Proaspat intors pentru cateva zile in orasul natal , incerc sa ma refac o scurta vacanta in care am vazut :  doua statiuni, un concert de doua ore jumatate , o expozitie de masini de epoca si un spectacol pirotehnic. Cum ma intorc vesel in campul muncii, am amanat articolele mai subtantiale (precum cele despre jocuri, reviste si diafilme) pentru zilele ce vor urma.

Spusesem in titlu ca am urmarit un concert de doua ore jumatate. Ei bine, trupa in cauza a fost Antract, trupa iesita de la naftalina pentru a sarbatori 25 de ani de existenta. Desi filonul pop-rock pe care-l populeaza Antract nu este tocmai pe gustul meu, recunosc ca trupa imi este apropiata pentru simplul motiv ca este o trupa valceana apreciata candva national si pentru ca inevitabil am crescut cu ea. Pe langa asta, Paur, solistul, este probabil unul dintre cei mai buni si subapreciati solisti de pop-rock din Romania. Chitaristii la randul lor le zic foarte bine cand vor si cand le permite partitura. Totusi, e greu sa-i scoti din stilul consacrat astfel incat publicul lor se compune invariabil din cativa nostalgici, o masa de oameni care agreeaza muzica dar nu sunt fani si pustime scapata din lesa.

Ultima categorie mi-a amintit brutal de unul dintre lucrurile care ma irita enorm : lipsa voita a punctualitatii. Despre rabdare si punctualitate am mai scris in contexte mai blande insa aceasta specie de nesimtire eludeaza explicatiile rationale. De ce la fiecare concert si la fiecare nenorocit de film apar niste tampitei pe la ”si zece”. De ce aceeasi oameni in loc sa intre tacuti si umili incep sa-si salute colegii din sala (oameni care ne arata ca si ”invitatii” puteau ajunge la timp) ? Intrebarea mai importanta este de ce respectivii ne arata clar ca ei au ”vrut” sa intarzie si de ce ne-ar pasa ?

Cum spuneam, la evenimetnul amintit au existat oameni care au intarziat in jur de 40 de minute. In loc sa se aseze cuminti intr-un loc, au preferat sa intre urland si sa-si salute colegii de haita. Acelasi lucru l-am intalnit si la un recent vizionat film. Diferenta a fost ca la concertul respectiv, doua intarziate de maxim 13-14 ani, inca nelovite puternic de pubertate si imbracate in niste pantaloni verde-igrasie au inceput sa topaie la fiecare nenorocita de piesa, dansand ceva intre lambada si gaina alcoolizata. Aici ar fi de mentionat ca in restul salii lumea cam statea pe scaune. Ajutati-ma sa inteleg, ce au vrut sa demonstreze iesind penibil in evidenta la un concert pop-rock : ca unii se nasc idioti ?  Scena s-a repetat cu doi papagali cam de varsta mea care au urlat de la jumatatea salii ”ce faci ba Viorele !?!” iar apoi au inceput sa mimeze in aer tobele (air drum) cum n-am mai vazut in viata mea la un concert Antract. Oamenii pareau ca simt la sange balada de patru minute de pe scena.

Dupa atatea drumuri in caldura imi e greu sa trag concluzii dar in concluzie gasesc deosebit de trista ideea de a te remarca intr-un astfel de mod, in public. Poate ca unii vor spune ca sunt rau cu exemplele de mai sus dar din conversatiile surprinse si din miscari am observat ca indivizii nu faceau in mod natural genul asta de demonstratii. E practic o incercare turbata de a-ti spune ca esti asteptat undeva, ca ii pasa cuiva ca ai intarziat tu si ca rola aia de pe ecran nu se invarte fara tine. Asa e, cu totii iubim lipsa de punctualitate anuntata ca virtute.

P.S :  In acelasi oras unde inca se mai serbeaza Zilele Imnului am sesizat nu fara o oarecare satisfactie ca vizita lui Basescu nu a generat altceva decat un fel de curtenie tacita, o aprobare distanta a unui ”nene de la Guvern”. Fara istericale, fara tipicul exaltat al vizitelor mantuitoare ale lui Base din 2004-2006…