Spontan!

Asta e un articol aproape spontan despre cat de putin spontani suntem.

Cu multa vreme in urma, rabufneam pe blog, iritat de atitudinea celor care imbraca nejustificat uniforma creatiei. Sase ani mai tarziu, din care cinci petrecuti sub aripa unei meserii sufocate de „creativi”, vreau sa imi aduc la zi supararile. Inainte insa de a-mi deplange propria lipsa de inspiratie, as vrea sa atrag atentia asupra unei alte deficiente, una mai usor de dezbatut. O deficienta care, daca ar fi sa ma iau dupa prietenii din departamentele de HR, se resimte la nivel national. Nu vreau sa va irit, dar ai mei prieteni mi-au sugerat deseori ca romanilor le lipseste spontaneitatea, una din premisele esentiale ale creativitatii.

Cum adica, ba? vor spune indignati cititorii ocazionali. Cum adica nu suntem spontani? Uite aici spontaneitate: su*i @#$%! Reactia n-ar fi intru-totul nejustificata, dar nu cred ca ar avansa discutia. Daca injuraturile romanesti sunt intr-adevar creative (au fost de altfel si „premiate” pe Cracked), majoritatea celor ce le folosesc nu sunt. Mai mult, in cazul injuraturilor, spontaneitatea vine din impuls in sine, nu din constructia lingvistica. Ca fenomen, spontaneitatea nu se reduce nici la replici obscene si nici la umor. Mai mult, spontaneitatea nu se reduce numai la discursul scris sau vorbit.

O prima privire la jurnalistii, bloggerii si moderatorii din Romania ne arata ca avem intr-adevar o problema. De altfel, articolul de fata a pornit de la observatia lui Dorin Lazar, care deplangea lipsa unui „late night show” romanesc de calitate si lega fenomenul de o scena de stand-up slab dezvoltata. Daca formatul de „show dupa miezul noptii” a existat si in Romania, oameni care sa il duca mai departe nu am avut. Suntem departe de efervescenta lui John Stewart, de aroganta calculata a lui Bill Maher sau de sarcasmul inteligent, dar inofensiv, al lui John Oliver.

Peisajul autohton ne prezinta fie indivizi puerili, a caror spontenitate consta in lipsa de maturitate, fie oameni care sunt in mod nativ spontani, dar nu au inteligenta necesara pentru a-si capitaliza darul. Asta daca nu punem la socoteala hotii de glume si mahalagii care pretind ca dau tonul in umor. Sa nu uitam ca primul „late night show” romanesc cu ceva audienta a fost tinut de Florin Calinescu, un personaj care, desi are niste merite, e departe de a fi un model. Cei cativa moderatori radio care ar putea face ce nu fac omuletii de carton de la TV nu au nici vointa, nici vizibilitatea necesare unui astfel de demers. In spatiul online exista cativa oameni cu potential, insa mai avem pana cand 2 000 000 de vizualizari se vor transforma in 2 000 000 de “fani”.

Ar merita sa aruncam si o a doua privire, de data asta la gigabytes-ii de informatii irelevante care plutesc in retelele sociale. Mai bine de 80% sunt citate, poze si glumite furate. Din restul de 20%, cam trei sferturi se reduc la rabufniri irelevante si afirmatii atribuibile oricui. Ramanem cu un procentaj mic de replici si atitudini „spontane”, procentaj valabil cred in orice tara, nu numai in Romania. Aici vorbim inclusiv despre remarci inteligente si replici la obiect, nu numai despre umor. La nivel global, problema este una de cantitate. La nivel local, ea devine in acelasi timp una de calitate. Mai mult, lipsa de continut original din bazinele de “user generated content” este si un indicator al nivelului general al publicului. Cu alte cuvinte, nu doar ca nu le prea avem cu spontaneitatea, dar nici pregatiti pentru ea nu suntem, atunci cand vine din alte surse. De unde sa fi izvorat deci aversiunea romaneasca pentru spontan?

(Sursa citatului “spontan”: lifehack.com)

In mod normal, daca luam istoria la puricat, observam ca romanii sunt de multe ori asociati ideii de „haz de necaz”, adica umorului negru, spontan. Vorbeam la un moment dat despre prototipul taranului „mucalit”. Cu alte cuvinte: o cusma de oaie romaneasca, aruncata peste un umor de pălmaş irlandez. Sa fie o mostenire celtica? Greu de spus. Este insa usor de observat ca, dupa decenii de comunism, umorul traditional s-a diluat profund. Dupa ani zile in care o simpla remarca sarcastica te putea arunca dupa gratii, bancurile au devenit arma facila si inutila a creativitatii populare. Chiar daca bancurile politice erau la randul lor periculoase, formulele standard, testate de altii, au fost intotdeauna de preferat “prospaturilor”. Nu de alta, dar un banc, desi eficient uneori, era si este mai usor de „lepadat” decat o remarca spontana, facuta la momentul potrivit. Cu alte cuvinte, este mai usor sa te disociezi de un banc, iar spunerea lui implica mai putina responsabilitate. Un prim vinovat pentru frica de spontaneitate ar fi deci umbra comunista. Ea nu explica insa de ce noile generatii nu sunt mai “treze”. Asta cu-atat mai mult cu cat amicii amintiti la inceput se plangeau de lipsa de spontaneitate a tinerilor candidati la diferite posturi.

Ajungem astfel la al doilea vinovat, si anume la lipsa culturii. Nu va lamentati, ca n-am de gand sa perorez despre cultura “elitelor” sau despre visele umede ale vreunui profesor de gramatica pensionat. Vorbesc despre cultură in sensul larg, antropologic (sa zicem totusi „in sens sociologic”). Pentru a fi spontan, trebuie sa ai de unde sa fii spontan. Sa ai un bagaj serios de cunostinte, relevant pentru eventualul tau public. Cu ajutorul lui si al unor avantaje naturale sau educate, trebuie sa fii capabil sa aduci remarca potrivita la momentul potrivit. Ai nevoie deci de o combinatie intre impuls si discurs, dintre capacitatea naturala de a simti cand e momentul sa intervii si baza necesara pentru a o face. Daca tot ce faci este sa te holbezi la glumite vulcanizate de tip Tociu si Palade, toata spontaneitatea ta se va reduce la alunecari pe coaja de banana si ragaituri. Asta ar putea fi suficient pentru un anumit tip de public (atat in Romania cat si pe-afara), dar nu te va ajuta sa creezi vreodata ceva relevant. Spontan sau nu.

O a treia lipsa a spontanilor autohtoni, fie ca fac stand-up comedy, fie ca prezinta Eurovision, este educatia. Este vorba atat de educatia scolara, cat si despre cea parentala. Prima ar trebui sa imprime acea curiozitate specifica oamenilor „vii”, interesanti. Aici putem intr-adevar blama sistemul romanesc, prins intr-o eterna mediocratie si blocat intr-o sinistra logica a pragului.  Educatia formala te poate invata cand si cum sa-ti spui parerea (apropo de stilul studiat al lui John Oliver). Educatia formala te poate invata cum si cand sa ai „prezenta de spirit”. Al doilea tip de educatie este cel care-ti spune cand e momentul sa te opresti. Este vocea batraneasca si simpatica care iti spune cand ai trecut granita dintre aluzii fine si jigniri mitocanesti. Cu alte cuvinte, este vocea care-ti spune cand sa fii „om” si cand sa fii…tu insuti.

La cele trei carente se adauga si faptul ca scena locala de stand-up comedy este intr-adevar firava, cu doar cateva fete si voci cunoscute si foarte putini profesori. Aici se vede si lipsa unor cursuri de vorbit in public, pe moment disponibile doar in orasele mari si numai pentru o anumita categorie de utilizatori. Vorbitul in public si logica prezentarii ar trebui sa fie predate cam in orice institutie de invatamant liceal si superior. O spune unul a carui meserie depinde de ele si care, desi a beneficiat de genul asta de cursuri in facultate, a mai avut nevoie de ceva timp si bani investiti pentru a ajunge la un nivel acceptabil (sau cel putin asa m-au mintit cunoscutii).

In mod similar avantului creativ, fenomen de altfel dependent de spontaneitate, nici replicile de moment nu sunt cu adevarat…spontane. Pana la urma, ce inseamna sa fii spontan la un eveniment “live”, dar pregatit si repetat cu o luna inainte? Ce inseamna sa fii spontan la o emisiune cu public platit sau, mai simplu, la o emisiune preinregistrata, cu sau fara invitati? In principal, inseamna sa fii „prezent”. Sa nu suni ca un robotel entuziast si nici ca un babuin scapat din lesa. Sa n-ai nevoie de treizeci de duble pana cand scot producatorii ceva coerent de la tine. Acelasi lucru este valabil si in fata unui angajator, dar si in fata campurilor goale de pe Facebook. Pana la urma, spontaneitatea inseamna sa oferi putin din cunostintele si intelepciunea altora, dar intr-un ambalaj personal si intr-un moment potrivit. Spontaneitatea este e o scoala. Este un binevenit cadou facut de o minte agera unui public educat.

P.S: Pentru ca „spontaneitatea” mea textuala m-a facut sa inchei textul fara o concluzie, ma voi folosi de acest mic spatiu dedicat aberatiei pentru a o sustine. Da, chiar cred ca lucrand sustinut la punctele de mai sus, avem sansa sa ducem divertismentul romanesc mai departe. Potential exista, iar tara care ne gazduieste ne ofera zilnic inspiratie.

25 Comments

  • Vere, că bine le zici. Chiar mă uitam aseară cu al meu cumnat la Jon Stewart şi la Colbert, iar el întreabă “noi de ce n-avem aşa ceva?”. Io tot de Floooooriiiiin… mi-am adus aminte. După ce ne-am gândit la greu amândoi am ajuns la vorba reclamei ăleia cu “n-ai cu cine…”. Chiar nu puteam să numim vreun românaş care să aibă carisma şi talentul necesare. Bine, poate există unii pe undeva, da’ nu-i ştie nimeni.

  • Bre, uite-aşa mi-a adus aminte articolul ăsta al matale de încă o calitate de-a mea pe care o uitasem tocmai datorită manifestării plenare a celorlalte. 🙂
    Da’ mi-a trezit şi oarece amintiri că am avut ceva-ceva, şi păreri de rău că nu mai avem nici măcar ceva-ceva.

  • Lasă că se face Vasile mare și după vreo două sezoane de TNR TV își face propriul Talk Show cu manele ascultabile, iarbă, libertarieni și destul umor încât să de-a pe afară.

  • Şi eu m-am gîndit la motivele pentru care noi nu avem Late Night Show şi cred că dincolo de lipsa oamenilor potriviţi, pentru că am putea să-i avem, dar cum faci să intre în televiziune, cred că principalul motiv pentru care ne lipsesc David Lettermanii şi Falonii este pentru că televiziunea românească joacă cuminte, chiar şi Capatos foloseşte o formulă de nivelul 1+1=4. Iar cînd apar cei de la Epic Şou sau mai ştiu eu ce altă emisiune, sunt stranii, stîngaci. Bănuiesc că şi pentru că n-au pe nimeni în spate. Stewart are o armată de scriitori, Jimmy Carson, căruia Seinfeld spunea că-i datorează cariera, şi-a exersat emisiunea în zeci de ani. Şi dacă mergem pe filiera asta, ajungem la cei care au format televiziunea în primii ani. Ei l-au avut pe Cronkite, noi l-am avut pe Brucan, şef de televiziune. Asta cam spune totul despre cultura noastră (tot în sensul folosit de tine – cred că suntem singurul popor care foloseşte atît de des cultură în alt sens decît sociologic/antropologic)

  • Boemul: Eu stiu vreo doi, dar sunt atat de putin vizibili si de lipsiti de ambitii si orgolii, incat n-au nicio sansa 🙂

    Nelinistitu: Asta apropo de discutia noastra mai veche cu “show”-ul live 🙂

    Alin R.: Poate ca erai sarcastic, dar pe Vasile il urmaream din perioada Utopia Balcanica. Nu pentru spontaneitate neaparat, ci pentru umorul calculat si pozitia clar asumata. Emisiunea TV n-am vazut-o, dar reactiile n-au fost cele mai fericite. Tind sa cred ca n-a fost cel mai bun mediu pentru TNR, dar cumva, poate e bine. Incet-incet, online-ul iese pe sticla si poate avem sanse sa apara si “urmatorul nivel”.

  • Neagrigore: Si iata cum ajungem la scriitori si scenaristi, aceste specii secundare in fauna romaneasca, dar coloana vertebrala a oricarui succes. Pentru a-i avea insa, trebuie sa avem si o scoala pentru ei (sa incepem de la liceu, nu de la scoala de televiziune, zic eu).

  • P.S: Ca tot mi-ati amintit, voiam de ceva vreme sa incerc un YouTube show cu un amic. Ceva simplu, sa vad cate m*i mi-as lua. La cate exemple mi s-au dat in ultimele zile, o sa prind curaj :))

  • Nu, nu eram sarcastic. Chiar vreau să-l văd pe Vasile cum face un talk-show cu toate celea. Chiar și ceva ca Between two ferns al lui Galifianakis. Și eu îl urmăresc de ceva ani pe Utopia.

    De acord că TNR TV nu-i cea mai bună instanțiere a proiectului.

  • Ahh, bun. Sa-l sustinem, deci!

  • Atata timp cat scriitorii si scenaristii nu sunt platiti pentru munca lor, nici nu o sa existe vreodata “spontaneitate” in vreun show la TV…

  • Chiar ii spuneam lui Dorin ca o sa scriu un articol pe tema asta, a scriiturii prost platite si a modului in care sunt percepute unele servicii in Romania. Am amici prin tara care-s absolut socati de preturile (mici, comparativ cu media pietei, dar mari in ochii lor) pe care le cer pentru unele proiecte de freelancing. Lor inca li se pare ciudata ideea de scriitor profesionist/senior copywriter si nu inteleg cum un om care si-a demonstrat performanta in domeniu poate in anumite cazuri (si trebuie!) sa fie mai bine platit decat un programator incepator sau mediu.

  • Eu sunt foarte spontan, asa ca de spontaneitate nu pot sa ma plang.

  • 🙂

  • Tin minte ca acum muuulta vreme, era pe TVR o emisiune dupa miezul noptii care se numea “Profesionistii”. Nu era entertainment monden, dar aducea oameni interesanti care sa vorbeasca despre ei, despre experiente, etc.. Cred ca emisiunea cu pricina era cea mai apropiata de conceptul de “late night show”.

  • Daca-i vorba despre emisiunea Eugeniei Voda, cred ca inca mai exista. Desi usor limitata, moderatoarea este sau era ok (de-aici si longevitatea show-ului), la fel cum este si Catalin Stefanescu de la Garantat 100%. Ultimul a avut si invitati de talie europeana.

    Niciunul dintre ei nu este insa spontan (ambii au momente, dar principalul lor punct forte este ca stiu sa asculte – alt punct unde presa din Romania nu prea exceleaza).

  • Bine, insa va dati seama ca persoanele ca John Colbert sunt exceptii. Adica doar nu o sa judeci sist scolar sau societatea sau naiba stie ce bazat pe exceptii ! Plus ca oricine ar fi exceptional in Entertainmentul de genul asta se va duce sa-si caute job acolo unde industria respectiva e mai dezvoltata si unde sunt si oportunitati de joburi. Vaicareala de mai sus mi se pare ff similara cu una recent prezentata in Der Spiegel referitor la industria designului de moda din RFG, in care chiar pana si varful german si speranta intregului popor german de a iesi in evidenta prin creatiile de moda fusesera inca o data dezamagiti ca pana si varful ala nu reusise sa faca mare branza plus se retrasese inapoi la New York sau Paris, plus si Fashion Week la Berlin a fost un dezastru, plus numai in RFG se poate intampla asa ceva, etc, de ce la Paris se poate si nu la noi. Zau, pai daca a fost intr-adevar vreun roman designer asa de exceptie o data, nu ati vazut ca a plecat si el chiar pe jos la Paris ? Ce naiba design sa faca la Petrosani sau la Dusseldorf…acolo sa se descurce nepotii primarilor locali care or avea si ei o diploma de la fac aia de Jurnalism local privata sau publica, chiar si daca e una de marca, plus cu nu stiu cati absolventi celebri etc, (ca toate alea cat de cat acreditate sunt de marca, zau, mai ales pe domeniile de cunoastere din ce in ce mai standard
    birocratizate, ca nu din cauza sist de scolarizare pleaca lumea sa-si gaseasca joburi pe naiba stie unde departe de casa, chiar si in cadrul propriei tari, nu neaparat international, ci pur si simplu pt ca centrul oieritului s-a mutat mai catre est de-a lungul ultimilor cateva generatii….si o sa se mai mute diverse centre, si in viitor, desi nu bazat asa pe vreo planificare deosebit de stiintific rational socialista…si asta a fost confirmat deja prin metode stiintifice de nivel de premiu Nobel pe Economie de fapt.)

  • P.S. Daca se doreste intr-adevar in mod altruist un grad de sprijin cat de cat concret pt dezv sist educativ si a economiei din Ro, as propune o campanie jurnalistica pt mutarea Fac de Psihologie de la etajul 5 de sub etajul 6 ocupat de Fac de Jurnalism din Politehnica, (din cate am inteles din blogul linkat sub un articol anterior al unui absolvent de jurnalism de la o fac particulara care a fost curios si despre o fac de stat, Bogdan parca), la etajul 2 la ASE pe acolo pe langa Pta Romana, ca totusi cred ca a fost dusa cam departe de la Universitate tocmai la Politehnica.

  • Nu ar strica, dupa parerea mea, nici introducerea unui examen de admitere obligatoriu de matematica pt admiterea la Fac de Literatura.

  • Rudolph: Eu nu caut varfuri, eu vreau sa vad talente. Pana acum n-am prea avut de niciunele.

    Altfel, facultatea de Psihologie s-a mutat, numai Jurnalismul a ramas pe-acolo.

    Ai citit deci articolul lui Bogdan 🙂

  • @Krossfire: da, Eugenia Voda. Ii uitasem numele. Nu stiu daca mai exista emisiunea sau nu, ca nu ma uit la televizor de 2-3 ori pe an.

  • Noi voiam sa o implicam intr-un eveniment, cu vreo doi ani in urma si pe-atunci exista emisiunea.

  • 1. Pai orice om talentat realmente creativ sau chiar executiv, chiar nu neaparat de geniu gen Brancusi, mie mi se pare totusi exceptional, ca eu personal nu prea cred ca majoritatea e talentata sau ca fiecare are un talent anume, poate o abilitate mai vag
    generala asa ca inclinatie, care teoretic poate fi sprijinita si cultivata mai organizat de catre un grup sau chiar de societate (prin diverse cadruri de ex legislative bugetare, daca lumea e de acord), insa nu
    talent propriu-zis, care mie mi se pare ceva mult mai precis si mai aparte. Iar cine e motivat sa-si cultive talentul mereu s-a cam dus departe de casa fie la Heidelberg fie la Roma sau la Bollywoood sau la Princeton, etc. In activitatea TV si Jurnalism…a depins mai mult si de producers totusi, ca interpreti sau executanti doritori motivati si chiar vag antrenati talentati exista si pot fi
    indrumati sau chiar cautati, formati, etc. E deja o industrie intreaga. Pana si Bogdan a gasit un drum catre Catavencu, indiferent ce cursuri a audiat sau poate chiar in ciuda acelor cursuri, desi ma rog, sper sa nu o ia pe panta Glass, ci pur si simplu sa negocieze un salariu adecvat in cadrul establishmentului respectiv, si daca nu e multumit, poate oricand sa se duca la Bbc sau mai departe sau sa intre in publicistica de literatura frumoasa, desi cred, ca cu blogul, pare a-si dori sa aiba control editorial si de producator, care aia cere alt fel de facultate, talent/inclinatie si experienta decat alea cultivate la fac de Jurnalism, deci in cazul lui chiar ca nu a contat de unde a avut diploma, insa nu poate reprezenta un role model standard implementabil la nivel de masa, pt ca era acelui tip de intreprinzatori s-a incheiat, (chiar si in SUA, nu numai in Romania…si nu am chef sa recapitulez in minte si Istoria Jurnalismului, ca asta tine de Istoria Literaturii, care e doar un capitol oarecare
    din istoria lumii, si eu sunt tufa si la Istorie si nici nu ma pasioneaza in mod special pt ca eu nu planific viitorul altora, iar al meu e destul de standard corespunzator statisticilor majoritare, eu cel mult incercand vag sa nu ma deteriorez prea rapid sau rau, sa raman asa pe undeva asa mereu mediu, si chiar si asta cere destul
    efort, datorita entropiei probabil, insa nici in
    legatura cu asta nu ma agit prea mult).

    2. Unde s-a re-mutat Psihologia ? Sper ca nu iar la Universitate. Zau, e prea aglomerat acolo. La ASE era cel mai bine dupa parerea mea, are loc in corpul ala nou, sau macar in vreo cladire adiacenta…e un hotel destul de ok pe acolo, de ex, care e cam pustiu, asa ca ar putea fi inchiriat un etaj pe termen mai lung, de exemplu.

  • Nu stiu care-i legatura dintre Bogdan si Catavencu (articolul aparuse pe Casa Jurnalistului 🙂 ).

    Psihologia are un sediu complet nou 😉

  • cum sa fii spontan cand esti mereu cu ochii-n aplicatii sau in carti cumparate de la mcbook-ul din statia de metrou? spontaneitatea presupune in primul rand interactiune intre oameni iar asta-i un capitol la care stam execrabil. si cand spun asta ma refer nu la ce usor e sa agati gagici in vama / kulturhaus (extensia cu pereti a vamii) pentru ca acolo un shot de jager si un spliff devin comunicare paraverbala. ma refer la lipsa agorei / spatiu public de dezbatere, ma refer la frica de a intreba pe celde langa tine la ce statie tre’ sa cobori sau unde e mall’ul, ma refer la nevoia de a merge la mall mereu pentru a fi vazut (serios, cat te pregatesti in oglinda ca sa mergi la starbucks’ul din afi?) dar niciodata pentru a fi auzit!

  • Nu stiu daca deficitul de atentie cauzat de mediul online contribuie neaparat la scaderea spontaneitatii, dar lipsa unei “agore” este clar un factor. Altfel, da, buna concluzie (apropo de iesirile in oras)!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.