Nu “trebuie” să faci nimic…

Aparent, de Sărbători, trebuie” să-ţi petreci concediul în familie, să te vezi cu prietenii, să ai un brad autentic în casă, să apreciezi artificiile, să pleci de acasă de Anul Nou şi să te forţezi să rezişti asaltului auditiv al colindelor şi pieselor de “iar“…

Sărbătorile nu sunt însă decât o banală actualizare a listei de obiective din timpul anului, un an în care trebuie să munceşti, uneori până la epuizare, chiar dacă jobul nu o cere întotdeauna. Un an în care trebuie să şi socializezi la final de săptămână, musai prin baruri scumpe sau prin cluburi, atunci când te invită oameni despre care nu ai putea spune mai mult de trei cuvinte, şi ălea preluate de pe Facebook. Un an obositor, în care trebuie să mergi la sală şi să ţii regim, pentru că articulaţiile terminate şi supraextenuarea nu se compară cu privilegiul de a te lăuda cu o activitate care nu e nici 100% sănătoasă şi nici 50% plăcută. Sigur, tu ai prefera un baschet cu băieţii, dar parcă nu se compară cu privilegiul de a ţopăi în colanţi, în strigătele unui individ care încă învaţă pentru BAC.

Totul, în acelaşi an în care nu vei avea timp să te bucuri de roadele muncii tale, de libertatea sau de timpul tău liber, presiunea socială te va duce pe la gale la care nici organizatorii nu vor să participe şi la întâlniri obositoare cu oameni la fel de presaţi ca tine. Oameni care “trebuie” să facă lucruri. Nu de alta, dar, la final de an, când “trebuie” să-ţi vizitezi rudele cu care ai mai puţine în comun decât cu regele Norvegiei, va trebui să răspunzi la întrebări de tip “De ce nu faci copil?“, “De ce nu te căsătoreşti?” sau “De ce nu pleci din ţară?“. Pentru că viaţa e simplă şi opţiunile ei sunt uşor de pus pe hartă de verişorii tăi de gradul doi. Bine, asta dacă nu cumva trebuie să îţi petreci Revelionul lansând artificii din vreun hotel scump şi obosit, alături de amicii unui amic, în loc să te bucuri de câteva zile alături de prieteni într-un sat de munte, în afara ţării sau la căldura propriului apartament.

Sigur, introducerea asta prelungită ar putea părea inutilă, mai ales că vine de la genul de om care-şi petrece Sărbătorile în pijama, jucându-se în reţea cu prietena care e la trei metri distanţă, sau în vreun local cu “board games”, alături de oameni care au venit în ţară doar pentru a auzi din nou “gluma aia”. Totuşi, mă deranjează când văd în jurul meu oameni inteligenţi, care-şi câştigă şi cheltuie propriii bani, dar care nu dispun de timpul liber meritat pentru că “trebuie” să facă lucruri. Mereu. Sunt oamenii care nu pot respira pentru că “trebuie” să-l ajute pe colegul X, trebuie să meargă la nu ştiu ce petrecere a unui amic distant sau trebuie să ajute vreo rudă nevoiaşă. Oameni care nu au timp pentru propriile hobby-uri şi nici măcar pentru propriii prieteni, pentru că lista lor de priorităţi e ocupată cu săptămâni înainte de momentul prezent. Şi nu, nu vorbesc despre activişti de tinichea, care trăiesc din banii altora, sau de domnişoare întreţinute de domni generoşi.

Sunt oameni alături de care ai vrea să petreci mai mult timp, dar nu ai cum, pentru că întreaga lor existenţă e ocupată cu mici tâmpenii pe care s-au autoconvins că nu le pot evita. Tâmpenii pentru care găsesc mereu motive precum “obligaţiile”, “tradiţiile” sau “rugăminţile” şi, evident, incapacitatea de a spune NU la momentul potrivit. Până la urmă, lucrurile ăstea ar putea fi necesare şi utile în procesul învăţării, dar nu când ai trecut de 25 de ani şi când se presupune că ştii foarte clar ce îţi place şi ce nu (şi mai ales de cine). Serios acum, dacă pentru tine o seară mişto e la teatru, la cinema sau acasă în faţa laptopului, nu văd motivul pentru care ai fi în club (nu văd oricum motivul pentru care ai fi constant în club după o anumită vârstă, dar asta e o părere personală).

 (Sursa Imaginii – Autor: Kevin Spear)

Dacă nu-ţi place alcoolul, nu există niciun motiv pentru care ar trebui să fii un “băutor social”, nici măcar atunci când jobul tău îţi cere să socializezi. E plină România de alcoolici cu pretenţii de intelectuali şi de beţivi care se recomandă drept profesionişti. Dacă poţi agăţa o tipă sau un tip pe săptămână şi eşti puţin sociofob sau sociofobă, nu văd motivul pentru care ţi-ai lua “o fată sau un băiat de casă”, la fel cum nu văd de ce ai vrea diversitate, dacă relaţia actuală te mulţumeşte din toate punctele de vedere. Pentru că un grup de rude, prieteni, colegi sau amici are impresia că lumea şi normele sociale se mărginesc la un drum prestabilit, la două cafenele şi la plajele pietroase din Vama Veche?

Dacă la finalul lunii, zilele petrecute la birou se transformă în “banii tăi” şi dacă timpul tău liber e într-adevăr timpul tău, fie că-l petreci muncind în plus, fie că-l citeşti, joci, vizionezi sau iei la plimbare, atunci eşti pe drumul cel bun. Altfel, de fiecare dată când ţi se spune că “trebuie” să faci ceva, uită-te cu atenţie la omul care o spune, indiferent de nivelul de apropiere sau de gradul de rudenie. E omul ăla acolo unde ai vrea tu să ajungi? Dacă nu cumva respectivul e chiar Kant (îmi amintesc doar vag ce spunea filosoful, deci nu ştiu dacă am făcut o glumă), sunt puţine şanse că tu “să trebuiască” să faci ceva. Prin urmare, de Sărbători, vă urez să fiţi cuprinşi de spiritul lucrurilor cu adevărat importante… a lucrurilor pe care “vreţi” să le faceţi.

P.S: Nu trebuie să răspundeţi nici măcar urărilor dubioase de Anul Nou, dar ar fi distractiv să o faceţi cu un maxim de detalii şi ireverenţă. Apropo: La mulţi ani!

29 Comments

  • Cateodata ma autofaultez si fac ce mi se spune ca trebuie sa fac, doar ca sa pot sa ma agat de cei care m-au futut pe creier cu “trebuie” al lor si sa-i trantesc si pe ei cat se poate de brutal pe jos. Am facut ce-ai zis ca trebuie, uite ce-a iesit, ti-ai rupt oasele…

  • Da, dar te cam zgarii si tu in proces, de multe ori 🙁

  • Asta e lista lor de prioritati si nevoia de “a fi mereu ocupati” – pe mine toleranta m-a invatat sa-l las pe vecinu’ sa-si traiasca viata cum vrea chiar daca eu nu apreciez modul lui de supravietuire. La multi ani si un An mai bun!

  • La multi ani si tot ce iti doresti!

  • Gina, Romania Inedit: La multi ani si voua 🙂

  • La mai mulţi ani pe blog! Acum TREBUIE să ascult nişte manele nenorocite,în loc să alunec braţele nimfomanei depresie, aşa că mă bucur că ai scris articolul ăsta.

  • La multi ani!

    P.S: Poate era un concurs de manele si ati pierdut ocazia sa-i intreceti pe solisti 😛

  • Se întrec cu maneliştii doar cei care dansează pe muzica lor…cred că ai văzut şi tu oameni dansând pe manele.Eu doresc să evit de-acum încolo un astfel de spectacol.Ar trebui să se facă un horror românesc cu zombi care nu se mai pot opri din dansat pe manele şi cu oameni torturaţi ssă asculte şi să privească fără posibilitatea de evadare psihică…ce titlu ar fi mai bun decât Salam, The Mindfucker…nu te duce cu gândul la basmul ăla cules de fraţii Grimm cu evreul vrăjit să danseze până moare?

  • Gina, dar ce naiba face vecinul ala, ca am devenit curios ! Plus cei care se vaita de zgomot, zau zgomotul e chiar nociv pt sanatate, nu conteaza daca e manea sau muzica metalica, sau o simfonie de Brahms, si daca lumea chiar se vaita inseamna ca zgomotul e in exces acolo unde locuiesc. De chestiile astea sunt de obicei raspunzatoare asociatiile de locatari si primariile locale.

  • Ma rog, imi dau seama ca in anumite cartiere situatia nu e asa de usor de suportat, nici de adresat, insa nu credeam ca blogul lui Krossfire e frecventat de oameni care chiar locuiesc in cartiere de genul ala, (nu ca nu ar fi bineveniti, desigur, insa asa nu stiam ca Krossfire e chiar asa de faimos cum ar fi de ex Nelson Mondialu sau Kim Kardashian, cu articole/emisiuni citite de milioane de oameni din toate cartierele, chiar si global, inclusiv amarati din favele dar si boieri gen Mihaela Radulescu din cartiere de lux).

  • Eu incerc sa nu am obligatii totusi asa in zilele libere, desi uneori se milogesc de mine colegi si cunoscuti, care si ei (la fel de chiulangii ca si mine, sau poate inspirati de articole anti-mentalitate victoriana similare cu ale lui Krossfire), incearca sa se fofileze de obligatii, si ma roaga sa fac eu figuratie in locul lor, mai ales ca totusi nu sunt casatorit, si se stie ce program ocupat si plin de obligatii si constrangeri au familistii. As dori sa mentionez 2 exemple de cazuri in care eu am fost de acord pe loc sa preiau indatorirea de a participa la o petrecere corporatista in locul unui coleg/cunoscut, chiar fara sa le cer sa se revanseze cumva, (ca alteori totusi cer cate un favor, sau facem schimburi de obligatii), asa de tare m-a impresionat obligatia lor si mai mare din cauza careia See milogisera de mine sa ma duc eu la sushi cu branza si vin in locul lor, (desi nu exclud posibilitatea ca unul din ei sa ma fi mintit si de fapt doar dorea sa ma impresioneze ca sa ma chinui eu cu sushi lui):
    1. Unul a zis ca are aniversarea de 10 ani de la casatorie si are obligatia de a da un ospat pt 35 de musafiri de pe 3 continente.
    2. Altul a zis ca e ocupat cu o obligatie ff presanta din partea clubului lui de prieteni ai binefacerilor (un club vechi cu reguli ff severe, mult mai severe decat astea corporatiste de azi, care e in stare sa te ostracizeze daca lipsesti de la vreo obligatie propusa si votata de ei), de a calatori in strainatate pt a ajuta copiii tigani saraci si oropsiti din Transilvania.

    Zau, la astia le-am zis, ok, ma sacrific eu sa va ajut cu obligatia cu vin si branza, ca imi dau seama ca obligatiile vostre sunt ff oneroase….desi cred ca ala cu aniversarea de 10 ani de la casatorie m-a mintit si de fapt chiar parca tin minte ca imi zisese ca a divortat…desi ma rog, poate s-a reimpacat, sau e vorba de aniversarea casatoriei altuia si el avea doar obligatie de musafir.

  • Spam…am zis ca nu-mi place muzica metal ca tot bate si acum un clopot de biserica de 10 minute in cartierul meu…si am intrat la spam !

  • Zau…au reinceput rachetele si petardele plus si clopotul ala…poate vin tatarii, naiba stie…azi nu m-am uitat la stiri fiind cam mahmur.

  • Anca Voinea: Salam e totusi un produs cultural reprezentativ (si nu o spun in gluma – asta arata statisticile si cam asta vrea si populatia – macar e autentic, in ciudata lui transa muzicala).

    Rudolph: Dar ce prieteni interesanti ai. Obligatia de a da un ospat pentru musafiri de pe 3 continente? Clubul de prieteni ai binefacerilor? Numai din curiozitate si parca tot ar merita sa fi vazut care-i baiul 🙂

  • Rudolph: Mi-au aparut tardiv vreo doua comentarii, dar nu-mi explic de ce, dat fiindca nu au aparut in Pending si nu mi-a cerut nimeni sa le aprob. Cred ca au fost putin mahmure dupa Revelion.

  • Un proverb german spune asa: “Nichts muss, alles kann!” Adica, “Totul este posibil, nimic nu trebuie!” Dealtfel este motto-ul meu in viata.

    La multi ani, Krossfire si sper ca propriul tau articol sa te inspire sa faci ce iti doresti si nu ce trebuie. 🙂

  • La multi ani si un an nou cu noi succese pe linie 🙂

    P.S: Cel mai interesant e atunci cand ce vrei sa faci e exact ce “trebuie” sa faci 🙂 (ceea ce doresc tuturor, chiar daca al doilea verb nu e folosit in sensul dat de articolul meu).

  • hary: poţi să spui asta în 2016, dar în 2006, sau 1996, sau, Doamne fereşte, 1986, n-ai fi avut cum.

    Presiunea socială spune că oamenii “trebuie” să facă lucruri (întâmplător, chestiile care nu îţi fac nicio plăcere). Fiindcă aşa era organizată lumea: regimul de viaţă restrictiv, limitativ, te împingea încet-încet să acorzi o valoare nesimţită oricărei forme de sărbătoare. Era, o dată pe an, evadarea din cercul serviciu-şefi-tramvai-casă. Ca pentru elevul de liceu care strânge banii cu linguriţa să meargă în club. Proverbul americănoşilor cu “work hard, party hard”. A doua nu mai are niciun haz dacă n-ai făcut-o pe prima.

    Unul care are timpul necesar pentru propriii bani, propriile hobby-uri şi propriii prieteni e mai puţin tentat să se dea peste cap la o ocazie festivă. Fiindcă are în orice zi a anului posibilitatea să facă lucrurile care îi plac, fără să mai dea socoteală şefilor, colegilor, vecinilor, administratorului de bloc şi mătuşii de la ţară. Să le spui acestora că în noaptea dintre ani o să bei o şampanie, să dormi şi să te doară-n penis de Vanghelion sună din pricina asta în urechile lor ca o insultă mortală 😀

  • Nautilus: Exact, de-asta am si mentionat ideea de “libertate” (in opozitie cu cea de “timp liber”).

  • Salam nu e “produs cultural reprezentativ”. Nici macar nu e “produs cultural”. Daca scoti gunoaie intr-un anumit domeniu cultural (carte, muzica etc) nu inseamna automat ca meriti atentie.

  • Cultura, in sens antropologic, nu e cultura elitelor (de altfel, ultima nici nu exista in Romania, aceeasi Romanie care ni-i da drept modele pe Petre Tutea si pe Dan Puric). Cultura e un simplu ansamblu de valori culturale si interactiuni, specifice unei comunitati. Romanul de rand e romanul din piesele lui Salam, nu hipsterul din melodiile celor de la Robin & The Backstabbers (exemplu aleatoriu de trupa apreciata de un procent mic de populatie).

    De altfel, definitiile din limba romana amintesc numai in treacat identificarea culturii cu o cultura a “elitelor”: https://dexonline.ro/definitie/cultur%C4%83

    Daca scoti “gunoaie” care se vand si care se citesc sau asculta, atunci da, meriti atentie din partea publicului tau (si poate a antropologilor care si-ar putea explica de ce cauti genul asta de defulare si daca are sau nu o legatura cu educatia, mediul etc).

    Un exemplu: E.L James scrie foarte prost (Fift Shades of Grey), dar e atat de reprezentativa pentru femeile de 35-45 de ani, dezamagite de propriile alegeri (sau care se supraestimeaza grav si il asteapta in continuare pe Fat Frumos), incat ea e mult mai reprezentativa pentru “cultura” actuala a publicului ei decat sunt zeci de autori care scriu mai bine si sunt ceva mai apreciati pe la festivaluri de profil.

  • Mda, we agree to disagree 🙂 Vaz ca si matale si Dorin incercati sa acordati legitimitate/”valoare” unui zero barat doar pt ca are audienta. O logica de genul “multi casca gura la asta=>tre’ sa fie ceva de capul lui”. Probabil la fel au spus si francezii, englezii despre Hitler inainte de ’39. A fost ales democratic de germani, o fi bun. Sau ca Islamul, sint multi imami care spun ceva de genul “sintem in Islam 1.5 miliarde, nu se poate sa nu fie ok, nu?”.

    Inca ceva: nu ti se pare logica asta cam circulara? (“Daca scoti gunoaie care se vind atunci meriti atentie din partea publicului tau”)

  • Pai nu noi facem asta, ci milioanele lui de ascultatori. Comparatiile n-au nicio legatura cu tema discutata (contextul social al venirii lui Hitler si resentimentele populare au dus la votul ala – nu atat de legal pe cat ar spune unii, se pare). Cat despre islam, chiar nu inteleg comparatia, avand in vedere ca nu consider orice adept al religiei musulmane un pericol (exemplele pozitive sunt in continuare mai multe decat cele negative, doar ca cele negative sunt acoperite mai serios de presa). Fenomenul radicalizarii si legatura lui cu anumite ideologii (nu numai cu cea islamista) nu sunt insa de negat, dar asta e cu totul alta discutie.

    Un artist fara public nu e artist. Ideea omului renascentist si a “artei pentru arta” sunt simpatice, dar n-au functionat niciodata, nici in Antichitate (cand “marii” filosofi ieseau in fata publicului si organizau spectacole nu foarte diferite de stand-up-ul din zilele noastre), nici in perioada Renasterii (cand acei “mecena” ai artelor comandau cate 10 tablouri cu propria persoana, sponsorizand in schimb si cate o “opera” pe gustul artistului) si cu siguranta nu in epoca moderna. Pana si artistii dati excesiv drept exemplu de “integritate” aspirau mai mereu la “mainstream”-ul zilelor lor (Van Gogh de exemplu, care a fost mai degraba impiedicat de boala sa se integreze, decat de un vizionarism excesiv – talent si viziune a avut, dar nu le “tinea pentru el”).

    Nu vad unde e circularitatea. Creezi ceva si scoti pe piata, cu sau fara cercetare de marketing prealabila. Daca oamenii cumpara si mai cer, atunci continui sa creezi, indiferent cat de restrans sau larg e publicul ala. Nu e nimic circular aici. Daca interzici accesul la un anumit tip de cultura, oamenii aia n-o sa se transforme brusc in consumatori de Kant, ci o sa caute urmatorul produs care sa le satisfaca gusturile. Ti-o spun din perspectiva de om care chiar a vandut si o sa mai vanda carti (pe moment proiecte mici, pentru copii, dar cu vanzari serioase in zona lor – urmeaza doua carti in engleza, destinate pietei de afara si acolo cred eu ca va fi adevaratul test).

    Ahh, ca media nu si-a indeplinit rolul de educare, ca sistemul de invatamant a raspandit niste valori inaplicabile, ca parintii si-au neglijat odraslele… si ca rezultatul acestor fenomene nu putea fi un consumator de jazz fusion e adevarat. Dar faptul ca mai multi factori au dus nastere la o subcultura nu inseamna ca trebuie sa o ignoram sau sa o negam.

    P.S: Cum spuneam, nu trebuie sa-ti placa manelele, cum nici mie nu-mi plac. Ideea e ca nu le poti ignora si trece la capitolul “incultura” pentru ca astfel, culmea, nu faci decat sa le legitimezi ca o “contra-cultura”.

  • Fenomenul radicalizării nu e un accident care se întâmplă câtorva “exemple negative” din societate.(“Exemplu negativ” fiind termenul politically-correct pentru huligan în limbajul pionierilor şi uteciştilor 🙂 )

    Fenomenul radicalizării se întâmplă tocmai când ai fi crezut că societatea devine mai deschisă şi progresistă. Chiar cuvântul “progresist” devine un fel de insultă, ca şi cum ai zice “poponar”.

    Limbajul şi ortografia lui Caragiale din 1891 erau cvasi-identice cu cele din ziarele moderne.

    Limbajul şi ortografia din 1941 (cu “cari” în loc de “care”, cu “dela” în loc de “de la” etc) erau mai apropiate de cele ale lui Neculce şi Ureche.

    Europeanul ăsta frezat şi dat cu fixativ e comandorul Isoroku Yamamoto prin 1919-1920. Asiaticul orezar cu ochii mici şi uniformă “ca a lui Mao” e amiralul Isoroku Yamamoto, în 1941.

  • Nu stiu daca “progresist” si “deschis” sunt cele mai bune sinonime pentur “fricos” 😛 (pentru ca, din pacate, cam asta e directia – frica de pozitii clare, indiferent de problema).

  • Nu ştii fiindcă nu ai avut de-a face cu Ortodoxia Tinerilor, Cuvântul Ortodox şi alţii ca ei.

    Ei au descoperit ca sinonime pentru progresist: homosexual, satanist, rocker, poponar, metalist, swinger, ateu, bulangiu etc

    Explicaţia: după isteria din 2006-2008, de prin 2011 încoace cele mai multe site-uri de ziare cenzurează lista asta de cuvinte, sau o parte din ele. Astfel încât iniţiaţii, cei care mănâncă ortodoxism pe pâine cu garnitură de daci, traci, sau maci (opiacei), vorbesc codat: “progresist”.

  • In ciuda sustinerii pe care oamenii astia chiar cred ca o au, numarul lor real e din ce in ce mai mic, din fericire. Sigur, exista mase imense “in asteptare”, dar ele sunt altceva.

  • Incercam sa-mi dau seama despre ce este acest articol, ca la final, dupa ultimul comentariu sa inteleg. Deci, e o buna ocazie de a barfi pe cei care nu sunt defata si oricum nu vor fi aici la tine in veci. Absurd, dramatic chiar, de la faza cu trebuie sa se ajunga pana aici.

    Si totusi tu ai inceput, ca te-ai luat de unii ca si cum ai avea vreun scop sau motiv sa faci asta, ca apoi sa atragi aceste inutile replici de la toti care au vrut sa iti zica la multi ani si au mai ramas putin la taclale.

    Totusi nu am inteles de ce te-ai adresat unui public care stii bine ca nu te citeste. Adica de ce ai vorbit catre ei? Adica de ce nu te adresezi doar celor care te citesc? Poate vreo unu s-a regasit in ce ai scris, dar toti? Nu pot sa cred asta!

    Oricum, mi-a placut partea cu cele 2 intrebari “De ce nu faci copil?“, “De ce nu te căsătoreşti?” sau “De ce nu pleci din ţară?“, genial de bine punctat!

  • Ori n-am inteles nimic din ce-ai spus, ori n-ai inteles tu exact unde bateam (suspectez ambele variante). Articolul asta nu e dedicat nimanui in mod special, ci unei majoritati, in general. O majoritate din care am facut si din care facem cu totii parte, uneori.

    Ultimul comentariu, P.S-ul, e mereu off-topic, legatura cu articolul fiind facuta artificial.

    Eu vorbeam despre oamenii care “trebuie” sa faca lucruri, pentru ca “asa se face” sau pentru ca propriile traditii inventate si frustrari ii imping intr-o directie unde le e mult mai confortabil (vs. “viata”, care nu e o chestie de “destin”, ci o problema de alegeri, intotdeauna mai complicate decat traditiile si decat lucrurile pe care “trebuie” sa le faci).

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.