Oameni simpli, din popor…

Inca din liceu am avut o problema cu obsesia populara pentru “politicienii saraci si cinstiti”…

Din scaunul lui directorial, din piele autentica si lemn de mahon, cititorul meu tipic va striga indignat “Stimate autor, am impresia ca s-a mai scris pe tema asta!” (eventual tusind si pufaind elegant din pipa). Eu ii voi raspunde cu toata candoarea cu care Apple isi da in judecata partenerii: stiu ca s-a mai facut, dar nu scria Krossfire pe capac! Sa purcedem deci sa disecam tema mirajului regilor simpli, din popor.

Spre deosebire de Noua Antichitate romaneasca, Vechea Antichitate avea o viziune concreta asupra calitatilor care defineau un lider politic. Conducatorul avea nevoie de o voce remarcabila si de o avere solida, consecinte ale experientei economice sau militare. Nu-i vorba numai despre “bosii” Greciei antice care propavaduiau moderatia din mijlocul orgiei, dar si despre romani, cartaginezi si de alte imperii care au terorizat mii de elevi de clasa a cincea. Culmea, curentul politicianului “versat” cu o avere considerabila s-a pastrat perfect si in Evul Mediu prin nobilime si n-a disparut nici in cadrul democratiilor moderne. Desigur, fiecare sistem a avut ciocoii lui. Totusi, chiar si in cadrul unor forme precare de organizare precum “meritocratia mongola”, cei ce se ridicau se trageau fie din vreo capetenie, fie erau oameni ce dovedisera abilitati extraordinare in lupta. Dupa o definitie clasica, nu erau oameni “simpli”.

Dar destul cu trecutul. Sa aruncam o privire fugara asupra recentelor alegeri americane. Daca invingatorul Obama si-a facut averea (estimata la numai cateva milioane de dolari) printr-o serie de investitii strategice inteligente si cateva carti scoase la momentul potrivit, oponentul lui, Mitt Romney zis si Mitt Money, o duce infinit mai bine, unele surse estimand totalul resurselor lui la o suma care depaseste 200 de milioane de dolari. Prin urmare, americanii au avut de ales intre un individ bogat si unul putred de bogat. In ciuda micilor atacuri din campanie, nimeni nu s-a plans de asta. Daca alegatorii au avut de ce sa fie iritati pe Romney, asta a fost din cauza declaratiilor si gafelor sale, nu din cauza faptului ca era bogat. La fel si pentru Obama, caruia i s-au imputat promisiunile neindeplinite. Nimeni nu a fost iritat ca politicienii americani nu sunt mai saraci si nu se uita mai des la Jersey Shore si Honey Boo Boo. Alegatorii pot aprecia ca cei votati sa le fie lideri sunt ceva mai “bine pusi” decat un om de rand.

Bun, dar de ce ai vrea sa iti iei niste responsabilitati daca tot esti putred de bogat? Nu tot ca sa faci mai multi bani (intreaba romanii dornici de o portie saptamanala dubla de parizer) ? Banii sunt doar unul dintre motive, poate cel mai putin important in statele mari. Odata ajuns intr-o pozitie de putere averea ta creste oricum: fie natural, prin carti, conferinte si asocieri (capital de imagine), fie intr-un mod mai putin subtil, prin manipularea unor contracte. De multe ori, contractele avantajoase vin ele la tine…doar esti “alesul”! Astfel, intr-o tara cat de cat normala, n-ai avea de ce sa vrei sa devii ministru al educatiei exclusiv pentru a cumpara tablete cu 10 000 de euro bucata.

Si totusi, de ce ai vrea functia? Dupa ce in prima faza, politica s-a apropiat pentru o vreme de sensul grecesc al expresiei (politikos – “pentru cetateni”),  forma ei moderna a devenit “arta cuceririi si mentinerii puterii”. Putere, influenta, vizibilitate! Sunt dorinte natural umane, in ciuda a ceea ce v-ar spune hipsterii. De-aia multi simt ca merita sa fii in prima linie, cu toate riscurile care decurg din asta. Asta vor si Obama (caruia i-a fost servit si un Nobel, apropo), asta vor si Cameron sau Merkel. Au o tara si o armata la picioare si garantia de a fi intrat, fie si pe un loc minor, in istorie. E mai mult decat suficient. In politica reala nu intra nimeni pentru a-si lua “Q7”. Mitt Romney putea deveni “al 45-lea presedinte al Statelor Unite”. Asta era miza lui!


       (Sursa: http://intrawebnet.com/)

Faptul ca marii politicieni nu-s nici simpli, nici saraci si nici 100% cinstiti le confera niste avantaje. Multi au ocupat deja functii (la americani e aproape obligatoriu) si au o minima experienta de management. Majoritatea nu sunt complet lobotomizati si pot sustine o dezbatere chiar si atunci cand li se termina discursul scris de PRisti. Tocmai din dorinta de a ramane in memoria colectiva, multi dintre ei isi mai fac si treaba din cand in cand. O initiativa, un muzeu, o autostrada care sa le poarte semnatura. Pana si atunci cand nu sunt altceva decat niste capuse, subtilitatea ii diferentiaza serios de ai nostri.

Inca o data: de ce ai vrea un politician “simplu, din popor”? Ti-ai vota colegul de apartament care se indoapa cu chipsuri si se joaca non-stop doar pentru ca “stie ca e greu”? Acelasi coleg pe care nu l-ai angaja nici pe 10 lei, dar care sustine ca stie “ce nu merge in tara asta”? Exista o diferenta intre unul care face bani si unul care vorbeste despre ei. Diferenta aia este ca primul nu stie doar “care e problema”, ci are si o SOLUTIE pentru ea.

Precara educatie politica a cetateanului de rand si tendinta de a vota cu “ura” nu pot sustine ideea politicianului care “nu  vrea sa fure”.De ce? Pentru ca fix acelasi lucru l-ar face si alegatorul de rand, ajuns in functie: si-ar umple cu pofta buzunarele! De-asta e admirat Becali, “om simplu care le zice bine”. Becali e un individ cu care romanul de rand se poate identifica, desi multi nu vor recunoaste asta.  E un om care iti ofera placerea de a spune ca “sa ajungi sus, nu e mare lucru” sau “sa ajungi sus tine doar de noroc”. Problema tocmai aia e: un adevarat lider politic nu e un om simplu. De-asta un partid al poporului nu-si are rostul. Politicianul nu e un om “din popor”, ci unul care s-a ridicat suficient si vrea mai mult. Nu, nu trebuie sa impresioneze prin comportamentul lui auster si intens moral. Nu pe asta s-au bazat 200 000 de ani de evolutie umana. Mi-ar placea sa vad un astfel de om la putere, dar stiu rezultatul (demisie, pervertire treptata sau dictatura).

Romanilor le place sa fie condusi de oameni care nu-i complexeaza si nu le zguduie valorile rudimentare si inaplicabile. De-asta vor continua sa voteze afaceristi de carton, diletanti si mediocri cu discurs populist. Indivizii abili si instariti, cu ochii mereu pe putere, sunt rar alesi. In cazul lor, apare mereu intrebarea: da de unde are asta bani? Faptul ca omul s-ar putea sa intre in jocul puterii tocmai pentru ca are bani este pentru multi o bizarerie. Lupta autentica pentru putere poate sa ofere din cand in cand o ideologie, o reforma sau o lege decenta. Din lupta pentru ”ciolan” nu iese niciodata nimic…

P.S:  Cum spuneam, s-a mai scris pe tema si nu s-a scris rau, asa ca am preferat sa analizez problema intr-un context comparativ (cu alte cuvinte, am scris mai mult :P).

30 COMMENTS

  • Faci si tu analogii intre romani si americani. Prea mare diferenta de mentalitate… Cat despre “de ce vor bogatii sa fie la putere”… pentru ca la ei probabil puterea e mai importanta ca banul.

  • Interesant cum nevoile primordiale razbat prin tot ce inseamna civilizatie.Nevoia de a avea putere si de a avea putere de decizie asupra unor lucruri si oameni.Ma refer la oameni deja bogati care cauta functii de conducere.Cea mai reprezentativa imagine mi se pare cea a cainelui care urineaza pe copac ca sa isi marcheze teritoriul.:)

  • Asta este un articol din genul articolelor care te-au consacrat si te-au facut sa nu fii doar un blogger anonim, sa devii Krossfire.
    Si eu sunt de parere ca “un om simplu” da chix foarte repede, pentru ca un bun conducator trebuie sa aiba exercitiul puterii.
    Emil Boc a fost un exemplu de incompetenta, care din pacate este predominant in politica romaneasca.

  • Claudiu: E o analogie la nivel general. Puteam sa fac analogia si cu tari mai apropiate sincer. In afara de tarile balcanice, mai toate tarile din Europa isi aleg politicieni instariti.

    Daa: A cainelui care urineaza pe toti copacii 😛

    Romania Inedit: Merci. Si da, cred ca ala era un rezumat mai bun: exercitiul puterii 😛 (din ce vezi, nici dupa Boc nu au aparut oameni mai competenti si nici dupa alegerile astea sau prezidentiale nu o sa apara…o sa avem tot “saraci si cinstiti”).

  • Sorin Pantiş (politician necinstit):

    “Eu nu văd să fie vreo realizare în a fi sărac şi cinstit, orice dobitoc poate asta. Adevărata performanţă e să fii bogat şi cinstit, asta nu e chiar la îndemâna oricui.”

    ~Nautilus

  • Vorbe intelepte pentru un politician roman 😛

  • Pe roman il macina URA fata de cei care reusesc. Nu sta sa se gandeasca la modalitatile prin care altii reusesc (el oricum este sigur ca ori sunt tarfe ori au furat – depinde de sex), el s-a blocat ca ala are si el nu. Si i se pare normal ca, daca el primeste un salariu prost, asa sa primeasca toti, ca doar comunismul ne-a invatat ca suntem egali. Pai nu suntem, dar asta nu mai conteaza.

    Asa ca va alege visceral, in loc sa aiba niste modalitati clare de a diferentia valoarea.

  • @dojo, e complicat sa stai si sa analizezi.cei mai multi isi rezerva activitatea cerebrala pentru acces direct, pepe, si dansez pentru tine:).

  • “Interesant cum nevoile primordiale razbat prin tot ce inseamna civilizatie.Nevoia de a avea putere si de a avea putere de decizie asupra unor lucruri si oameni.Ma refer la oameni deja bogati care cauta functii de conducere.Cea mai reprezentativa imagine mi se pare cea a cainelui care urineaza pe copac ca sa isi marcheze teritoriul.:)”

    E foarte curios că limbajul ăsta (alături de obişnuitele stupizenii cu bio, vegetariani, vegani, yoga, medicina alternativă etc) îl aud foarte des de la căpşunari. De ce?

    ~Nautilus

  • Ce limbaj? Obsesia celor instariti pentru putere (care nu e neaparat un dat, avand in vedere ca pe unii influenta i-a adus deja destul de departe, dar in Romania se aplica destul de des), sau expresia cu valente canine?

  • Nu, limbajul de genul “dorinţa de a avea, de a te urca pe funcţii, de a câştiga bani etc sunt de tot căcatul, oamenii civilizaţi este ei modeşti”. Îl aud foarte des din martie 2006 încoace, dar cel mai des de la căpşunari.

    ~Nautilus

  • Cata vreme la noi politica va fi privita exclusiv ca un mijloc de capatuire ( privind atat din postura catindatilor la orice functie aleasa, de la cel mai umil consilier de comuna si pana la nivelele inalte, ba mai mult, a ajuns sa aibe aceasta acceptiune si pentru “opinia publica” ), nu avem ce mari pretentii sa ridicam.Din pacate.

  • Nautilus: Hai sa nu exageram 😛

    Doomekus: Suntem oricum blocati in zona Hemingway “a avea si a nu avea”.

  • Este o cursa cu obstacole iar noi avem de ales intre unul care schioapata si unul care isi taraste piciorul. Ma distreaza sa vad cum fiecare “galerie” aplauda cum se taraste concurentul preferat si cum huiduie taraisul oponentului … adevarul este ca rad cam ca fraierul, ca pan’ la urma tot unu’ din ei doi “iese” si de schiopatat o sa schioapete tara … sau o sa se tarasca.
    Regret ca s-a ajuns de la “Bai, votati-ma pe mine ca io mai am de pus numa’ tigla da’ ala care vrea sa-mi ia locu’ nu are nici gardu’ ridicat …” la ” Bai, nu-l votati pe derbedeu’ ala ca … e golan” – adica a scazut sensibil calitatea discursului electoral.

    Poate ca am o problema cu “conspiratia” – fie ea mondiala sau decat damboviteana 🙂 … nu cred ca se poate ajunge “in faţă” doar fiindca dai din coatele personale si esti mai bun la dat din coate decat altul. Cred ca trebuie sa ai sustinere “iudeo-masonica”, cred ca trebuie sa fii agreat de o anume zona “twilight”, zona despre care se crede ca …, dar nu se stie ca …

    Oricum, nu imi vine sa cred ca este vorba despre putere “in modul” ci despre BANI (nu ar fi “Yes WE CAN” ci “Yes WE COUNT (every dollar)”), nu puterea in sine conteaza ci puterea care “face” bani – declarand un razboi sau “exportand” democratie daca esti un imperiu, şutind din banii publici sau imprumutati daca esti (la) o margine de imperiu.

    S-ar putea ca fiecare politician vestic sa aiba “un schelet in dulap”; fiecarui politician damboviteam i se poate pune un rahat in sertar, daca nu il are deja. Da’ il are deja …

    Eu nu sunt un ofticos, pe mine nu ma “macina” reusita financiara a cuiva. Dar intre reusita cuiva care munceste pe ruptelea, face niste economii, isi cumpara un lot la tara si isi contruieste o vilisoara si unul care are trei mausoleuri este o diferenta care, pentru mine, “miroase” a complicitate … v-o spun cu toata sinceritatea !

  • @nautilus explica-mi si mie de unde ai dedus ca am criticat nevoia de putere?am spus ca e interesant in raport cu impresia de creaturi spirituale pe care o avem despre noi insine.cat despre faptul ca auzi lucruri de la capsunari, asta e doar pentru ca porti dialoguri cu capsunari!

  • interesanta*

  • @daa: conform recensământului, din ~21,5 milioane de români înregistraţi de Evidenţa Populaţiei, 19,042 milioane sunt în ţară şi ~2,46 milioane sunt căpşunari. Cum poţi să faci să dispară 2,46 milioane sau cum să faci să nu întâlneşti niciunul? 😛

    ~Nautilus

  • daa, Nautilus: Io zic sa ingropam securea razboiului 😛

    Glass and Iron: Cred ca uneori e invers. Odata ajuns sus, “conspiratia” te cauta ea pe tine (cu alte cuvinte “networking”-ul e baza, la orice nivel te-ai afla).

  • @nautilus, nu ii faci sa dispara, ii ignori

  • Ai naibii de saraci si cinstiti

  • semifals. Oamenii cu adevarat bogati nu se baga in politica. Ei sunt mesterii populari care au invatat sa manevreze papusile.
    In momentul in care oamnii bogati intra in politica se cheama dictatura (vezi rusia).

    Diferenta intre SUA si Romania este ca la ei clasa politica a avut ceva mai mult timp de cizelare.

  • Paul: Normal, doar sunt peste tot.

    animal00: Hai sa nu bagam oligarhia rusa in problema, ca nu prea vorbim despre un “sistem politic functional” (nici al nostru nu e, dar din pura incompetenta). Intr-adevar, oamenii foarte bogati prefera rolul de “papusari”, dar prin alte tari, cei instariti si cu putina sete de putere tot in politica intra.

    Nu-mi amintesc ca vreodata, clasa politica americana, sa fi pornit cu-adevarat “de jos” (lasa cum si-a facut fiecare averea…zic de momentul intrarii in politica).

  • “Sa se ia averile si sa se imparta!” – comentariu la o prostie de articol despre cei invinuiti in “Dosarul Transferurilor”.

  • @krossfire, domnu’ dan comes to mind?:)

  • Da…la fel cum, din nou, Partidul Poporului isi justifica in mod absolut bizar existenta.

  • Adica, daca te citesc, inseamna ca urmeaza sa vina si scaunul directorial?!… Pai, sa vina! 😀

  • Exact, e un fel de upgrade 😀

  • Asta cu săraci și cinstiți a pornit de la bolșevici, ăia a vrut oameni simpli din popor la conducere pentru că s-au săturat de monarhie mai ales dupa ce i-a trimis cu sutele de mii să fie carne de tun în Primul Război Mondial. Atunci era oarecum de înțeles, dar au avut un secol la dispozitie să se prindă că nu funcționează pt că oamenii ăia săraci și cinstiți nu sunt, în general, cele mai strălucitoare beculețe din pom. Poți să rezolvi cu bâta un număr surprinzător de mare de probleme, vorba aia, cine mișcă mișcă-n brișcă, dar când dai cu ea în cartea de economie o să pierzi pe termen lung.

  • Intr-adevar, e bolsevism si a fost multa vreme motto-ul lui Iliescu (desi nu stiu daca sloganul a avut initial vreo treaba cu monarhia si pierderile din Primul Razboi Mondial, cat a avut treaba cu ideea eronata ca omul simplu e “mai bun”).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

krossfire

Un simplu haiduc al cuvintelor.

Related Posts