M-am decis sa sparg putin linia articolelor controversa cu putina muzica, in speta metal cu influente de folk. Voi incerca in curand sa livrez si acea descriere a folk metalului pe care o promit cititorilor dat fiindca e genul meu favorit si pentru ca de vreo doi ani l-am teoretizat de  cateva ori. Daca vreti totusi ceva mai multe informatii despre materialele prezentate aici, puteti citi pe bangyourbrain.

1.Elvenking – Two Tragedy Poets and a Caravan of Weird Figures (2008)

Acum un an faceam o recenzie inflacarata a ultimului material Elvenking de atunci, The Schythe . Inflacarata spun pentru ca afirm fara nicio urma de nesiguranta ca Elvenking este o trupa de folk metal esentiala pentru orice iubitor al genului.Daca ultimul lor material a alunecat de la crezul initial al italienilor (power metal mai putin agresiv cu influente de folk), Two Tragedy Poets and a Caravan of Weird Figures se vrea un album acustic facut la cererea fanilor. Nu sunt chiar sigur ca Elvenking cunoaste sensul de ‘’acustic’’ pentru ca se aud destule chitare electrice pe drum, in special pe un cover mai putin inspirat dupa Belinda Carlisle.

Dorindu-se mai mult o intoarcere la origini, fara acel sentiment ‘’heavy’’ al ultimului material, Two Tragedy Poets reuseste sa surprinda prin executia foarte buna (intr-un timp scurt) si prin apropierea lirica de idolii trupei (legendarii Skyclad).  Dupa un intro irlandez de un minut si ceva, intra Another Hobs Tale piesa care va va parea foarte familiara pentru ca seamana mult cu ce gasim pe primele doua albume ale trupei. Bun, From Blood to Stone e o alta piesa semi-acustica in care vocea lui Damnagoras se remarca prin finete si tonul placut.  Ask a Silly Question este dupa mine cea mai buna piesa de pe album : mesaj puternic, intro ciudatel si ritm foarte catchy. Elvenking all over.  Dupa un interludiu acustic si o alta piesa semiacustica (un cover de la The Winter’s Wake, o piesa de pe al treilea album Elvenking) vine acel dubios cover dupa Heaven is a Place on Earth unde pe langa chitara electrica se remarca in mod deosebit solistul care reuseste sa fie foarte feminin coborand mult tonul. My Own Spider’s Web e o piesa 100% acustica si o balada extraordinara urmata in forta de Not My Final Song, alta piesa clasica Elvenking.  The Blackest of My Hearts si acusticul de la The Wanderer vine Miss Conception o alta piesa care mi-a ramas mult in cap prin ritm si versuri.

Concluzia este destul de clara : Un album pe care fanii Elvenking il vor devora si pe care l-ar putea asculta linistiti si oamenii care nu se omoara cu rock-ul dar apreciaza sonoritatile celtice pentru ca partea de ‘’metal’’ nu este punctul forte al materialului dar nici nu trebuie sa fie.

Sample : Elvenking – Ask a Silly Question

2.Profugus Mortis – Another Round

Profugus Mortis mi-au fost recomandati acum vreo 2 ani pe un forum si in momentul in care le-a aparut primul material am si sarit cu recenzia (primul din Romania as zice) .  Acest al doilea material, Another Round, a fost promis imediat dupa lansarea primului si baza de fani a avut cam un an jumatate de asteptat. In ce a constat mai precis prima runda ? Ei bine niste canadieni practicanti de black metal melodic cu puternice influente folk au scos un album excelent care facea de rusine pe multi dintre aspirantii la tronul intunecat din nordul Europei.Runda doi in ce consta ? Pai in exact acelasi lucru numai ca intr-o doza mai mica (e un EP totusi) si fara draguta violonista care dadea un plus esential trupei. Acestea fiind zise, sa vedem totusi cu ce au ramas Profugus Mortis.

Scarlet to Snow e o piesa foarte faina , sonoritatea melodica-medievala de pe primul album fiind perfect reprezentata aici. Din pacate Paul Ablaze continua sa se ia foarte in serios si sa execute growlingul si screechul cu o furie demna de respectat dar care devine iritanta in destul de scurt timp. In Time si Cinder merg pe exact aceeasi structura, The Sword si I Demon fiind mult mai furioase, mai orientate spre black metal. This Round is on Me incheie in aceeasi tonalitate cu primele piese (melodic black cu pasaje alternante, bine executate).

Ca o concluzie as putea recomanda fara probleme acest scurt album fanilor genului insa nu este nici pe departe la nivelul primului material (So it begins) si asta in principal datorita lipsei vioarei. Un instrument mai mult decat necesar in sound-ul trupei care pare sa se departeze lent de origini.

Sample : Profugus Mortis – Scarlet to Snow

3.Folkearth – Songs of Yore

Ori am nimerit eu intr-un moment prost ori suntem in perioada albumelor acustice de inspiratie folklorica. Cu Folkearth am o problema mai veche in sensul ca le-am facut deja doua review-uri intr-un an (Drakkars in the Myst si Father of Victory) si asta ar fi al treilea . Pentru o trupa formata din muzicieni de la vreo opt trupe diferite de pe teritoriul Europei sa scoti trei materiale intr-un an si putin mi se pare foarte prolific dar nu neaparat inteligent. Comunitatea fanilor folk metal (nu a acelor sariti brusc in trend) este destul de restransa si are nevoie de ceva mai mult timp sa digere si separe toate prostiile aruncate in ultima vreme sub aceasta eticheta.

Albumul de fata contine cateva piese de pe cel lansat cu sapte luni in urma, Father of Victory. Avand in vedere ca este in intregime acustic si folk (deci va fi greu la o prima ascultare sa realizati ca e vorba de o trupa de metal la baza) reinregistrarea pieselor nu este neaparat un lucru rau. Problemele mele cu Folkearth se refereau la calitatea audio a inregistrarii si la coerenta melodica a pieselor. Ambele au suferit ameloriari considerabile in detrimentul diversitatii. Metalistul clasic s-ar putea simti repede sufocat de sonoritatile folk si ar putea rapid pasa albumul potentialei sale prietene.

Dupa un intro foarte soft urmeaza Warrior Heart , o piesa foarte lenta in ciuda numelui continuata cu The Purest Breed care imi evoca imaginea unor barzi medievali care topaie pe pajisti utopice. Trebuie sa recunosc ca noua versiune de la The Father of Victory este foarte buna la fel ca si The Iron Wolf , o piesa excelenta. Pentru a nu parea pream meticulos o sa spun ca si restul pieselor sunt la fel de bine realizate si linistitoare si ca ma bucura absenta vocii ‘’growled’’ care era a naibii de mediocra, indiferent de gen.

Mutitudinea de instrumente (nu cred ca puteti enumera atatea instrumente traditionale cate folosesc baietii) si calitatea mai buna a inregistrarii recomanda albumul asta ca un ‘’must listen’’, dar nu pentru metalistii pur sange.

Sample : Folkearth – Songs of Yore

P.S : Pentru a strica putin linia ”metalista” a postului : Chiar nu inteleg cum mama naibii poti sa profiti de un tip cam prostovan, confuz sexual si identitar doar pentru a ataca un cantautor mai mult sau mai putin interesant dar care are totusi voce.  Da , vorbeam de pseudoscandalul ala Tarky – Traistariu. De cand cu calugarul homosexual, onanistii de la Can Can par sa se fi pus pe treaba si-i tot dau cu dezvalurile senzationale. Pe-afara de vreo doi ani nu prea mai prind dezvaluirile fenomenale cu homosexuali decat in cazul unor teen idols si nu stiu daca Traistariu e plasat pe-acolo (e prea efeminat sa fie simpatic). Scandalul Tarky vs. Traistariu merge pe aceeasi linie inteligenta cu aducerea Marijuanei la tv pentru a fi luata la misto.

P.S 2 : In alta ordine de idei, doi studenti de la jurnalism sunt destul de suparati pe Premiile Ioan Chirila. Ma feresc de la a da dreptate neconditionat dar stiu ca mai exista si alti cititori ai blogului care au participat si era interesanta opinia lor.