Obsesia pentru intarirea stimei de sine in copilarie si adolescenta este un subiect la fel de vechi precum bandana lui Marian Nistor de la Savoy. Desi multe siteuri de umor au atins problema in ultima vreme, nemuritoare ramane prestatia lui Carlin pe tema ”venerarii copiiilor’‘.

Adolescenta si perioada imediata urmatoare sunt nasoale, indiferent  cat s-ar bate unii cu pumnul in piept ca la 14 ani aveau Internetul la degetul mic. Dilema apare cand iesi de pe bancile maimutarelii colective numita liceu , eventual treci printr-o facultate si esti fortat sa dai cu nasul de lumea mai putin amabila de-afara. E un moment nefericit cand trebuie sa cam renunti sa visezi si sa incepi sa lucrezi pentru a-ti apropia pe cat posibil visele. Aici increderea si stima de sine chiar joaca un rol important. Maligna este insa perioada precedenta, o tumultoasa perioada in care parintii si apropiatii pot cadea in doua extreme : impinsi de mentalitatea de turma devalorizeaza un om pana-i distrug complet mecanismele de aparare sociala sau obsedati de psihologia de Formula AS ii baga in cap ca este urmatorul Da Vinci.

Despre prima extrema nu vreau sa vorbesc pentru ca in urma ei rezulta fie oameni deprimati, fie genii. A doua in schimb, obsesia pentru intarirea stimei de sine, este cea care naste cocalarii si idiotii de pe mapamond. Incantati ca puisorul a invatat sa faca la toaleta si are numai 10 ani, parintii ca deseori in plasa veneratiei pentru un domn Goe modern. Copilul, inconjurat de iubirea parentala , admirat de oameni asemeni lui si de multe ori beneficiind de o situatie materiala stabila ajunge un adolescent sec si tampitel care se crede buricul pamantului. Odata trecut de gloria liceului si de istericalele din facultate, individul ajunge in fata angajatorilor, unde cere cel putin 1000 de euro salariu, pentru ca asa i se cuvine. Socat ca in patru ani nu gaseste un angajator care sa aprecieze faptul ca in CV a scris ”Sunt incredibil de amuzant” , geniul nostru fie se refugiaza in vreun cotlon online si-si paraziteaza in continuare parintii, fie ajunge la teribila concluzie ca e un ratat.  Si ce surpriza, chiar e.

Partea trista este ca , obisnuiti cu zeci de ani de ”egalitate” si imbarbatati de noile parturi din psihologia moderna, educatorii si profesorii romani cad usor prada tentatiei de a mangaia dulceag pe toata lumea.  Alinus care la patru ani citeste dar si Gigel care tocmai a invatat ca priza frige sunt tratati la fel.  Corect ar fi sa-i aprecieze pe amandoi pentru ce sunt dar in paralel sa-l anime pe Alinus sa vrea mai mult de la un tutore. Nasol e ca in general Alinus ajunge sa se compare cu Gigel si sa cada intr-o suficienta infantila daca din partea propriilor parinti nu exista atitudinea ce lipseste profesorului. Putini se gandesc la faptul ca de adevarata stima de sine vine in urma unor realizari si nu ca realizarile alea sunt rezultatul stimei de sine.Am spus-o in repetate randuri : Nu scopul scuza mijloacele, ci rezultatele. In cazul de fata rezultatele metodei cam lipsesc.

(Glumita facuta de dragul postului, fara legatura cu istoria)

Nu exista ”ultimul dintre castigatori” si mai ales nu poti face performanta universala. Atitudinea asta duce la ”mediocritate generalizata”. Problema e ca obsesia pentru intarirea stimei de sine nu se opreste la copilarie si la parinti. In viata de zi cu zi vezi oameni care redefinesc mediocritatea si care beneficiaza de pretentii deosebite in baza unor laude care vin de la prietena/prieteni/parinti sau in baza unor facultati terminate la limita liniei de plutire. Degeaba le arati ca tu ai inceput mai devreme, ca ai experienta si ca in principal esti mult mai cult si pregatit ei nu vor intelege ca la 25 de ani nu au nimic deosebit si absolut nimic in plus fata de unul de 16-17 ani.  E si mai grav cand parintii lor spun cu emfaza ”Ionel a terminat acum Politehnica, a repetat trei ani dar e baiat bun…de ceva vreme sta acasa si se joaca, pana gaseste de lucru”. Nu sunt impotriva sustinerii stimei de sine, doar impotriva abuzului de astfel de trucuri pedagogice.

Partea cea mai trista in toata povestea asta este ca datorita obsesiilor moderne si politicilor agresive anti-discriminare (care nu se refera doar la minoritati rasiale, sexuale si religioase) au inceput sa apara oameni de 35 de ani care de-abia leaga doua fraze dar au egoul unui director de multinationala.Au existat destule genii recunoscute tarziu sau care au inflorit tarziu insa geniul presupune mai mereu pasiune si multa munca. Ori cand n-ai nici pasiune, nici educatie si nici o scara reala de valori ramai numai cu…stima de sine.

P.S :  Am scris cu mai multa vreme in urma despre aroganta si despre faptul ca poate fi o arma deosebita impotriva lipitorilor si a oamenilor mici. Am observat totusi o chestie ciudata : Despre oamenii etichetati ca aroganti, rar se cunosc suficiente lucruri incat sa se spuna altceva. Gigel e arogant,infatuat, intepat si alte sinonime dar cam atat. Gigel poate fi foarte bine un alcoolic curvar care face parte din cultul lui Ra. Ceilalti vor vedea doar ca-i ”arogant”.