Vin musafiri…
Ma gandeam zilele trecute la o alta specie disparuta in tranzitie: musafirii…
Citind prima fraza, multi o sa se intrebe daca nu cumva m-am apucat de cultivat mac si salvie in spatele casei. Ar fi deci cazul sa explic referinta. Nu vorbesc despre genul ala de musafir care vine pe la 8, se aseaza in fotoliul tau si incepe sa alimenteze basculanta cu chips-uri. Nu e vorba nici de vreo ruda venit sa-ti stea pe cap si sa te intrebe de ce joaca gandacii de bucatarie miuta cu moliile . Nu e vorba nici macar despre prietenul pe care nu l-ai mai vazut de o vesnicie si ai decis sa-l inviti la un Brifcor si o Eugenie. M-am gandit strict la vechii “musafiri”. M-am gandit la obiceiul, nascut cine stie cand, amplificat in comunism si amenintat cu disparitia, de a face din fiecare vizita un eveniment.
Pentru cei din generatia mea si din generatiile apropiate, sa ai “musafiri” acum 15-20 de ani era intr-adevar o experienta. In mai putin de doua ore, praful si firimiturile ieseau din scena si intrau paharele “bune”, o bautura fina, un suc si biscuiti. Ai tai te imbracau frumos, pentru ca nu puteai sa stai in treningul ala jegos patat de suc Rio si ciocolata Africana. Evident, si parintii se imbracau frumos, pentru ca, nu-i asa, oricine poate da cu aspiratorul in blugi si camasa. Daca aveai si un animal de casa prin preajma, parul lui trebuia curatat, burta indopata si nevoile biologice satisfacute. Singura functie a creaturii era mangaiatul pe burtica. Desi stiai clar ca o sa vina cine o sa vina si la ce ora, era musai ca toata lumea din familie sa para surprinsa.
Si de ce n-ai fi fost surprins? Musafirii veneau intotdeauna cu ceva. In cazul deciziilor luate pe ultima suta si a vizitelor surpriza, mergea o sticla de vin sau o cutie de bomboane si niste flori. Daca insa voiai sa epatezi putin, nu era rau sa fi adus si ceva “pentru ala micu”. Copilul era oricum cel mai rasfatat intr-o astfel de vizita. Daca vizitatorii veneau si ei cu alti copii, era excelent. Daca nu, aveai oricum senzatia ca traiesti un eveniment special si ti se oferea ocazia excelenta de a te da in stamba. In sfarsit, aveai un public captiv, gata sa fie impresionat de felul in care imiti tu o vaca si de castelul tau din cuburi. Daca aveai si sus-amintitul animal de casa, atunci era timpul pentru repetitia “Copiii au Talent”. Spre nenorocul tau, parintii erau cei care iti judecau ulterior prestatia.
(“Sper ca nu vii iar cu o sticla de Frutti Fresh! Sursa imaginii)
Intr-o perioada, aparusera chiar si musafiri de profesie, oameni care cunosteau perfect pasii vizitelor lungi si rare. Punctualitatea era un factor decisiv: nu puteai anunta ca vii la o ora, pentru a te prezenta a doua zi. Riscai ca la urmatoarea vizita, anuntata sau nu, sa te trezesti ca familia vizata “nu era acasa” (respectiv ca stinsese toate luminile si acum exista exclusiv ca o gramada amorfa, in sufragerie). Musafirii de profesie stiau cum sa aleaga daruri atractive vizual, dar ieftine si de multe ori contrafacute. Musafirii de profesie erau genul de oameni care stateau mult mai mult prin casele altora, decat prin propria locuinta.
Desigur, multi vor spune ca obiceiul nu a disparut. Daca vizita e una “de rang inalt”, aranjezi si acum locuinta. La fel, daca mergi in vizita la cineva mai putin cunoscut, e ciudat sa vii cu mana goala. Cu toatea astea, obiceiul “musafiriei“ a cam disparut. Expectativa, alaturi de intregul ritual al pregatirii au lasat loc cordialitatii si abordarii directie. Asta nu implica disparitia totala a politetii, ci doar a vechilor metehne (care pot fi inca observate la generatiile mai vechi). As spune ca vorbim chiar de un vestigiu comunist, unde propria locuinta, dar si comportamentul specific musafirului erau singurele metode de a “epata”, intr-o perioada in care foamea nastea eterne prietenii. Tot aici, puteam vorbi si de o oarecare frica si de nevoia de a arata ca totul e in regula.
Pe de alta parte, ar putea fi vorba de o ramasitia a vestitei si a din ce in ce mai rarei ospitalitati romanesti. Textele vechilor autori vorbesc destul de des despre semnificatia banchetului si a invitatiei in casa. Observam pe de-o parte o metoda de a imbuna pe cineva si de a-ti demonstra bunele intentii, dar si de a-ti etala “mai discret” avutia. Oricare ar fi fost scopul lor in trecut, vizitele inopinate si cele programate din scurt sunt mult mai greu de evitat astazi. Nu de alta, dar astazi nu se mai primesc musafiri. Astazi vin doar “niste tovarasi” in vizita…
P.S: Intre noi fie vorba, cred ca singurul loc unde am mai vazut ramasite ale musafiriei este spatiul online, unde o astfel de relatie poate aparea intre cititori si comentatori. Sper ca mi-ati adus bomboane de ciocolata, ca nu ma omor cu vinul…
eu spun ca ai inceput sa pui captions glumete sub poze à la cracked 🙂
În ce priveşte musafiria, ea presupune doi poli obligatorii pentru a putea fi un eveniment plăcut sau măcar firesc: musafirul şi gazda. Din punctul meu de vedere, a fi o gazdă bună e un talent din ce în ce mai rar, pentru că presupune mai multe calităţi: abilitatea de a menţine o atmosferă plăcută, deprinderi şi cunoştinţe culinare, arta conversaţiei, bune maniere în tot ce presupune spaţiul casei (aşezarea mesei, servirea, aşezarea musafirilor la masă etc). Ce constat, ca şi tine, e că nu se mai poartă musafiria. Toată lumea se întâlneşte în oraş, dar nu din cauza tranziţiei, a crizei nici atât, ci pentru că pare mai de bon ton. De fapt, eu cred că e mai comod, iar acum se “epatează” cu lucruri pe care le poţi afişa în mall.
Fain subiect! Consideră că am venit cu ciocolată (de regulă cea mai fină)!
Se mai practcica si intalnirile acasa, la un “board game” sau ca punct de plecare pentru iesirile in oras. Cu toate astea, intalnirile seamana mai degraba cu un “picnic improvizat”, decat cu o vizita in sensul clasic.
Cand se practica musafiria, ciocolata cea mai fina era probabil o Poiana (sau mai vechea Lacta, cu vacuta pe ea :P).
^Bine, mai exista si cicolata Excelent, dar nu se prea venea cu ea in Vizita 🙂
Musarii la mine:
– de sex masculin – consum excesiv de alcool
– de sex feminin – moment artistic
– mixt – dezastru
Cand eram mic, la noi in casa mai mult se primeau musafiri. Ceea ce imi placea pe de o parte, fiind ala micu’, primeam tot felul de cadouri :)) Pe de alta parte… un adevarat chin sa stai sa te imbraci frumos dar mai ales sa te mentii asa cateva ore bune.
Oricum… daca stau sa ma gandesc, atmosfera era placuta. Era un sentiment anume, frumos si un pic mai greu de regasit acum, in jur.
Acuma musafirii sunt invitati in oras si doar cei mai apropiati sunt invitati acasa.
Wpolitika: Uite ca mi-ai amintit. Si eu dadeam reprezentatie mai degraba in fata femeilor. Vezi, eram cuceritori de mici 😀
Redgrave: Si eu imi amintesc cam la fel, dar cred ca motivul e ca noi, copiii, nu prea eram luati in vizite 🙂
Romania Inedit: Cam da, desi cumva ar trebui sa fie invers (ai vrea sa-i imbunezi mai degraba pe cei din afara cercului de apropiati – exceptie sefi sau oameni pe care nu-i intereseaza sufrageria ta).
Vaiii, ce amintiri mi-ai trezit. Cu toate că pe mine pica sarcina de a şterge toate bibelourile şi paharele din vitrină în ziua cu vizita, abia aşteptam să vină “musafirii”. Tata mai cînta încă într-o trupă pe vremea aceea, musafirii erau colegii lui cu prietenele/soţiile şi copiii aferenţi. De multe ori vizita se transforma în petrecere şi se lăsa cu muzică “live” pînă spre ziuă. Pe noi ne trimiteau la culcare pe la 12, normal că stăteam şi ascultam ce se cîntă pînă ne lua somnul. Aaaa şi au fost ai mei într-o vizită din asta, gen stat de vorbă la o cafea naturală şi dulceaţă din nu mai ştiu ce fruct exotic pe care n-au reuşit să-l taie cu linguriţa. Mama a zis că nu i-a plăcut, că ea nu e din înalta clasă. Am înţeles şi eu peste cîţiva ani ce voia să zică.
Apropo de dulceturi si cafele naturale, iti mai amintesti cand se servea si “peltea”, odata cu cafeaua sau ceaiul?
Îmi aduc aminte denumirea, era tot un fel de dulceaţă dar foarte tare, densă şi nu se întindea pe pîine? Nu mi-e foarte clară amintirea asta cu pelteaua. La mine în casă se făcea gem şi dulceaţă.
Si la mine tot cu gemul si dulceata era baza. Totusi, imi amintesc cand am fost la un moment dat intr-i vizita si cineva ne-a servit cu peltea (era un fel de dulceata “dublu rafinata”, facuta ca mierea si extraordinar de dulce).
:)))) Aia e! Îmi aminteam că rămînea pe linguriţă şi nu se scurgea pe felia de pîine să o pot întinde. M-ai făcut curioasă acum să văd cum se mănîncă defapt dulcegăria asta.
Mie imi parea destul de moale, dar cred ca era foarte densa.
Subiectul m-a oripilat dintotdeauna. Cand eram mica nu suportam sa avem musafiri (noroc ca maica-mea n-avea multe prietene doritoare de cafeluri, si rude aveam si mai putine), iar de corvoada de a merge in alte case, nu mai vorbesc. Daca plec undeva, mi-e greu sa mananc si sa beau chestii, sunt usor antisociala, prin urmare vizitele de genul se terminau cu mine obosita, flamanda si insetata.
Azi e o zi mare – imi incerc mana, prima oara in 27 ani, la gazduit lume la mine acasa. Sper sa iasa bine, tineti-mi pumnii. :))
Am sosit si eu cu o sticla de tarie. Stiu ca am intarziat putin dar na… ma intelegi. Fain articolul man… chiar mi-a provocat o stare de nostalgie.
Pai stai sa scot paharele bune 🙂
Andreea: Cum a iesit :D?
Ah, a iesit super fain. Am zis ca mai fac o serata, un ceai dansant, o maslina de copac. :))
Trening patat cu Rio si Africana?!… Doamne, ce privilegiat! Auzi, sa ai trening…
@Intuneric: Sa ai Africana era si mai si :))
Amintiri, amintiri…flori nu vrei? 😛 Ciocolata îmi place și mie, împart mai greu, așa că mai bine iau două, să nu ne “batem” pe una 🙂
mie imi place sa fac d-astea acasa. am avut perioade in care saptamanal ne adumam cateva zeci de oameni acasa. Adica un zece doi de zece
Animal00: Noi mai facem “board games night”, dar nu e acelasi lucru. Sa primesti musafiri era ca si cand iti lustruiai Opel-ul serie limitata. Adunarile de peste noapte sunt o Dacie chituita ca sa dai o fuga pana la Camping Baneasa.
Allure: Culmea, inainte nu se prea deschideau darurile primite, fie ca era vin sau ciocolata. Iti serveai musafirii cu altceva.
Andreea, Intuneric: Am prins Africana inca ieftinuta (si cam singura la un timp).
Ai mare dreptate
Si eu imi aduc aminte de ciocolata Africana. De bomboanele Silvana isi mai aduce cineva aminte?
Mi-ai pus un zambet pe fata. Si mi-a fost draga postarea asta
a nu se confunda “draga”cu nostalgia 😛
Te-ai intors deci?
fain articolul, doar ca nu sunt de acord ca musafiria (si musafirlacurile) ar fi ceva comunist. imi aduce aminte de diverse matusi si bunici din copilaria mea care pareau ancorate mai mult in l’entre-deux-guerres decat in construirea societatii socialiste multilateral dezvoltate. cel putin serbeturile si biscuitii de casa cu care ma serveau mi se pareau niste chestii cu totul demodate. as fi zis ca musafiria e un obicei mic-burghez, daca as fi stiut ce-i aia la momentul respectiv.
Nu stiu daca e ceva comunist, dar cu siguranta perioada a intretinut obiceiul.
Eu mancam serbetul separat, fara legatura cu musafiria. Ca obicei, daca stau sa ma gandesc, musafiria pare intr-adevar o ramasita burgheza, adaptata noului regim.
Pelteaua e o gelatina de fructe, facuta in general din resturi: cotoare si coji de mere, de gutui, de pere, amestecate, fructe care contin pectina. Se face in general cam cand se face dulceata..din resturile care raman, evident. Nu trebuie sa fie nici prea tare, nici foarte moale si nici prea dulce. Eu am facut si o mancam pur si simplu cu lingurita.
Tre’ sa intelegem ca pe vremuri a primi musafiri era distractia principala! Musafirii si eventual o onomastica! Spre bucuria tuturor atunci se puneau bunatatile pe masa, sau se chinuia toata lumea sa faca rost de una, de alta! Se gateau mancaruri speciale, etc.
Pai la asta m-am gandit si eu initial. In plus, socializarea nu prea era la indemana cand stiai ca sunt ochi peste tot.