O lege…

Astazi o sa va spamez cu o tema mai veche, una care ma irita teribil…

Alaturi de politica, pisici cantarete si Floarea Leonida, spatiul online a gazduit in ultima vreme si cateva discutii despre Legea Educatiei si recenta ei intrare in vigoare. O sa revin, pentru ca o anumita prevedere risca sa creeze o drama in spatiul universitar. Da, stiu, e ca si cand ai crea o drama intr-un spatiu post-apocaliptic, dar merita exercitiul. Printre zecile de prevederi mai mult sau mai putin necesare, a aparut si obligativitatea diplomei de doctorat pentru “cei ce predau in spatiul universitar”. Prin urmare, nu mai poti preda nici ca profesor, nici ca asistent universitar sau lector, fara diploma de doctorat (articolul 301). Functia de “colaborator” nu prea exista. In aceeasi lege, ti se interzice accesul la functii in invatamant, daca ai desfasurat activitati “cu componenta lubrica”. Despre asta insa, intr-un alt articol (ala o sa aiba si pisici cantarete, promit!).

Sa revenim la obligativitatea diplomei de doctorat, obligativitate intrata in vigoare odata cu legea, adica din anul universitar 2012-2013. Ce-i atat de grav? In fond, un observator extern ar spune ca titlul de “doctor” si activitatea de cercetare sunt necesare pentru a putea preda. Problema este simpla si e in definitiv…mai multe. Chiar presupunand ca toate diplomele de doctorat sunt luate corect, exista domenii unde contactul cu experienta practica (fie ea si simulata) este singurul mod in care poti invata. In genul asta de domeniu, existenta unei “somitati”, a unui om care sa transforme kilometrii de text in ceva palpabil, poate face diferenta dintre un viitor angajat si un restantier.

Mai mult, exista domenii in care singurii profesori autorizati profesional sa predea sunt chiar practicantii. Vorbim aici mai ales despre domeniile vocationale precum muzica  sau actoria, domenii unde noua lege a facut deja cateva victome (Senzational! Intra pe link-urile subliniate si vezi ce victime a declansat bagaboanta de lege!). Desigur, legea actuala are inca niste neclaritati, una fiind legata de o perioada de cinci in ani in care actualii asistenti universitari “pot” sa-si desfasoare activitatea si fara doctorat. Neclaritatea vine dintr-o formulare ambigua care permite totusi angajarea de noi colaboratori, pe o perioada limitata (desi aceeasi lege sustine ca manevra nu este permisa). Se trecem insa peste problemele legislative si sa revenim la cele pe care le poate arata cu degetul oricine.

Acum o sa spun ceva ce absolventii din Romania spun destul de rar: am absolvit un master destul de util. Culmea, masterul asta a fost si la stat, si la o facultate intens dezbatuta in mediul online. De ce am meritat, in conditiile in care oricum munceam in domeniu? In principal, pentru ca a fost un master de ”aprofundare”. Pentru ca, datorita unor profesori veniti din bransa, am putut sa asimilez niste lucruri pentru care altii investesc sute de euro in ”training-uri”. Nu stiu cine mi-ar fi putut preda planificare strategica, daca nu un ”strategic planner” premiat. Habar n-am cine mi-ar fi putut preda PR politic, daca nu o persoana publica care l-a practicat cu succes ani de zile. Nu stiu cine mi-ar fi putut preda “branding” sau “CSR” folosind exclusiv un curs sau un manual.

In ciuda eforturilor profesorilor clasici (unele chiar remarcabile), ai nevoie si de oamenii din profesie, mai ales la mastere si specializari. Sa-i elimini din sistem inseamna sa dai mai mult de munca unor oameni prost platiti si pe deasupra neinteresati de noile domenii. Cum sa-i ceri omului care preda istoria publicitatii si mai tine si 2-3 ateliere de scriere sa mai ”inventeze” niste cursuri? Ce o sa-i spui profului de programare pe obiecte: hai frate, ca automatizarea e un domeniu usor? Poti sa-i spui profului de spaniola sa vorbeasca nazal, ca o sa sune a portugheza? Exagerez, dar genul asta de situatii nu sunt de neintalnit.  De exemplu, unul dintre putinele motive pentru care scolile de muzica romanesti inca mai dau instrumentisti buni este participarea la cursuri a unor muzicieni activi. Disparitia lor din sistem inseamna literalmente condamnarea studentilor (asa cum e explicat si in articolul recomandat mai sus).

Pe de alta parte, asta va crea niste locuri de munca pentru ”oamenii cu doctorat”, diploma care stim cat de greu se obtine in Romania. Mai nou, vorbim despre diplome pentru care Ministerul Educatiei nu-si va mai asuma raspunderea. Va crea niste locuri de munca pentru oameni care nu vor neaparat sa fie acolo, dar pe moment nu au alta solutie. Nu de alta, dar toti oamenii din profesie cu care am lucrat nu prea veneau sa-si ridice minuscula ”plata” pentru orele prestate. Nu aveau de ce, mai ales ca erau considerati “colaboratori”. Ridicau insa studenti pentru diferite proiecte sau pentru propriile agentii. Rar, dar era ceva. Pe alte meleaguri, un doctorat are o pondere ceva mai mare. Asta nu inseamna ca orice doctorat facut ”in afara” e serios, ci ca, pentru cei care simt nevoia sa aprofundeze cu-adevarat, cativa ani de cercetare doctorala s-ar putea dovedi utili. Lucrul asta e valabil mai ales in domeniile unde cercetarea locala nu prea exista (incercati in Romania sa aprofundati dezvoltarea de combustibili de racheta).

Da, intr-o tara vestica Legea Educatiei ar putea avea sens. Chiar si asa, un doctorat inseamna o obligatie in plus pentru un angajator, asa ca, daca spatiul academic nu te tenteaza, el nu se justifica pe de-a intregul. Cum majoritatea profesionistilor dintr-un domeniu ajung sa faca studii doctorale dupa o anumita perioada, predarea pe baza de doctorat poate avea totusi sens. In Romania insa ai oameni de 26 de ani cu doctoratul in mana. La 26 de ani, nu poti fi “doctor”, daca nu ai cumva o inteligenta complet iesita din comun (sa fim seriosi…). Pe de alta parte, dupa cum spunea si un fost profesor, exista oameni care sunt ”doctori” in meserie, fara sa fi pierdut niste ani din viata pentru o diploma. Oricat ai aprofunda un domeniu, 10 ani de facut niste lucruri inseamna mai mult decat 10 ani de citit despre ele.

Stiu ca sunt oameni care chiar trag pentru doctoratul ala, dar nu e o conditie suficienta pentru a fi numit ”specialist”. Sunt si profesori deschisi, formati in sistem, care au inteles asta. Nu mai radeti, chiar sunt si am avut si onoarea sa-i intalnesc. E vorba despre oamenii care sunt la curent cu domeniul si care actioneaza ca o interfata intre el si lumea academica.  Nu e nevoie sa joci rugby pentru a tine cu o echipa, dar un tanar jucator va invata mai mult de la un alt fost jucator (antrenorul), decat de la arbitru si seful galeriei. Actor ramane cel care poate face o sala intreaga sa planga, nu cel care a citit zeci de tratate de arta dramatica (desi ambii au un rol). Exercitiile practice si laboratoarele pe care oamenii astia le sustin de multe ori pot reduce dependenta de Google Scholar (referate.ro pentru cei mai putin articulati).

Si care ar fi fost solutia, daca nu adoptam legea? Sincer, nu avem nevoie de o solutie, cat timp nu exista o problema. Da, invatamantul romanesc este o problema in sine, dar asta era unul dintre singurele lucruri care chiar mergeau. Existenta acestor oameni “din afara sistemului” reprezenta un fel de mod ”underground” de functionare a invatamantului universitar romanesc. Era poate unul dintre rarele avantaje ale catorva facultati din Romania  (faptul ca luai contactul cu industria si ca, din cand in cand, ti se arunca un os). Din moment ce si domeniile mai putin reglementate au inceput sa-si selecteze oamenii pe baza de educatie, specializare si cunostinte elementare, faptul ca stii cum arata un ”brief de creatie” dupa master e un plus. O testare mai riguroasa a profesorilor existenti se impunea intr-adevar, dar nu eliminarea birocratica a celor care meritau sa stea la catedra.

O sa sara destui sa ma contrazica sau sa spuna ca sunt naiv. Am terminat facultatea, am vreo trei ani de experienta in actualul domeniu si peste patru in comunicare. Nu masterul m-a adus aici, nici facultatea. Am strans diplomele din pura curiozitate (nu m-as risca inca sa-i spun placere). Nu le regret si nu o sa port vreodata pica nici profesorilor care au crescut cu sistemul (indiferent de competenta), nici celor care au vrut sa-l schimbe. Lupta dintre teoretic si practic nu o sa dispara daca cineva elimina partea practica. Singura consecinta va fi ca nu va mai ramane nimeni sa asculte teoria…

P.S: Si, pana la urma, de ce sa-ti vorbeasca un bucatar despre mancare? Tot ce-ti trebuie e un absolvent al Universitatii Voluntari cu un proaspat doctorat in “Combinatii Culinare Placut Gadilatoare de Papile”…

27 Comments

  • n-am citit legea, dar e adevarat ce spui- inveti mult mai mult de la cineva pe domeniu. eu am avut profesori practicanti, ce pacat ca se rezumau doar la “dictat” partea teoretica si seminariile erau apa de ploaie…

  • E in link acolo. Mie mi-au spus niste viitori studenti ca multi colaboratori vor disparea (asa li s-a spus si lor, de catre corpul de conducere, nu fara un oarecare regret – pana la urma, erau oameni care-si faceau treaba bine, pe foarte putini bani).

  • E cu dus si intors asta cu practica si teoria.
    Sunt multe domenii in care nu prea ai nevoie de teorie, totul fiind mai mult practica.
    Sunt alte domenii in care totul este teorie aproape.
    De cele mai multe ori, ai nevoie de practica ca sa intelegi cum functioneaza lucrurile si de teorie ca sa mergi dincolo de ele, sa le imbunatatesti.

  • Pai de-aia zic. E o batalie continua, dar nu stiu daca teoria pura te poate ajuta cu ceva (nici macar la Facultatea de Filosofie sau Teologie :P)

  • Ce bănuiesc că o să se întâmple e că legea o să intre în vigoare în timp ce oamenii din domeniu o să predea în continuare cvasi (sau deloc) legal și toată lumea o să fie în continuare fericită. Cel puțin în unele domenii e o așa lipsă de doctori/doctoranzi încât ar dispărea discipline importante dacă ar fi să se desfășoare lucrurile cum zic dânșii.

  • Asta “sper” cumva si eu, mai ales ca scurtaturi legale deja functioneaza (mai mult sau mai putin vizibil). Problema e ca exista niscaiva oameni la “minister” foarte preocupati de aplicarea legii asteia.

  • Din experienta iti spun ca 90% din fostii mei colegi de grupa si facultate au facut doctorat, pentru ca aveau zero experienta, atat in domeniu, cat si in general. Asa ca anul asta vor primi titlul de doctor niste persoane care n-au nici in clin, nici in maneca cu partea practica, tinand cont de faptul ca toata munca lor s-a dus pe tradus diverse articole si mai putina cercetare (din ce stiu eu). Vorbesc de absolventi de Chimie la Poli, nu stiu daca e chiar asa situatia in toata Politehnica, dar nu m-ar mira…
    Acesti oameni, intrebati ce vor face dupa doctorat, mi-au raspuns foarte senin “ramanem in invatamant”. In ultimul an am simtit o oarecare frica din partea lor, pentru ca e greu sa patrunzi in sistem daca nu esti nepotul/cumnata/amanta cuiva. Banuiesc ca propunerea doamnei Andronescu vine intru intampinarea lor, cum a facut si acum cativa ani, cand au trecut in anul 5 si oameni care aveau 20 de restante… O sa fie 1000 de doctori la 26 de ani, vorba ta, care nu numai ca nu stiu nimic practic, dar poate nici n-au talent la predat (eu n-am intalnit niciun profesor adevarat in Poli). Garantat vor avea un bagaj de cunostinte, poate unii dintre ei vor depasi momentul si vor deveni oameni de stiinta extraordinari si profesori exceptionali, dar cred ca astea vor fi doar exceptiile. Restul vor fi de fapt niste oameni care au terminat o facultate fara tragere de inima, au dat la master si doctorat pentru ca “e criza si nu ma angajeaza nimeni” si dupa doctorat vor ramane in invatamant, pentru ca la ~30 de ani, nu te ia nimeni sa te invete de la 0 disciplina si principii in munca.

  • Sistemul absoarbe oamenii din sistem, in timp ce putinii specialisti pleaca.

    Uite o problema la care nu ma gandisem: Oamenii astia nu pot sta doar “pentru o vreme in invatamant”. Multi dintre ei sunt inutili pe termen lung asa ca vor ramane in sistem. Culmea, exista oameni care schimba complet domeniul la 40 de ani, dar aia sunt oameni talentati pe care circumstantele i-au fortat in alta directie. Oamenii despre care vorbim noi au frecat voit menta vreo 10-15 ani si acum vor 1000 de euro in mana…

  • Sistemul e pe minus. In conditiile in care poti face ceva util pentru viitorul tau mai mult singur si pe picioarele proprii si personale, e de inteles de ce raman unii in sistem. Nu au unde sa se duca, nu i-a interesat sa isi dezvolte macar cateva skill-uri necesare unui job, dar nici altele total diferite, care te pot ajuta in situatii nebanuite.

    Imi vine in minte un citat din Biblie:
    Cunosc faptele tale că nu eşti nici rece, nici cald. O, de ai fi sau rece, sau cald! Dar pentru că eşti astfel, căldicel, nici cald, nici rece, te voi vărsa din gura mea” (Ap 3,15-16).

    Poate e usor idealist sa compar situatia lor cu ceea ce se promite in Apocalipsa, dar cam acolo o sa se ajunga.

  • 1. Un caraghios -care dacă am fi indiscreţi s-ar putea numi Zoso, dar noi suntem discreţi şi nu îi vom pomeni numele- o ţine una şi bună din 2006 încoace cu “nu se munceşte”: că lumea face şcoală ca să fugă de muncă, să nu mai facă atâta şcoală că avem nevoie de tinichigii şi chelneri, că nu munceşte, că nu au job fiindcă sunt leneşi, că sunt cocalari, că nu muncesc fiindcă sunt cocalari, că dacă ar învăţa şi ar munci ar avea, că e mai bine să vină o criză ca să nu mai fie atâţia cocalari cu maşini pe străzi şi multe altele, după cum îi bubuie mintea. (Ceea ce duce la nişte implicaţii foarte interesante legate de felul în care poate bubui un lucru a cărui existenţă e nesigură.)

    2. Un ziar capitalist care e populat numai de socialişti de cafenea (cam aşa cum era ziarul PSDMR pe vremea Regatului) se întreabă retoric azi cum e să faci o specializare fără niciun viitor, ca să îngroşi rândurile şomerilor sau ale unor profesoraşi la fel de incompetenţi. Bineînţeles, toţi lătrăii încep să îi dea cu ce ştiu ei, tot din 2006 încoace, că facultăţile sunt fabrici de diplome, că oricum ei nu ştiu nimic, că să se ducă la sapă… Până când le-a dat unul peste bot: Domnule, eu nu inteleg inversunarea asta impotriva facultatilor private care sunt “fabrici de diplome”. OK, sunt unele, dar este vina (in principal a) guvernului, a celor de la conducere care permit functionarea acestor “universitati” sinistre. Eu am terminat o facultate privata si va jur ca am invatat de am rupt sa trec peste examene si mai ales sa iau licenta. Ceea ce e adevărat, acum, în 2012. Dacă o spunea în 2007, nu îl asculta nimeni, săreau să îl bată.

    3. Un bloggăr care poartă tot de prin 2006 umbrelă pentru a se feri de flegmele (co)mu(n)iştilor din jur trage un semnal de alarmă asupra scăderii numărului de studenţi datorită bacalaureatului marca Funeriu.

    În mod curios, se mai întâmplă ceva care ar putea să fie bizar în ochii publicului, dar se încadrează perfect în tendinţa de civilizare a populaţiei de care vorbea Cracked:

    În vremurile bulei imobiliare, în care riscai să fii bătut dacă spuneai că eşti student şi spânzurat cu cravata dacă spuneai că ai doctorat, erau peste tot anunţuri cu joburi, târguri de joburi, interviuri, şi nu te angaja nici Dracu’ dacă te duceai la interviu, iar cei pe care ar fi vrut lumea să îi angajeze fugeau de muncă. Ori băteau străzile, ori băteau cafenelele, ori pur şi simplu nu făceau nimic, ardeau gazul (rusesc de import) de pomană. Fără nicio explicaţie a metodelor prin care îşi procurau hrana zilnică: furau? şi dacă da, de la cine?

    După ce a muşcat criza adânc de tot (2010), s-au întors lucrurile cu curul în sus: toată lumea ar vrea să muncească, dar nu are unde. Cum a remarcat Robintel, după ce a fost pe stadion la Cluj: publicul de la meci era format din oameni maturi cu nevestele, puştani cu părinţii sau fraţii mai mari, ba chiar şi câteva bunici cu nepoţii de mână. Nu mai existau huligani de fotbal, derbedei cu fular, sămânţari-berari, urlători de lozinci rasiste, ciorditori de aglomeraţie, dispăruseră până la unul. Aşa cum din cartierul meu dispăruse încet-încet un mare procent din golănimea de scară de bloc şi ţigănimea de uşă de butic – iar zilele trecute văd pe un ţigănuş sfrijit pe care nu dădea nimeni două parale, cam retardat de felul lui, mic ciorditor care schimba roţile de maşină furate pe bere, cum apare într-o salopetă plină de var la un magazin să cumpere materiale: se apucase de profitabila meserie de zugrav 🙂

    Deci ideea că se produc teoreticieni incapabili şi care nu îşi găsesc o sursă de existenţă decât printre incompetenţi la fel de mari ca şi ei, alături de o majoritate a populaţiei formată din Dorei inculţi, primitivi şi la fel de neproductivi ca şi clasa educată nu prea se verifică în practică.

    ~Nautilus

  • Andreea: Un citat din Biblie care se potriveste…wow 🙂

    Nautilus: O sa trec peste aluziile la alti bloggeri (pe care nu le prea incurajez) si o sa ajung la punctul doi al discutiei. Am criticat si eu articolul ala pe Facebook. Nu doar ca autorul face niste paralele nejustificate, dar mai si sugereaza ca a alege o specializare pe baza unor skill-uri reale si a unor dorinte e o tampenie. Oamenii trebuie sa dea la facultati “care se cer”, confundant faptul ca exista locuri de munca in IT cu angajabilitatea absolventilor de la o anumita facultate (exemplu aleatoriu: daca anual se angajeaza 300 de politehnisti si doar 50 de jurnalisti, e mai putin important decat faptul ca Politehnica are 3500 de studenti, iar Jurnalismul doar 240).

    Teoreticienii incapabili exista si unii chiar raman in sistem. Problema mea nu e ca ei ar distruge definitiv studentii, ci ca oamenii cu-adevarat capabili, cei care ar putea ridica vizibil aceiasi studenti, nu mai au acces la acelasi sistem!

    Altfel, cred ca cineva ti-a facut un bine si te-a raportat la Akismet pentru ca intri mai mereu in spam (sa fie linkurile de vina?)

  • Nautilus, pe cocalarii aia de la tine din cartier, i-ai cautat pe Afara? :)))))))
    Interesanta ar fi o statistica din care sa vedem si noi cati se lasa de furtisaguri si se apuca de munca… eu zic sa nu ne lasam prea impresionati de un singur caz….pt.ca vorba aia, nu se face primavara…
    In alta ordine de idei, nici sa nu credem acum ca facultatile particulare s-au dat pe brazda, nu au interese financiare si scot numai oameni capabili. Haida de!
    O facultate particulara am terminat si eu, cu ani in urma, inainte de 2012 :))). Colegii mei erau o parte picati la stat ca si mine, deci pregatiti si cu un scop si altii care credeau ca daca platesti, vii si tu pe acolo si primesti cadou examenele si implicit licenta. Acest personaj era de-a dreptu’ siderat cand a inceput ceea ce se chiama “sesiune”. Ca sa nu mai zic ca aveam un profesor care ne spunea “voi sunteti cam 100 studenti, restul sunteti balastru, foarte putini dintre voi vor termina” – asta se intampla prin anul IV- unde din studentii initiali ramasesera putini, poate jumatate si se mai unise alta facultate cu un nr. de studenti. Cu alte cuvinte, cam 100 trebuia sa fi fost inca de la inceput.
    Pe de alta parte, in primul an eram cca 300 – aici imi dovedeste ca aveau nevoie de bani, dar si ca a face o facultate era la moda. In ultimul eram cca 150 – nu stiu cati au luat licenta. Eu am prins perioada acreditarilor, asa ca, nu prea aveai sanse sa ajungi sa iei licenta daca nu invatasesi cate ceva. De fapt licenta am dat-o cu comisie de la stat si cu camere de filmat in sala. Comisia de la lucrarea de diploma a muscat din noi, nu mi-a venit sa cred cat au fost de duri.
    Am avut si colegi care au ramas si repetenti…De la Rectorat ne repetau intr-una ca facultatea trebuie sa primeasca acreditare, care se primeste pe baza rezultatelor, care sa ne intre bine in cap, daca nu invatam nu pupam licenta. Chiar ca sa fie mai siguri, dadeau o prelicenta inainte.
    Pe de alta parte, in prezent, cand toata lumea e frumoasa, parfumata si acreditata, asta nu exonereaza facultatile particulare de fabricarea diplomelor – acum as avea si mai putina incredere. Spun asta pt ca am rude care studiaza sau chiar au absolvit unele dintre ele, cu niste note care pe mine m-au impresionat si ei sunt…praf! Si mai mult de atat, daca intrebi “da’ de ce ai facut facultatea”, primesti un raspuns de genu’ “ee, nu se stie cand o sa am nevoie de diploma” -deci fara un scop precis! Dar statistic sunt foarte multe personaje cu studii superioare. Nu lucreaza pe domeniu, este o suprasaturare a pietei. Ceea ce nu este normal! Asa cum nu mi se pare normal sa se ceara studii superioare pt anumite job-uri! Dar cer pt ca au de unde! Asa cum nu este normal sa-mi spuna in Italia “da’ cati oameni cu studii superioare sunt la voi. De ce? E o traditie ?”(2011) Cel mai probabil asta o sa devina….Si in Germania mi-a zis cineva “pai daca nu se stie unde se duc dupa ce termina facultatea si sunteti asa de multi, de ce mai se da voie sa fie atatea facultati?” (1996)
    Deci, chiar nu-l inteleg pe nenea care a sarit de fund in sus si s-a dat exemplu tocmai pe el! Cand acest lucru (fabricile de diplome) s-a vazut cu ochiul liber cu ani in urma…

  • In alta ordine de idei, nici sa nu credem acum ca facultatile particulare s-au dat pe brazda, nu au interese financiare si scot numai oameni capabili

    A pus cineva cu 3 ani în urmă întrebarea dacă e adevărat sau nu: Cotidianul. În august 2009 au făcut un sondaj de opinie. Tema: fiecare rector al unei universităţi de Stat sau private să declare care din absolvenţii săi au făcut o carieră demnă de luat în seamă. Cvasi-totalitatea rectorilor dădeau răspunsuri de genul: “cutare vedetă, prezentatoare, fată de pagina 5, elevă porno etc a făcut studii la noi”. Sau, mai elegant, “toţi absolvenţii noştri au făcut carieră. În administraţia de stat, tribunale, judecătorii, notariate, parchete, sunt atât de mulţi încât nu-i putem înşira pe toţi.” (Ăştia erau “Dimitrie Cantemir”.)

    Face însă excepţie una. Universitatea Româno-Americană. Ei răspund cât se poate de deschis cine au fost absolvenţii lor care au făcut carieră şi publică lista lor: directori şi funcţionari superiori de corporaţii, patroni, manageri de mari hoteluri… şi lista nu se putea încheia fără Răsvan C. Radu, preşedintele UniCredit-Ţiriac Bank şi al treilea român membru în Comisia Trilaterală.

    Această universitate nu avea o imagine bună şi nici proastă. Nu avea imagine deloc. Datorită jocului complex al şpăgilor către şi de la patronii ziarelor, ea nu apărea niciodată nicăieri, mulţi reporteri nici măcar nu ştiau cine e rectorul ei şi cu ce se ocupă. Nici acum nu ştiu. Cam ciudat, nu?

    (Exista un motiv. Ei ar fi făcut carieră oricum. Nu se punea din punctul lor de vedere problema de a ajunge la ţară la arat sau la săpat şanţuri ca Dorel. Asta nu se putea, oricât de mult şi-ar dori purtătorii de vestuţă de lână tricotată să vină Pol Pot, să-i împuşte pe ochelarişti şi să-i pună pe restul la sapă la orez 🙂 )

    ~Nautilus

  • Foarte interesant acest articol. Nu stiam ca s-a impus diploma de doctorat pentru a preda. Este valabila si pentru profesorii de liceu, sau doar pentru cei de la facultati?

  • Anouk: Exista o vreme in care facultatile particulare (de la Universitatea Pro la Hyperion) depaseau cu mult in calitatea studentilor si a profesorilor universitatile de stat. Totusi, cred ca vremea aia s-a cam dus.

    Nautilus: Nu uita ca o mare parte din studentii de la RAU (ce ciudat suna) au un statut financiar destul de ridicat de la bun inceput si multi au posibilitatea ulterioara de a intra rapid in sistem. Asta nu inseamna ca nu exista si oameni care prind sansa de pe bancile facultatii, dar sa stii ca acum sunt “obligati” sa existe peste tot astfel de oameni.

    Mai nou, pentru a obtine acreditarea unei specializari (autorizatia se obtine mai usor) ai nevoie de un anumit numar de oameni “integrati in sistem” pe specializarile predate. De-asta am cam trecut toti dupa facultate prin cateva telefoane de la secretariat in care eram intrebati de sanatate, dar mai ales “de munca” 🙂

  • serverdedicat (intelegi de ce ti-am trunchiat numele si e-mailul): Pentru profesorii de liceu este obligatorie diploma de masterat.

  • ma nene, din ce stiu io, asistentii universitari sunt la doctorat, nu is doctori deja.
    sa fie numa doctori frate. Eventual numa medici 😛

  • @animal00: Ba pot foarte bine să fie și doctori, de exemplu dacă nu sunt vacante poziții pentru șefi de lucrări/lectori.

  • nu e vorba ca doctorii nu pot fi asistenti. Ci ca asistentii nu tre sa fie musai doctori

  • Problema nu-i dacă sunt doctori sau doar studenți la doctorat (legea îi acceptă și pe cei din urmă), ci dacă sunt sau nu oameni din sistem. Dorința e să fie împiedicată ocuparea posturilor de către oameni care nu-s studenți la doctorat sau doctori.

  • Legea le da cam asa (articolul 300):

    (1) Pentru ocuparea functiei didactice de asistent universitar sunt necesare obtinerea statutului de studentdoctorand sau detinerea diplomei de doctor, precum si indeplinirea standardelor de ocupare a posturilor didactice, specifice functiei, aprobate de senatul universitar, fara impunerea unor conditii de vechime, conform legii.

  • Mi se pare o prostie aceasta lege.

    Cand am facut masterul,oamenii care mi-au predat erau profesori francezi dar in primul rand erau practicieni. In 2 ani am invatat mai multe despre psihologia copiilor maltrati si abuzati decat am reusit sa retin din 10 carti citite, sau din cursuri predate de oameni care stiau doar teorie.

    Este deosebit de important ca omul care iti preda sa fie si practician doarece acesta stie din experienta ce sa iti spune, sa iti raspunda la intrebari din propria lui experienta.

    Prefer un om cu experienta decat unul care sa imi predea cunostinte abstracte si teoretice , invatate sau citite din zeci de carti….

  • Legi se dau si se vor da mereu, nu ai ce sa le faci unora din sistemul asta romanesc, ei incearca sa faca bine(cica, nu va ganditi ca e pe bune) , insa idee e ca nu au cui sa faca un bine, sunt prea multi loviti nu alta!

  • @Andreea: La fel e si in restul facultatilor din Poli. Eu am facut FILS si mi-am schimbat unele cursuri cu altele de la Electronica si Automatica. Trebuie sa spun ca in ultimul an, la Automatica, sectia de Calculatoare, era un tip revoltat ca temele sunt de programare – “eu credeam ca o sa fie ceva mai simplu” (asta la un curs de programare!!!).

    Sa nu mai spun de facultatea mea, unde nivelul e pe fundul Pacificului, si la examene s-a trecut cu chestii de genul 1-1=0, scris cerintele de doua ori (probabil a doua oara compensa raspunsul), copiat frumos de mana patru pagini din cartea profului (iar cei care au refuzat sa ia parte la farsa asta si nu s-au prezentat, ahem, da, am fost printre ei, n-au picat, nuuu! au luat doar 8, ca profu’ n-avea chef sa se miste si toamna pana la Poli pentru restante). Asta in cazul in care nu s-au trecut examene indesand o plasma in masina profului.

    @krossfire: Oook, am inteles eu anapoda cand ai dat tweet cu articolul ala.

  • Nu mai stiu la ce e raspunsul :))

  • PS Când Ministerul Educaţiei -sub luminata conducere a unei doamne Abramburica- a întocmit în 2012 topul universităţilor de stat şi private, cu note de la A la E, o singură facultate din Universitatea Româno-Americană a luat “A”, şi anume Relaţii (Comerciale şi Financiar-Bancare Interne şi) Internaţionale, restul s-au mulţumit cu “B”-“C”, iar Dreptul a scrântit-o de tot, luând “D”.

    În mod întâmplător (la fel de întâmplător ca atunci când Ceauşescu candida singur şi ieşea cu 100% din voturi), facultatea notată cu “A” este cea din care au ieşit cei mai mulţi absolvenţi care au făcut carieră şi tot ea e cea la care predau Rectorul şi Preşedintele 😀

    ~Nautilus

  • Concluzia este ca krossfire are dreptate

    Nu de la unul care a invatat la randul “lui” din studii universitate trebuie invatat ci de la un practician cu multi ani de experienta si cand spun studii univeristare ma refer si la scolile doctorale.

    Nu de multe ori am ajuns la concluzia ca acesti “doctori” au o atitudine superioara antisociala in relatia cu “invataceii” lor.

    E de inteles: “Cand alergi de unul singur si ajungi pe locul 1”:)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.