TL;DR

Chiar dacă n-am fost colegi de timpuri, sigur ați auzit de generația „cu cheia de gât”.

Ăia am fost noi: puștii care n-aveau desene decât de la ora șapte și care au ascultat fără sarcasm Andrè și N&D. Ăia care încă se jucau toată ziua pe-afară, deși începuseră să apară clonele de Nintendo și calculatoarele 286. Într-un final, tot noi am fost și „ăia” care au primit o serie de lecții de viață care ne bântuie și acum.

Adevărul e că multe dintre lecțiile părinților și profesorilor noștri se puteau reduce la același îndemn: să termini mereu ce ai început! Că era mâncarea din farfurie sau cartea răsfoită de curând, era musai să devorezi ultima bobiță și să citești ultimele cuvinte din postfață. Din păcate, regula asta ne-a procopsit cu o obsesie înrudită cu tulburarea. Într-o lume în care informația atacă permanent și în care toată lumea spune ceva, să „asculți până la capăt” e un mare handicap.

În celălalt colț al ringului, generațiile mai puțin nostalgice după Sandy Bell și-au dezvoltat propriile mecanisme de apărare. Printre ele se numără și omniprezentul „TL;DR” sau „Too Long; Didn’t Read”. În limba română, vorbim despre un banal „e prea lung, n-am citit. Înrudită cu enervantul „whatever”, expresia asta nu face decât să afirme ușor arogant că textul din fața cititorului e prea lung, plictisitor și nu atinge punctele esențiale. Cam cum e textul pe care-l citiți acum.

Din moment ce am început pe tonul ăsta, ar fi de așteptat să arunc cu nămol în comoditatea și ignoranța „tinerilor”, nu-i așa? Din păcate pentru oamenii care au ascultat piese compuse de Radu Fornea, nu voi face asta. Generațiile mai proaspete au dreptate! Enervantul TL;DR e un mecanism de selecție excelent, unul de care avem nevoie cu toții.

Pe vremuri, circula ideea că dacă o carte nu te prinde din primele 30 de pagini, atunci e bine să o abandonezi. Într-o lume în care se tipăresc milioane de cărți anual, să petreci mai mult de 30 de pagini în compania uneia proaste e prea mult. La fel de valabilă e și regula celor 15 minute pierdute în fața unui film prost sau vizionarea a mai mult de un episod dintr-un serial nereușit. O misiune dintr-un joc anost ar trebui să fie suficientă pentru a apăsa cu încredere „Uninstall”.

TL;DR e un motto sănătos într-o lume sub asediu. Uitați-vă la paginile cu nimicuri de pe Facebook și la zecile de editoriale de pe platformele de „jurnalism”. Nu credeți că multor autori le-ar prinde mai bine un TL;DR în loc de un Like? Uitați-vă la artiștii pedanți și perdanți ale căror opere trebuie rumegate cu orele doar pentru a descoperi banalitățile din spate. De câte genii în rezervă avem nevoie?

Regula e valabilă atât în literatură, cât și în film, jurnalism sau muzică. Ce mai, e valabilă cam peste tot: dacă n-ai nimic de spus, spune-o repede. Nu de alta, dar noi am învățat să nu lăsăm nimic în farfurie, chiar și atunci când ni se servește o simplă garnitură. Fie că ne place sau nu, trăim într-un secol al narațiunii. Povestea, indiferent de modul în care e ilustrată, primează. Publicul nu vrea povești bine coapte pentru că e prea superficial pentru metafore. Omul lui 2018 nu prea are timp, dar are de unde alege! În 2018, arta chiar este „pentru toată lumea”. Dacă asta înseamnă că anumite genuri și stiluri trebuie să se scufunde în obscuritate, poate că asta le e soarta.

Știu, știu, e nedrept să nu dai o șansă anumitor creații! Așa, poate că nimeni n-ar mai citi Ulise, „capodopera” lui James Joyce. Multe studii despre sensul existenței n-ar mai avea loc în bibliografii. Mai mult, cine ar mai cumpăra capodopere românești de 800 de pagini? Păi… poate că răspunsul ar trebui să fie „nimeni, în afara celor din mediul universitar și pasionaților de fenomen”. Problema nu e ce se scrie, ci atenția care se dă unor cărți necitibile, filme nevizionabile și experimente dubioase. Foarte puține dintre ele oferă suficient pentru a justifica orele pierdute.

Printre mulți critici și profesori încă dăinuie impresia că ar trebui să ne supunem constant genului ăstuia de tortură. Doar și ei fost forțați să facă la fel… să termine ce au început. Să nu uităm totuși că mulți autori canonici nu mai sunt nici pe departe „buni”, analizați după standardele actuale. Sunt oameni care au fost relevanți în contextul epocii lor, o epocă în care accesul la cultură era limitat și în care concurența nu prea exista. Nimeni nu le va știrbi meritele, dar cred că pe unii îi putem pune liniștiți la naftalină.

Un puști din ziua de azi înțelege de ce Harry Potter are șapte volume, dar va răbda cu greu trei părți din Frații Jderi. Oricât ne-ar plăcea nouă trădătorii comuniști, J.K. Rowling mătură pe jos cu Sadoveanu, atât la nivel de stil, cât și de structură narativă. Și dacă acum 15 ani aș fi râs singur de comparația asta, în 2018 generația fără cheie de gât poate oricând să aleagă între Rowling și Sadoveanu.

Nu are sens să vă spun că situația e absolut identică în muzică și film. Dacă într-un lungmetraj nu se întâmplă absolut nimic în primele 15-20 de minute, nu are sens să înduri „până la capăt”. Oricum, dacă personajului principal îi ia două ore să iasă din baie, ai toate șansele să urmărești un film românesc premiat.

Pare brutal să aplici în mod constant ștampila TL;DR. Vorbim însă și despre o formă de a pedepsi și educa “artiștii” care privesc de sus și repetă la nesfârșit: publicul nu înțelege! Pe ei, pe jurnaliștii de mucava, îndrăgostiți de propriile cuvinte, și pe regizorii care nu pot muta o cameră.

În final… sunt conștient de ironia situației. Un tip care scrie texte lungi și sforăitoare scrie un astfel de text pe care vă îndeamnă de fapt să nu-l citiți. Din fericire, știu că mulți dintre voi au sărit direct la paragraful final. E în ordine: puteți aplica lecția de mai sus. Aveți de unde alege!

P.S: Acum câțiva ani, după ce tocmai terminase o carte a autorului sud-american, o colegă mi-a spus cu sinceritate: „Băi, viața e prea scurtă să citești Vargas Llosa!”. Am ascultat-o.

19 COMMENTS

  • tl;dr

  • Super articolul

  • Dorin, Anca: Ms :))

  • ar trebui să ne supunem constant genului ăstuia de tortură

    I’m a rebel, rebel… don’t you just know it…

    Nu ca as fi auzit macar de piesa sau de trupa pe vremea aia, dar eu pur si simplu n-am mai putut sa trec prin lecturile alea obligatorii dupa ce am terminat scoala generala. Nu stiu exact cat a fost protest constient (“n-am dat la clasa de real ca sa fiu chinuita in continuare cu literatura”) si cat a fost faptul ca pur si simplu nu mai aveam energie si cu atat mai putin rabdare pentru asa ceva, dar oricat de obligatorii ar fi fost lecturile alea, dar eu am pus TL;DR pe absolut toate timp de patru ani. Si nu ma intreba cum am luat bacalaureatul… nici eu nu stiu (vaguely suspecting it was my being (un)dressed like a skank for the oral part and my French teacher pulling some strings for the written part, but I’ll never know for sure).

  • Nu e ca si cand ai pierdut ceva. Cred ca din toata bibliografia obligatorie pentru scoala generala si liceu am ramas cu un dram de respect pentru vreo patru autori. Pe restul nu doar ca nu i-as reciti, dar am si aroganta de a spune ca pot scrie chestii mai bune, mult mai repede.

  • Hehe, eu sunt nerăbdător să pun mâna pe La llamada de la tribu, i-am ascultat și conferința de presă și nu mi s-a părut deloc lungă… este printre puținii autori cu un discurs politic interesant (și unic, cred, printre vedete), cel putin pentru mine. În ciuda faptului că nobelul său, El sueño del celta, mi-a părut o lectură plictisitoare cam în totalitate, mă aștept ca noua carte să-mi fie pe plac.

  • Eu nu-s innebunit dupa el, dar totusi cartile-i sunt scurte (chit ca Orasul si Cainii mi s-a parut o lectura mai plictisitoare decat era cazul). Bine, tu-l poti citi si in spaniola si cred ca asta conteaza foarte mult. De exemplu, opera lui Kurt Vonnegut e greu de tradus in cam orice limba.

  • Nu mi se pare greu de tradus, pur si simplu prefer să-l citesc în spaniolă… îmi e la îndemână și mi se pare un autor inteligent și foarte bun “analist” politic, de aceea sunt curios mereu să văd ce scrie (gândește).

  • Cred ca e mai greu de tradus la nivel de structura narativa, unde omul are propriile constructii, mai putin familiare publicului romanesc.

  • Citisem undeva prin news acu’ cateva luni ca focus-ul generatiei actuale s-a redus la 8s. 8 secunde. Deci pustii de-acu’ se pot concentra la o chestie maxim 8 secunde. Inainte de asta, era 12 secunde. Si e pe undeva de inteles, s-au schimbat drastic mediile/metodele de consum media. Acum 30-40 de ani erau doar carti. Citeam ca nebunul pt ca nu era altceva. Acum nici n-apuca sa vorbeasca/mearga si copiii au deja acces la tablete. Pana si TV-ul li se pare un mediu ‘batranesc’. Am vazut o gramada de tineret care prefera podcast-uri/carti-audio. Mie mi se par incete/greoaie. Pt ca pot sa citesc mult mai repede. No pb, asta e, ei prefera alte metode. Asa ca e posibil sa se schimbe si acronimul TLDR, in 20-30 de ani e posibil sa intrebe pustii ce-i aia sa “citesti”? 🙂 TLDR -> TLDC (too long, didn’t “consume”)

  • Am venit doar să apăr onoarea omului, mie Orașul și câinii mi-a plăcut enorm, ENORM am zis 🙂

  • Hehe, păi nu ziceam întâmplător… de asta și vreau să-i citesc ultima carte, sper să nu fie doar un artificiu comercial (publicasem deja pe FB link-ul, înainte să fi citit textul tău, de asta am și fost un pic surprins de coincidență, cu siguranță că exista o listă lungă de autori plictisitori din care ai fi putut să alegi pe altcineva ca exemplu). Nu am mintea foarte limpede, fac “enorm de multe” ore suplimentare de ceva vreme, dar cred că știu, din informații, unele chiar de la sursă, care e pulsul politic al intelectualității din America Latină, iar Llosa le e ca un ghimpe… are notorietate și nu se sfiește sa le dea peste nas. Mie îmi place cazul, mă bucur că există și sper că percepția mea nu este una greșită, că mă înșel doar pentru că îmi place foarte mult ideea.

  • DanC: Exact aia e si ideea. S-a micsorat coeficientul de atentie? Scriem mai scurt, mai amuzant si “mai la obiect”, dar nu ii injuram pe cei din generatiile noi ca nu mai au rabdare cu Razboi si Pace (desi cartea aia cam merita) 🙂

    Vlad: Mie nu mi-a placut de nicio culoare, fix din cauza constructiei narative. Mi s-a parut “hipstareasca”, daca ar fi sa folosesc un termen recent (“pedant” era mai potrivit).

    Drace: Nu stiu ce sa zic despre activitatea lui politica. Pare bine orientata, dar pentru activitatea politica era mereu felicitat si Neruda…

  • Mie îmi pare un aventurier sau romantic politic, pare că luptă, că plătește polițe, dar eu sesizez resemnare… 🙁

  • Pai dupa o varsta nici nu stiu daca mai poti cere lupta acerba.

  • Treaba asta am aplicat-o cu succes inclusiv la cinema. Am intrat (am acordat totuși mai mult de 15 minute pentru că plătisem), după jumate de oră – sub privirile goale ale prietenilor, soției și spectatorilor din apropiere – am zis o vorbă de duh și m-am tirat.
    Așa că da, perfect de acord! Dacă e TL, atunci DR.

  • Cat de bine ai putut spune aceste lucruri pe care le simt si nu stiu cum sa le redau!

  • Dr. Acula: A inceput sa mi se intample si mie la filme romanesti… tot mai des.

    Cezar: Merci 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

krossfire

Un simplu haiduc al cuvintelor.