Pe aproape…

In ultimele doua saptamani, micul si aglomeratul meu culcus online a fost asediat de oameni deranjati de experimentele Facebook.

Am citit cam tot ce se putea citi, de la lamentarea ca suntem permanent urmariti pana la dorinta de a fi urmariti mai bine. Ba, unii s-au intrebat dezgustati cum isi permite un serviciu gratuit in care si-au plasat de buna voie toate datele sa faca un studiu anonim, in conformitate cu o declaratie semnata de ambele parti. Daca modul in care a procedat Facebook e corect sau nu e o discutie separata, una in care cu greu ai putea lua apararea gigantului. Mai interesant este ce a urmat dupa valul de idignare. Zeci, daca nu sute de mii de utilizatori…aproape si-au sters contul! Asa cum, dupa scandalul Vplay si Voyo, foarte multi romani aproape ca nu s-au mai uitat la ProTV. Sa nu uitam de recentul scandal al superimunitatii parlamentare, unde zeci de bloggeri si internauti aproape au iesit in strada.

Probabil ca articolul asta s-ar opri dupa primul paragraf, daca “aproape eroii” n-ar popula de peste 20 de ani Romania cotidiana. Internetul nu face altceva decat sa-i scoata mai des la lumina sau, daca e sa fiu corect, sa ne scoata mai des la lumina. La fel cum tendinta de a judeca si demola de pe canapea ne prinde pe toti din cand in cand, la fel si indignarea surda ne face de multe ori sa “aproape actionam”. Nebunia porneste inca de la liderii de opinie, oameni care aproape bat politicienii corupti si aproape sustin valorile nationale. Se extinde apoi la micii “influentatori” online care, cu fiecare articol nou, aproape schimba ceva. Evident, urmeaza oamenii simpli, care-si inunda prietenii virtuali si reali cu amenintari de tip “aproape mi-am dat demisia” sau “aproape m-am despartit de Ileana”. Aparent, am devenit cu totii convinsi ca vorbitul si scrisul ne scutesc de impozite morale.

Internetul a dat nastere unei intregi serii de glumite pe tema lucrurilor “aproape facute”. Este vorba despre celebrele meme-uri marcate “Close Enough”. Aici premisa este simpla: cineva incearca sa faca ceva, de la sex la lasagna, insa se multumeste cu un simulacru pe care ajunge sa-l ridice in slavi. Increderea autorului in produsul final este cea care ar trebui sa starneasca umorul. Din pacate, este destul greu sa stabilesti o paralela cu “aproapele” national pentru ca aici totul este pur declarativ. Autorii nici macar nu incearca sa faca ceva. Ei te anunta numai ca “aproape au reusit”. Cu alte cuvinte, gestul conteaza. Doar gestul.


Aproape Boss 2

 (Aproape am facut o editare, dar am preferat sa iau o mazgaleala care plutea gratuit online si sa-i trantesc un titlu)

Daca tot am adus vorba despre lucruri aproape facute, poate va mai amintiti cand aproape am schimbat legislatia liberei asocieri. Cum, nu? Char deloc? Se intampla in 2007 si am reusit sa strang vreo 40 de semnaturi. In limbajul aproape eroilor, as spune ca “am fost pe-aproape”. In realitate, m-am agitat inutil, am planificat gresit si n-am miscat mai nimic. As fi putut insa capitaliza pe seama curajului extraordinar de a pierde o jumatate de zi din viata. Daca aveam Facebook, v-as fi povestit cum era “cat pe ce sa schimb Romania”. Close enough, vorba vine.

In momentul asta, o parte dintre voi se vor intreba pe buna dreptate care-i scopul “aproape articolului” asta? Sa subliniez evidentul? Sa ma pozitionez ca baiatul ala care “aproape spune ceva”? Redundant sau nu, tot ce voiam era sa mai trag un semnal de alarma (si sa scriu in sfarsit, dupa o saptamana, un articol). Un semnal ca, dupa ce cativa oameni ne-au aratat ca se poate, ar fi timpul sa renuntam la filosofia lui ”aproape”.

Cei care aproape isi dau demisia in fiecare an au exemple de antreprenori de succes. Cuplurile care aproape se despart dupa fiecare cearta au sute de alegeri in fata. Oamenii care aproape schimba ceva pe Facebook vad oameni care chiar schimba, in strada. Cu alte cuvinte, de ce sa pierzi nervi si timp cu un vesnic preludiu, daca tot ce poti oferi este o “aproape erectie” ? (n-aveam nevoie de metafora asta, dar mi s-a parut ca aproape suna bine)

Poate a venit in sfarsit timpul sa uitam de prototipul pustiului rebel, cel care a propulsat multi moderatori spre faima si la fel de multi bloggeri spre trafic. Poate e cazul sa intelegem ca lucrurile nu se vor schimba, doar pentru ca noi nu suntem de acord cu ele.

P.S:  Daca aiureala asta aproape coerenta v-a iritat, puteti citi ceva mai interesant aici. Dau o “aproape bere” daca va prindeti unde anume in povestire apare si autorul blogului.

15 Comments

  • Aproape interesant. Dar se poate sa fie probabil ca aproapele acesta sa nu fie departe de ceea ce ai vrut sa faci si aproape sa intelegi
    ceea ce am debitat fara punct si virgula de zeci de caractere incoace.

  • Aproape exact 🙂

  • Imi place ce ai gandit si scris dar este bine totusi sa aratam si cu degetul. In speranta ca unii pot invata ceva.

    In continuare o sa ma refer strict la faza cu experimentele Facebook. Desi ideea e in TOS-ul lor, sa fim seriosi, nimeni nicaieri nu refuza serviciul fiindca 2 puncte din 50 nu ii convin. Dar pe moment poate nu realizezi cat de grave pot fi anumite lucruri.

    Sunt o gramada de copii si adolescenti care utilizeaza mediul online. De ce sau de ce nu ar trebui, asta e alta poveste. Dar daca tot sunt acolo, comportamentul Facebook si al altor corporatii este oribil, fiindca pana la urma Zuckerberg are dureri in cot despre ceea ce predica.

    A spus un tip in New York Times intr-un articol bine scris, peste 50% din sinucideri sunt precedate de schimbari emotionale. Nu trebuie sa fii psihoterapeut sa cunosti asta.

    Adaugand faptul ca nu e nici primul experiment ci doar unul dintre, care a iesit intamplator la iveala, plus faptul ca cei care au facut experimentul au avut ajutor militar…

    E bine ca a avut o asemenea amploare. Ar fi trebuit sa fie mult mai mare si mult mai dura la adresa Facebook. Pacat ca in scurt timp va fi uitata probabil.

    Dar ziceam ca… daca aratam cu degetul, “uite, acolo pute”, poate unul sau doi dintre va sta departe.

    🙂

  • Sunt de acord, de-aia spuneam ca nu putem sa luam apararea Facebook. Cu toate astea, procedura a cam fost “legala”, iar media a exagerat cu mult atat amploarea cat si metodele folosite in experiment.

    La fel insa ca recentul proces care a declarat corporatiile “oameni”, precedentul creat este adevaratul pericol 🙂

  • Eu eram de parere si inca sunt ca media nu a exagerat destul. Practicile de genul a ceea ce a facut Facebook ar trebui sanctionate, dar din pacate nu are cine… nu asta e interesul nimanui, ci dimpotriva, sa continue. Si Facebook e doar o singura corporatie care face asta, desigur ca legal.

    Suntem de acord amandoi, stiu, legal nu inseamna intotdeauna normal in societatea noastra, uite chiar cu ce spui si tu despre precedente 🙂

    Daca jumatate din glob va spune ca tinerii pana in 20 de ani nici nu ar trebui sa foloseasca Internetul, cealalta jumatate va sari de fund in sus ca se incalca libertatea la informatie. Ceea ce e un rahat amestecat in ziua de azi, dar fie.

    Iar cei de deasupra jumatatilor vor rade si vor ramane la “lasa-i sa aiba ceva de facut”.

  • E foarte bine ca oamenii si-au sters contul de facebook, ca nici eu nu mai am mult si il tserg pentru a patra oara.

  • Red: Stii care-i baiul? Eu ma gandeam ca, o data ce numele reale si macar o parte din datele de identificare vor fi necesare pentru a te loga (vezi recenta lege cu wi-fi-ul si cartelele PrePay) va fi normal ca si legile din marketingul clasic sa se aplice, inclusiv legea legata de preluarea datelor personale. Asa cum orice promotie este acum obligata sa te intrebe daca esti de acord cu preluarea datelor si sa-ti dea o adresa la care sa poti cere stergerea lor, asa mi se pare normal sa poti face si cu alti provideri care folosesc datele tale personale.

    Romania Inedit: De unde revenirile? Dependenta?

  • “Aparent, am devenit cu totii convinsi ca vorbitul si scrisul ne scutesc de impozite morale.”

    A se implica si a milita pentru o cauza = a plati impozit moral acelei cauze. Imi place analogia.

    In Romania, intelectualii nu au platit niciodata asemenea impozite… Nu pentru ca au fost scutiti, ci pentru ca s-au sustras cu succes acestor obligatii morale…:))

  • Krossfire, asa ar trebui sa fie 🙂

  • Hary: Am impresia ca in Romania intelectualii nu au existat vreodata (cel putin nu dupa 89′). Au fost doar o scuza pentru a ataca si denigra tot ce era peste medie.

    Red: Sa speram ca va fi 🙂

  • Sunt total de acord cu ce spui, dar pesimismul meu ma impiedica sa cred ca se poate schimba ceva in acest sens. Sunt niste variabile mult prea mari in toata schema.

  • La Olimpiadele Comunicării, nu? 😀

  • Neagrigore: Exact 🙂

  • Sef de promotie? Not bad!

  • Dar nici prea “grozav” in Romania 😛

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

krossfire
  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.