Sindromul Gospodarului

E august și, sub ochiul vigilent al pandemiei, sezonul bormașinilor consumă diminețile și paginile de Facebook ale celor blocați în case.
Știți despre ce vorbesc: acum e momentul ca eternele povestioare despre vecinul Mitică și bormașina lui năucitoare să iasă la suprafață. Sunt aceleași snoave la care ne hlizeam prin anii 2000 în Cațavencu și la care ne revoltăm acum, în online-ului lui 2020. Sunt istorioare inofensive cu omuleți gălăgioși și victimele lor colaterale. Nu vă faceți griji însă: din respect pentru cititorii mai tineri, n-o să mă apuc să vi le înșir pe-ale mele…
Cu toate astea, faptul că zgomotele verii nu s-au schimbat prea mult în 20 de ani ar trebui să ne dea de gândit. Un prieten spunea că „bormașinita” e o contagioasă și că de-aia ne tot lovim de bolnavi. Eu îndrăznesc să-l contrazic: bormașinile și ciocanele în calorifer sunt simple simptome ale unei boli mai grave. Sunt simptomele unui sindrom pe care comunismul l-a agravat și de care riscăm să nu ne mai vindecăm: Sindromul Gospodarului.
Înainte însă de a-i analiza cauzele, trebuie să studiem modul în care Sindromul se manifestă. Mai mereu, bolnavul e un omuleț care are la dispoziție un weekend liber sau un concediu și prea multe instrumente de distragere în masă. Mai mereu, mărețul proiect care trebuie rezolvat la șapte dimineața sau zece noaptea e ceva absolut banal precum instalarea unui raft lateral, montarea unui ghiveci agățător sau chituirea peretului de la debara. Bolnavul e mai mereu bărbat și de vârstă medie sau înaintată, deși tot mai mulți tineri par să se fi contagiat. Ce-i unește pe toți? O solidă educație comunistă (și includ aici și scoala din anii ’90, dar și educația parentală), educație care le-a inoculat pe veci spiritul gospodarului și sindromul care îl insoțește.
Cu ce anume a greșit educația „pe stil vechi” astfel încât la 45 de ani să iei șlefuitorul și să-ți lustruiești scaunul două zile? Cu trei mari lucruri, în principal:
1.Comunismul ne-a învățat că nu ai voie să nu fii ocupat. De-asta se muncea și sâmbata și de-asta se stătea cu orele în uzină, chiar dacă uzina nu producea nimic. Chiar și așa, se întâmpla uneori ca oamenii să aibă timp liber și nimic prin care să-l umple. Dacă se apucau cumva să vadă filme sau, Stalin ferește, să citească? Prin urmare, educația comunistă a creat mitul omului ocupat, ăla care și când nu e la partid sau la muncă lucrează mereu la „construirea socialismului multilateral dezvoltat”. De-asta până și cluburile cu hobby-uri de pe vremuri tot a muncă semănau. Din păcate, pe mentalitatea asta a picat la fix conceptul rural al „gospodarului”. Un om gospodar e un om care muncește! Astfel, dacă femeia „model” muncea în uzină și apoi venea să gătească și să spele, bărbatul trebuia să „aibă grijă de casă”. Prin „avut grijă de casă! se înțelegea să facă mereu ceva. Să-și lege Dacia cu sârmă, să-și închidă balconul cu țevi de fier… orice, numai să nu stea și să gândească. Sigur, în perioada comunismului multe din lucrurile ăstea erau greu de făcut oricum, dar asta tot nu însemna că trebuiau făcute.
2.Ce-și face omul cu mâna lui e bun făcut. În ciuda glumei despre „lucrul manual”, înțelepciunea populară insistă pe a face lucrurile cu mâna ta. Comunismul a încurajat indirect asta prin faptul că dacă tu nu făceai ceva, atunci poți fi sigur că nici Statul nu făcea, iar privatul nu exista. De-aia când se strica rabla cu care mergeai la Costinești puneai mâna și o reparai, evitând orice service ai fi putut găsi pe vremea aia. Din păcate, lucrurile s-au schimbat, iar o Mazda 3 nu e tocmai o Dacie 1300, să o repari cu sârmă, iar un cuptor electric nu mai merge peticit cu niște chit la țeavă. Există un motiv pentru care milenialii și generația Z iubesc atât de mult aplicațiile și platformele de servicii: sunt conștienți că nu poți fi bun la toate și că, în majoritatea timpului, e posibil să nu fii bun la nimic. Evident, când chemi un specialist, apare mereu problema încrederii, dar chiar și un specialist prost e mai eficient decât un gospodar bun.
3.Relaxarea e pierdere de vreme. Asta tot din Epoca de Aur ni se trage și e și principala explicație pentru care hobby-urile „neproductive” precum uitatul la seriale și jocurile video sunt privite cu suspiciune de generațiile mai vechi (la fel cum e privit și investitul în hobby-uri, că-i vorba de dat cu placa sau de filmatul cu drona). Cum adică să nu faci nimic? Pentru mulți e încă greu de conceput că uneori ai nevoie de zile în care să stai și atât. Să stai și să lâncezești, fără să ai polonicul sau șurubelnița în mână. Nu știu dacă ați observat, dar mulți dintre oamenii ăștia nu concep nici să iasă la munte fără să facă un grătar, să ridice un cort sau să facă lucruri pe care le-ar rezolvat cu 50 de lei în plus. Cum adică, să plătesc și să… nu fac eu? Păi se uită la mine vecinii!
Prin urmare, ai generații întregi de oameni care cred că fiecare oră liberă trebuie umplută cu ceva, indiferent de rezultat, că doar singur poți face unele lucruri și că relaxarea e un păcat, nu o binecuvântare. Și oamenii ăștia predau mentalitatea asta stahanovistă („protestant work ethic”, cum bine a adăugat un comentator – Rilache) și unor generații mai tinere. Ăsta e motivul pentru care o să vedeți destui revoltați că „nu gătești acasă, ci comanzi” sau că „nu îți schimbi singur bateriile de la chiuvetă”. Da, ador să gătesc, dar dacă am doar două ore și trebuie să mai și muncesc, mai fac și compromisuri. Da, știu că există magazine de DIY, dar ele sunt destinate fie oamenilor cu probleme minore, fie oamenilor care se pricep, nu ălora care n-au descoperit Netflixul.
Sunt oameni care ies din țară și apoi se întorc să le spună tuturor cât de leneși sunt englezii, francezii și nemții, că nu-și spală singuri piscina, că nu le miroase sufrageria a Domestos și că plătesc mii de euro doar pentru a se relaxa în concediu. Ăștia sunt fix oamenii care în copilărie își țineau camera curată pentru că… dacă venea cineva? Și, vorba lui Dan Badea: „A venit mă vreodată cineva?”
Prin urmare, propun ca de anul ăsta să-l iertăm pe vecinul Mitică, chiar dacă dă găuri în zid de o săptămână. De anul ăsta nu-l mai amenințăm cu poliția sau primăria. Vom trece doar pe lângă el, îi vom pune blând mâna pe umăr și, atunci când se va întoarce uimit, îi vom spune cu o lacrimă în ochi: „Îmi pare rău! Sunt sigur că știința va găsi curând un leac!”.
P.S: Ar fi corect totuși să spun că am și bormașină și o capacitate extinsă de a face zgomot. Totuși, prefer să-i las pe alții să-l facă pentru mine – cu excepția duminicii în care am montat un detector de fum la șapte dimineața, ca răzbunare pentru petrecerea vecinilor. Articolul de față nu acoperă însă faptele de arme. Sursa imaginii.
Chiar la asta ma gândeam azi. E tipic pentru Estul Europei. Se potrivește perfect și în Ungaria, Polonia, Cehia. Și da, e valabil pentru cei mai bătrâni, dar se ia și la tineri dacă stau prea mult pe lângă aceiași bătrâni. Vai de noi, vecinii lor.
Exact, mi se pare ca se propaga prea mult de-alungul noilor generatii.
Normal ca este vorba despre educatia epocii de aur de vina, se vede clar si la vecinii mei mai in varsta din bloc. Nu exista weekend in care sa nu auzi cum canta bormasina la ore la care mai degraba ar trebui sa dormi. Am avut si situatii in care trebuia sa intru in conferinta online fix la ora 17 si fix atunci nici cu un minut mai tarziu sau mai devreme incepea. Daca mergi sa le faci observatie atunci clar intri in vizorul lor si te eticheteaza ca fiind ,,nesimtita aia de la 3″ care vine tot timpul sa faca observatie.
Da, am aceeasi problema si aici. Eu am indraznit sa ma vait ca o groaza de aparate de aer conditionat isi varsa condensul in balconul meu, legea spunand oricum ca ele n-au voie sa iasa in afara apartamentului. Sigur, nu veneam cu Primaria, ca nu sunt nebun (aparatul meu varsa condensul in interior printr-o inginerie), ci ceream doar sa-si “lungeasca” putin betele alea de deversare. Evident ca am parut complet aiurea ca nu-mi doresc ca toate zoaiele lor sa se verse in balconul meu…
[…] Sindromul Gospodarului; […]
O secunda nu te-ai gândit ca mulți dintre gospodarii de care zici au lucrat sau încă o mai fac în diferite domenii a căror aplicabilitate se extinde și după programul de lucru. Poate unii chiar sunt zugravi, dar mecanici, sau instalatori etc. Ce ar trebui sa facă, sa nu rezolve ei ceea ce știu sa facă doar ca să nu scrie vecinul un articol de lame hate pe blog? Sa dea niște bani degeaba ca să te simți tu bine. Poate pentru mulți munca aia inafara serviciului este un mod plăcut de a petrece timpul într-un mod util mai ales în condițiile în care știm cu toții ce greu dai de un mester bun. Am cumpărat mobila de dormitor. Îmi cereau 700 lei pentru montat. Am preferat sa pierd 2 seri și sa o montez eu, 700 de lei am preferat sa ii cheltui altfel. În mintea ta sunt un gospodar comunist ca nu știu sa ma bucur de timpul meu liber și sa plătesc niște meșteri. Pot sa las drona 2 zile și sa mai fac o și o munca de bărbat în casa dacă tot o pot face. Nevasta a apreciat și munca și rezultatul și economia. Ideea… Read more »
„Protestant work ethic”?
Nu e asta?
Nu s-a inventat termenul de „protestant work ethic”?
Nu e asta, ce ai descris legat de muncă, de stahanovismul congenital?
O vezi și-n corporate. Deci…
Pmk: Nu, daca nu ti-ai avertizat vecinii si ai lucrat la ore dubioase, esti doar nesimtit, nu comunist. Daca ai facut-o in mod decent, bravo tie. Si eu mi-am facut mai toata mobila din casa, prietene, doar ca oamenii despre care vorbesc n-au nicio treaba cu DIY-ul in cea mai mare parte, pentru ca n-au cum sa-ti explice exact ce faci. O sa adaug o fraza despre asta, tocmai pentru a clarifica situatia.
Altfel, exista niste legi legate si de zgomotul pe care-l poti face in apartament si de orele la care poti lucra. Exista si legi legate si de ce poti face in “casa ta”. Asa ca nu-mi spune ca puletii care lasa iesirea de condens de la aerul conditionat peste balcon si dau cu mistria la 22.30 sunt oameni pasionati de “DIY”, nu idioti.
Am trait 3 ani in comunism si aproape 30 intr-o tara plina de oameni “care stiau mai bine” :))
Rilache: Asa e, ai dreptate si da, o vezi si in alte domenii. O sa iti mentionez adaugarea la articol 🙂
Din pacate, muncitul „din greu” e singurul lucru care nu scaleaza bine in ziua de azi, ca sa folosesc un termen corporatist. Acel „work smart, not hard”, nu e doar o mantra de self-help.
Esti nebun? Fraza asta o folosea si un unchi pentru aia care bateau toata noaptea in pardoseala. El ii spunea “boala gospodarului”, dar pe-aproape…
oh, God! cum e prima!? cum am văzut-o și cum am auzit-o?! e valabilă pt ambele sexe! din când îmi când îmi mai servea maică-mea când eram mai tânără: ”dar cum să stai degeaba, tu n-ai chestii de făcut acasă?!” păi nu stau degeaba, mă odihnesc, am nevoie de odihnă. cât despre chestii, pe cele mai urgente fie le-am făcut, fie o să le fac imediat ce mă odihnesc un pic, că chiar nu se crapă cerul dacă le fac în secunda asta, iar pe cele neurgente, la fel, nu se crapă cerul dacă nu le fac azi, acum. nu văd de ce trebuie să bag rufe la spălat acum, dacă eu am dulapurile pline de rufe curate din categoria celor care sunt în coșul de rufe murdare. din fericire, sau nefericire, maică-mea s-a ales cu niște probleme de sănătate și a fost nevoită să învețe să stea degeaba. a fost al naibii de greu. i-am luat un e-reader, îi pun doar cărți în format e-pub pt că se poate mări fontul (are și probleme cu ochii) fără a strica aranjarea în pagină a scrisului (n-am reușit asta pt pdf :)) și am molipsit-o de microbul cititului. și de cel… Read more »
Croco: Vezi, până și expresia am preluat-o de la înaintași, fără să-mi dau seama :))
Ady: Cunosc problema. Si mie mi-a fost greu sa o invat pe mama cu un Netflix, un HBO Go si asa mai departe (culmea, cu Facebook-ul si scrisul cu diacritice s-a invatat singura si de pe mobil). Si nu e singura mamica in situatia asta: nu e ca ar fi reticente neaparat la tehnologie, ci pentru ca, asa cum observasesi si tu, li se parea anormal sa… stea.
Nu scrie nimic nicăieri ca de fapt te deranjează ca unii o fac la ore aiurea, aia mi o zici mie în reply. Tot articolul este o hatereala pe aia care se apuca sa își facă singuri chestii în loc sa cheme un specialist, vezi doamne niște loseri care de fapt se plictisesc și în lipsa de hobby uri de băieți moderni, drone and shit, se apuca sa repare cu 0 skilluri și rezultate, știi tu, mereu slabe.
Stii care-i treaba? Daca nu intelegi valoarea propriului timp (sau daca nu-l poti valorifica altfel) si economia serviciilor in general, nu prea are sens sa te chinui cu articolul 🙂
Dom’le, nu pot sa nu aprob cele spuse de Pmk. De bun simț. Și io nu mi-s deloc vreun harnic, chiar daca am trăit 23 de ani in comunism și restul acum, când e mai bine. Știi ce fac in 70 la sută din timpul meu liber? Joc! Am terminat majoritatea shooterelor scoase pe piata de profil, acum mă dau tare pe World of warships de ex. Dar când este ceva de reparat in casa repar. Nu când sunt ore de liniște. Când este de bun simt sa faci așa ceva. Așa că a generaliza este întradevăr hatereala.
Da, cumva ma bucur ca generatiile mai vechi dar nu foarte au inceput sa inteleaga treaba asta. Ai mei se uita la greu pe Netflix si HBOGo acum, iar tatal unui prieten imi cere recomandari de heavy metal.
Am generalizat doar in cazul celor care boncanesc non-stop, nu in cazul tuturor celor care si-au reparat vreodata ceva prin casa sau facut ceva cu mana lor.
Also, eu nu-i aprob tonul de pustan suparat pe viata, nu neaparat punctul de vedere. De altfel, am mai si indulcit putin articolul de cand cu discutia, adaugand inclusiv cele spuse de Rilache.
DIY: http://wumo.com/img/wumo/2020/09/wumo5f4e2c5acf8099.69121278.jpg
Cred ca in pandemie s-au renovat cel putin 4 apartamente in vecinatatea mea. Asta a insemnat bormasini si ciocane zi de zi cate 3-4 saptamani in sir. E alt exemplu ca romanului nu ii pasa de vecin. Nu ca ar fi fost necesar…
Si nici de pandemie, din pacate.
[…] de a crede că există scurtături pentru orice. Sau, după cum îmi spunea cineva la un articol precedent: bandă adezivă, sârmă, ipsos și Youtube și ai rezolvat. Până la urmă, ce mare lucru face […]