Uneori, printre zecile de comunicate despre Lorzii Sith din Parlamentul României, gafele demnitarilor străini și scandalurile mondene, se mai strecoară și câte o știre care ar merita promovată…

Săptămâna trecută, știrea asta a fost anunțarea planului lui Elon Musk de a duce oamenii pe Marte în șase ani. Da, sunt serios! Hai, hai, ștergeți-vă lacrimile de râs. Evident, pentru un om rațional, apar niște întrebări elementare legate de cum va face Elon Musk asta, cu sau fără SpaceX în spate, și despre cât de realist poate fi un om care e ferm convins că trăim într-o simulare. Da, Elon Musk și încăpățânarea lui creatoare sunt într-adevăr extraordinare, iar povestea vieții lui a deschis mai multe prezentări live decât citatele din Confucius, însă, acum, nici el nu cred că a mers mai departe de un exercițiu de PR. Totuși, lucrurile de mai sus pot fi considerate… simple detalii.

Ce e de remarcat în articolul despre Musk este că un vizionar, responsabil și pentru alte concepte considerate utopice (Hyperloop), dar și pentru idei care și-au dovedit fezabilitatea (Tesla) a reafirmat una dintre vechile misiuni ale umanității. Nu, nu una dintre misiunile oamenilor, ca indivizi, ci una dintre vechile dorințe ale maimuțelor bipede care cândva se speriau de fulgere. Vorbim despre dorința de a ajunge la stele. Fie că suntem sau nu singuri în univers, fie că vom putea sau nu coloniza o planetă din sistemul solar, important e să ajungem cât mai aproape de necunoscut. Să ne extindem orizontul dincolo de petecul nostru de pământ și să realizăm cât de mici și, în același timp, cât de nelimitați suntem.

Mai percutantă în articol este expresia “the crowd went absolutely wild”. Faptul că mai mulți oameni au lăsat scepticismul (natural, în cazul ăsta) la o parte și au zis „da, asta ne-am dori pentru copiii noștri” e adevărata știre. Faptul că, undeva, printre refugiați și oameni speriați de refugiați, printre homofobi și feministe, luptători pentru credință și atei militanți, mai există și oameni care și-ar dori să facă, nu doar să vorbească despre cum ar trebui să “se întâmple”. Oameni care realizează crudul, dar eliberatorul adevăr: omul ăla unic, minunat, frumos și plin de visuri, dar și de ură, idei fixe și limitări… nu contează. Umanitatea însă, așa tânără cum e, a dat naștere piramidelor, artei, avioanelor și Internetului. Umanitatea e totul.

Unii vor spune: dar stai, că umanitatea a fost împinsă de oameni, fie ei nebuni frumoși, fie nebuni calculați precum Musk. Da, doar că toți au fost produsul mediului și societății lor, adică a ceea avea umanitatea mai bun sau mai “altfel” de oferit la momentul respectiv. Oamenii ăia au ieșit în față indiferent de clasa socială, religia, rasa sau sexul lor. Timp de mii de ani, colectivul a găsit metode de a promova indivizii capabili să aducă o schimbare, chiar dacă schimbarea aia a fost de multe ori traumatică și privită ulterior drept “crudă” și “nedreaptă”.

În același articol ni se sugerează că, rămânând cu picioarele pe Pământ (la propriu), vom ajunge să ne exterminăm, alternativa fiind să devenim o societate multiplanetară. Nu știu dacă va fi vreodată așa, dar afirmația vine de la un om care își consideră toți semenii drept “software și hardware” (un om pe care nu-l interesează câte femei urmărește pe Twitter). Prin urmare, dacă și indivizii detașați de norma socială simt că nu ne va fi bine dacă rămânem “închiși”, sunt tentat să cred în ipoteză. De ce? E simplu: pentru că ne place pe Pământ și ne complacem în situația asta. Ne e frică de contactul cu nimicul, de plonjonul în infinit. Mai mult, ne place să credem că “avem o misiune aici”.

Drept concluzie, mi-ar plăcea ca toți oamenii care se pregătesc să dea share unor poze cu pisici pe care nu le-au mângâiat și unor copii din țări pe care nu le pot pronunța să se oprească pentru 10 secunde. Nu putem nici iubi și nici ajuta pe toată lumea. Putem însă să ne ajutăm pe noi ca parte dintr-un întreg. Putem ca, prin orice facem și prin modul în care privim lumea, să mișcăm fie și milimetric lucrurile în direcția potrivită. Da, suntem doar mamifere, dar nu ne-a interzis nimeni să ne căutăm aripile.

P.S: Blogul a fost blocat timp de câteva zile pe unele desktop-uri și pe mobil din cauza unor probleme cu un plugin. Sper că acum totul e în regulă. Ahh, și n-am uitat de recenzia aia în engleză.