoua).
Vad ca si link-ul tau insista pe Rusia, in final 🙂
Legat de limba romana: Exista o problema cu latinizarea ei aproape fortata, mai ales dupa momentul 1848. Limba nu a avut timp sa se cristalizeze si sa evolueze natural, iar apoi am fortat peste ea o groaza de expresii si structuri, majoritatea venite din franceza. Inflexibilitatea regimului comunist a accentuat cateva dintre paradoxurile limbii romane. De-asta sustin imprumutul inteligent si nu o sa incurajez niciodata “puristii limbii”. Limba romana ar trebui sa fie constant intr-un stadiu de evolutie si adaptare.
Ha ! Multumesc ! Zau, chiar ca nu intalnisem niciodata cuvantul fleer pana acuma. O fi poate folosit mai mult in literatura britanica decat americana, cine stie, pt ca in mod cert am citit mai mult in engleza americana decat britanica de-a lungul timpului.
Da, ai dreptate ca linkul insista mai mult pe rusi, dar si asta e american mai vechi, plus era confirmator si pt ce scrisesesi tu ca rusii nu zambesc asa de mult, de aia imi amintisem de el.
Eu sunt de acord cu lb vie si dinamica mai degraba decat un purism fortat gen islandez. Re sec 19, ce s-a intamplat atunci cu lb romana nu e particular doar istoriei lingvistici romane, s-a intamplat in diferite forme, nu neaparat legate de latina, in multe alte state doritoare de independenta din UE de la vremea destramarii unor regate si imperii mai largi. Nici ce s-a intamplat in perioada comunista nu e particular specific pt lb romana.
Dar, per total desigur ca articolul tau e haios !
Incercam sa-mi aduc aminte daca popularitatea mai larga a cuvantului haios apartine decadei 80 prerevolutionare sau 90 postrevolutionare ! Eu cred ca l-am auzit folosit mai mult cand eram copil de la niste veri mai mari…cred ca era prerevolutionar, posibil chiar incurajator pt o revolutie !
Pai da, de-aia ziceam cu articolul: confirma fix ce aflasem si eu de la un amic rus si ce gasisem online 🙂
Stiu ca nu vorbim de particularitati ale limbii romane, insa alte limbi au preferat adaptarea dupa “eliberare”, pe cand noi am fost blocati in proiect pentru o vreme.
Pai nu prea cred ca aridicat nimeni problema vreunui proiect, poate doar cateva comentarii oarecum cuminti si firave (nu prea bagate in seama ff larg) la TV din pattea acelui filolog respectabil, dl cu nume care incepe parca cu P, dar imi e si mie rusine ca am uitat cum il cheama, plus blogul Diacritica ce mai zice poate, desi acela e concentrat mai mult critic pe erori gramaticale decat pe chestii mai interdisciplinare socio-cultural-lingvistice.
Pruteanu? Patapievici? Plesu? Pataplesu :P?
Vezi ca asa face si CTP – compune cuvinte prin alipirea altora. La el procedeul ma cam dispera (limbajul devine mult prea plastic pentru gustul meu), la tine s-ar putea sa ma faca sa-ti cumpar cartea…
Si fiindca tot vorbim de nuante, ce parere ai de titlul adaptat in romana pentru The Hobbit: The Desolation of Smaug? [Puteam sa pun si un link catre proaspatul meu review, dar si ultima data cand am trecut pe-aici am facut-o si nu se cade sa abuzez de gazduirea ta] In timp ce, la alte filme, cu un titlu mult mai banal, gasesc niste avioane de pseudotraduceri, acum, cand aveau la indemana “devastare”, “paragina”, “parasire”, “pustiire”, “singuratate”, “ruina”, romanii au ales traducerea literala, lipsita de fantezie.
Cartea mea cred ca o sa fie in engleza (ce o sa public in romana nu e tocmai promovabil, ci mai degraba un moftulet :P)
Eu am impresia ca am vazut chiar scris “desolare” in unele subtitrari. La CinemaPro era scris ok 🙂
“Incercam sa-mi aduc aminte daca popularitatea mai larga a cuvantului haios apartine decadei 80 prerevolutionare sau 90 postrevolutionare !
De fapt nu are etimologie în DEX, dar s-ar putea să fie ceva mai vechi… cam de dinainte de război, şi s-ar putea să aibă o etimologie legată de haloimăs. (Care provine şi el dintr-o limbă vorbită de nişte “români cu perciuni şi barbă, cărora li s-a împuţinat numărul prin metode mai brutale” şi emoticonul cu care închei e ceva la mijloc între hohotroll şi zâmbeu politically incorrect 😀 )
Adevarul e ca “haios” luase “cu asalt” discursul public pe la finalul anilor 90′. Era un fel de…”deci”.
Cum zicea un băiat de la Cafe Deko: “pula mea” nu e cuvânt, e semn de punctuaţie, când vorbeşti cu un rromân şi nu ştie să pună punctul sau virgula, spune “pula mea” în loc.
M-am tripăit un picuț pă harticol, dar tre să-ți spun ceva, că mă mănâncă deștele de nu: ”arguably” nu prea are sensul de ”contestabil” în contexte de tipul ”arguably the best”, ”arguably the greatest” etc. Majoritatea presarilor de limbă engleză habar nu au că ăsta-i sensul, că ar trebui să fie sinonim cu ”it could be argued that it is the best”, și folosesc cu sensul de ”indubitabil”… Cum ar veni, ”there is no point in arguing”.
El are și un sens pozitiv, dar puțin mai nuanțuat: ”susceptible to being supported by convincing or persuasive argument”
O discuție mai pe larg aici: http://ell.stackexchange.com/questions/5684/word-meaning-arguably
Nautilus: E si o forma excelenta de salut 🙂
Cosmin: Pai e considerata greseala, la fel ca “literally” si ma irita sa o vad la jurnalisti. E ca “pateticul” nostru 🙂
[…] Zambeste, ma! – Despre cateva expresii de care avem nevoie in limba. […]