De când s-a înfoiat mușchiul istoric în mine acum aproape aproape o lună, am fost bombardat și în social media și pe blog (unde moderez, din fericire, comentariile) cu tot felul de tâmpenii rusofile și pe alocuri rusofone.

Desigur, multe dintre întrebările care se învârt acum în online vin de la oameni a căror ultimă referință istorică e proful de clasa a patra și de la indivizi care sunt pur și simplu ticăloși. O parte vin însă de la oameni de la care aveam pretenții și care-și ascund poziția sub mantia „scepticismului”. Acum, nu e greu să fii sceptic cu privire la intențiile lui Putin sau la modul în care este gestionată situația, așa cum poți fi sceptic cu privire la orice manevră politică în general…

La ce nu poți fi însă sceptic este suferința umană – dacă profiți de asta doar pentru a scrie rahaturi semidocte pe Facebook, mai bine recunoaște direct că te doare în fund de criza umanitară și că noul Stalin îți e simpatic. Nu de alta, dar tot așa era plin de sceptici și de „neutri” și în pandemie și nu știu cum se face că niciunul nu s-a vaccinat și n-a purtat mască. Practic, neutralitatea lor consta în a fi anti-știință și anti-bun simț, dar fără să-și asume inevitabilele consecințe de imagine. Acum, neutralitatea și scepticismul constă în libertatea de a-i înjura pe ucrainieni și de a nu condamna războiul. Știți voi, așa cum dacă ești martor la un viol și refuzi să dai declarații ești „sceptic”, nu complice.

Sigur, exagerez, dar e fantastic cât de bine s-a așezat propaganda pro-Putin peste omuleții anti-restricții. Până acum urlau că li se fură libertățile pentru că trebuie să poarte o bucată de pânză pe față, iar acum aclamă un război care distruge orice garanție a libertății în partea asta de Europa. Na, aici pot să manifeste în piața Victoriei, că în Rusia ar fi fost arestați doar pentru pronunțarea cuvântului „război”. Aș face iar un ocol în partea filosofic-legislativă legat de dreptul de a avea o opinie versus asumarea consecințelor ei, dar ar fi inutil. Da, ai dreptul să emiți orice părere cu privire la război, dar nu ai garanția lipsei de consecințe în spațiul public. Nu e cenzură, e prețul pe care-l plătești pentru a fi Gică Contra.

O să răspund în continuare la câteva dintre întrebările pe care diverși comentatori mi le-au adresat arogant, de parcă răspunsul la ele i-ar fi pus într-o lumină mai bună, nu într-una de indivizi cu o minimă înțelegere a unor concepte geopolitice. De data asta, nu voi doar folosi argumente istorice la toate întrebările, ci și opinii personale, mai ales că au trecut deja niște săptămâni de război, iar pretextele inițiale nu mai funcționează. Luați deci totul cu o doză de „scepticism”. Până la urmă, față de ce scrie unul pe blog e mereu în regulă să fiți sceptici – față de un copil care vă cere ajutorul, nu.

1.De ce pare totul alb-negru și de ce n-ai voie să ai o părere de mijloc? De ce n-am fi “neutri” și ca opinie și ca poziție geopolitică?

Nuanțe există în orice conflict, dar războiul simplifică lucrurile și le reduce întotdeauna la două părți. Cam despre asta e războiul: despre părți și alianțe, iar România își plătește protecția cu promisiunea de a nu fi neutră. Până și țări care nu sunt în NATO, precum Finlanda, și-au declarat afilierea puternică la UE și dorința de participa dacă un astfel de conflict escaladează.

Pentru nicio țară membră NATO neutralitatea nu este o opțiune reală, ci doar varianta cea mai favorabilă. Cu alte cuvinte, nu vrem ca un astfel de conflict să escaladeze, dar dacă o face, nu vom fi neutri – dacă am fi, ne-am transforma efectiv în front de luptă, nicio parte beligerantă neavând interesul să ne protejeze integritatea.

Da, da, știu că au existat țări neutre și în Al Doilea Război Mondial, dar cu excepția Elveției (care n-a putut fi invadată, nu că nu s-a încercat) și a unor țări precum Andorra, Irlanda sau Vatican, mai toate țările cu intenții de neutralitate fie au fost târâte în război de ambițiile sovietice (Finlanda, Țările Baltice), fie de Axă (România, Ungaria etc.) și au avut enorm de suferit din cauza asta. Altele, precum Portugalia au trebuit să aleagă o parte, în mare și de frica altor țări „neutre” precum Spania naționalistă, suporteră și simpatizantă a Germaniei naziste.

Și dacă tot m-am afundat în istorie, aș spune că pentru România neutralitatea n-a fost nicicând ceva benefic. În Primul Război Mondial, neutralitatea ne-a costat 2 ani de război în care am rămas izolați și n-am fost în stare să ne înarmăm (nu mai aveam de unde), iar Războiul de Independență a avut loc pentru că am decis să nu rămânem neutri. Deseori neutralitatea merită păstrată, dar doar dacă ai și resursele pentru a o apăra.

2.De ce ne pasă atât de mult despre războiul ăsta și despre altele nu? Ucraina nu ne-a fost mereu prietenă…

Nu știu cum să spun, dar războiul ăsta e la ușa noastră. Tragediile pot exista independent, dar proximitatea e unul din principalii factori de influență ai emoțiilor. Cu alte cuvinte, dacă e lângă noi, ne doare mai tare.

Al doilea motiv este că nu a mai existat un război de genul ăsta recent: între țări care fac parte din organizații și alianțe comune și în care una dintre țări invadează țara vecină cu scopul de a-i anula suveranitatea. Da, SUA a invadat Afganistanul și Irakul, pe-al doilea în mod greu de justificat, dar nu a încercat să le anexeze. La fel și francezii care tocmai s-au retras din Mali. Sigur, sunt războaie prin Congo, Etiopia și Libia, dar, cum spunea un prieten, majoritatea sunt războaie „despre ei”. Războaie civile, conflicte locale între grupuri sau etnii cărora le-a rămas țara mică, nu invazii la scară largă.

Singurul război similar din istoria recentă este… invazia Georgiei de către Rusia care, la fel ca în cazul Ucrainei, a încălcat absolut toate tratatele existente (cu țara invadată, nu cu NATO) – ceva ce ne spune că ar putea să o facă din nou, cu prima ocazie.

Da, Ucraina nu ne-a fost mereu prietenă, dar nici dușman declarat, iar când Lavrov, buldogul lui Putin, articulează clar nume precum Moldova, România sau Polonia, parcă nu-ți mai arde să despici firul în șase. Și că veni vorba despre Polonia, ea a pierdut mai mult teritoriu în fața Ucrainei și a primit sensibil mai mulți refugiați decât noi. Ucrainienii n-au avut niciodată politici favorabile minorităților de la graniță (nu doar a celor românești) și e imposibil de negat că sunt o țară coruptă și destabilizată de influența rusească și evenimentele din regiunea Donbas. Dar sunt mai apropiați de noi, social și geografic, decât ne place să credem.

Despre pretenții teritoriale nu prea mai are sens să vorbesc aici, mai ales că am făcut-o și pe Facebook. Am explicat cam de unde venea afirmația lui Zelenski cu ocuparea Bucovinei (o situație parțial reală după Primul Război Mondial), dar și hibele istorice ale României pe care ne place să le băgăm sub preș. Interesant cum ne alegem ce regiuni vrem să salvăm, dar pe sârbii pro-ruși îi ignorăm sau chiar admirăm, de parcă în Valea Timocului situația n-ar fi stat la fel. Dar na, ucrainenii nu ne plac, dar sârbii ne sunt frați, deși sunt singura națiune balcanică care a comis un genocid în ultimele trei decenii…

3.De ce ne pasă atât de mult de refugiații din Ucraina? Cu cei din alte regiuni de ce nu ne-am comportat la fel?

În general, oamenii care vin cu întrebarea asta despre refugiați sunt exact oamenii care n-au ajutat sau contribuit cu nimic la ajutarea lor. Ne pasă pentru că sunt ca noi. Nu, nu pentru că sunt albi, cum tot insinuează Trevor Noah și alți comentatori americani, ci pentru că sunt chiar „ca noi”. Refugiații pentru care am contribuit cu ceva (direct sau indirect) erau aproape exclusiv oameni din clasa medie din Ucraina, în majoritate femei și copii, din domenii precum inginerie, marketing, vânzări, dezvoltare. Cei pe care i-au ajutat prietenii mei, ale căror companii aveau sedii prin Ucraina, erau exact genul de corporatiști prea ocupați, relativ implicați și puțin hipsteri. Oameni absolut deloc speriați de ideea de război, pentru că n-o mai credeau plauzibilă în 2022. Erau “din bula noastră”, cum s-a exprimat cineva.

Altfel, dacă e să ne uităm și la argumentul antropologic, refugiații ucrainieni, albi sau nu, sunt mult mai aproape cultural de Europa. Oricât s-ar da cu fundul de pământ adepții corectitudinii politice, există diferențe civilizaționale între țări și ele pot fi de decenii întregi. Un om din clasa de mijloc ucraineană e cel mai probabil un om cu o educație pro-europeană, cu o specializare cerută pe piața de-aici, cu o religie (relativ) pașnică și fără preconcepții care să-l facă inadaptabil. Cu alte cuvinte, un om care se poate integra fără mari eforturi și cheltuieli externe în Vest, chiar dacă va exista un șoc cultural. Sună utilitarist? Este, dar nu e neapărat rasist (deși au fost și incidente de gen).

Mai nasol e că într-o țară est-europeană coruptă cum e Ucraina, plecarea unor oameni ca ăștia e de fapt o condamnare la retrogradare, oricât s-ar da unii cu fundul de pământ că Ucraina a făcut în lunile ăstea mari „progrese”. O să sfârșească cu țară ruinată, fără forță de muncă aptă de reconstrucție, indiferent de ce steag o să atârne pe ruinele Kievului.

4.Ucraina se apropia de Vest, dar de ce credem că ăsta e cel mai bun model?

Pentru că e singurul model cultural care a funcționat și funcționează, deși e departe de a fi perfect. Pentru că asta e Vestul, un model cultural, un set de valori care încep cu statul de drept și libertatea de exprimare și continuă cu modele economice funcționale. Nu e desăvârșit, cum nici modelul capitalist nu e grozav, dar când compari o țară unde salariul mediu e 200 de dolari pe lună și unde poți face 9 ani de închisoare doar pentru că ai candidat la președinție (în cazul lui Navalni, au fost arestați și avocații) cu orice țară din Vest ești fie tâmpit, fie ipocrit.

Că na, vorba cuiva, dacă ai lucrat în Vest, te-ai plimbat cu buletinul, ai profitat de roaming fără costuri, ai vizitat ce site ai vrut la orice oră a zilei, ai schimbat valută de la bancă și ți-ai făcut vacanțele la greci, ar trebui să te gândești dacă vrei să înlocuiești toate astea. Cu ce? Cu 5 canale rusești aprobate oficial și cu cele 10 milioane de ruble pe care le vei da pe un pachet de țigări contrafăcute. Ah, și cu Internetul special inventat de ruși.

Rusia n-a fost exclusă din organismele europene, inclusiv din Consiliul European din rațiuni economice sau care țin de sancțiuni, ci strict din motive simbolice. Mesajul a fost “voi nu faceți parte din Vest”. De altfel, poza aia în care se hlizeau toți liderii europeni era una care urma unei condamnări unanime a regimului lui Putin, inclusiv la nivel legal. Mai interesant e că au scos Germania din amorțeala militară, fapt care pentru Putin e una din cele mai mari pierderi strategice din ultima lună. Dar nu e nevoie să mă credeți pe cuvânt pe mine, când îl aveți pe Stephen Kotkin, un om care știe mai multe despre Rusia decât știe Putin.

Altfel, rămâne cum am stabilit: oamenii se plâng că rușii nu-s lăsați în pace să transforme Europa în teren arabil și că suntem „colonizați” de SUA și Germania, țări cu un GDP și un standard de viață mult peste al Rusiei, în ciuda bubelor existente în ambele sisteme.

5.De ce nu câștigă rușii? E un blat cu Vestul?

Asta cu blatul cu Vestul am auzit-o și la TV și pare genul de teorie izvorâtă din capul unui taximetrist care le știe pe toate. Situația frontului a fost analizată și răsanalizată, de la starea absolut dezastruoasă a armatei rusești (tehnologică și morală), la suportul extern acordat Ucrainei și la faptul că și aliații Rusiei, precum bielorușii, ezită să-și trimită oamenii în mijlocul unui dezastru militar.

Pierderile rusești au fost uriașe și pentru că mulți dintre soldați, motivați doar financiar, nu aveau experiența unui război prelungit în spațiul urban. La un moment dat, rușii au reușit să-și decripteze singuri telecomunicațiile. La dezastru s-a adăugat și celebra Rasputitsa, sezonul nămolos din Ucraina, care a făcut avansarea în formație de luptă aproape imposibilă. Altfel, de la invazie, au murit de câteva ori mai mulți soldați ruși decât americani în 20 de ani de Afganistan.

Vor câștiga până la urmă rușii? Foarte probabil, mai ales că încă nu și-au folosit toate forțele (așteptându-se în mod eronat la un contraatac NATO). Din păcate, Putin a făcut un pariu intern care, cu cât investește mai mult timp, resurse și bani în război, îl amăgește cu perspectiva unei victorii. Victorie care, la fel ca și investitul în pariuri, va fi o pierdere pe termen lung deghizată în câștig imediat.

6.Dar dacă nu e atât de grav în Ucraina? Dacă se exagerează?

Dacă nu e atât de grav în Ucraina comparativ cu ce? Nu de alta, dar până acum au fugit 10 milioane de oameni din țara aia, iar reportajele, chiar și din surse neutre, sunt absolut înfiorătoare. Întrebarea asta e un fel de “eu credeam că Rusia îi va extermina, dar uite că unii pot să plece și au și mașini scumpe” (după cum se exprima ceva AURistă crizată pe Facebook). Care e exact termenul de comparație și la ce invazie ne referim ca standard? Nu de alta, dar au mai fost doi deștepți recent pe linia frontului să se convingă că el chiar există.

Altfel, în orice război vor fi scoase cazurile umanitare în față pentru că scopul e încetarea lui. Vă mai amintiți când boceau toți hipsterii că o dronă americană lovise ținte civile în Afganistan, un război cu mai puțin de 50% din victimele (în douăzeci de ani) pe care le-a făcut până acum Putin (într-o lună)? Ei, dar nu cumva tot aceeași hipsteri plângeau în hohote când s-au retras americanii și televizorul era plin de victimele talibanilor, sensibil mai numeroase? Întotdeauna victimele vor fi scoase la înaintare pentru că altfel nu poți câștiga consensul public și pentru că de-aia se numesc „victime”!

7.E un război cu NATO posibil? Dacă NATO e o alianță defensivă, de ce are baze peste tot? De ce a fost mereu în „coasta” Rusiei?

Analiștii ar spune că nu, însă tot analiștii au spus că Rusia nu va ataca niciodată. Conflictul nu ar trebui escaladat dar, cum spuneam mai sus, în cazul celui mai negru scenariu, România ar fi nevoită să participe. Nu singură, nu cu armata aia care pierde oameni în propriile baze, dar ar fi nevoită să participe (cel mai probabil la scenarii și misiuni singulare pe teritoriul atacat). Cum toată lumea ar vrea să evite Al Treilea Război Mondial, sa sperăm că lucrul ăsta nu se va întâmpla.

Altfel, la a doua întrebare, au răspuns rușii cât se poate de clar: NATO are baze pentru că are de cine să se teamă. Dacă acum 5 ani se pune clar problema demilitarizării treptate a NATO, inclusiv de către SUA (Trump dăduse un ultimatum în cazul cheltuielilor militare – ori ne angajăm, ori ne oprim), Rusia i-a dat un nou scop.

NATO s-a extins pentru că Rusia n-a renunțat niciodată să se extindă, chiar și atunci când a pierdut teritorii. E de remarcat că, în ciuda unor greșeli (mă refer la intervențiile din Orientul Mijlociu, nu la Serbia), organizația nu a forțat niciodată pe nimeni să i se alăture. Țările Baltice, Polonia, România, Cehia și așa mai departe s-au alăturat benevol organizației DE FRICA modelului economic și social glorios propus de Rusia, o țară care n-a mai fost invadată de 80 de ani, dar susține mereu că se apără.

De fapt, chiar în trecutul recent, rușii s-au lăudat deseori cu provocările pe care armata lor le făcea la adresa NATO (pentru Jirinovski erau un motiv de mândrie). În plus, sunt destule țări care nu sunt în NATO și care condamnă fățiș Rusia (inclusiv Finlanda, Suedia și Austria).

Ar fi putut NATO să atace Rusia până acum dacă voia? Cu siguranță. Nici nu era nevoie să fabrice un pretext precum „Rusia are arme de distrugere în masă” pentru că Rusia chiar are arme de distrugere în masă și aparent intenționează să le folosească! Doar că NATO nu ar fi avut nimic de câștigat dintr-un război cu potențial nuclear.

8.SUA a destabilizat Europa, acum de ce nu intervine decisiv?

SUA a încercat în trecut să unească Europa și nu i-a ieșit, însă Rusia a reușit să unească atât UE cât și NATO în jurul unui dușman comun. Într-o lună!  Asta nu înseamnă că SUA n-ar avea vreo vină în situația asta, doar că ea nu ține de NATO.

SUA a fost primul avertizor cu privire la situatie și primii care și-au evacuat ambasadorii, mai degrabă de teama unui conflict involuntar cu Rusia, conflict pe care încearcă în disperare să-l evite. Practic, orice mișcare decisivă a SUA va fi interpretată ca o mișcare NATO și se va acționa în consecință.

De-asta a fost scandal când SUA a folosit cuvântul „măcelar” într-o conferință și de-aia se tot chinuie Biden să trimită resurse și avioane prin terți: nu vrea să fie el ăla care pornește conflictul, deși inevitabil SUA va fi trasă în chestia asta. Retorica lui Putin a fost mereu aia ca “SUA vrea sa-l dea jos de la putere”, iar faptul ca SUA spune ce gandeste tot globul va fi folosit de propaganda rusă. Bine, dacă e să fim onești, actualul conflict ar fi putut fi prevenit dacă dezescaladau la timp situația sau impuneau niște limite.

Nu, nu acum, ci prin 2014, când Rusia a luat cu ambele mâini Crimeea și când SUA putea face mai mult decât niște condamnări ferme, mai ales că era Obama la putere. Dar nici ei și nici UE, pe-atunci condusă vitejește de Angela „Nu vrem centrale nucleare” Merkel, nu voiau cu adevărat să-l supere pe țar. O analiză din 2015 anunța clar viitorul sumbru al regiunii, pe fondul greșelilor aliaților Vestici.

9.De ce pedepsim rusul de rând?

Singurul contraargument real împotriva pedepsirii „rusului de rând” este ăla că sunt trecute sub tăcere foarte multe voci „bune”. Practic, vocile antirăzboi care ar putea ajuta la destabilizarea actualei puteri rusești suferă același regim ca simpatizanții lui Putin. Și, în ciuda propagandei constante a puterii, chiar au existat voci de gen, oameni curajoși care acum înfruntă pușcăriile rusești.

Altfel, pedeapsa aplicată Rusiei e una care ne afectează și pe noi, dar e cam singura utilizabilă. Scopul principal nu e ca cineva să-l dea jos pe Putin, pentru că acel cineva nu există. Putin aproape că nu mai are voci în opoziție, ceva ce până și Hitler avea. Scopul sancțiunilor este să scadă capacitatea de luptă a Rusiei până în punctul în care își vor dori armistițiul.

De-aia se dau arme Ucrainei, deși nu știu dacă e ceva mai bună soluție. Cumva, speranța e ca Rusia să obosească, nu neapărat să piardă. Funcționează? Surprinzător, dar da! Industria aviatică rusească este prima care suferă enorm de pe urma sancțiunilor în momentul ăsta.

Vă spuneam în articolul trecut că Rusia e de fapt un stat petrolier cleptocratic, nu o economie funcțională, iar statul ăsta depinde de o forță de muncă piramidală. Odată slăbită, se creează un gap și mai mare între vârfurile care „încă au” și oamenii de jos. Poate de-aia se bucură și rusul de rând când aude despre confiscările de iahturi…

10. De ce nu-l pedepsim doar pe Putin?

Teoretic, l-am pedepsit. Practic, nu există vreo metodă de a-l trage la răspundere. Dacă rămâne la putere, probabil că nu se va mai plimba liber prin Europa, dar cu siguranță că nici nu-i pasă. Da, este în curs de a fi condamnat la Haga, dar legislația internațională nu se aplică în țări care nu respectă Drepturile Omului. Pe bune, e aproape imposibil să găsești o cale legală de a-l aduce pe Putin în fața unui tribunal internațional, cu excepția unei invazii a Rusiei, dar aia a fost mereu o idee foarte proastă.

Între timp, obsedat că ar putea fi otrăvit sau înlocuit (puțin probabil, dat fiindcă nu vrea nimeni să-și asume dezastrul ăsta, nici măcar ăia care ar vrea puterea), Putin își tot dă oamenii afară și aduce mai aproape aliații. Practic, cu cât liderul se depărtează mai mult de mase, cu atât masele vor fi mai expuse sancțiunilor.

11. Dar oare măsurile nu ne vor afecta și pe noi?

Cu siguranță o vor face și deja resimțim efectele prin scumpirea carburanților, a mașinilor care erau afectate de lipsa cipurilo și printr-o criză alimentară incipientă. Am spus și în articolul trecut: sub delirul mistico-naționalist al lui Putin există rațiuni economice clare care țin de rezervele de petrol din Crimeea sau, mai bine zis, existau – pentru că rușii au sabotat nu doar respectivele câmpuri de petrol, ci și propria infrastructură.

Mai mult, Rusia și Ucraina sunt cei mai mari producători de grâu din partea asta de Europa, iar Ucraina e ruinată, iar Rusia blocată și cu rezervele în curs de a fi aruncate. Mai mult, indiferent de regiune, războiul înseamnă în general inflație pe termen lung. Studiul ăsta arată în detaliu ce se va întâmpla, dar și cum s-ar putea ca lucrurile să devină mai rele, înainte de a reveni la o oarecare normalitate. Culmea, efectele s-ar putea simți foarte tare și în Estul Mijlociu, o zonă dependentă de grâul ucrainean și rusesc.

Ce nu ne va afecta în mod direct însă, cel puțin pe noi ca români, este dependența de gazul rusesc – un gaz de care pur și simplu nu suntem dependenți. Practic, avem doar vreo 10% resurse care vin de-acolo și back-up-uri pentru tot ce înseamnă sustenabilitate energetică – e un proiect bazat mai mult pe hidrocentrale și pe noroc, susținut din vremea lui Traian Băsescu.

Asta nu înseamnă că nu ne va afecta sau că rușii nu vor emite pretenții (mai știți decizia cu platoul continental și cu Insula Șerpilor pe care, de bine de rău, Ucraina a respectat-o?), dar tăierea gazului rusesc nu este o catastrofă pentru România și nici n-ar trebui să genereze creșteri uriașe la prețul energiei. Evident, ca și în cazul petrolului unde prețul local a crescut, putem totuși conta pe țeparii locali pentru o creștere susținută a prețurilor.

12. Dar dacă denazificarea este reală? Dacă în Ucraina chiar sunt „naziști”?

Asta e genul de întrebare care apoi e urmată semidoct de explicația că Ucraina are luptători paramilitari în regiunea Donbas. Pe lângă faptul că Putin are un tupeu extraordinar să folosească expresia „nazist”, grupările extremiste din Ucraina erau un fenomen izolat, cum sunt în multe alte țări din regiune (în Serbia, de exemplu). Ei bine, după războiul ăsta, ele vor deveni standardul, pentru că războaiele de ocupație sunt un magnet pentru luptători străini și grupări de gherilă. Pe scurt: cauzele pierdute atrag în general toți nebunii. Practic, Rusia a înarmat cam orice gașcă de puștani naționaliști puși pe bătaie, dar și grupări de amatori din diferite țări Vestice (majoritatea prost înarmate și informate, dar dornice să împuște ruși).

Cât despre luptătorii paramilitari, aici este în principal vorba despre Regimentul Azov, o fostă grupare pro-ucraineană care a fost sponsorizată de stat în momentul în care au decis să lupte cu rebelii din estul țării, rebeli sponsorizați puternic de ruși. Deși nu prea există voci care să conteste caracterul extremist al regimentului, merită să ne amintim că, în România postbelică mai toate grupările de „martiri” anti-comuniști din munți (multe formate din foști legionari, ce-i drept) erau numite de comuniști „fasciste”. Deci extremismul ăsta e legat și de steagul sub care te adăpostești.

Nasol cu argumentul ăsta e că fascismul nu e o ideologie unitară și tot ce au avut în comun marile state fasciste (de la cel al lui Musolini, la cel național-socialist și Spania lui Franco) au fost obsesia teritorialității, ultranaționalismul, xenofobia, o viziune distorsionată asupra istoriei și nerecunoașterea unor minorități. Adică fix ce face Putin, asta când nu ucide direct supraviețuitori ai Holocaustului și nu acuză un evreu de nazism sau când nu cheamă grupări autodeclarat naziste precum Grupul Wagner să-l ajute. Ahh, iar naziștii aveau și un întreg univers mistic autoconstruit, cam cum Putin s-a înconjurat cu tot felul de patriarhi și diaconi și la fel cum are acum o… divizie dedicată de vrăjitoare.  Practic, disperarea rusească e dovada faptului că Rusia chiar credea că va câștiga și că și divinitatea era de aceeași părere!

Tot la capitolul ăsta, vă recomand să citiți cu atenție Metro 2033, un roman al autorului rus Dmitry Glukhovsky. Cartea, un S.F. suficient de popular cât să aibă și propria serie de jocuri, are niște povești interesante despre „naziștii ruși”, o grupare majoră din carte. Apropo, de vreo trei zile, Glukhovsky, fost corespondent în războiul din Libia, se pare că e anchetat după ce a sfătuit disidenții să folosească VPN-uri și a dat Tweet-uri „nasoale” precum „O să lăsați niște moși care dețin toată averea să vă fure viitorul și să omoare copiii altora?”.

13. Dar laboratoarele chimice?

Laboratoarele chimice sunt ceva despre a căror existență s-a vorbit și înaintea invaziei rusești, majoritatea făcând parte din pactul Nunn-Lugar, un pact care prevedea instalarea unor laboratoare de demontare a fostului arsenal chimic URSS. Am vorbit și în episodul trecut despre modul în care Ucraina și-a garantat inițial independența, dându-le rușilor înapoi armele sau aruncându-le în gropi izolate.

De altfel, sunt și voci din Rusia care au negat existența unor arme chimice ofensive pe teritoriul Ucrainei, țară pe care Rusia a mai experimentat în trecut și care a fost constant sub asediul hackerilor ruși, inclusiv la nivel de infrastructură militară. Rusia s-a folosit de laboratoare ca instrument de propagandă. Presupunând însă că n-ar fi fost așa și că Ucraina chiar avea arme chimice… le-ați fi preferat în mâna lui Putin? E Putin omul care să dezarmeze sau denazifice ceva? Nu de alta dar el comite chiar acum crime de război.

Ahh, și dacă tot suntem aici: știți ce țară a avut un program secret nuclear și ce țară permite în mod bizar importul de gaz sarin? Exact, România. Asta în caz că vrea să o denazifice cineva și are nevoie de un pretext.

14. Dar dacă începe un război nuclear?

Am mai discutat despre asta și în articolul trecut: logistic e mai dificil de început și susținut un astfel de război decât e la nivel de declarații, mai ales cu arsenalul imens, dar învechit și nefolosit al Rusiei. Mai mult, genul ăla de bombe care ar rade de pe fața Pământului orașe sunt greu de transportat și utilizat, iar rachetele de rază lungă cu încărcătură nucleară sunt nasoale, dar nu atât de nasoale cât să nu fie oprite de un scut antirachetă sau cât să cauzeze daunele pe termen lung ale altor arme nucleare.

O analiză tactică a perspectivei războiului atomic ne spune că Putin are armele, dar că nu prea are control real asupra lor. Butonul roșu poate fi apăsat, mai ales că nu discutăm despre un individ rațional, dar sunt șanse ca apăsarea lui să genereze o nouă Ucraina: o lovitură sub așteptări urmată de data asta de un contraatac mult mai furios al Vestului.

15. Dar dacă pică Rusia?

Scopul e să pice Putin, nu Rusia. De fapt, ultima ar fi o perspectivă destul de nasoală. Nu că Rusia n-ar fi un imperiu mascat aproape pueril în federație și nu că n-ar fi existat în trecut zeci de tentative de rupere de „mama urs”, una fiind chiar în Cecenia (unde Rusia a comis iar atrocități, până să-i transforme în colonie). De fapt, există un întreg domeniu de studiu academic pe tema asta.

Problema e că respectivul colaps ar aduce cu el generarea unor republici sărace, aproape sălbatice și lipsite de orice fel de integrare în organismele internaționale. Unele care s-ar război constant sau ar produce emigranți. Să nu uităm că sfera rusească și modelul ei nu există: e doar un imperiu sărac, habotnic și îndopat cu naționalism ale cărui resurse pot crea țări și mai instabile. De fapt, prima care ar sări la o Rusie dezbinată (pe care sa o asimileze parțial sau colonizeze) ar fi cealaltă mare dictatură mondială și anume China. Apropo de China…

16. Ce joc face China?

Foarte greu de spus. Pare că la începutul războiului au privit cu interes situația, gândindu-se că o lipsă de acțiune a Vestului le va da și lor mână liberă să atace Taiwanul, asupra căruia tot flutură avioane de luptă. Ulterior au început să se gândească cum ar putea profita de situație, mai ales că au interes direct în regiune.

După două săptămâni de tăcere însă, China a anunțat recent că… susține decizia Rusiei de a se opune NATO, chiar dacă doar la nivel declarativ. Nicio problemă, tot aveam o datorie față de ei post-Covid. În aceeași situație se pare că se află și Iranul, care se joacă de-a puterea mondială în ultima vreme și care au profitat mereu de faptul că Vestul a vrut să le protejeze petrolul și nu a permis un atac al SUA în regiune. Să vedem cum o să stea lucrurile în 5-10 ani, cu o Europă mai independentă energetic și unită cultural.

17. Dar trupele ONU ce fac?

Nimic, ca de obicei. Rusia a perceput ONU și NATO ca fiind slabe, cu prima având dreptate. Din păcate, ONU a eșuat în aproape toate misiunile lor de menținere a păcii, atât în Africa, cât și în Europa (să nu uităm cine stătea degeaba în timp ce sârbii masacrau zeci de mii de bosnieci). Până și ziarele de stânga care susțineau sus și tare Organizația se vaită că ONU a devenit un organism irelevant în care multe decizii sunt susținute fix de tiranii de care ar trebui să fim apărați și unde potențialul intervenției militare seamănă cu o invazie din partea Andorrei – teoretic e posibil, practic nici nu o să-ți dai seama dacă se întâmplă.

18. De ce s-a instaurat cenzura, dacă lucrurile sunt atât de clare?

Aici e o discuție destul de largă. Pe de-o parte, ce au făcut unele rețele sociale e un act de cenzură, chiar dacă unul mai puțin grav față de ce face Putin în Rusia (unde au plătit și vreo câteva sute de influenceri copii să spună că Rusia vrea pacea, apropo). E ceva ce s-a întâmplat și în epoca Trump și deși omul îmi era antipatic, am susținut și atunci că nu Facebook și Twitter trebuia să ia decizia legată de cine se exprimă și cum. Pe de altă parte, trolii putiniști câștigaseră de multă vreme bătălia online, lucru văzut și în perioada Brexit, iar resursele marilor firme tehnologice nu s-au concentrat niciodată pe a filtra conținutul.

Ce e mai bizar e că majoritatea celor care se vaită că sunt cenzurați nu sunt cenzurați, doar abandonați de prietenii lor online pentru că susțin măcelul. Mai mult, mulți se declară liberali și stângiști, dar n-au o problemă cu o țară care urăște efectiv minoritățile și care ar băga creștinism concentrat pe gât tuturor dușmanilor patriei. Tot de la oamenii ăștia aud și discursuri cretine despre cum suntem nașpa dacă nu vrem să ne apărăm țara, în ciuda faptului că tot ei pretind că nu susțin războiul. Mă rog, e ușor să le ceri altora să-ți apere țara, convins fiind că tu n-o să participi.

Cu alte cuvinte, există un mănunchi de oameni cu păreri care de multe ori se exclud reciproc și care se vaită că nu e lăsat să vorbească. Printre ei e posibil să existe și voci raționale care au ceva de spus, însă modul și momentul în care afirmi niște lucruri sunt deseori mai importante decât mesajul din spate. Cum spuneam, războiul se duce între două părți, indiferent de cine e în spatele lor și ce teorii avem despre asta. Aproape orice luare de poziție publică înseamnă luarea unei părți.

19. Dar în toată debandada asta, România n-ar putea profita și ea de situație la nivel economic?

Având în vedere că sunt cel puțin 12 fabrici de componente de mașini și electronice care-și caută un nou sediu și că noi agricultural funcționăm la 40% (agricultură de subzistență), probabil că România ar putea deveni o mică putere regională, dacă ar avea lideri pe măsura așteptărilor Europei de la noi. Dar n-are, iar faptul că am fost printre ultimii care am condamnat masacrul, arată că la nivel central, conducerea României n-are nicio idee cum să procedeze și niciun chef să afle. Aceeași conducere va fi complet surprinsă când AUR va lua 40% la alegeri și ne va forța și pe ultimii rămași în țară să mergem spre plaiuri mai alfabetizate.

Între timp, putem fi mândri că, măcar la nivel de empatie și umanitate, mai avem ceva speranță în România și putem arăta și altceva în afară de xenofobie și declarații belicoase. Măcar atât.

Cam asta a fost pentru săptămâna asta, dar dacă nu v-au plăcut analizele mele cu iz de grafomanie, puteți să ascultați oameni mai inteligenți și mai informați decât mine sau măcar pe Arnold Schwarzenegger sau puteți pur și simplu să citiți altceva, că tocmai ați devorat 11 pagini de Word.

P.S: Să nu vă mai plângeți acum că n-o să mai puteți citi Tolstoi sau alte accidente fericite ale Imperiului Rus. Tocmai v-am scris un articol cât jumate din prefața de la Război și Pace…  (Sursa imaginii din titlu)