Dupa doua zile in care am lucrat la un deadline strans si in care am fost privat de Internet pe baza unei probleme supranaturale, am decis sa revin cu un post mai relaxat.

Intotdeauna m-a uimit pofta unor oameni pentru ceea ce ei considera a fi ”surprize”. Nu, nu-i vorba doar de dorinta unor reprezentate ale sexului frumos de a surprinde si de a fi surprinse. E vorba de modul in care anumiti oameni inteleg ideea de surpriza. Dupa ce mi-am intrebat majoritatea prietenilor, am constatat ca , la randul lor, nu erau deloc incantati de concept. La noi ar putea fi vorba de un model al cutiei, dar cel mai probabil vorbim de un mecanism natural de protectie.

Planificarea ne este specifica, indiferent de sex sau cultura. Voi lasa la o parte problema utopicelor planuri de viitor si voi ramane in domeniul planurilor simple. Sa zicem ca astazi am de mers la job, de trecut pe la facultate si de facut cumparaturi, iar in weekend am planuita o intrevedere de afaceri cu X.  Evenimente neprevazute apar oricum ,dar daca X imi face o surpriza si ma trezesc cu el pe cap azi, se intampla urmatoarele lucruri : ma intrerupe si frustreaza, imi face praf programul si ma face mult mai putin dispus sa-l ascult. Nu poti veni cu scuza ”surprizei” cand tu nu poti respecta un angajament !

Daca analizam majoritatea definitiilor, observam ca surpriza este asociata unui sentiment pozitiv. Asta-i unul din motivele pentru care, atunci cand folosim negativ expresia, o intarim cu ”surpriza neplacuta”. Prin urmare , ce ar putea fi placut la o vizita nocturna de la un om pe care de-abia il cunosti ? Ce anume este ”surprinzator” la un individ care urla ca descreieratul ”Surprizaa !” cand face praf planurile cuiva ?  In ce consta surpriza in a lua cuiva bilete pentru o calatorie pe care nu vrea sa o intreprinda ? De ce numim un bairam ordinar facut pe cheltuiala sarbatoritului ”petrecere surpriza” ?  (In cazul asta am reactii turbulente, nefiind un fan al propriei zile de nastere).

Incerc sa spun ca o surpriza bine primita implica totusi un anume grad de previzibilitate, de cunoastere a ”victimei”.  O surpriza  intr-adevar placuta implica o cunoastere aprofundata. Oferirea unui cadou dorit in secret, punerea in contact cu un prieten pierdut, cumpararea de bilete sau insotirea cuiva la un eveniment la care vrea sa participe sunt mostre de surprize gandite. In ultimul caz, pregatirea trebuie facuta din timp. Chiar si aparitia unei persoane dragi poate fi o surpriza in anumite momente, cat timp exista  cateva variabile cunoscute de amandoi.

In prima parte a anilor 90′, intr-o perioada a socializarii fara restrictii , erau la mare moda vizitele acasa. Nu-i deloc anormal ca prietenii si cunostintele sa se viziteze dar imi amintesc ca in copilarie , de la amici la vecini, mai toti abuzau de mentalitatea vizitei. Libertatea micii barfe si a umorului grosolan au inrautatit situatia. N-aveai ce face dupa o zi la fabrica ? Pai hai pe la Gigel care poate profita de timpul ala pentru a se relaxa in familie. Desi s-a restrans, mentalitatea nu a disparut. Nu-s o persoana complet antisociala dar am o  mica obsesie cu punctualitatea si cu anuntarea anumitor lucruri. Nu suport sa fiu anuntat cu 1-2 ore inainte ca ”se intampla ceva” si ca e musai sa fiu prezent. N-o sa vin.  Daca, din motive intemeiate, nu se poate anunta cu 1-2 zile inainte, vreau macar un interval in care pot sa : imi aman planurile, sa ma pregatesc si sa-i anunt si pe cei legati de planurile anterioare  !

In liceu, obisnuiam sa clasez surprizele intr-un dosar mental al ”treburilor femeiesti consumatoare de timp si nervi”. Dupa ce m-am mai trezit, am sesizat ca mentalitatea nu-i nicidecum o gaselnita  feminina. Ba mai mult, daca femeilor din jurul tau le poti tolera si chiar aprecia uneori surprizele, cand vezi un om pe la 30 de ani care arboreaza mandru mentalitatea asta, iritarea creste. De ce ? Din aceleasi motive enuntate mai sus : pentru ca majoritatea surprizelor se reduc la telefoane date la 23.00 pentru a cere favoruri, la vizite care nu se mai termina si la glume de prost gust. Surpriza ar trebui sa fie macar distractiva sau , stiti voi, ”surprinzatoare”. Asta deja e nesimtire sau in cazuri fericite, egoism si imaturitate.

Cu cat pierderea de timp este mai mare, cu-atat mai mult surpriza incepe sa semene cu o ambuscada. In aceeasi galeata intra si recompensele catalogate drept ”surprize”. Inca din copilarie eram amenintati cu ”o surpriza” , conditionata de fapt de o actiune. Daca iti spun ca o sa-ti dau ceva pentru a face ceva dar nu-ti spun ce, incerc de fapt un mic santaj emotional (dau o valoare ireala recompensei).

Confruntati cu un discurs precum cel enuntat mai sus, orchestratorii de surprize recurg invariabil la aceleasi raspunsuri. Vei fi acuzat ca nu ai spontaneitate, ca nu stii sa te distrezi si sa fii tanar, nu traiesti clipa, etc. Poate sunt eu comod pentru ca nu stiu sa apreciez chemarile de tip ”te astept in clubul x in 15 minute” dar imi pare ca oamenii de genul asta sunt aceeasi cu cei tipa de fiecare data cand vorbesc in public.

Surpriza !  Nu m-am gandit la un final suficient de epic pentru articolul asta.

P.S : Problema supranaturala promisa in primul paragraf se refera la intratul apei in cablul de retea. Am fost literalmente ”surprins” sa-mi gasesc routerul inotand (din nou) intr-o baltoaca provocata de cablul devenit furtun. Sursa e foarte probabil izolatia proasta si plasarea lui dezavantajoasa din afara apartamentului. Altfel, tot in categoria ”surprizelor” se afla si nominalizarea mea la prahoveanul anului . Apreciez, doar ca-s valcean.