Astazi o sa va spamez cu o tema mai veche, una care ma irita teribil…

Alaturi de politica, pisici cantarete si Floarea Leonida, spatiul online a gazduit in ultima vreme si cateva discutii despre Legea Educatiei si recenta ei intrare in vigoare. O sa revin, pentru ca o anumita prevedere risca sa creeze o drama in spatiul universitar. Da, stiu, e ca si cand ai crea o drama intr-un spatiu post-apocaliptic, dar merita exercitiul. Printre zecile de prevederi mai mult sau mai putin necesare, a aparut si obligativitatea diplomei de doctorat pentru “cei ce predau in spatiul universitar”. Prin urmare, nu mai poti preda nici ca profesor, nici ca asistent universitar sau lector, fara diploma de doctorat (articolul 301). Functia de “colaborator” nu prea exista. In aceeasi lege, ti se interzice accesul la functii in invatamant, daca ai desfasurat activitati “cu componenta lubrica”. Despre asta insa, intr-un alt articol (ala o sa aiba si pisici cantarete, promit!).

Sa revenim la obligativitatea diplomei de doctorat, obligativitate intrata in vigoare odata cu legea, adica din anul universitar 2012-2013. Ce-i atat de grav? In fond, un observator extern ar spune ca titlul de “doctor” si activitatea de cercetare sunt necesare pentru a putea preda. Problema este simpla si e in definitiv…mai multe. Chiar presupunand ca toate diplomele de doctorat sunt luate corect, exista domenii unde contactul cu experienta practica (fie ea si simulata) este singurul mod in care poti invata. In genul asta de domeniu, existenta unei “somitati”, a unui om care sa transforme kilometrii de text in ceva palpabil, poate face diferenta dintre un viitor angajat si un restantier.

Mai mult, exista domenii in care singurii profesori autorizati profesional sa predea sunt chiar practicantii. Vorbim aici mai ales despre domeniile vocationale precum muzica  sau actoria, domenii unde noua lege a facut deja cateva victome (Senzational! Intra pe link-urile subliniate si vezi ce victime a declansat bagaboanta de lege!). Desigur, legea actuala are inca niste neclaritati, una fiind legata de o perioada de cinci in ani in care actualii asistenti universitari “pot” sa-si desfasoare activitatea si fara doctorat. Neclaritatea vine dintr-o formulare ambigua care permite totusi angajarea de noi colaboratori, pe o perioada limitata (desi aceeasi lege sustine ca manevra nu este permisa). Se trecem insa peste problemele legislative si sa revenim la cele pe care le poate arata cu degetul oricine.

Acum o sa spun ceva ce absolventii din Romania spun destul de rar: am absolvit un master destul de util. Culmea, masterul asta a fost si la stat, si la o facultate intens dezbatuta in mediul online. De ce am meritat, in conditiile in care oricum munceam in domeniu? In principal, pentru ca a fost un master de ”aprofundare”. Pentru ca, datorita unor profesori veniti din bransa, am putut sa asimilez niste lucruri pentru care altii investesc sute de euro in ”training-uri”. Nu stiu cine mi-ar fi putut preda planificare strategica, daca nu un ”strategic planner” premiat. Habar n-am cine mi-ar fi putut preda PR politic, daca nu o persoana publica care l-a practicat cu succes ani de zile. Nu stiu cine mi-ar fi putut preda “branding” sau “CSR” folosind exclusiv un curs sau un manual.

In ciuda eforturilor profesorilor clasici (unele chiar remarcabile), ai nevoie si de oamenii din profesie, mai ales la mastere si specializari. Sa-i elimini din sistem inseamna sa dai mai mult de munca unor oameni prost platiti si pe deasupra neinteresati de noile domenii. Cum sa-i ceri omului care preda istoria publicitatii si mai tine si 2-3 ateliere de scriere sa mai ”inventeze” niste cursuri? Ce o sa-i spui profului de programare pe obiecte: hai frate, ca automatizarea e un domeniu usor? Poti sa-i spui profului de spaniola sa vorbeasca nazal, ca o sa sune a portugheza? Exagerez, dar genul asta de situatii nu sunt de neintalnit.  De exemplu, unul dintre putinele motive pentru care scolile de muzica romanesti inca mai dau instrumentisti buni este participarea la cursuri a unor muzicieni activi. Disparitia lor din sistem inseamna literalmente condamnarea studentilor (asa cum e explicat si in articolul recomandat mai sus).

Pe de alta parte, asta va crea niste locuri de munca pentru ”oamenii cu doctorat”, diploma care stim cat de greu se obtine in Romania. Mai nou, vorbim despre diplome pentru care Ministerul Educatiei nu-si va mai asuma raspunderea. Va crea niste locuri de munca pentru oameni care nu vor neaparat sa fie acolo, dar pe moment nu au alta solutie. Nu de alta, dar toti oamenii din profesie cu care am lucrat nu prea veneau sa-si ridice minuscula ”plata” pentru orele prestate. Nu aveau de ce, mai ales ca erau considerati “colaboratori”. Ridicau insa studenti pentru diferite proiecte sau pentru propriile agentii. Rar, dar era ceva. Pe alte meleaguri, un doctorat are o pondere ceva mai mare. Asta nu inseamna ca orice doctorat facut ”in afara” e serios, ci ca, pentru cei care simt nevoia sa aprofundeze cu-adevarat, cativa ani de cercetare doctorala s-ar putea dovedi utili. Lucrul asta e valabil mai ales in domeniile unde cercetarea locala nu prea exista (incercati in Romania sa aprofundati dezvoltarea de combustibili de racheta).

Da, intr-o tara vestica Legea Educatiei ar putea avea sens. Chiar si asa, un doctorat inseamna o obligatie in plus pentru un angajator, asa ca, daca spatiul academic nu te tenteaza, el nu se justifica pe de-a intregul. Cum majoritatea profesionistilor dintr-un domeniu ajung sa faca studii doctorale dupa o anumita perioada, predarea pe baza de doctorat poate avea totusi sens. In Romania insa ai oameni de 26 de ani cu doctoratul in mana. La 26 de ani, nu poti fi “doctor”, daca nu ai cumva o inteligenta complet iesita din comun (sa fim seriosi…). Pe de alta parte, dupa cum spunea si un fost profesor, exista oameni care sunt ”doctori” in meserie, fara sa fi pierdut niste ani din viata pentru o diploma. Oricat ai aprofunda un domeniu, 10 ani de facut niste lucruri inseamna mai mult decat 10 ani de citit despre ele.

Stiu ca sunt oameni care chiar trag pentru doctoratul ala, dar nu e o conditie suficienta pentru a fi numit ”specialist”. Sunt si profesori deschisi, formati in sistem, care au inteles asta. Nu mai radeti, chiar sunt si am avut si onoarea sa-i intalnesc. E vorba despre oamenii care sunt la curent cu domeniul si care actioneaza ca o interfata intre el si lumea academica.  Nu e nevoie sa joci rugby pentru a tine cu o echipa, dar un tanar jucator va invata mai mult de la un alt fost jucator (antrenorul), decat de la arbitru si seful galeriei. Actor ramane cel care poate face o sala intreaga sa planga, nu cel care a citit zeci de tratate de arta dramatica (desi ambii au un rol). Exercitiile practice si laboratoarele pe care oamenii astia le sustin de multe ori pot reduce dependenta de Google Scholar (referate.ro pentru cei mai putin articulati).

Si care ar fi fost solutia, daca nu adoptam legea? Sincer, nu avem nevoie de o solutie, cat timp nu exista o problema. Da, invatamantul romanesc este o problema in sine, dar asta era unul dintre singurele lucruri care chiar mergeau. Existenta acestor oameni “din afara sistemului” reprezenta un fel de mod ”underground” de functionare a invatamantului universitar romanesc. Era poate unul dintre rarele avantaje ale catorva facultati din Romania  (faptul ca luai contactul cu industria si ca, din cand in cand, ti se arunca un os). Din moment ce si domeniile mai putin reglementate au inceput sa-si selecteze oamenii pe baza de educatie, specializare si cunostinte elementare, faptul ca stii cum arata un ”brief de creatie” dupa master e un plus. O testare mai riguroasa a profesorilor existenti se impunea intr-adevar, dar nu eliminarea birocratica a celor care meritau sa stea la catedra.

O sa sara destui sa ma contrazica sau sa spuna ca sunt naiv. Am terminat facultatea, am vreo trei ani de experienta in actualul domeniu si peste patru in comunicare. Nu masterul m-a adus aici, nici facultatea. Am strans diplomele din pura curiozitate (nu m-as risca inca sa-i spun placere). Nu le regret si nu o sa port vreodata pica nici profesorilor care au crescut cu sistemul (indiferent de competenta), nici celor care au vrut sa-l schimbe. Lupta dintre teoretic si practic nu o sa dispara daca cineva elimina partea practica. Singura consecinta va fi ca nu va mai ramane nimeni sa asculte teoria…

P.S: Si, pana la urma, de ce sa-ti vorbeasca un bucatar despre mancare? Tot ce-ti trebuie e un absolvent al Universitatii Voluntari cu un proaspat doctorat in “Combinatii Culinare Placut Gadilatoare de Papile”…