Nu trebuie sa-ti placa!

Titlul asta seamana probabil cu ce li se spune actritelor porno inainte de a intra in scena…

Din nefericire pentru cititorii plictisiti, articolul asta nu e nici despre sporturi sexuale extreme, nici despre calitatea mancarii romanesti. Este despre defetism si despre ciudata placere de a declara meciul pierdut inainte ca el sa inceapa. Este despre un fetis pentru infrangeri devenit sport al mai multor generatii.

O vorba prafuita spune ca in viata trebuie sa stii sa pierzi. Cu alte cuvinte, sa spui “Stop!” cand inca ai demnitatea intacta este un semn de maturitate. Pana la urma, de ce n-ar fi? Frustrarile de adolescent nu au ce sa mai caute in meniul tau dupa o varsta. Totusi, fiecare infrangere, oricat de mica si in orice domeniu, trebuie sa aiba un scop.

Chiar daca nu ai luat locul I, macar ai invatat cum sa-ti perfectionezi ideea. Chiar daca n-ai trecut primul linia de final, ai realizat cat mai ai de munca pana sa o faci. Chiar daca firma ta nu a decolat asa cum sperai, macar ai invatat de ce tip de oameni sa te feresti. Oricum ar fi, infrangerea nu are nicio noblete, daca nu are si o concluzie clara. Uneori concluzia poate fi sa te reorientezi, dar in general ea iti spune ce grupa de muschi sa lucrezi.

Confruntarile pierdute din care nu inveti nimic nu sunt motive de mandrie, ci infrangeri zdrobitoare. Singurul mod de a le sterge din istoria personala e sa revii cu victorii de acelasi calibru. Dupa o varsta, nu mai are sens sa participi la ceva, daca nu intentionezi macar sa urci pe podium. De cele mai multe ori nu vei reusi, dar macar vei fi pe lista finalistilor. Participarea la orice tip de competitie, fie ca e salon de inventica, fie ca e Masterchef sau un simplu interviu, nu are merite, daca scopul final este vaitatul. Sigur, vaitatul te pune pentru scurta vreme in centrul atentiei (cunosc senzatia, din pacate), dar el nu anuleaza faptul ca cineva tocmai a sters cu tine pe jos.

Sunt din ce in ce mai multi oameni tineri care accepta infrangerea fara probleme. Asemenea ciobanului din Miorita, care prefera sa se vaite resemnat in loc sa-si ascuta pumnalul, exista oameni inca in putere care abia asteapta sa-ti spuna “ce li s-a mai intamplat”. Cat de nasol e locul de munca. Cat de mult ii umileste seful. Cate banci i-au refuzat. Cat de apasatoare e viata de familie. Cat de mult ii doboara pe ei zilnic viata, desi niciuna din problemele enumerate nu pare a fi un accident al sortii. Cand li se spune sa schimbe ceva, sa isi ia putin timp si sa rupa ciclul rutinei, raspunsul e mai mereu acelasi: Pai si ce sa fac eu? Asta-i viata!

Si uite asa ridici steagul alb pana sa auzi trompeta si te autocondamni la mediocritate. Cu alte cuvinte, nu devii un om matur, ci doar un om “serios“. Unul care stie cum “merg lucrurile” si care, prin urmare, nu mai incearca sa le schimbe. Pentru ca e greu, pentru ca sunt toti hoti si pentru ca asa a fost norocul.

Cu vreo luna in urma, m-am intalnit cu o cunostinta mai in varsta, dar aflata inca sub pragul de 35 de ani. Dupa ce a muncit vreo cinci ani intr-o multinationala, omul s-a casatorit cu o colega, s-a mutat la o firma ceva mai mica, a luat un credit si acum se plangea ca se descurca greu cu banii si timpul, dar ca oricum “aici ajungem cu totii”. L-am intrebat ce s-a intamplat cu pictura, un hobby mai vechi. Mi-a raspuns ca “s-a lasat de prostii” si ca o sa vad si eu ca “la un moment dat o sa o las balta”. Sa o las balta cu ce? Cu dorinta de a face mai mult? Nu de alta, dar am avut timp sa vad la ce sunt complet inapt si in ce domenii as putea avea rezultate. Asteptatul nu e unul dintre ele.

Poate ca victoria ta arata complet diferit fata de a mea sau a vecinului, dar e clar ca pentru a te apropia de ea, trebuie sa fii inscris in competitie. Unii vor sa scrie cartea vietii, altii sa-si faca firma visata, pe cand altii vor doar sa fie niste tati de familie exemplari. In toate trei cazurile e nevoie de munca obsesiva si de obiective inalte. Nu de alta, dar daca stai intr-un colt si astepti sa se anunte rezultatele, nu esti un om care stie sa piarda, esti un “invins”. Daca tu accepti ca “asta e”, foarte bine, insa altii nu o vor face si vei mormai ca un pusti invidios cand vor defila prin fata ta cu trofeul. Da, in viata trebuie sa stii sa pierzi, dar asta nu inseamna ca trebuie sa-ti si placa!

P.S: Discutia ar fi meritat lungita putin si pe  filiera sistemului de invatamant, un sistem unde mediocratia ne-a invatat ca toata lumea merita o diploma, chiar si ocupantii locului sapte.

24 Comments

  • Castigi, nu castigi, berea tot cu mici merge. Si culmea e ca omul care pierde cel mai urat dintre toti amicii mei, e si cel care nu castiga niciodata nimic altceva decat jocuri de societate.
    PS: La filmarile porno ‘make love to the camera’ are alt sens si se continua cu ‘or it will make love to you’.

  • Vorba aia cu “viata bate filmul” nu specifica niciodata despre ce tip de film vorbim 🙂

  • Adică tu știi ce-o să te faci când vei fi mare? 😀

  • Da, da. O sa ma fac celebru!

  • Pai problema multora consta in obiectivele pe care si le propun, ca sunt total nerealiste si de aceea vin cu chestii de genul “in viata trebuie sa stii sa pierzi”, plus ca multi nu constientizeaza ca de cele mai multe ori o pierdere atrage dupa ea si alte pierderi.

  • Pai cam da. Dar daca ai obiective realiste, e clar ca ai deja si un plan pentru a le atinge 🙂

  • De acord, pana la chestia cu ciobanul mioritic. It’s a shitty story not worth a mention, unless you interpret it as an accession to a higher state of consciousness, leaving behind the problems of this world.

  • Which still makes it kind of shitty, given the context :))

  • Da, infrangerile fac parte din viata, pentru ca intotdeauna exista cineva mai bun decat tine in ceea ce faci. Daca iesi tot timpul pe locul 1, nu inseamna ca esti cel mai bun, ci doar ca nu ai ales competitia potrivita…:))

    Cred ca este important sa-ti definesti succesul in asa fel incat sa fie sustenabil de si compatibil cu personalitatea ta. Cu cat mai bine te cunosti, cu atat mai bine vei stii sa-ti setezi obiectivele, in asa fel incat sa poti iesi „invingator“.

    Eu am invatat despre mine ca sunt genul care intro “competitie” urmareste sa fie atat de “bun” incat sa fie remarcat (de cine isi doreste) insa suficient de “slab”, ca sa nu ajunga in centrul atentiei…:)

  • Pe de alta parte, nici nu are sens sa participi la o competitie la care nu exista nicio sansa sa urci e podium, oricat de mult te-ar pasiona subiectul. Daca sansele de reusita sunt din start zero, fie trebuie sa te mai perfectionezi, fie sa-ti reevaluezi dorinta de participare.

    In cazul meu, lipsa unei motivatii finale (financiare sau cu alte beneficii concrete) se traduce prin refuzul de a participa. Nu de alta, dar o competitie relaxata, cu participare libera si fara taxa de intrare (fie ca-i vorba despre bani, fie ca-i vorba despre un simplu test) implica in general o slaba calitate a lucrarilor inscrise.

  • Asta se intampla pentru ca atunci cand vrei sa faci performanta (si tu esti genul acesta de om), este nevoie de multe sacrificii, care nu se pot face, daca nu exista beneficii concrete, care sa le poata compensa (justifica)… :))

    Altfel, poti sa participi bine mersi la orice competitie, din pura placere (fara alte ambitii) sau din crunta plictiseala (nu ai altceva mai bun de facut)… :))

  • Foarte corect. Timp limitat, un ego inca maricel pe alocuri => Daca tot o sa-mi pierd noptile, sa le pierd pentru care sa merite.

    Uite, recent am primit feedback dintr-o noua competitie de povestiri scurte, din Marea Britanie. N-am castigat, dar am fost pe lista finalistilor (longlist). Nu ma asteptam sa castig, dar, judecand dupa o participare anterioara, stiam ca exista sansa asta. Exista, dar era mica, insa rezultatul final mi-a spus ca n-am participat doar pentru a pierde niste bani si a spama organizatorii.

    De-atat am avut nevoie, nu de bani sau glorie (desi sper sa vina la un timp si aia :)) ).

  • Krossfire,
    si cu cartea despre am vorbit cum mai stai? :))

  • Cu cea inspirata din articolele de pe blog se misca lucrurile. Cu cea inspirata din Vacariu, mai am ceva :)) (de fapt, am o idee despre ce manuscris/idee mai veche ar putea fi pliata pe teorie, dar n-am reusit inca sa citesc cartea cum trebuie).

  • Pai nu chiar. Solutia mioritica este o solutie la “daily grind” – vezi “Gleznoscel” sau, daca preferi filme occidentale pe tematica orientala, Point Break (’96).

  • N-am spus ca e o treaba neaosa, ci doar ca e o mentalitate care trebuie sa dispara in secolul nostru.

  • Krossfire, perfect. Abia astept sa primesc ceva…:))

  • Da, vaitarea / worrying is “is as effective as trying to solve an algebra equation by chewing bubblegum” (BL), dar ciobanul nu se vaita, he _moves on_. Which we all should do more 🙂

  • Hary: Mi-ar placea foarte mult sa am mai mult timp sa scriu, dar cred ca in prima jumatate a lunii aprilie imi voi lua o scurta vacanta fix pentru asta.

    Zamoca: E cam nasol sa “move on” cand la mijloc e supravietuirea ta.

  • Desigur. Dar in interpretarea la care ma refer nu este vorba despre supravietuire.

  • De acord, doar ca nu stiu daca respectivele conditii chiar permit interpretarea asta. Romanii au luat mitul initial si l-au pus intr-un context foarte specific.

  • Romanii nu stie, nu-ntelege. 🙂

  • La baza marilor victorii stau citeva mici infringeri!

    (doamne, ce-mi veniiiii….seamana a lozinca socialista)
    LoL

  • Romanii e prostii. Ei zic ca are are cum sa n-are. In viata e grele bai romaniilor:)))

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

krossfire
  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.