Titlul asta seamana probabil cu ce li se spune actritelor porno inainte de a intra in scena…

Din nefericire pentru cititorii plictisiti, articolul asta nu e nici despre sporturi sexuale extreme, nici despre calitatea mancarii romanesti. Este despre defetism si despre ciudata placere de a declara meciul pierdut inainte ca el sa inceapa. Este despre un fetis pentru infrangeri devenit sport al mai multor generatii.

O vorba prafuita spune ca in viata trebuie sa stii sa pierzi. Cu alte cuvinte, sa spui “Stop!” cand inca ai demnitatea intacta este un semn de maturitate. Pana la urma, de ce n-ar fi? Frustrarile de adolescent nu au ce sa mai caute in meniul tau dupa o varsta. Totusi, fiecare infrangere, oricat de mica si in orice domeniu, trebuie sa aiba un scop.

Chiar daca nu ai luat locul I, macar ai invatat cum sa-ti perfectionezi ideea. Chiar daca n-ai trecut primul linia de final, ai realizat cat mai ai de munca pana sa o faci. Chiar daca firma ta nu a decolat asa cum sperai, macar ai invatat de ce tip de oameni sa te feresti. Oricum ar fi, infrangerea nu are nicio noblete, daca nu are si o concluzie clara. Uneori concluzia poate fi sa te reorientezi, dar in general ea iti spune ce grupa de muschi sa lucrezi.

Confruntarile pierdute din care nu inveti nimic nu sunt motive de mandrie, ci infrangeri zdrobitoare. Singurul mod de a le sterge din istoria personala e sa revii cu victorii de acelasi calibru. Dupa o varsta, nu mai are sens sa participi la ceva, daca nu intentionezi macar sa urci pe podium. De cele mai multe ori nu vei reusi, dar macar vei fi pe lista finalistilor. Participarea la orice tip de competitie, fie ca e salon de inventica, fie ca e Masterchef sau un simplu interviu, nu are merite, daca scopul final este vaitatul. Sigur, vaitatul te pune pentru scurta vreme in centrul atentiei (cunosc senzatia, din pacate), dar el nu anuleaza faptul ca cineva tocmai a sters cu tine pe jos.

Sunt din ce in ce mai multi oameni tineri care accepta infrangerea fara probleme. Asemenea ciobanului din Miorita, care prefera sa se vaite resemnat in loc sa-si ascuta pumnalul, exista oameni inca in putere care abia asteapta sa-ti spuna “ce li s-a mai intamplat”. Cat de nasol e locul de munca. Cat de mult ii umileste seful. Cate banci i-au refuzat. Cat de apasatoare e viata de familie. Cat de mult ii doboara pe ei zilnic viata, desi niciuna din problemele enumerate nu pare a fi un accident al sortii. Cand li se spune sa schimbe ceva, sa isi ia putin timp si sa rupa ciclul rutinei, raspunsul e mai mereu acelasi: Pai si ce sa fac eu? Asta-i viata!

Si uite asa ridici steagul alb pana sa auzi trompeta si te autocondamni la mediocritate. Cu alte cuvinte, nu devii un om matur, ci doar un om “serios“. Unul care stie cum “merg lucrurile” si care, prin urmare, nu mai incearca sa le schimbe. Pentru ca e greu, pentru ca sunt toti hoti si pentru ca asa a fost norocul.

Cu vreo luna in urma, m-am intalnit cu o cunostinta mai in varsta, dar aflata inca sub pragul de 35 de ani. Dupa ce a muncit vreo cinci ani intr-o multinationala, omul s-a casatorit cu o colega, s-a mutat la o firma ceva mai mica, a luat un credit si acum se plangea ca se descurca greu cu banii si timpul, dar ca oricum “aici ajungem cu totii”. L-am intrebat ce s-a intamplat cu pictura, un hobby mai vechi. Mi-a raspuns ca “s-a lasat de prostii” si ca o sa vad si eu ca “la un moment dat o sa o las balta”. Sa o las balta cu ce? Cu dorinta de a face mai mult? Nu de alta, dar am avut timp sa vad la ce sunt complet inapt si in ce domenii as putea avea rezultate. Asteptatul nu e unul dintre ele.

Poate ca victoria ta arata complet diferit fata de a mea sau a vecinului, dar e clar ca pentru a te apropia de ea, trebuie sa fii inscris in competitie. Unii vor sa scrie cartea vietii, altii sa-si faca firma visata, pe cand altii vor doar sa fie niste tati de familie exemplari. In toate trei cazurile e nevoie de munca obsesiva si de obiective inalte. Nu de alta, dar daca stai intr-un colt si astepti sa se anunte rezultatele, nu esti un om care stie sa piarda, esti un “invins”. Daca tu accepti ca “asta e”, foarte bine, insa altii nu o vor face si vei mormai ca un pusti invidios cand vor defila prin fata ta cu trofeul. Da, in viata trebuie sa stii sa pierzi, dar asta nu inseamna ca trebuie sa-ti si placa!

P.S: Discutia ar fi meritat lungita putin si pe  filiera sistemului de invatamant, un sistem unde mediocratia ne-a invatat ca toata lumea merita o diploma, chiar si ocupantii locului sapte.