Inca din liceu am avut o problema cu obsesia populara pentru “politicienii saraci si cinstiti”…

Din scaunul lui directorial, din piele autentica si lemn de mahon, cititorul meu tipic va striga indignat “Stimate autor, am impresia ca s-a mai scris pe tema asta!” (eventual tusind si pufaind elegant din pipa). Eu ii voi raspunde cu toata candoarea cu care Apple isi da in judecata partenerii: stiu ca s-a mai facut, dar nu scria Krossfire pe capac! Sa purcedem deci sa disecam tema mirajului regilor simpli, din popor.

Spre deosebire de Noua Antichitate romaneasca, Vechea Antichitate avea o viziune concreta asupra calitatilor care defineau un lider politic. Conducatorul avea nevoie de o voce remarcabila si de o avere solida, consecinte ale experientei economice sau militare. Nu-i vorba numai despre “bosii” Greciei antice care propavaduiau moderatia din mijlocul orgiei, dar si despre romani, cartaginezi si de alte imperii care au terorizat mii de elevi de clasa a cincea. Culmea, curentul politicianului “versat” cu o avere considerabila s-a pastrat perfect si in Evul Mediu prin nobilime si n-a disparut nici in cadrul democratiilor moderne. Desigur, fiecare sistem a avut ciocoii lui. Totusi, chiar si in cadrul unor forme precare de organizare precum “meritocratia mongola”, cei ce se ridicau se trageau fie din vreo capetenie, fie erau oameni ce dovedisera abilitati extraordinare in lupta. Dupa o definitie clasica, nu erau oameni “simpli”.

Dar destul cu trecutul. Sa aruncam o privire fugara asupra recentelor alegeri americane. Daca invingatorul Obama si-a facut averea (estimata la numai cateva milioane de dolari) printr-o serie de investitii strategice inteligente si cateva carti scoase la momentul potrivit, oponentul lui, Mitt Romney zis si Mitt Money, o duce infinit mai bine, unele surse estimand totalul resurselor lui la o suma care depaseste 200 de milioane de dolari. Prin urmare, americanii au avut de ales intre un individ bogat si unul putred de bogat. In ciuda micilor atacuri din campanie, nimeni nu s-a plans de asta. Daca alegatorii au avut de ce sa fie iritati pe Romney, asta a fost din cauza declaratiilor si gafelor sale, nu din cauza faptului ca era bogat. La fel si pentru Obama, caruia i s-au imputat promisiunile neindeplinite. Nimeni nu a fost iritat ca politicienii americani nu sunt mai saraci si nu se uita mai des la Jersey Shore si Honey Boo Boo. Alegatorii pot aprecia ca cei votati sa le fie lideri sunt ceva mai “bine pusi” decat un om de rand.

Bun, dar de ce ai vrea sa iti iei niste responsabilitati daca tot esti putred de bogat? Nu tot ca sa faci mai multi bani (intreaba romanii dornici de o portie saptamanala dubla de parizer) ? Banii sunt doar unul dintre motive, poate cel mai putin important in statele mari. Odata ajuns intr-o pozitie de putere averea ta creste oricum: fie natural, prin carti, conferinte si asocieri (capital de imagine), fie intr-un mod mai putin subtil, prin manipularea unor contracte. De multe ori, contractele avantajoase vin ele la tine…doar esti “alesul”! Astfel, intr-o tara cat de cat normala, n-ai avea de ce sa vrei sa devii ministru al educatiei exclusiv pentru a cumpara tablete cu 10 000 de euro bucata.

Si totusi, de ce ai vrea functia? Dupa ce in prima faza, politica s-a apropiat pentru o vreme de sensul grecesc al expresiei (politikos – “pentru cetateni”),  forma ei moderna a devenit “arta cuceririi si mentinerii puterii”. Putere, influenta, vizibilitate! Sunt dorinte natural umane, in ciuda a ceea ce v-ar spune hipsterii. De-aia multi simt ca merita sa fii in prima linie, cu toate riscurile care decurg din asta. Asta vor si Obama (caruia i-a fost servit si un Nobel, apropo), asta vor si Cameron sau Merkel. Au o tara si o armata la picioare si garantia de a fi intrat, fie si pe un loc minor, in istorie. E mai mult decat suficient. In politica reala nu intra nimeni pentru a-si lua “Q7”. Mitt Romney putea deveni “al 45-lea presedinte al Statelor Unite”. Asta era miza lui!

       (Sursa: http://intrawebnet.com/)

Faptul ca marii politicieni nu-s nici simpli, nici saraci si nici 100% cinstiti le confera niste avantaje. Multi au ocupat deja functii (la americani e aproape obligatoriu) si au o minima experienta de management. Majoritatea nu sunt complet lobotomizati si pot sustine o dezbatere chiar si atunci cand li se termina discursul scris de PRisti. Tocmai din dorinta de a ramane in memoria colectiva, multi dintre ei isi mai fac si treaba din cand in cand. O initiativa, un muzeu, o autostrada care sa le poarte semnatura. Pana si atunci cand nu sunt altceva decat niste capuse, subtilitatea ii diferentiaza serios de ai nostri.

Inca o data: de ce ai vrea un politician “simplu, din popor”? Ti-ai vota colegul de apartament care se indoapa cu chipsuri si se joaca non-stop doar pentru ca “stie ca e greu”? Acelasi coleg pe care nu l-ai angaja nici pe 10 lei, dar care sustine ca stie “ce nu merge in tara asta”? Exista o diferenta intre unul care face bani si unul care vorbeste despre ei. Diferenta aia este ca primul nu stie doar “care e problema”, ci are si o SOLUTIE pentru ea.

Precara educatie politica a cetateanului de rand si tendinta de a vota cu “ura” nu pot sustine ideea politicianului care “nu  vrea sa fure”.De ce? Pentru ca fix acelasi lucru l-ar face si alegatorul de rand, ajuns in functie: si-ar umple cu pofta buzunarele! De-asta e admirat Becali, “om simplu care le zice bine”. Becali e un individ cu care romanul de rand se poate identifica, desi multi nu vor recunoaste asta.  E un om care iti ofera placerea de a spune ca “sa ajungi sus, nu e mare lucru” sau “sa ajungi sus tine doar de noroc”. Problema tocmai aia e: un adevarat lider politic nu e un om simplu. De-asta un partid al poporului nu-si are rostul. Politicianul nu e un om “din popor”, ci unul care s-a ridicat suficient si vrea mai mult. Nu, nu trebuie sa impresioneze prin comportamentul lui auster si intens moral. Nu pe asta s-au bazat 200 000 de ani de evolutie umana. Mi-ar placea sa vad un astfel de om la putere, dar stiu rezultatul (demisie, pervertire treptata sau dictatura).

Romanilor le place sa fie condusi de oameni care nu-i complexeaza si nu le zguduie valorile rudimentare si inaplicabile. De-asta vor continua sa voteze afaceristi de carton, diletanti si mediocri cu discurs populist. Indivizii abili si instariti, cu ochii mereu pe putere, sunt rar alesi. In cazul lor, apare mereu intrebarea: da de unde are asta bani? Faptul ca omul s-ar putea sa intre in jocul puterii tocmai pentru ca are bani este pentru multi o bizarerie. Lupta autentica pentru putere poate sa ofere din cand in cand o ideologie, o reforma sau o lege decenta. Din lupta pentru ”ciolan” nu iese niciodata nimic…

P.S:  Cum spuneam, s-a mai scris pe tema si nu s-a scris rau, asa ca am preferat sa analizez problema intr-un context comparativ (cu alte cuvinte, am scris mai mult :P).