Punga pe Telecomandă

Pentru cine a trăit glorioșii ani ’90 în care European Drinks producea votcă la cutie și în care trupa André umplea stadioane, lucrurile care acum pot părea ciudate erau de o normalitate sfidătoare.

Unul din aceste lucruri era și celebra „pungă pe telecomandă”, un obicei pe care până și artiștii de stand-up au ajuns să îl observe, dat fiindcă simpla lui mențiune e teribil de amuzantă pentru cei mai tineri. Dacă ai peste 30 de ani, cel mai probabil zâmbești deja, dar nu de la textul meu anost, ci pentru că-ți amintești cu câtă grijă și înțelepciune înfofoleau ai tăi telecomanda în pungă.

Pentru restul, permiteți-mi să explic. În, să zicem, 1995, să ai televizor color era similar cu a avea televizor 4K acum. Era scump și oarecum inutil, pentru că n-aveai efectiv canale TV care să-l pună în valoare, dar vai ce te mai invidiau vecinii! Dacă aveai Hermes (un televizor importat de o firmă din Slobozia, al cărei patron se credea J.R. din Dallas), Thomas sau NEI (japonezi) erai boier. Dacă aveai Samsung sau Goldstar, actualul LG, de unde aveai tu mă atâția bani? Făceau ai tăi bișniță?

Televizoarele color mai noi veneau și cu fantastica telecomandă, un fel de apogeu al tehnologiei pentru România post-Revoluționară. La rândul ei, telecomanda venea într-o punguță de protecție. Fără bule sau izolare cu plastic, doar o pungă.

Ei bine, majoritatea oamenilor țineau de punguța aia timp de vreo 3-4 ani cel puțin. De cea originală, nu de una găsită aleatoriu! Nu, nu vă gândiți că nu existau alternative la telecomenzi (fie universale, fie create de același producător), dar ideea de a ține telecomanda în stare perfectă era un fel de obsesie pentru orice român care făcuse rate pentru televizor.

telecomanda

(Cam asta puteai găsi pe masa fiecărui român, doar că telecomenzile vremii erau mult mai butucănoase, iar pungile mai roase de vreme)

De altfel, dacă duceai televizorul la reparat (da, era o afacere pe vremea tuburilor catodice), era musai să-i duci telecomanda în pungă și să o primești la fel. Ba, un vecin se lăuda nu doar că n-a scos-o din pungă, dar că nici nu o folosește, că oricum mai face și el sport până la butoanele televizorului! Unui alt vecin îi era frică să scoată și televizorul din cutie, de teamă să „nu audă hoții” (ceea ce nu era o idee chiar atât de deplasata prin anii ’90).

Mulți ar spune că treaba asta cu pungile era un soi de ipohondrie și în cazul celor care te rugau să te speli pe mâini înainte să „umbli cu telecomanda” poate că și era. În principal însă vorbim despre o neputință pe care o întâlnim și acum. E o neputință gravată în comportamentul unui popor care a fost privat mulți ani de normalitate.

Telecomanda era cumva un portal către altă lume, una la care nu avuseseși multă vreme acces. Era cumva o lume a abundenței, o lume vie (dată poate și de contrastul uriaș la care țineau majoritatea românilor televizoarele – să se vadă că ai „color”, nu?).

Pierderea telecomenzii era echivalentul pierderii conexiunii cu acel “afară” colorat și divers, într-un contrast clar cu griul în care băltea România. Voi știți ce oroare era să scapi o telecomandă pe jos? De altfel, deși ai mei n-au avut niciodata fixația pungilor, scăpatul telecomenzii mă scoate și acum din sărite, deși cea de mai sus nu e aproape niciodată folosită (televizorul e o extensie a laptop-ului).

Din fericire, „telecomenzile” de azi au touchscreen și mai multe lumi la dispoziție, pe lângă faptul că sunt mai mici și încap în buzunare. Și chiar dacă husele nu sunt un accesoriu ieșit din uz, duse sunt „borsetele” în care se lăfăiau telefoanele anului 2000. O folie de protecție e suficientă pentru un smartphone nou, de exemplu.

Cumva, dispariția pungilor de pe telecomandă a fost dispariția nesiguranței. A nesiguranței financiare și a nesiguranței că acea legătură cu lumea de afară ar putea fi brusc tăiată de vreo mână nespălată sau de o căzătură de pe măsuță.

Dar asta nu înseamnă că putem să ne lăsăm televizoarele pe mâna oricui. Și asta nu înseamnă că dacă fragila noastră conexiune la Vest nu mai poate fi pur și simplu închisă, ea n-ar putea fi furată. Așa că, atunci când alegeți idioți la putere, gândiți-vă că din cauza unora ca ei părinții voștri puneau pungi pe telecomandă.

P.S: Culmea, am avut la un punct și un televizor color la care eu eram telecomanda.

16 Comments

  • Deci de-asta nu puneau ai tăi punga pe telecomandă…

  • De-asta si pentru că n-ar fi rezistat oricum cu mine 🙂

  • Perioada de care zici e perioada în care au înflorit firmele cu tv second aduse de prin Germania. Și prețul nu era așa de mare. Iar conținut nu aveau cei din provincie, în orașe apăruseră deja firmele de cablu.

  • Sa inteleg ca provincia ta e formata doar din sate?

    Pai, my friend, in Valcea Tourimex si Info Plus au adus Internet inainte sa-l vada multe cartiere din Bucuresti, nu mai zic de cablu. Sa nu uitam ca pana sa inceapa boom-ul corporate, mai toate orasele erau in aceeasi mocirla.

    Deci problema nu era ca nu era continut in provincie, ci ca nu era continut pe posturile TV romanesti si pe cele prinse in primele oferte de cablu si ”satelit” (antenele alea erau ceva deosebit). Pana sa primim si noi niste pachete mai ”accesibile” cu Cartoon Network, Discovery, posturi de muzica si alte dracii si pana sa apara 4-5 posturi romanesti, aveai TVR-urile cu Teleenciclopedia si Viata Satului, Tele 7 ABC si o groaza de posturi italienesti, germane si franceze, unele de-a dreptul obscure. Era continut asa cum era continut si ce vezi in showroom-uri ca imagini demonstrative.

  • Doar la sate. Din nefericire acolo stau. 🙂 Internet am avut înaintea abonamentului TV prin cablu. Dial-up. Iar lipsa de conținut video era suplinită de puzderia de posturi de radio și prin lectură, multă lectură.

  • Ahhh, credeam ca era o remarca de gen: La Bucuresti erau chestii mult mai faine, ca ai mei prieteni bucuresteni n-aveau fibra cand aveam noi :)) (Si nici infractionalitatea cauzata de “ingeniozitatea” unor vecini de oras)

    Cum a fost sa intre televiziunea dupa Internet? Mai avea sens in momentul ala 🙂 ?

  • Echivalentul in ziua de azi ar fi sa tii plasticul pe celular dupa ce-l cumperi. Sau sa tii toate stickerele pe laptop cat mai mult timp dupa achizitie.

  • Da, exact! Ai zis-o ceva mai clar 🙂

  • Stai, ca eu am facut asta.

    Si nici macar n-am avut smartphone vreodata. Dar pe telefoanele pe care mi le-am luat eu (Siemens A50 in 2003 si Sony Ericsson W800i in 2005) am tinut folia aia de pe display pana cand n-a mai vrut sa stea deloc si s-a pierdut pe undeva.

    Laptopul actual n-a avut vreodata stickere. Dar de pe primul meu laptop n-am dezlipit stickerele niciodata. Pur si simplu mi-a fost teama de ce-ar putea sa ramana daca le dezlipesc si ca as putea sa stric ceva incercand sa curat. Asa ca le-am lasat acolo. Desi personal nu-s fana stickere pe laptop.

  • Eu am un fix care mi-a iritat doua foste prietene: folosesc o folie cauciucata speciala pentru tastatura de laptop, folie care impiedica adunarea prafului cand laptopul este inchis sau deschis si neutilizat. Arata ca un prezervativ, efectiv ;))

  • I’m intrigued.
    Stii de ce? N-am avut niciodata doua laptopuri la care tastaturile sa fie identice. Taste cu dimensiuni si forme diferite de fiecare data.
    Altfel, eu mi-am tinut prima (si singura, pentru ca apoi am trecut la laptop) tastatura luata ca adult intr-o punga cat timp n-o foloseam.

  • E o plasa de cauciuc mai mult si chiar arata dubios :))
    Eu aveam una de laptop mare pusa pe un laptop mult mai mic: https://www.amazon.com/Universal-Waterproof-Anti-Dust-Protector-Keyboards/dp/B01MXONFI1

  • Eu unul îmi aduc aminte foarte bine de perioada aia. Ai mei au folosit foarte mult timp acea pungă și sincer mi se părea ok, pentru că a salvat telecomanda de la multe căzături și accidente. Laptop am avut foarte târziu, am fost omul desktop-urilor. Am avut mereu folie de protecție la telefoanele și tabletele mele, mi-au salvat ecranele de multe ori.

  • Da, dar telefoanele macar valoreaza suficient cat sa vrei sa le protejezi. Telecomenzile, chiar si cele originale, erau relativ ieftine 🙂

  • Daca ai prins asta, ti-a cam marcat copilaria.
    Era un idol in casa telecomanda :)))

  • Exact – conta inclusiv cat de frumoasa era si “cate butoane avea” (mai multe = mai bine).

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

krossfire
  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.