Statul sau nimic!

O remarca a lui Dojo de la articolul precedent m-a adus cu gandul la vechea dilema a cetateanului: de ce nu ne da Statul?

Includerea “statului” ca entitate atotputernica in domenii cu care nu are legatura, la fel ca si blamarea lui inversunata sunt metehne de care nu a scapat nicio natiune. Atunci cand situatia pare scapata de sub control sau atunci cand suntem pur si simplu incapabili sa ne asumam responsabilitatea, avem nevoie de un vinovat.  Cum propria persoana e cel mai greu de blamat, iar Dumnezeu nu se ocupa de finante, “Statul” e primul luat in bataia pustii.

Desigur, orice cetatean cu mintea limpede poate gasi zeci de motive pentru care guvernele post-revolutionare nu si-au indeplinit obligatiile. Sunt zeci de taxe, impozite si proiecte abandonate care se pot imputa clasei politice. Ar fi culmea sa le trecem cu vederea. Ce intreb insa este: ce legatura are statul cu neputinta personala? De ce trebuie sa delimitam intotdeauna statul si reprezentantii lui de restul populatiei, desi atunci cand avem ocazia de a schimba ceva nu o facem?

Ai vrut sa vinzi un teren la suprapret si ai constatat ca nu are nicio valoare? Statul e de vina!  N-ai votat niciodata si muncesti la negru? Statul nu functioneaza. N-ai putut lua credit pe buletin? Statul nene! Intrebarea e, pe langa lucrurile care tin de administratia locala (parte si ea din aparatul de stat, e drept), oare nu uitam ca Statul mai face si alte lucruri? Ca, de bine de rau, existenta si functionarea lui ne asigura o independenta politica, cateva drepturi de baza, o protectie militara si internationala etc? Nu uitam ca de multe ori nu o entitate supraumana si nu sistemul politic in sine ne pun la pamant, ci oamenii pe care ii tot alegem de vreo 22 de ani?

O definitie universala a statului nu exista nici acum. In functie de sistemul politic si de viziunea celor care l-au elaborat, statul este fie o suma de institutii, fie ansamblul colectiv al cetatenilor si al reprezentnatilor lor, fie o personificare juridica a natiunii. Indiferent ca-i vorba despre un stat national sau un stat natiune, entitatea abstracta pe care o blamam atat de des ne include si pe noi. Da, culmea, si noi suntem parte din statul Romania, chiar daca ne simtim de multe ori incorect reprezentati de catre el. Deci, cam de fiecare data cand gasim statul vinovat pentru ceva si refuzam sa privim onest problema, ne atribuim practic o parte din vina.

De multe ori reprezentantii “statului” sunt de vina, insa in si mai multe situatii avem parghiile necesare pentru a actiona si a arata ca puterea statului deriva din cetatenii ei. Nu vad de ce trebuie sa scoatem iar la inaintare abordarea fatalista (“asta e tara, nu o pot schimba”). Nu de alta, dar zeificarea (fie ea si negativa) a Statului duce usor la abuzuri.

Sa nu se inteleaga ca sunt un avocat al discursurilor de tip JFK. O buna parte din populatie plateste mai multe impozite decat ar trebui si primeste mult mai putin in schimb. Intrebarea mea e: s-ar descurca romanii cu o forma de libertarianism? As zice ca nu, dupa cate dorinte de revenire la monarhii si dictaturi am auzit formulate. Ar mai functiona spatiul carpato-danubiano-pontic fara servicii publice (de la pompieri la armata) si aproape exclusiv pe baza servicilor platite? Recomand un episod Family Guy pe tema asta, pentru ca prevad urmari similare.

Atitudinea critica e recomandata, mai ales in cazul unei clase politice care a dezamagit continuu timp de mai bine de doua decenii. Singura problema e ca unele batalii trebuie abordate altfel, nu lasate pe mana “Statului”. Nu de alta, dar sunt destui care ne arata zilnic ca se poate.

P.S: Avand in vedere ca am mai fost intrebat pe mail despre asta, tin sa anunt din nou rezolvarea problemei de compatibilitate cu Galaxy S/Nexus S a jocului Uplift. Proiectul in care am fost implicat si eu s-a finalizat cu un joculet disponibil gratuit pe Google Play.

24 Comments

  • Ce zici, cetățeanul își poate alege statul sau statul îl alege pe el? Și de unde pînă unde trebuie să am o atitudine îngăduitoare față de excesul de instituții de stat care toacă bani fără să dea socoteală? De fapt, trebuie să-i mulțumesc statului că niște oameni au murit în revoluții ca să schimbe statul sau că mă apără militar de niște primejdii închipuite?

    Și iată cum am dat un răspuns format din întrebări 🙂

  • Nu, nu mi se pare ca trebuie sa stam pe bara in situatii de genul asta, dar nici sa il acceptam ca o supraentitate pe care nu o putem controla.

  • Am scos si glumita aia stupida cu Voltaj, pentru ca va fi complet irelevanta peste o luma 😛 (e si acum de altfel).

  • Din punctul meu de vedere este corect ce spui tu. As fi insistat mai mult totusi pe ideea ca statul suntem “noi”, pentru ca prea multi au impresia ca statul sunt “ei”. Dar cine sunt “ei” nimeni nu stie exact. De fapt “ei” sunt tot “noi”, dar e mai usor sa fugi de probleme vorbind despre tine la persoana a 3-a.

    Trecand peste asta, din punct de vedere politic, statul si guvernantii tot timpul vor avea viata grea. Ca si guvernant intotdeauna vei face rau, indiferent de cat bine vrei sa faci. Spre exemplu: Daca eu incerc sa elimin coruptia atunci o sa fac rau coruptilor iar ei vor face tot ce pot ca sa ma denigreze. In practica se putea vedea acest fenomen la Antene si Realitatea.

  • Cred ca aici conteaza si cat de mult stii sa-ti faci vizibile actiunile. Sunt guvernanti care chiar au miscat cateva lucruri (in sectorul privat, cum bine observasesi in alt articol), insa masurile din sectorul public i-au facut complet nepopulari.

  • Pentru mine, asta cu statul suna a resemnare. Exact asa cum unii au nevoie de Dumnezeu pentru a-si motiva capitularea neconditionata si lipsa de reactie intr-o anumita situatie, exact asa unii au nevoie de stat: aschia din ochiul individului devine mult mai suportabila cand ai la indemana niste politicieni, institutii etc., in ochii carora sa infigi ditamai barna. ¤ Pentru mine, ambele categorii (cei care-l invoca pe Dumnezeu si cei care blameaza statul pentru orice) sunt alcatuite din oameni usor influentabili din exterior, dispusi sa accepte mai usor ca viata lor este rezultatul deciziior altora si nu al propriilor actiuni.

  • Pai cam resemnare si e. Culmea, e tot resemnare si daca pleci din tara si arunci cu rahat constant imediat dupa. Daca tot ai plecat, fii mandru de alegerea ta si arata ca ai facut-o in cunostinta de cauza. Mai mult, daca simti ca ai evoluat si te-ai detasat, incearca sa nu pui o lumina si mai dubioasa asupra celor ramasi.

  • Pai statul asta ar putea face multe pentru noi, dar simplii cetateni au destul de putine parghii sa degripeze statul si sa-l faca sa lucreze pentru cetateni .

  • Ele exista, dar nu e in interesul nicicui sa le promoveze, aparent.

  • I’ll just leave this here : http://www.villagevoice.com/2008-03-11/news/why-i-am-no-longer-a-brain-dead-liberal/

    Statul nu e nici “de vina”, dar nici nu poate sa scape asa de usor. Ai zis-o bine acolo cu “drepturile de baza”, dar independenta politica? Huh? Iar protectie, amu dupa dupa norocu’ fiecaruia.

    Eu as raspunde doar la paragraful “De multe ori reprezentantii “statului” sunt de vina, insa in si mai multe situatii avem parghiile necesare pentru a actiona si a arata ca puterea statului deriva din cetatenii ei. Nu vad de ce trebuie sa scoatem iar la inaintare abordarea fatalista…”

    Ce parghii cineva care nu a studiat stiintele politice, nu scrie pentru nici un ziar si pentru care politica = “oamenii care conduc tara”? Sa scrie pe o foaie A4 un text plin de greseli si sa isi spameze toti prietenii in speranta ca o sa il citeasca cineva? Sa recurga la activismul “hardcore” si sa riste sa fie arestat, batut sau mai stiu io ce si astfel sa-si piarda si ultima farama de “social status”? Sau mai rau, sa “protesteze pasnic”? 😀

    Vina e intr-adevar a noastra, pentru ca nu avem teluri comune. Dar asta cu “avem parghii, ramane sa invatam sa devenim cetateni si sa ne asumam responsabilitatea blablabla trolololo” mi se pare un discurs expirat. Problema nu e statul, problema e faptul ca cetateanului ocupat 40+ ore pe saptamana i se cere sa fie mai responsabil decat politicianul care ar trebui sa faca politica full-time (politica, nu afaceri/bal mascat). Poate sunt cinic, dar eu nu cunosc nici un caz de politician care a “patit-o” ca urmare a unui protest “pur”, stiu doar de “demisii de onoare” provocate de mass-media (indignation ftw), arestari sau “iesiri naturale” provocate de opozitie. In rest, politik macht frei. “Blame the victim”-ul clasic.

    ^ Nu ca as avea neaparat parerea asta – cand vine vorba de politica, singura parere constanta pe care o am e “don’t”. Dar incerc sa empatizez. Si imi iese.

  • Opinia din linkul tau seamana cu a mea. Am fost de foarte multe ori vehement si ignorant la masinaria din spatele oamenilor care ne conduc.

    Revenind la parghii: Poate ca acel “cineva”, daca vrea intr-adevar sa actioneze, ar trebui sa citeasca sau sa consulte un avocat. Nu stiu daca te refereai la exemplul extrem (Nea Grigore din vale) sau la un exemplu de om normal si ignorant (de la studenti la inginerasii cu ceva bani, dar nu suficienti pentru o educatie politica). In primul caz, problema e mai stufoasa, in al doilea cred ca am facut o sugestie decenta 😛

    De acord ca ni se cere sa fim mai responsabili decat politicienii platiti full-time, insa, din pacate, nu avem alta ocazie de a scapa de ei. La alegerile prezidentiale trecute, oamenii nu mai voiau efectiv sa voteze. Daca ar fi avut optiunea corecta a balotajului (votul in alb legal, nu pus stampila aiurea sau lasat buletinul gol) ar fi putut protesta si altfel. Ar fi putut face scandal si cere alti candidati.

    Am spus-o si in alt articol: cand votam, avem o mentalitate de turul 2. Il votam “pe-ala” pentru ca “oricum tot ala iese”. Paradoxal, as zice.

  • Nu stiu, din punctul meu de vedere statul joaca un rol atat de mic in bunastarea individiuala incat pur si simplu mi se pare fascinant sa dai vina pe el.

    Poate ii inteleg vina la treburi de infrastructura si sau administratie dar sa zici ca nu castigi destul din cauza statului mi se pare cel putin stupid.

  • Vlad: Corect 🙂

  • Ma refeream la oamenii “normali” si ignoranti, intr-adevar. Recunosc ca fac parte din categoria asta, din moment ce educatia mea politica se rezuma la “prefer sa nu vorbesc despre asa ceva”.

    Un avocat e in primul rand scump, in cazul in care nu-i un prieten de familie sau coleg de liceu. Si e facut sa rezolve probleme pe care le ai cu organele statului (experte in “covering their asses”), n-are nici o treaba cu drepturile tale in caz ca statul te **** sau iti pierde timpul. Pot sa dau statu’ in judecata pentru toate blowjoburile pe care le fac politicienii altor politicieni din state mai “tari”? Nu pot, si nici n-as face asa ceva, pentru ca deja imi imaginez furtuna de prelegeri despre relatii internationale, tratate comerciale samd.

    Iar educatia politica… as fi primul care ar indemna la asa ceva daca as fi convins ca ar ajuta. Daca citesti multa filosofie nu inseamna ca o sa reusesti sa o si aplici, nici macar ca o intelegi neaparat. Daca citesc despre unele boli si simptome nu inseamna ca o sa devin “web MD” 😀 Cititul inseamna invatare pasiva, facutul presupune un proces pe care n-o sa ti-l insusesti daca nu ai si talent/mad skillz. Ce i-as putea spune unui administrator slab in afara de “fa o treaba mai buna!”?. Presupun ca o sa-mi raspunzi cu “dar poti sa te alaturi gruparii X, care se ocupa cu asemenea probleme si care o sa te ghideze”.

    Nu mi-o lua in lume de rau, as putea sa rezum totul la “it just sucks and that’s the world we live in”. Iar cu votul sunt perfect de acord.

    @Vlad, nu numai oamenii aia care castiga putin au motiv sa se planga. Te-ai uitat recent pe vreun forum de contabilitate? 😀 Normal ca nu e statul de vina pentru cat castigi, e de vina pentru ca iti ingreuneaza munca.

  • Stii care-i baiul cu educatia politica? Te invata cand si de ce sa nu spui nu. Cand ai o vaga idee despre ideologii politice si vezi o uniune liberali-socialisti, realizezi ca argumentul tau ”e partid istoric” nu tine la vot. Sunt niste lucruri care te ajuta si sa descifrezi discursul populist si sa te miri cand auzi un partid democrat (de stanga, deci), vorbind despre salvarea dreptei.

    Ma rog, la fel cum confirma si autorii noi (Giddens, Bobbio), clivajul stanga-dreapta nu prea mai tine pe niciunde. Dar vorba aia, macar la baza sa stii cine si de unde 🙂

  • sunt de acord pana la un punct. As spune totusi ca e cam greu sa mai vrei sa citesti politica atunci cand deja ti s-a facut lehamite de discutat politica si cand astazi multi se pricepe mai mult la PR-speak decat la conversatie. Si aici ma refer atat la politicieni cat si la cei care ii voteaza. Poti sa discuti despre ideologii cat vrei, dar pana la urma cineva tot va face un “appeal to nature” (asta daca nu s-a descalificat deja cu altceva), iar acolo discutia se va opri negresit.

    Uite ce vreau eu sa-mi spuna un politician ca sa-l votez si sa-i fac si reclama (long-version incoming):

    “Dragi alegatori : n-o sa va jur nimic, da’ macar nu o sa-mi incalc promisiunile din campanie – asta e foarte simplu, pentru ca nu m-am luptat cu morile de vant pana acum – si in cazul in care shit gon’ get rough, o sa va spun motivele adevarate si nu o sa ma ascund dupa un discurs demn de 9gag.
    Voi risca. Voi fi imprevizil – nu strica niciodata. Versatil, ce kkt. Voi cauta sa imi informez electoratul SI II VOI CERE INTOTDEAUNA PAREREA in leg. cu chestiunile sensibile (chiar daca nu voi fi obligat, normal, s-o si respect).
    Voi da vina (sau, daca e cazul, ii voi decapita personal) pe oficiali doar daca acestia nu mi-au respectat indicatiile si doar daca am fost destul de clar cu toate partile implicate, indeplinindu-mi astfel misiunea de mediator.
    Niciodata nu o sa votez legi pe fast-forward. Un politician nu e un sequencer.
    Voi include in Constitutie un paragraf care va proteja generatiile viitoare de nebunia lui Dan Diaconescu.
    Niciodata nu voi constrange vreun membru de partid la “votul prestabilit”.
    Voi avea un ucenic si identitatea sa nu va fi un secret pentru nimeni – ideile si obiceiurile bune merita raspandite, mai ales in politica. Ii voi da un nume misto si nu exclud nici modificarea genetica.
    Voi vorbi doar cand e necesar. Voi sta departe de ochii publicului in timpul liber, pentru ca am si io o viata, dreaq. Nu voi merge sa cumpar paine in costum si cravata (sau, Doamne fereste, cu vreun serviciu de protectie dupe mine), pentru ca nu am noua ani.
    Daca ma va intreba cineva care e politicianul meu preferat, voi da primul raspuns care-mi trece prin minte, adaugand “inainte de a castiga alegerile”.
    Voi zambi. Dupa ce imi voi scoate batul din fund. Apoi il voi reintroduce cand nu se uita nimeni.
    Nu voi fugi de reporterii cu bun simt si de provocarile lor, iar celorlalti am sa le sparg echipamentul si fata, fara sa fie nevoie de vreo lege impotriva “hartuielii jurnalistilor” si fara sa ma iau de competenta lor. Iar daca proiectul asta de “politica a cauzelor” va esua, nu voi ezita sa sa-mi omor ucenicul in timp ce doarme si sa va spun voua : mai mult noroc data viitoare! Va multumesc.”

    Doua puncte in plus daca politicianul meu e jucat de Sasha Baron-Cohen si filmul e regizat de oricine altcineva 😀

  • Mama ce de romgleza baga politicianul :)) (Dar in mare cam asta ar putea spune, desi statul nu e facut de politicieni pana la urma).

    Ai vazut The Dictator, ca tot ai adus aminte? Voiam sa-mi rapesc din timp sa-l vad.

  • Mai degraba as face o remarca ” Statul degeaba” 🙂 cam asa e si Statul nostru!

  • Pai pentru ce sa ne ajute statul? Cum sa-si mai acopere ei salariul ?

  • Wait, what?

  • corect tot ce zici în articol, dar de multe ori când dăm vina pe “stat”, vrem să spunem că am fost minţiţi, înşelaţi etc, sau că ni s-a luat ce e al nostru şi evităm prin acest mod să dăm nume, pentru că nici nu ştim ce nume poartă hoţii.
    iar puterea asta a cetăţeanului de a decide ce să facă el cu statul lui e un vis frumos, dar e un vis. dacă am decide cu adevărat, probabil că l-am desfiinţa.

  • Poate uneori ar fi mai util sa le cautam 🙂

  • “Statul care trebuie să dea” e ceva abstract din punctul de vedere al lătrăului de forumuri. În realitate, un stat este o organizaţie care administrează un teritoriu, fabrică legi, întreţine servicii publice (inclusiv armata, justiţia, ordinea publică, lucrările de construcţii de interes public) pentru care încasează impozite şi cel puţin în teorie te reprezintă. (Ştiind cam ce calitate umană au un mare procent din votanţi, îi reprezintă cât se poate de bine 😀 )

    ~Nautilus

  • Exact.

3 Pingbacks

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *