Diferente de varsta

Asta e un articol despre cum varsta nu conteaza…dupa o anumita varsta.

Imi vine putin greu sa argumentez in favoarea varstei. Nu atat din prisma faptului ca incep sa “imbatranesc”, cat si din cauza unor articole mai vechi, precum cel despre “batranii” din online. Pe-atunci ma revoltam impotriva internautilor care folosesc varsta drept argument suprem, indiferent de dezbatere. Chiar daca parerea mea despre cei care “sunt mai batrani decat tine, deci stiu mai bine” a ramas neschimbata, ma simt obligat sa ofer mai mult credit anilor.

Evident, nu vorbim despre vreun set de cunostinte ezoterice care apare cu firele albe, ci despre experienta de viata si vizibilele ei consecinte. Daca intr-o dezbatere despre actuala stare economica, diferenta dintre un interlocutor de 25 de ani si unul de 28 cu aceeasi pregatire n-ar fi prea mare, nu m-as grabi sa iau in considerare opinia unui pusti de liceu pe aceeasi tema. De ce? Pentru ca, in 90% din cazuri, ultimul inca nu a intrat in sistemul economic, n-are idee ce inseamna sa platesti un impozit si foloseste ca baza de argumentare opiniile si textele altora. Cu alte cuvinte, pentru un pusti de 16 ani e simplu ca patronii sa dea 2-3 taxe in plus pe luna, pe cand pentru un mic antreprenor, taxele alea sunt o crima. Pe langa asta, chiar daca pustiul e olimpic la matematica, opinia lui despre munca peste program este aproape nula. Sase-sapte ore de curs si un test la meditatii joia nu se compara cu trei saptamani de munca de la noua la noua.

Cred insa ca m-am dus prea jos pe axa timpului cu exemplele. Sansele sa intri intr-o dezbatere serioasa cu un pusti de 16 ani sunt relativ mici, fie el si un copil precoce. De altfel, in toate interviurile cu tinerele valori ale Romaniei am descoperit copii talentati, dar incomplet formati fizic si intelectual. Nu de alta, dar empatia umana se dezvolta destul de tarziu si nu tine numai de pubertate. Mai mult, e greu sa ai o conversatie despre influente culturale cu un om care crede sincer ca lumea se imparte in rockeri si manelisti. Sa ne ducem deci putin mai departe si sa intram in zona tinerilor sub 25 de ani. Au ei un dezavantaj conversational fata de oamenii de peste 30 de ani din acelasi domeniu si cu abilitati intelectuale similare? Daca da, in ce context se manifesta?

Surprinzator, dar in multe cazuri, diferenta de varsta se simte. De ce? Pe de-o parte, tineretea si avantul ”primilor 20” te face sa privesti altfel provocarile. Exceptandu-i pe cei fortati sa se maturizeze (sau care auto-forteaza), majoritatea pustilor de 21-22 de ani pe care-i cunosc inca nu au ce pierde. Majoritatea sunt angajati si au zeci de planuri si idei, dar inca nu au inteles unele lucruri si, mai ales, unele limite. Corpul ii tine sa munceasca zilnic pana la 22.00 si sa bage un fast food in drumul spre club. Multi au inca sustinere financiara din partea parintilor si majoritatea inca n-au trecut prin traumele inevitabile ale inaintarii in varsta (despartiri dureroase, probleme financiare, tragedii in randul celor apropiati). Spiritul si informarea selectiva inca le permit sa care pancarte pe biciclete, dar sa nu iasa la vot pentru primaria locala. Sigur ca exista si exceptii, dar, in majoritatea cazurilor, varsta tanara vine cu niste avantaje care apara de realitatea cotidiana si dau acea senzatie de invincibilitate. Senzatia ca totul este bine… pentru toata lumea.

Pe de alta parte, omul de peste 30 de ani are ceva mai multe sanse sa se fi asezat, sa fi schimbat cateva joburi si sa aiba deja o pozitie de senioritate sau management in domeniul in care lucreaza (sau macar sa fie un freelancer respectat). Omul de 30 de ani a depasit si asediile hormonale ale adolescentei tarzii si tineretii si, mai mult, omul de 30 de ani a cam realizat si ca viata se intampla, indiferent daca el e de acord sau nu. Imbatranirea e inevitabila, iar linistea care vine odata cu acceptarea si constientizarea unor adevaruri da o alta perspectiva asupra lucrurilor. O perspectiva care nu e lipsita de ambitie, dar care permite abordarea propriilor obiective intr-o maniera mai putin agitata. O perspectiva care permite posesorilor sa stea la aceeasi masa cu un broker si o femeie de serviciu si sa se asigure ca ambii pricep mesajul. Cu alte cuvinte, exista contexte in care varsta chiar conteaza. Evident, si aici lucrurile sunt relative. Zece ani de experienta ofera un avantaj enorm in conversatie. Zece ani de stat in acelasi birou, fara schimbari sau dorinte, sunt insa zece ani pierduti. Daca nu sunt “traiti”, zece ani il pot face pe tinerelul din anul II sa porneasca din start cu patru cai si doua regine.

(Pe de alta parte, lucrurile nu stau grozav nici la polul opus. Via Saturday Morning Breakfast Cereal)

Diferentele de varsta se vad insa si in alte contexte. In cazul relatiilor amoroase de exemplu, distantele de ”vechime” pot omori usor un cuplu. Conteaza daca ea are 27 si el 38? As zice ca nu. Conteaza daca el are 29 si ea 35? Din nou, nu. Dar oare conteaza daca el are 18 si ea 29? Absolut. Cum? De ce? De unde a aparut standardul dublu? Asa cum aminteam la inceput, exista niste limite unde argumentul varstei functioneaza. Nu e vorba despre diferenta fizica de ani, ci despre diferenta de experienta. In cele mai multe cazuri, un pusti de 18 ani, cu diploma de BAC in mana (sa speram) si zeci de idei care vor schimba lumea, nu are cum sa inteleaga niste lucruri, indiferent de cat de inteligent si “trait” ar fi…pentru varsta lui. Indiferent cate tari a vazut si cat de devreme si-a inceput viata sexuala, intre el si tanara doctoranda de 29 de ani exista o prapastie greu de trecut. Exista o diferenta culturala, de generatii, o diferenta de dezvoltare psihologica si  diferente de statut material si social (da, dupa o “varsta”, ambele ajung sa conteze). Pustiul vede in noua lui captura lui o “femeie mai experimentata”, perfecta pentru a-l educa din toate punctele de vedere. Domnisoara vede in tanarul iubit o metoda de a-i reaminti ca e inca tanara si atragatoare. Niciunul nu vede in celalalt un partener. In esenta, vorbim despre o diferenta de viziune asupra relatiei si, de ce nu, asupra vietii. Pana la urma, la asta se reduce tot: la viziune.

De ce spuneam la inceput ca varsta nu conteaza, dar numai dupa o varsta? Pentru ca, dupa un anumit numar de experiente cumulate (de la demisii, la joburi si la relatii) si dupa incetinirea dezvoltarii mentale si fizice, lucrurile tind sa intre in rutina. Chiar daca fluxul cotidian rezerva mereu surprize, sansele ca un individ obisnuit de 45 de ani sa devina brusc genial sunt foarte mici. De-asta cred ca primul meu articol nu e complet nejustificat (desi a fost scris de un pusti de 20 si ceva de ani). Cand argumentul varstei apare intre un tip de 40 de ani si unul de 34, in conditiile in care ambii au formari si informatii similare, incepi sa-ti pui intrebari. Ar putea oare fraza “am vazut mai multe decat tine” sa atarne greu in dezbatere? Intr-o epoca a informatiei galopante, as zice ca nu. Pana la urma, daca vorbim despre oameni maturi ce apartin aceluiasi mediu, dezbaterea finala ar trebui sa se reduca la o inclestare a intelectelor si argumentelor. Cu sau fara revelatiile aduse de criza varstei de mijloc. Sa nu uitam ca apelul la autoritate fara o sursa reala e totusi o eroare logica. Mai mult, chiar daca acumularea de cunostinte si experiente il pot avantaja pe omul de peste 40 de ani, imbatranirea fizica nu e chiar un bonus. Nu intr-o lume care se invarte mai repede decat planeta care o gazduieste.

Drept concluzie, ce incerc sa spun (desi nu sunt tocmai calificat sa o fac) e ca varsta nu poate si nu trebuie redusa la ani. Varsta a doi participanti la o dezbatere trebuie privita ca un cumul de experiente, o inaintare pe scara sociala si financiara, un supliment nutritiv in drumul spre forma maturitatii. Toate sunt lucruri extrem de importante, pana la un punct. Punctul in care ai la aceeasi masa doi oameni pe deplin formati si informati. Punctul in care varsta nu mai impune respect, ci doar politete.

P.S: De dragul dezbaterii, simt nevoia sa mai scriu o data: exceptii exista in toate situatiile. In general insa, daca ajungi sa apelezi la exceptii, e foarte posibil sa nu faci parte din ele. V-o spune unul dintre zecile de “pustani” care s-au crezut multa vreme o parte dintre “cei putini”.

71 COMMENTS

  • până la urmă, experienţa nu ţine neapărat de lungimea vieţii, ci mai degrabă de intensitatea ei.

  • Aia a fost o referinta “subtila” 🙂 ?

  • Esti printre putinele persoane tinere care reusesc sa inteleaga ca diferenta de varsta conteaza intr-o anumita masura, cateodata mai mult, cateodata mai putin, depinde de situatie.

    Avand in vedere ceea ce ai scris aici si prin alte parti pana acum, era de asteptat sa intelegi 🙂

  • Nu stiu daca inteleg 100%, dar clar o simt in conversatii.

  • Ai dreptate mare cu exceptiile. In anumite conversatii cu “seniori” te intrebi ce dracu’ au facut toata viata, ca n-au inteles nimic.

  • Asta mai ales cand vorbesti cu taximetristii care “stiu tot”.

  • Prietene, fetele de 14 ani de la sat, vorbesc numai derspre pula, sau au comportament tipic unei curve : vorbesc galagios, isi baga isi scot, umbla aproape goale, etc etc etc, poate stii si tu genul.

    Asa ca, viitorul nu-mi suna bine…. Ce experienta sa aiba astea peste inca atatia ani ?! Doar vreo 1000 de pule in plus poate, pe langa cele 100 pe care le au deja “la bord”, ca in rest….

  • Eu cred ca are mai multe sanse o relatie intre o tanara de 16-26 ani si un domn de 39 de ani.
    Sunt de aceeasi parere cu tine, ca diferenta de varsta este doar un pretext si ca de cele mai multe ori diferenta de varsta nu este doar o diferenta cronologica ci este de fapt doar o diferenta de acumulare pentru ca sunt foarte multe persoane care au trait pentru ca n-au avut altceva mai bun de facut.

  • Alin: Problema lor nu tine de varsta (din pacate).

    Romania Inedit: Intre o tipa de 16 ani si intr-un domn de 39 nu prea cred ca se infiripa relatii, poate doar contracte mutual avantajoase 😛

  • Varsta nu tine de lungimea vietii ci de cine se ia de ea!

  • Nu cred intro varsta mintala.
    Organismul este cel care imbatraneste. Mintea, prin corespondenta, este mai performanta sau nu, in functie de gradul de functionalitate a creierului nostru. Odata cu varsta, organismul nu mai este la fel de functional. El se dezvolta, ajunge la un apogeu si se degenereaza. Mintea in schimb nu imbatraneste.

    Faptul ca un copil crede in mos craciun si eu in fizica cuantica, inseamna doar ca el crede in alte iluzii decat mine.
    Nu ma face mai destept, sau mai matur decat el, ci doar mai bun intr-un anumit domeniu, intr-un anumit plan tematic.

  • Mintea intr-adevar “continua sa acumuleze” (de-asta oamenii batrani ca varsta sunt foarte sensibili la stimuli – nu pentru ca simturile lor s-au degradat, ci pentru ca sunt foarte bine “ascutite”). Cu toate astea, nu cred ca doar capacitatile functionale ale mintii conteaza atat de mult aici.

    Eu zic ca suntem si mai inteligenti si mai maturi decat un copil, dar poate tocmai asta e, ca nu suntem “mai buni” (mai buni intr-un domeniu sigur suntem, dar nu suntem “mai buni” in general).

    Lumea copilului e naiva, dar e lumea lui, prin urmare nu concuram in acelasi spatiu. Poate de-asta copiii ii privesc uneori pe adulti cu mila => cei din urma incearca sa intre intr-o lume care nu le mai este accesibila si sa-si foloseasca acolo cunostintele.

  • krossfire,

    “Lumea copilului e naiva, dar e lumea lui, prin urmare nu concuram in acelasi spatiu. Poate de-asta copiii ii privesc uneori pe adulti cu mila => cei din urma incearca sa intre intr-o lume care nu le mai este accesibila si sa-si foloseasca acolo cunostintele.”

    Exact despre asta este vorba. Cu mentiunea ca mintea nu ocupa un spatiu. Gandurile, sentimentele, emotiile sunt aspatiale, dar temporale. Nu poti localiza un gand in spatiu.
    Corect ar fi sa zici “nu concuram in acelasi timp”…

  • Apud Vacariu 🙂 ?

  • ce scrie in poza aia cu dino?!
    Serve yourself mamal?
    LOL

  • Da, e o glumita a unui amic online, cel care scrie web comic-ul Saturday Morning Breakfast Cereal. Facand misto de teoria “designului inteligent”, omul facuse intr-o banda desenata gluma asta: dinozaurii au murit din altruism, ca sa salveze mamiferele 🙂

  • krossfire,

    Vacariu, da. Cu mentiunea ca odata ajuns sa gandesti in framework-ul creat de el, nu-i mai apud…:))

  • Zau, discutiile astea despre lungime si cum ca poate totusi nu conteaza…

  • Cat despre diferentele de varsta in cuplu am aflat in 2010 de la Inst Max Planck, (in legatura cu 2 milioane de danezi, deci poate o fi altfel la altii din alte culturi, mai ales din cele care nu or avea statistici demografice chiar asa de riguros detaliate si pe termen ff lung), totusi, ca:

    – o femeie care se casatoreste cu un partener cu 7-9 ani mai
    tanar decat ea isi scurteaza speranta de
    viata cu 20 % (ceea ce reprezinta destui de multi ani dat fiind ca si
    speranta de viata a femeilor este considerabil mai mare decat a barbatilor, asa in cifre absolute)

    – un barbat care se casatoreste cu o femeie cu 7-9 ani mai tanara decat el isi sporeste
    speranta de viata cu 11 %, (care data fiind speranta de viata mai scurta a barbatilor nu e chiar asa de mult de fapt cat s-ar putea crede sau chiar spera, in acea realitate absoluta)

    – per total casatoria ajuta la sporirea sperantei de viata, desi nu in mod deosebit de dramatic de mult pt ca maj lumii alege sa se casatoreasca prudent cu oameni care au plus/minus cca 2,3 ani diferenta de ei, si nu baga in seama aceste statistici

    Cf presa gratis de metrou scandinav, lumea gay inca asteapta totusi, si mai prudent, mai multe cercetari stiintifice pt a se decide daca sa se casatoreasca sau nu, deoarece avantajele nu sunt atat de clare plus inca nu exista statistici asa de riguroase, insa totusi, printre cei care se incumeta asa, chiar si putini, se remarca ca vasta mare majoritate a barbatilor gay aleg parteneri de casatorie cu cca plus/minus 4 ani diferenta, iar a femeilor lesbiene cu cca plus/minus 6 ani diferenta…zau daca parca asa ca un facut, barbatii tind a se situa un pic sub zona semnificativa (fie de avantaj, fie de pericol) de 5-7 ani diferenta, iar femeile totusi “stiind”/parca intuind ca au sanse oricum mai bune de a trai real mai lung, se simt mai libere de a se incumeta de a testa si zona de risc/avantaj. Desigur, re gay, chiar si danezi, nu e la fel de riguros sau semnificativ ca re 2 milioane de danezi urmariti pe nu stiu cate generatii.

  • Asta cu spernata de viata n-are legatura cu calitatea relatiei sau a cuplului 🙂

  • Da, ma rog, desigur. Insa comentatori statisticieni demografi din SUA (re acel studiu) au remarcat ca in cadrul culturii si economiei SUA, (care totusi sunt mai altfel, inclusiv calitativ dar si cantitativ decat in Danemarca), lumea care tinde sa se casatoreasca cu parteneri de varsta chiar ff diferita, mai ales femeile, (care chiar sunt oricum mai oropsite in SUA decat in Danemarca), care s-ar casatori cu barbati mult mai tineri, au sanse destul de mari de problrme de sanatate si ruina financiara, (chiar si daca nu e “de vina” numai partenerul, ci un intreg sistem social si economic).

    Insa trebuie sa fac o erata re comentariul de mai sus re lesbiene, ca totusi si diferenta de 6 ani e si ea in afara zonei de risc/avantaj, care e de 7-9 ani, (nu de 5-7 cum crezusem gresit pe moment), deci pot anunta incantat ca oricum iese ca totul e asa cum trebuie sa fie in cea mai buna lume dintre toate lumile bune posibile, chiar si pt gay si lesbiene, sau chiar si in ciuda lor, (mai ales a celor care fie insista, fie refuza sa se casatoreasca), cf chiar pana si etern optimistul prof Leibnitz, (chiar si daca dl Voltaire l-o fi ironizat prin creearea personajului prof Panglos).

  • Cum spuneam, mi se pare ca varsta conteaza “dupa o varsta”. Depinde pana la urma ce inseamna parteneri “tineri” (tineri fata de tine, sau tineri cu totul) 😛

  • Fata de mine toata lumea e mai tanara de vreme ce eu m-am simtit prima oara, din cate tin eu minte, batran si intelept cand eram in clasa 1a, si de mai multe ori ulterior batran insa din ce in ce mai prost, posibil chiar senil pe masura ce au trecut anii. Cred ca am scapat faza in care sa ma fi simtit vreodata batran plus cu IQ cognitiv asa mediu comun neremarcabil.

  • Aia cu “simtitul” batran o stiu si eu, e clasica 🙂

  • Un alt studiu spune ca, mai ales datorita casniciilor longevive, femeia traieste mai mult decat barbatul. Altfel stau lucrurile insa, daca prin absurd, sau boala, sau destin, moare sotia inaintea lui, caz in care barbatul vaduvit de responsabilitati si griji superficiale, traieste mult peste media expectantei de viata a barbatiilor insurati…

    Nu, nu este o solutie sa nu te insori niciodata. Acelasi studiu arata ca, expectanta de viata la barbatii niciodata insurati este chiar mai mica decat a celor insurati. :)))

  • Poligamie, deci :P?

  • No way. Poligamia nu se pune pentru ca nu exista in societatea noastra. Nu poti sa fii si insurat si poligam in acelasi timp.
    Asta se numeste adulter in cultura noastra. Fenomenul este specific pentru perioada de midlife crisis, cu rezultat pozitiv, de fortificant al casniciei, daca nu este descoperit si negativ, daca este confesat, pentru ca destrama casnicia…:)

  • Faceam misto, dar vad ca ai analizat serios problema :))

  • M-am prins ca faci misto, de aceea am zis sa ma distrez si eu un pic…:))

  • M-am prins ca te-ai prins…oh, la naiba. Mariaj sa fie 😛

  • asta am vrut sa aud. Pe cand nunta?

  • Pe mai tarziu, dar clar ca la un moment dat va fi una 😛

  • @krossfire: “Exista o diferenta culturala, de generatii, o diferenta de dezvoltare psihologica si diferente de statut material si social “

    În mai multe rânduri, nişte băieţi cărora le atârnau greu diplomele de sociopa… sociologi şi psihop… psihologi s-au apucat să analizeze diferitele grupuri sociale şi de fiecare dată au publicat nişte rezultate ridicole.

    Motivul: ştiinţa se bazează pe date precise. Spre exemplu, la sondajul din 2013 cu privire la statutul profesorilor, ei nu puteau pune decât întrebări precise: “cât de bine e plătit un profesor în ţara X?”, “câţi oameni îşi doresc să îşi vadă copiii profesori în ţara X?” ş.a.m.d. După remuneraţia în bani a profesorilor şi alte criterii scoase din burtă, ei stabileau care va fi rezultatul final.

    Niciunul nu putea pune întrebări de genul “dacă ajung în faţa tribunalului un profesor şi un om de altă meserie, de ce plimbăreţul de cataloage ia o pedeapsă mult mai mică?”. Fiindcă nu era cotată ca o “metodă ştiinţifică de analiză”.

    Şi totuşi Brigitte Sfăt a făcut puşcărie, iar Costica Vărzaru predă în continuare. La aceeaşi şcoală din care a fost ridicată de poliţie.

    Chestiuni aparent absurde pentru cel care judecă obiectiv. Dar ele îţi decid soarta, înaintea legilor, relaţiilor de afaceri sau manierelor.

    Dacă te-ai încăiera vreodată cu un popă, ai mai putea părăsi liber clădirea tribunalului?

    Crezi că într-o discuţie de afaceri, partenerul te va alege pe tine şi nu pe unul care are de 2 ori vârsta ta?

    O tipă care are în CV “masaj erotic” va mai fi angajată vreodată altundeva? (Îşi imaginează cineva o femeie cu un CV care sună aşa: 2004-2008 ASE Bucureşti, 2008-2009 Salonul de Masaj Erotic, 2009-2010 BRD, 2010-2011 BCR, 2011-2012 Vodafone etc!!??)

    Spunea un băetzaş mai vechi în ale blogurilor: când ai în faţă pe unul ca Gică Popescu, oricât de aranjat, spălat, parfumat şi îmbrăcat la 4 ace e, chiar dacă îl întrece în eleganţa limbajului pe cel mai mare diplomat şi în cunoştinţe pe Hawking, se vede pe el că e un ţăran. Un ţăran aranjat, parfumat, elegant şi cult, dar tot ţăran. Nu e ceva ce ţine de voinţa lui sau de instruire, e un defect genetic, organic, ceva ce el nu poate controla.

  • “dacă ajung în faţa tribunalului un profesor şi un om de altă meserie, de ce plimbăreţul de cataloage ia o pedeapsă mult mai mică?” – Se poate face si analiza calitativa, dar e scumpa (daca vrei sa faci ceva serios, nu un focus grup la gramada).

    “Crezi că într-o discuţie de afaceri, partenerul te va alege pe tine şi nu pe unul care are de 2 ori vârsta ta?” – In domeniul meu, din pacate sau din fericire, e posibil sa ma aleaga pe mine. In publicitatea din Romania, tineretea este considerata (inca) un atu, desi lucrul asta nu e tocmai corect.

  • Nautilus,

    “Spunea un băetzaş mai vechi în ale blogurilor: când ai în faţă pe unul ca Gică Popescu, oricât de aranjat, spălat, parfumat şi îmbrăcat la 4 ace e, chiar dacă îl întrece în eleganţa limbajului pe cel mai mare diplomat şi în cunoştinţe pe Hawking, se vede pe el că e un ţăran. Un ţăran aranjat, parfumat, elegant şi cult, dar tot ţăran. Nu e ceva ce ţine de voinţa lui sau de instruire, e un defect genetic, organic, ceva ce el nu poate controla.”

    Nu este vorba nici de defect genetic, nici de unul organic, si nu are treaba cu Gica Popescu, ci acest lucru tine strict de proiectia interlocuitorului asupra lui Gica Popescu. Daca stii cine a fost Gica Popescu inainte si stai de vorba cu el acum, indiferent cat de elegant, spalat, elevat se prezinta, in mod evident ca vei vedea tot un fost fotbalist, care injura, scuipa si se scarpina la oho in timpul meciurilor. Asta pentru ca nu ai cum sa scapi de imaginea pe care ai avuto despre el atata timp.

    O cu totul alta impresie despre Gica P. va avea cineva care nu l-a cunoscut inainte, cineva care il vede pentru prima oara in viata, in fata lui… spalat, parfumat, elegant, elevat…

  • Asta e cam ca discutiile care se purtau acum vreo 20 de ani in SUA si Marea Britanie cand aparuse brusc o intreaga clasa de imbogatiti peste noapte: Can you tell he is middle/working class? (in SUA era vorba despre diferentele de educatie dintre bogatanii scoliti la Ivy League si despre “the college dropouts” care faceau milioane, iar in UK aparea iar problema “vechilor nobili”).

    Discutia este valabila si acum, doar ca, dupa criza, mai toti imbogatitii au “origini dubioase”, chiar daca majoritatea se trag din familii bogate.

  • Nu e tocmai un argument potrivit în perioada asta. Un personaj care şi-a făcut studiile la Numărul 1 din Ivy League (acolo unde se învârt bani cam cât bugetul de Stat al României) şi-a luat în ultima perioadă foarte mulţi scuipaţi.

    După cum se vede, poţi să nu fi jucat fotbal, nici să nu ronţăi seminţe de floare, să fii elegant(ă) ca în Vogue, şi cu toate astea să îţi iei nişte scuipaţi pentru nişte motive vagi. Cum ar fi vârsta, părul blond, pantofii animal-print etc

  • Da, ma rog. Stii la ce gen de studenti ma refeream 😛 (desi in cazul amintit, nu cred ca educatia a fost de vina si poate nici inteligenta sau pregatirea, ci contextul si lipsa de experienta).

    Pantofii animal-print ar putea fi mereu un motiv de mistouri, indiferent de educatie sau de functia ocupata in stat 😛

  • Să zicem că un şef de stat nu avea pantofi animal-print, dar avea ochelari Ray-Ban, aşa încât şi-a luat şi el nişte scuipaţi în freza sa cea creaţă. Ca a lui Ceaşcă, alt Nicolas celebru ca şi el.

    Ideea e că oamenii aşteaptă ceva de la fiecare grup social în parte, şi dacă nu arăţi aşa cum aşteaptă ei, nu eşti acel ceva, indiferent câte calificări ai avea. Îţi iese prin piele faptul că eşti altceva, te miros de la distanţă.

    În epoca modernă ne bat unii la cap de mai bine de 20 de ani încoace să ne “recalificăm”, să “învăţăm lucruri noi”, să “facem un salt în carieră”, să facem ca alţii care “au făcut facultatea la 50 de ani”.

    Într-o societate conservatoare şi înregimentată precum socialismul lui Ceaşcă şi cel de azi, nu contează cât de calificat eşti. Sunt unii care habar nu aveau de meseria în care lucrau. Dar trăiseră în ea o viaţă, de la 18 ani până la pensie, şi dezvoltaseră limbajul ei specific, setul de relaţii sociale, li se adaptase până şi înfăţişarea (“are figură de doctor” sau “are mutră de miliţian”).

    Să zicem că îi asculţi pe “motivaţionali” şi te recalifici. Adică înveţi ca nebunul, iei examenele cu 10, îţi cumperi un costum bleumarin şi te numeşti avocat. Şi cu ce te ajută asta? Se vede de la distanţă că nu ai limbajul specific, că nu ai motivaţiile unuia de acolo, că nu cunoşti alţi avocaţi, că nu ai ce căuta în această branşă. Şi nu eşti suficient de tânăr ca să te faci preş câţiva ani de zile, până te adaptezi şi îţi schimbi înfăţişarea precum cameleonul. Timpul lucrează în defavoarea ta.

    Cel care “s-a aşezat”, n-a schimbat “câteva joburi”. Cel care s-a aşezat a învăţat limbajul branşei şi i s-a adaptat, încât, atunci când îl vezi, parcă a fost dintotdeauna acolo.

    Dacă stai să judeci lucrurile strict logic, Nicolas-Vodă cel Pitic era probabil mai calificat decât “75% Hollande”, mai citit şi mai şcolit, avusese o carieră politică semnificativă, nu era cules de pe stradă.

    …Dar mai bine nu mai judeci nimic logic, iei un bilet la Blue Air şi dai o raită prin Paris şi împrejurimi. Şi acolo vezi că majoritatea francezilor ceva mai înaintaţi în vârstă nu prea seamănă deloc cu piticul nostru. În schimb seamănă de 10 ori mai bine cu alde Hollande, de parcă ar fi toţi fraţi cu el. Ghici pe cine au votat?

  • Ideea e că oamenii aşteaptă ceva de la fiecare grup social în parte, şi dacă nu arăţi aşa cum aşteaptă ei, nu eşti acel ceva, indiferent câte calificări ai avea. Îţi iese prin piele faptul că eşti altceva, te miros de la distanţă. – Pai cam aia e si ideea cu imaginea publica si cu intreaga industrie din spatele ei. Nu stiu cat de etic e, dar era cumva inevitabil.

  • Aceasta imagine pe care o avem despre oameni, se bazeaza pe niste tipare, pe niste modele de comportament specifice unui sistem valoric al unui grup de apartenenta.
    Pe baza unor asemenea sabloane, recunoastem si judecam lumea din jurul nostru.

    Daca cineva incearca sa para ceea ce nu este, adica nu este autentic, atunci cu siguranta nu va fi credibil pentru cei din jurul lui.

    In schimb, exista si oameni care sparg tiparele, care sunt altfel decat cei din grupul din care fac parte, si care sunt totusi simpatizati, acceptati si respectati.
    Acestia sunt oamenii care nu se orienteaza dupa asteptarile celorlalti, ci exceleaza prin a fi mai inteligenti, mai buni, mai puternici, mai superiori decat ceilalti.

    Cei mediocri sunt cei care trebuie sa se adapteze, ca sa fie integrati intr-un anume grup social, in timp ce marile personalitati, sunt cei care pot reforma grupul si chiar restabili valorile lui…

  • “Acestia sunt oamenii care nu se orienteaza dupa asteptarile celorlalti, ci exceleaza prin a fi mai inteligenti, mai buni, mai puternici, mai superiori decat ceilalti.” – Si in general oamenii care sunt primii atacati si trasi in jos. Trecand peste micul pleonasm, trebuie remarcat faptul ca in anumite medii nu poti fi “mai superior” sau doar “putin peste medie” pentru a reusi. Chiar ai nevoie de mai mult (de-asta si sistemele inchise sau nefunctionale ajung sa produca varfuri inetrnationale).

  • krossfire,
    Da, depinde de grup, de mediu.
    Binenteles ca in anumite medii confesionale, de obicei cele academice, bisericesti, unde exista presiunea standardului, a traditiilor, a valorilor care nu se discuta, nu mai este aplicabila partea cu spartul tiparelor.
    Dar in aceste sisteme confesionale inchise, scopul nu este progresul ci conservarea valorilor.

    Mai exista si drama celor care sunt cu mult timp inaintea Zeitgeistului lor. A celor care deschid niste usi, prin care nici un contemporan nu este dispus sau pregatit sa treaca…

  • Drama in cazul ala vine si din faptul ca respectivii nu vor sti niciodata daca usile deschise duc spre ceva si merita explorate pana la capat sau daca sunt niste simple iluzii.

  • krossfire,
    Depinde de caz, unii sunt obsesiv-convinsi ca usile duc spre ceva revolutionar, drama lor constand in faptul ca sunt considerati “visatori, nebuni, buni de legat” de catre contemporani.

  • Exact. Din pacate, faptul ca ceilalti ii considera “nebuni de legat” le si “confirma” cumva ca sunt pe un drum corect.

  • hary: “exista si oameni care sparg tiparele, care sunt altfel decat cei din grupul din care fac parte, si care sunt totusi simpatizati, acceptati si respectati. Acestia sunt oamenii care nu se orienteaza dupa asteptarile celorlalti, ci exceleaza prin a fi mai inteligenti, mai buni, mai puternici, mai superiori decat ceilalti.”

    Una din maniile “motivaţionalilor”, alături de cea cu “recalificarea” şi cu “ai ambiţia să înveţi şi să te antrenezi, poţi face orice”, era cea cu trend-setterii. Dacă ai curaj, spargi tiparele, atragi partizani, fiindcă eşti cul, câştigi reputaţie, vin şi mai mulţi partizani etc

    După logica lor, dacă eşti Irinel Columbeanu, poţi să vii în public cu freza vopsită în 5 culori şi vestă din blană de urs panda, şi publicul o să te imite, lansezi o nouă modă.

    Teoria e însă teorie şi practica e altceva.

    Adică e foarte posibil să fii trend setter dacă te numeşti Irinel Columbeanu şi ieşi în public cu freza vopsită în 5 culori şi vestă din blană de urs panda. E foarte puţin posibil şi încă şi mai puţin probabil să lansezi vreo modă dacă ieşi în public în izmene rupte în fund cu pene tot în fund. Nu numai dacă eşti Mircea Badea. Chiar şi dacă ai fi Irinel Columbeanu, tot au să te pună pe fugă cu BGSul.

    Toate pretenţiile de eroism revoluţionar care sparge tiparele şi lansează mode şi curente funcţionează cu o condiţie: să te limitezi la chestii care nu sunt chiar over the top. Dacă faci ceva cu totul şi cu totul over the top, ţi-o iei.

    Ceea ce seamănă de altfel cu ideea lui Conu’ Leonida, “facem revoluţie cu voie de la poliţie”.

  • Cred ca Hary se dusese cu discutia in zona efortului intelectual si artistic.

    La nivel de imagine, cam orice ai face “over the top”, ajungi fie hipster, fie “attention whore” (sau “vedeta”, in Romania). Asta daca n-ajungi, vorba ta, in raza de actiune BGS sau a vreunui spital de psihiatrie.

  • Eu nu ma pricep la societate, insa tin sa comentez, cu gandul melancolic duios indreptat catre elevii cainati ca nu au luat Bacul cat si la cei care poate totusi l-au luat, indiferent daca le va folosi la ceva, ca dupa parerea mea, de fapt chiar in opinia mea, un sondaj nu e tot aia cu o cercetare, (inquiry), bazata pe metoda stiintifica, chiar daca e posibil ca ambele sa foloseasca elemente de statistica matematica la un moment dat.

  • Dar ambele pleaca de la o intrebare 🙂

  • Intrebarea de sondaj de obicei nu pleaca din curiozitatea de a intelege sau explica lumea inconjuratoare in mod cat mai obiectiv. E o altfel de curiozitate, in care insasi motivatia e diferita. Nu trebuie confundata metodologia cu insasi esenta si natura unei chestii. Nu stiu sa explic, probabil ca tine tocmai de acel capitol de filozofie care a mai ramas de interes pt filozofia contemporana si despre care eu nu stiu mai nimica, epistemologia. Am auzit insa ca exista o filozofie a stiintei, chiar daca nu stiu eu exact cu ce se ocupa, insa
    nu cred ca se poate construi un sistem filozofic real in jurul sondajelor, care mie mi se par doar un soi de unelte, (decat daca intelegem filozofia la figurat in mod relativ comun vulgar cotidian, asa in sens cum
    exclamam de ex, “ce mare filozofie ?!”, sau folosim expresia bombastic exagerata “filozofia turismului”).

    Chiar daca nu stiu eu sa explic clar ce vreau sa zic, abia acum mi-am dat seama de ce atata lume pare a fi exagerat de suspicioasa, chiar lume inalt educata dincolo de Bac, si dincolo decat o perspectiva critica si sceptica
    recomandabila oricand oricui, fata de cercetarea stiintifica, pe care o reduce trivializand-o la sondaje. Cred ca este si mai mult aplicabil in legatura cu domenii considerate mai complexe sau de-a dreptul
    ezoterice sau “soft” umaniste, “nonstiintifice”, (sau asupra carora se crede in mod poate eronat ca nu li se poate aplica sau chiar ca ar fi gresit, nu numai conceptual dar chiar si moral poate, sa li seaplice cercetarea bazata pe metoda stiintifica), gen psihologie, sociologie, sau
    poate chiar istorie si literatura, arte si sexualitate chiar. (Sunt un mare fan al serialului Masters of Sex !)

    Desigur ca poate lumea a auzit si despre neajunsurile, dezavantajele si chiar pericolele scientismului sau despre
    ridicolul cultului scientologic. Dar asta e pt ca lumea chiar nu stie ce e aia metoda stiintifica si habar nu are cu ce se ocupa oamenii de meserie sau cu activitate de cercetatori, (in afara de activitatea birocratica obligatorie care le ocupa 86 % din timp), care pot cerceta nu numai in fizica sau biologie moleculara, dar
    si pe domenii umaniste, nu numai “hard”, de
    ex despre fericire, dragoste, cultura, arte, etc. (desi, ma rog, nu stiu cati dintre cei care inteleg ce este aia metoda stiintifica sunt interesati de a cerceta artele sau cultura, plus insasi birocratia structurii cercetarii in aceste domenii este supusa unor interactiuni si interferente cu altfel de industrii si sectoare economice).

    Abia acum mi-am dat seama si de ce nici eu habar nu aveam ce e aia design, si ce prejudecati aveam eu personal despre istorie, o materie la care am fost cel mai tufa dintre toate, si pe care efectiv nu mi-o puteam conceptualiza ca fiind posibil rationala si pe care o credeam total mereu supusa gusturilor si unor politici meschine.

    Si nu intelegeam nici propria mea prejudecata impotriva materiilor umaniste pe care le consideram extraordinar de zapacite sau subiective. Zau, mai e putin si cred ca voi fi in stare sa inteleg poate si femeile, asupra carora este considerat chiar poate imoral (atat din dreapta cat si din stanga, atat de catre patriarhii macho cat si de catre feministe), sa fie supuse unor perspective de cercetare stiintifica si trebuie mereu abordate intuitiv sau spiritual
    sau artistic, si chiar si atunci mereu cu cea mai mare prudenta, inclusiv galanterie cavalereasca, politically correct sau, invers, politic bombastic, asta parand cerut in anumite cazuri chiar de ele, de parca nu ar fi voie, din nici o directie sau perspectiva, ca ele sa fie oameni.

    Dar, ma rog, divaghez…insa e pt ca am fost preocupat cum sa raspund unor acuze de gen ca eu nu am voie sa discut cu sau despre femei decat ori ff galant cu manusi, ori ignorandu-le total, sau fiind chiar ori obligatoriu rival ori obligatoriu aliat politic cu ele, doar pt ca sunt gay, si daca nu am de gand sa fiu serios sexual preocupat de ele, eu nu am nimic de zis, si trebuie sa-mi vad lungul nasului. Si asta nu de ieri de azi, ci inca din scoala generala, si nu numai venind de la barbati, dar si de la femei, plus indiferent daca le placeau matematica si fizica sau artele si literatura, si indiferent daca erau atei sau credinciosi. Drept care am avut asa o tendinta, posibil gresita si izvorata din propria mea ignoranta si prejudecati, sa le cercetez stiintific ! (Nu neaparat eu personal, ca nu lucrez ca cercetator, dar asa sa caut macar si din curiozitate pt blog ce exista ca fiind sau fiind fost vreodata cercetat si scris autentic stiintific despre femei.) Plus sa glorific in mod omagial prudent, just in case, si “puritatea” metodei stiintifice ! (Ca sa nu mai existe urma de posibila obiectie de la nimeni !)

  • P.S. Ca sa fie totusi on topic, putem inlocui femeile cu tineretul, (propun 16-26 ani), sa-l cercetam stiintific adica, mai ales ca par si mai simpli, plus pe ei nu ii deranjeaza sa fie bagati in seama, fie pt sondaje, fie pt diverse ipoteze de cercetat. (Copiii NU, pt ca ei sunt, am impresia, extraterestri sau fac parte din oarecum alta specie decat ff clar umana, pt ei trebuie super-specialisti super-experti super-acreditati plus echipati adecvat cu bonete si sorturi de protectie, atat pt ei cat si pt societate.)

  • Ai spus ca sondajul nu e tot una cu o cercetare. La baza multor cercetari sta fix “sondajul”, o metoda cantitativa recunoscuta si utila, daca este corect aplicata. Asta ca sa fie on-topic 🙂 (si am facut si eu ceva cercetare sociologica prin facultate si ceva mai multa pe la munca).

    Cred ca departajarea e mai putin o separare reala, cat una datorata neprofesionalismul autorilor de sondaje de opinie (apropo de ce spuneai cu “reducerea la trivialitate” a cercetarii stiintiice). Sondajul e o unealta buna, daca este corect folosita.

  • Da, ai dreptate. Si eu m-am gandit ca nedreptaresc metoda/unealta specifica songaj riguros folosita, alaturi de alte metode, intr-un eventual proiect de cercetare, si el riguros planificat pt a testa o ipoteza, (nu neaparat o opinie, desi desigur e ok si de testat opinii, in moduri cat mai riguroase, numai ca opiniile nu aduc ceva
    nou despre ceva cu adevarat necunoscut, pt ca opiniile nu pot fi formulate fara informatie/educatie prealabila plus diverse iluzii, care trebuie oricum eliminate sau pt care trebuie corectat pt a elimina distorsiunile….insa ar fi interesant poate un sondaj de pareri chiar iluzorii, nu opinii, pt a vedea care sunt iluziile cele mai comune…s-a facut deja mai demult cand s-a incercat standardizarea pe culturi a testului proiectiv Rorschah, si se stie de ex ca poza nr x reprezinta un elefant pt maj japonezilor, si un fluture pt maj europeenilor, sau ceva de genul asta…am mai gasit chestii similare si in legatura chiar cu cuvinte mai des intalnite re o chestie intr-o cultura vs alta cultura, de prin anii 60-70, numai ca desi era interesant pt analizele literare, nu folosea la mare lucru altceva, plus mai recent au mai fost publicate in massmedia de nivel chiosc stradal sau din gari si aeropoarte niste rezultate preliminare re revizionisme si distorsiuni re evenimente istorice din
    diverse manuale de istorie a unor diverse
    popoare…si astea ajuta ff mult la relaxare stress calatori, adica sunt ff utile asa per total pt populatia generala). Eu sunt chiar deosebit de satisfacut de cata psihoterapie de suport si cognitiv-comportamentala exista in zilele noastre in locuri aglomerate pline de oameni de obicei stresati si emotionati…nu e peste tot la fel, de ex aeroportul Tegel din Berlin e mult mai util pt oamenii care nu au sau nu mai au capacitatea momentana de a participa la psihoterapie prin cuvinte, e un aeroport ff util pt grupuri de oameni cu Alzheimer mediu, desi e cam plicticos pt cei care au numai o tulburare cognitiva minima, si e de-a dreptul inspaimantator pt nevricosi si ipohondri lipsiti de creativitate ca mine, ca seamana cu un hangar de marfuri mai degraba decat de oameni.

    Sorry iar de divagatie. Efectiv nu am gasit ocazia unde sa povestesc chestiile astea, asa ca le bag aici la filozofia stiintei aplicate, ca poate inspira pe vreun viitor cercetator de design sa deseneze fara sa ceara sau sa studieze opinia nimanui, nici prea artistic subiectiv asa cum vrea el, ci
    doar asa simplu ergonomic. Adica, zau, nu strica sa gasesc si eu mai multe chioscuri de reviste colorate si suveniruri in acel aeroport, desi inteleg ca trebuie lucrat mai mult pt populatia imbatranita a UE, dar zau, aeroporturile din zone cu natalitate mai crescuta si unde speranta de viata e mai mica de 90 de ani, (deci cu mai putin dementi), par mai vesele uneori, desi sunt de acord ca excesul de stimuli nu e asa propice pt dementi si deliranti. Recomand Schiphol pt neurastenici, ca are si tablouri calmante in portiunea filiala a Rikjmuseum, de obicei sunt alese din alea mai putin rare decat alea olandeze de aur vechi si unele mai recente mai catre impresionism, cu culori mai estompate, care se gaseau prin
    sanatorii la vremea Impresionistilor. Heathrow e de evitat de copii mici de tot si psihotici, (ca functioneaza cam la fel). Cred ca aeroportul din Hong Kong e excelent pt epileptici si cei care sufera de abstinenta de alcool.

    (Astea sunt opinii care pot fi obtinute daca as fi eu vreodata intrebat in legatura cu un sondaj de opinie de aeropoarte. Nu aduc absolut nimic nou in domeniul design aeropoarte.)

  • Imi cer inca o data iertare. Efectiv nu cred ca am comentat vreodata atat de mult off topic. Sunt in mare parte de acord cu tine re toate articolele si comentariile tale. Doar imi e ciuda ca lucrezi in PR aplicat si nu cercetare. Insa desigur, in cercetare ai avea un salariu mult mai mic si ar trebui sa fii si profesor (in orice tara)…ceea ce e intr-adevar cam nasol, mai ales pt cineva care doreste sa se casatoreasca in maniera/model heterogam (adica cu casa, copii, gradina, catel, etc)

  • Iar am intrat la Spam ! O sa iasa ca imi cer iertare degeaba, cam prosteste !

  • Rudolph: Cred cam merita scris si un articol pe blog (la tine, zic). Eu mai dadusem putin in chestiunea asta cand am scris despre lipsa de reprezentativitate din cercetarile de la TV.

    Altfel, scuze pentru intrarea in Spam, dar nu eram la PC. Eu, oricum, lucrez in publicitate, nu in PR 🙂

  • Mai rau ! (Publicitate adica, un domeniu in legatura cu care nici macar nu am apucat sa ma uit la Mad Men, adica despre care chiar nu stiu nimica.) Si, in plus, ma pui si la treaba…zau, de cand imi tot evit blogul, si nu mai stiu cum sa ma fofilez de raspundere ! Insa vad ca nu merge, pt ca eu am inca de scris un nr de cuvinte pe zi, si daca nu le scriu la mine pe blog, le bag in comentarii la altii, plus pe teme despre carenici nu stiu nimica, nici nu ma intereseaza, si pt care nici nu depun acelasi efort de cercetare riguroasa ! Chiar merit sa intru la Spam, indiferent de daca imi gasesc sau nu diverse scuze !

  • Din fericire, spam-ul nu se bazeaza pe numarul de cuvinte folosite, ci pe natura lor. Akismet-ul se ataca mai ceva ca un politician roman 🙂

  • krossfire: era unu’, Marc MacYoung, un fel de Bogdan Oprea al americanilor (a fost 30 de ani bodyguard, în zilele noastre are propria firmă şi propriul său dojo) care zicea ceva cam în genul ăsta:

    Oamenii violenţi şi periculoşi cunosc arta de “a-l citi” pe cel din faţa lor, dacă nu ar fi cunoscut-o nu ar fi supravieţuit. Îşi dau seama când tipul e suficient de puternic şi îndrăzneţ ca să nu poată fi bătut uşor, şi evită să fie agresivi cu el. Dar dacă te duci într-un bar plin de golani şi motociclişti şi începi să îi înjuri de mamă şi să îi porcăi, te vor copleşi cu numărul lor şi te vor omorî în bătaie, chiar dacă ai fi Rambo încrucişat cu Chuck Norris. Insulta e prea over the top ca să mai dea înapoi, sunt dispuşi să rişte indiferent de consecinţe.

    (Oare ce are de zis un anume mogul care e judecat azi despre asta?)

  • De acord cu domnul “self-defense”. Pana una-alta, asteptam cu interes verdictul de astazi 🙂

  • Ha ! Ha ! (Iar off topic insa nu m-am putut abtine cand am citit de Akismet care poate reactioneaza la cuvinte gen Tegel, Alzheimer, Rorschach si Rijksmuseum ca si cum ar fi probabil de Spam !…desi desigur nu la astea o fi reactionat, ci mai degraba chiar poate la seria de cuvinte proprii scrise cu majuscule si la tonul clinic de parca eram bot vanzator de Xanax si Viagra…doar ca m-am amuzat eu !)

  • La Alzheimer chiar reactioneaza, culmea (la fel si la alte nume de boli care aparent pot fi “vindecate” de spammeri)!

  • As vrea sa mai fac unele completari.
    la relatia ea 16/19 el 36/40. Acest lucru se poate întâmpla la modul cel mai sincer, fără sa implice neapărat interes material.Sunt foarte multe fete foarte tinere care se îndrăgostesc de barbati mai in vârsta pentru ca sunt cucerite de personalitatea lor, de ceea ce sunt ei. Pentru aceste fete, băietii de varsta lor le par copilarosi, necopti, prosti etc. Relatia in rare cazuri poate fi de durata si depinde foarte mult de bărbat in acest caz. Momentul de impas apare atunci cand fata devine femeie matura, pe picioarele ei, cu ceva realizări in spate si cu mai multa încredere in sine.
    Varianta ea 30/40,el 20/30 e posibila nu neapărat pentru faptul ca femeile sunt magulite in acest caz de faptul ca inca mai sunt atrăgătoare ci si pentru faptul ca băiatul tânăr in acest caz, aduce un suflu nou, e energizant, ii incarca bateriile. Bineinteles ca si acest tip de relatie in foarte rare cazuri poate fi de durata, mult mai rar decât varianta cu bărbatul mai in vârsta. In acest caz depinde zic eu foarte mult de femeie.

  • Sigur ca pentru o fata de 16-19 ani baietii de varsta ei par copilarosi. Problema e ca si ea este si ramane un copil. Mai mult, daca un barbat de 36-40 nu rezista sarmului unei fete de 16, se nasc cateva dubii legate de masculinitatea si stapanairea lui de caracter. Relatia poate exista, dar partenerii nu sunt tocmai “egali”.

    La fel si in situatia 2: Relatia poate exista cu siguranta (nici n-am exclus asta), dar clar unul dintre parteneri e “in urma” (dintr-un punct sau altul de vedere).

  • Da. De aceea sansele sa dureze relatia, in ambele cazuri, sunt mici.

  • Pai bine dar ce are de a face o relatie, fie descurta fie de lunga durata, cu institutia casatoriei, care e cu totul altceva…zau, dupa cum constatam cu tristete in repetate randuri in ultima vreme in urma citirii unor articole pe diverse bloguri, lumea, atat barbati cat si femei, majoritatea chiar alfabetizati, chiar pare sa amestece in
    capul lor destul de mult s..a cu pr…ra…pai CUM sa pot eu argumenta pro sau chiar contra inst casatoriei homogame (intre persoane de acelasi sex), ma rog asa mai mult fata de mine insumi, in capul meu, sau cel mult fata de o audienta virtuala, in sens de mai mult imaginara, daca nu este clar ce este sau macar ce NU este ?! Relatiile, chiar si pe termen lung pornesc de la premiza, (desi nu stiu daca axiomatica sau de nivel de lema), ca sunt din start finite, se vor termina, indiferent de daca peste 3 luni sau 30 de ani, asa ca lungimea lor nici nu e importanta in contextul impactului lor asupra duratei sperantei de viata. Nici macar concubinajul oficial nu e o simpla relatie, el fiind mai degraba similar, dupa parerea mea, cu conceptul de casatorie morganatica (aplicabil aristocratilor). Zau, ma asteptam ca macar cei cu experienta mai mare decat mine sa sesizeze aceste nuante atat de importante. Eu de la CINE saIau role model si cu CINE sa ma consult In caz ca am intrebari ? Tot singur trebuie sa ma descurc…va trebui sa ma chinui sa devin poate si expert !

  • Adica ce voiam sa zic e ca reactionasem la mai multe comentarii, care incercau sa estimeze “sansele” unei relatii…sanse pt CE? Adica ce importanta are daca o relatie e scurta sau lunga ? In ziua de azi desigur ca maj vor fi scurte, si datorita mobilitatii si schimbarilor economice, cate nu mai conduc ca lumea sa stae toata viata intr-un loc sau in acelasi job, de ex eu ma si mir ca mai am job de vreme ce jobul meu, in definitia lui initiala, poate fi efectuat de o aplicatie electronica, (desi, ma rog, au avut altii prevederea sa ii schimbe definitia si sa introduca niste obligatii manageriale asa ca sa fie gentili fata de cei din bteasla mea, cu rezultatul ca nu mai vrea nimeni sa devina azi functionar de cariera, pt ca nici mie nu imi place sa fiu manager si NU de aia am avut eu chemare sa devin functionar ci pt ca sa ma joc cu stampile ! Ma rog, ma adaptez si eu cum pot, si fara stampile, caut si eu o rechizita virtuala din cand in cand ca macar sa mai simt ca sunt functionar si nu manager !)

  • Ma rog, pe aia interesati de networking I-or interesa poate si relatiile, adica nu zic ca nu au si ele importanta lor sociala, sau sunt importante si pt a intelege societatea japoneza bazata pe un sistem de obligatii relationale ff formal si complicat, (sau si alte societati culturale, de interes si ele asa pt cei care au interese de investitori straini, de pornire de afaceri multinationale pt care trebuie niste aprobari din societati care functioneaza pe baze de obligatii, etc), inda nu cred ca despre sansele acestui fel de oportunitati sau activitati se comenta mai sus. De aia am intrebat cu disperare din nou, ce are nene s..a cu pr..a ? Ce-mi pasa mie de o relatie, cand eu nu incerc sa obtin aprobare pt o afacere de fracking ? Cine o fi interesat de fracking, aia sa studieze si sa discute relatiile ! Eu vorbeam de lucruri serioase, de importanta politic- sentimentala !

  • Ma rog, stiu ca si fracking-ul e important si casatoriile aristocratice de rang deosebit de inalt incheiate pe baze de ratiuni de stat sunt si alea ff importante, insa eu vorbeam asa de la nivelul de perspectiva al celor 99 %, (adica fie mic aristocrat, fie burghez, fie proletar/taran liber profesionist sau legat de vreo mica proprietate).

  • Era vorba de sansele de a rezista in timp (ceva mai mult de o luna). Casatoria poate aparea foarte repede, in multe cazuri (si tot la fel de repede poate sa dispara).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

krossfire

Un simplu haiduc al cuvintelor.