Nu fi „rău”

Dacă ăsta ar fi fost un blog pentru mămici, titlul de mai sus ar fi prevestit un articol amuzant…

Din păcate, „răutatea” din titlu se referă chiar la malefism, la acel „evil” pe care cărțile și filmele ni-l aruncă mereu în față. Obsesia răului absolut a chinuit multă vreme teologii, filosofii și liderii de opinie, fără însă a duce la rezultate. Între timp ne-am lămurit că răul adevărat este banal, iar tentația lui nu e niciodată ușor de identificat. Sunt foarte puține circumstanțe în care răul apare concret, ca o ofertă gata de semnat. De fapt, de aici și vechea întrebare: are sens să încercăm să evităm răul sau mai bine „urmărim” o definiție a binelui?

Pornind pe urma răspunsului, o să ne întoarcem din nou la titlul articolului. O parte din cititori a observat probabil că fraza de acolo este o traducere grosieră a vechiului slogan corporatist al Google: „Don’t be evil”. Sloganul ăsta, creat într-o perioadă în care să fii rău în domeniul IT însemna să-ți exploatezi fățiș utilizatorii, ajunsese la un moment dat să ghideze inginerii Google în demersul lor de a lansa noi produse. Între timp, așa cum și-a schimbat și practicile, Google și-a schimbat și sloganurile. Prin 2015, expresia fusese integrată în „Poți face bani, fără să fii rău”, o frază lipsită de imperative, ca, odată cu înființarea Alphabet (compania mamă Google), sloganul să devină „Fă ceea ce trebuie” (“Do the right thing”). Vechiul slogan a rămas și el menționat în documentele interne.

Probabil că mulți cititori ar vrea să începem o discuție despre cât de rău sau bun este Google. Din păcate, discuția este foarte lungă în cazul ăsta, iar o companie care practic a unit lumea (nu doar complexele ei, precum rețelele sociale) nu poate fi complet scoasă din discuție pentru practicile legate de intimitatea consumatorilor și pentru derapajele din politica fiscală. Nu pentru că nu ar fi niște lucruri negative, ci pentru că au devenit standard de piață, din păcate. Google este gri, un gigant de care avem nevoie și care inovează constant, dar al cărui ajutor vine cu un preț. Google este gri, dar o parte din el tânjește după alb.

Ce mi se pare însă mai interesant este modul în care a evoluat respectivul slogan. E mai bine să nu fii rău sau să faci ceea ce trebuie? Știu că întrebarea pare a fi desprinsă dintr-o carte de filosofie de liceu și mai știu și că maniheismul nu funcționează. Chiar și așa, trăim într-o lume în care binele e din ce în ce mai greu de promovat, iar răul devine din ce în ce mai prezent. Poate de-asta cred că problema asta, una esențial filosofică, merită ridicată cât mai des la nivel de corporație sau de politică socială.

La nivel individual, mulți vor spune că te poți baza mereu pe bătrânul „Trăiește și lasă-i pe ceilalți să trăiască!” (Live and let live). Apare sub diverse forme atât în dogme religioase, cât și în texte sfinte. Trebuie să fie ceva de capul lui, nu? Este, chiar dacă te pune într-un rol pasiv, în care nu ești obligat să acționezi împotriva răului. Pe de altă parte, la nivelul unor entități mai puternice, lucrurile se complică. E bine sau rău să creezi locuri de muncă folosindu-te de facilități fiscale care-ți pot dezavantaja concurența? Depinde de perspectivă (și de cât de capitalistă e ea, ar spune stângiștii de weekend).


(Sursa: Explosm.net)

Și cam tocmai asta e problema cu „a face ceea ce trebuie”. Atât indivizii, cât și corporațiile nu sunt în stare să formuleze priorități inatacabile. „Ceea ce trebuie” sau „lucrul corect” nu este întotdeauna și “lucrul bun”, înțeles ca atare de majoritate. E normal, doar fiecare își vede interesul și interesul micului grup din jur.

E cam ca vestita problemă a troleului care deraiază. Pe cine ai salva, pe cei mulți din fața troleului sau pe omulețul de pe peron? Un relativist moral ar pune întâi întrebarea: Cel de pe peron cine e? Dar cei din fața troleului? Salvez o familie necunoscută sau un om de știință valoros? Deja în punctul ăsta am renunțat la demarcarea bine/rău și am trecut la o analiză care, conform normelor clasice, se cam în scrie în a doua categorie. Într-un final, vom alege convenabilul.

Și aici apare a doua problemă: când faci ce crezi tu că e bine, nu faci, de fapt, niciun efort. Pe de altă parte, să nu fii rău implică o minimă încordare a voinței. Nu mă omor cu negațiile, dar încercarea constantă de a nu-i leza pe ceilalți mi se pare mai potrivită pentru o lume în care toți avem dreptate. Răul e banal și ușor de internalizat, dar, odată făcut, e vizibil. Cineva poate ajunge să participe la devalizarea a 300 de conturi bancare. Sigur, poate că va folosi banii pentru cercetare medicală, dar acțiunea lui nu va putea niciodată fi încadrata la categoria „bine”.

 Binele și răul sunt de multe ori pur subiective, dar răul are de multe ori consecințe obiective și de durată. Simplul efort de a te opune lui mi se pare de remarcat. În plus, odată făcut răul, binele prin care încerci să compensezi după nu mai are același impact. Dacă tot am vorbit despre Google, merită să amintim și încercarea lor recentă… de a combate știrile false care au influențat alegerile americane… de anul trecut. Inițiativa e demnă de remarcat, dar vine foarte târziu și sub presiune. Cumva, ai spune că politica este lipsită de astfel de dileme. Definită inițial ca o preocupare pentru „binele” sau măcar pentru starea cetății (Aristotel), ea devenit în scurtă vreme un joc pentru obținerea și menținerea puterii (control asupra unui număr de indivizi). Nu prea are sens să mă vait de modul în care este înțeleasă politica în România la nivel de cetățean, dar poate ar trebui să începem normalizarea ei de undeva.

Într-un peisaj în care binele individual și binele partidului sunt un fel de pedeapsă divină pentru populație, un îndemn precum „Nu fi rău” nu ar strica, măcar la nivel declarativ. Mai știți când votanții țărăniștilor se bucurau că „ăia nu furau atât de tare”? Ei, asta arată cam cât de jos e standardul. Cred că, având în vedere acțiunile politice din ultima vreme, am putea începe chiar de mai jos cu îndemnurile. Am putea porni de la: Încercați să nu fiți dobitoci… măcar uneori.

P.S: Textul ăsta a fost mult prea lung pentru ideea din spatele ei, însă recunosc că inițial voiam să-l scriu ca o completare la un articol mai vechi, despre un politician de soi…

6 Comments

  • Subiectul e misto, dar mi se pare atat de sensibila diferenta dintre bine si rau la nivel social.

  • Pacat ca nu l-am tratat eu mai serios, pentru ca, per total mi-ar placea ca articolul sa fie vazut ca un indemn la efort, nu ca un salt filosofic.

  • Uno: Problema troleului (aia simpla doar cu numere) e o problema de matematica nu de morala. Devine morala in momentul in care stii cine e pe care sina. Pe cine salvezi intre un catel si 12 ofiteri SS?

    Secundo: Intrebarile legate de morala se rezolva mai repede daca nu le tratam ca probleme de bine vs rau, placut vs neplacut ci ca pe probleme de drepturi de proprietate. De fapt mare majoritate a problemelor de morala sunt tratate, chiar daca nu explicit, din perspectiva proprietatii (ex: pro-choice vs pro-life). Evaluarile placut/neplacut sau profitabil/neprofitabil sunt euristici simple pentru evaluarea bine/rau care la randul ei este o euristica pentru moralitate. Ca exemplu, pentru mine, decizia de interzicere a fumatului in localuri private este imorala, indiferent cate studii vor arata ca aceasta masura a dus la scaderea incidentei cancerului pulmonar.

  • Stii care-i cica cea mai buna solutie la problema troleului? Sa te arunci in fata lui si sa salvezi atat ce e pe sina 1, cat si ce e pe sina 2. E maximul posibil, din mai multe puncte de vedere, inclusiv cel utilitarist.

    Acum, era in The Good Place o scena cu un demon pe care cineva voia sa-l invete ce e etica. El raspunde ceva care se potriveste problemei tale: Practic, ideal e sa scoti o lama de minim 30 de centimetri pe geam si ai terminat cu ambele sine. Ahh, ce, trebuiau salvati? (catelul l-as fi salvat oricum, pentru ca-mi plac cateii :))).

    Altfel, legat de al doilea punct ridicat de tine… cam ai dreptate, dar hai sa mai dam conceptelor abstracte o sansa, poate, poate :))

  • @krossfire

    Eu sunt mai valoros decat un necunoscut deci “cea mai buna solutie” este evident “gresita”.

    Conceptele abstracte carora vrei sa le mai dai o sansa sunt cauza multor rele (see what i did here?). Drumul spre iad e pavat cu intentii bune; binele ca scop al actiunii umane creaza mai multe probleme decat rezolva, imho. Sunt foarte multe exemple de sisteme create “sa faca bine”, gen sistemul de invatamant public, sistemul de sanatate publica etc. Problema e ca la un moment dat acestea cresc la un asa nivel incat, daca discutia se pastreaza in termeni de bine/rau, aceste sisteme nu mai pot fi schimbate. Ar fi “bine” sa dam afara profesori ca sa simplific programa scoala iar copii sa nu invete chestii neinteresante? Sau ar fi “bine” sa lasam lucrurile asa cum sunt si copii sa iasa analfabeti functional dupa 8 ani de scoala? De fapt problema ar fi inexistenta daca parintii ar avea drept de proprietate asupra copiilor lor si implicit drept de decizie asupra educatiei acestora.

    Dar pentru ca unii parinti nu sunt prea prosti ca sa stie ce e “bine” pentru copii lor nu e cazul sa riscam si sa-i lasam sa-si manifeste acest drept. Si zbrrrr… incepe cercul vicios: parintii care sunt prea prosti cresc progenituri viabile, copii invata ca la varsta adulta copii lor e normal sa treaca in grija statului etc etc. In 3 generatii responsabilitatea personala s-a pierdut, conceptul de libertate e vandut la schimb pentru “educatie gratuita” (platita din impozite dar cine tine socoteala?). Dar ma rog, e “bine” ca toata lumea face 12 clase de scoala. Sunt convins ca-ti aduci aminte de vremurile cand era “bine” ca toata lumea avea un loc de munca :))

  • Da, sunt de acord cu tine. Nici eu nu cred ca trebuie sa le aplicam in viata reala, ci doar sa le invartim pe taste ca pe niste exercitii retorice.

    Ma rog, binele ar trebui inlocuit cu eficienta si cu rezultatele, dar pentru asta ai nevoie de educatie, capacitate de analiza si de un strop de ratiune (ultima e greu de gasit, mai ales pentru ca vorbim despre oameni).

    Cat despre dreptul ala de “veto” pe care si-l exercita chiar si cei care nu-l au (in contexte in care nu-l au, ca un drept de „veto” avem mai toti in teorie), e de remarcat numai ce s-a intamplat cu vaccinarile si ce se intampla in continuare cu tratamentele pentru afectiuni avansate. Vezi cazul fetitei ai carei parinti refuzau tratamentul din spital pe motiv ca doctorii i-ar putea „fura organele”…

    Toti oamenii sunt convinsi ca stiu ce e “mai bine” pentru cei din jur, doar ca binele unora este intr-adevar periculos.

One Pingback

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.