Nene, imi imprumuti si mie un vocabular?

Daca tot am pus recent degetul pe gramatica, ar fi pacat sa nu continuam pe aceeasi linie…

O discutie mai veche cu maestrul Sam m-a facut sa iau la puricat DEX-ul in cautarea de, tineti-va bine…cuvinte romanesti! Din pacate, asa cum constatatm si in liceu, Dictionarul Explicativ al Limbii Romane e mai sarac in cuvinte romanesti decat Dan Diaconescu in idei.  Aparent, romanii sunt atat de saraci incat peste 90% din masa vocabularului si din fondul lexical au fost imprumutate din alte limbi. Pana si injuraturile le-am furat!

Bine, ar fi de inteles cum in contextul secolului XIX, nevoia de afirmare identitara si istorica a dus la latinizarea unor expresii. Imi e greu sa inteleg insa cum se face ca in 2012, avem probleme serioase in a pune mana pe niste cuvinte si a spune clar: astea sunt ale noastre! In putinele contexte in care nu gasim vreo explicatie abracadabranta (precum originea greaca a cuvantului “capcaun” –  kinokefalos aparent), trantim repede eticheta “etimologie necunoscuta”.

Asa se face ca DEX-ul gazduieste cuvinte cu etimologie necunoscuta precum “aprig”, “baci” sau “branza”. Daca primele doua, in ciuda vechimii, ar putea naste niste indoieli, cuvantul branza este de regasit in seria de cuvinte asa zis “dacice”. Mai mult, sunt destule semne istorice ca varietatea de produs lactat pe care romanii il numeau si il numesc “branza” a aparut in Europa fix in regiunea asta. Triburile slave asezate in zona l-au preluat din limba romana sub diverse forme (bryndza fiind cel mai des intalnit). Mai mult chiar, in secolul XIV, croatii folosesc expresia branza valaha. Desi produsul initial se pare ca a originat in Asia, iscusimea pastorilor romani n-a fost tocmai un mit. Chiar daca acum 2000 de ani, cuvantul se poate sa fi venit din scită, tind sa cred ca, in calitate de principal utilizator al unei expresii timp de cateva mii de ani, ai niste drepturi.

Desigur, nedreptatea facuta “branzei” nu e singurul nostru motiv de ingrijoare. Cartile de Limba Romana vor compensa cu prisosinta promovand cuvantul “dor”, acest testament lingvistic authton. Vorbim de un cuvant unic si irepetabil…a carui origine latina “dolus” a dat nastere la cuvinte extrem de similare in alte limbi. Pana si engleza veche are propria forma, numita “dole” (cu sensul arhaic de suparare, tristete, apasare). E adevarat ca forma romaneasca are o explicatie mai “speciala”, dar originea cuvantului este cat se poate de clara. Mai mult, latinii se pare ca l-au furat de la greci, iar alte popoare au transformat “dolor”-ul in unitate de masura a durerii.   Nu am ceva impotriva cuvantului astuia, dar in fiecare discutie semi-erudita, e aruncat ca o dovada clara a fortei limbii romane. Sa nu uitam de cuvantul “saudad”, atat de laudat de portughezi. Pe el pana si Wikipedia il echivaleaza cu romanescul “dor”.

Cua alte ocazii, cand nu cauta etimologii ancorate in sumeriana antica, autorii de dictionare ne surprind cu niste derivari cel putin delicioase. Aparent cuvantul pisica vine de la “pis”+ sufixul ica  (nicidecum de la vechiul cuvant turcesc pisik). Pentru ca nu-i asa, interjectia “pis pis pis” are tot sensul din lume de capul ei. Mi-ar placea ca in momentul in care originea unui cuvant e dificil de gasit prin imprumut direct, sa o lasam balta si sa spunem “nene, asta e al nostru!”. Pana la urma, cat de departe merge imprumutul? Daca eu spun “gradină” si vecinul meu pakistanez aude “radină” si crede ca ma refer la gard, ce pot spune despre cuvantul pe care il foloseste el? Ce pot spune cand el ia cuvantul in Pakistan si, acolo, printr-un bizar concurs de imprejurari, “radinak” devine sinonim cu gard? Cuvant imprumutat din limba romana!?!

Daca tot ii cantam osanale limbii, haideti sa-i si respectam si incurajam maturizarea! Pana atunci, in asteptarea unui dictionar etimologic adus la zi, va doresc să acomplişaţi cat mai multe in saptamana ce vine!  (eng. to accomplish = a realiza).

P.S: Pentru diversitate, ati putea imprumuta cuvinte unul de la altul si preciza de fiecare data “etimologie: Costel”.

24 Comments

  • Cand te uiti cum s-a format limba noastra (si nu numai), parca ti se pare hilar strictetea cu care trebuie sa respecti regulile in ziua de astazi.

  • Da, chiar este ilara strictetea cu care unii forteaza limba in anumite contexte (vezi barbarismele…pe tema carora am si scris), dar fata de alte invazii sunt foarte relaxati.

  • Adica din cate citii, dacii nu numeau pisica, mata, pentru ca termenul vine din albaneza, si nici cotoi, pentru ca termenul vine din albaneza ?!
    Cred ca stramosii nostrii, dacii, numeau pisica “Zat” .

  • Hai sa fiu si eu Gheorghe…ita (ca tot a fost Sf. G.): stiai ca (minune!) cuvantul “mama” e acelasi si in romana, si in japoneza? DEX-ul zice ca “mama” vine din latina, dar asta nu inseamna ca latinii l-au preluat de la aia cu ochi oblici pana la urma? CONSPIRATIE! SENZATIONAL! …Mai multe la OTV maine seara, imediat dupa episodul 9000+ din serialul Elodia.

    ^ (obvious sarcasm)

    Acum serios, am gasit si eu ciudatenii prin DEX cat cuprinde pe vremea cand invatam pentru olimpiada de romana, si vad ca nu s-a schimbat nimic de-atunci. Oare academicienii aia cat au salariul sa debiteze asemenea prostii? Intreb si eu…

  • Ai dreptate, sunt multe tampenii prin DEX.

    Cand eram mic, imi placea sa citesc dictionarul: au bunicii mei o editie “antica si de demult”, care ma fascina de-a dreptul, fiindca avea si poze.

    Ulterior, cand am inceput sa inteleg mai bine celelalte poze, alea mai mici, negre si insiruite, numite litere, am inceput sa descopar alte minunatii nebanuite ale dictionarului.

    P.S. Bestiala sugestia ta din final, “etimologie: Costel” :D.

  • Romania Inedit: Cred ca pe stramosii nostri daci ii durea in pix de unde veneau cuvintele lor. Ei, spre deosebire de urmasii lor, stiau cum se naste o limba 🙂

  • Odeena: Pe mine ma irita exact ideea de “imprumut”. Totul e imprumutat dom’le. Sa nu cumva sa scriem “autohton”, cum isi permiteau sa scrie cei cu NODEX.

    Intuneric: Pai la cati termeni argotici intra zilnic in limba, s-ar putea sa o aplicam in curand 🙂

  • Ei well, mi-a lăicuit articălul tău. Mai ales referința finală către Costel!

    Revenind insă la dăruirea cu care unii semierudiți ”decât” că apără această limbă…Vezi, dacă încerc să fiu prea corect în exprimare îmi sodomizez șirul gândirii și uit ce căcat vroiam să zic.

    În ce privește cuvântul ”dor”, mă piș pe el și pe proveniența lui. Oricum nu-i ca și cum suntem singurii de pe terra care au învățat să descrie prin litere, un simțământ.

    Așadar și prin urmare, Costel e cel mai tare!

    PieS: Costel era și el dac?

  • Haha, ai zis de mai multe ori, ti-ai anulat un Cos-tel :))

  • Academiciano-lingvistul Marius Sala, în cartea sa „Aventurile unor cuvinte românești” (recomand!), argumentează destul de bine faptul că „brânză” vine de la un cuvânt latin care desemna recipientul în care se făcea brânza (la fel cum „burduf” e azi folosit adesea să desemneze „brânza de burduf”, deși cuvântul se referea înainte doar la recipientul în care se face această brânză) și nu din dacă.

  • E si asta o posibilitatea, dar adevarul e ca derivarile cuvantului “branza” din alte limbi vin cel mai probabil din limba romana, nu din latina originala (dat fiindca forme ale lui nu se prea gasesc in alte limbi latine). De-asta l-as declara cuvant romanesc, chiar daca originea lui ar fi latina (desi nu-s inca prea convins).

  • Cartea am dat-o împrumut momentan, dar când o recuperez, promit să-ți trimit toată argumentația.

    „dar adevarul e ca derivarile cuvantului “branza” din alte limbi vin cel mai probabil din limba romana”

    Nu contest asta. De altfel multe din cuvintele trecute din română în limbile din jur, gen maghiară, cehă, slovacă, etc au de-a face cu domeniul oiertului și al activităților conexe.

  • De acord cu “pastoritul”, insa mi se pare anormal sa nu ne punem gherutele pe ce-i al nostru (am mai pierdut noi niste bucati de pamant folosind aceeasi logica).

  • Limba romana are foarte multe cuvinte preluat e din toate partile.In ultimii ani, au fost introdise extrem de multe cuvinte de sorginte engleza care au fost adaptate in romana.

  • Da, dar macar acolo sursa de imprumut e clara 🙂

  • Ma seaca un gand de jale, adica un banc cu o poanta uitata. Ideea era ca in Orientul Mijlociu oamenii se sperie initial de branza, ei nefiind introdusi prin dick cheese in prealabil. Pacat ca nu-mi amintesc poanta..

  • Desi nici cu prajitura numita spotted Dick parca nu iti e rusine 😛

  • E o temă foarte complicată, mai ales pentru un amator, bănuiesc eu, nici celor care au lucrat la dicţionar nu le-a fost uşor, cel puţin în privinţa timpului pe care îl puteau acorda studierii fiecărui cuvânt în amănunt. Aşa că dicţionarul poate avea cel mult un rol orientativ şi că oricine îşi doreşte şi are calităţile necesare are mari şanse ca în urma unor cercetări atente să poate oferi explicatii mult mai bune în multe cazuri.

    Dor de exemplu, nu pot să mă pronunţ în privinţa existenţei unei forme a sa în engleză, dar în castellană nu exsită. Din câte ştiu eu, spaniolii au doar termenul melancolie. Numai în gallego, exsită un regionalism, nu ştiu în ce măsură cunoscut şi în restul Peninsulei, care are o semificaţie cât de cât asemănătoare cu a dorului din română: morriña. În mod şi mai ciudat, în portugheză, limbă foarte apropiată de gallego, se spune saudade. Nu sunt în măsură să trag concluzii, dar singurul lucru în comun pe care îl au cei 3 termeni este că fiecare în parte dă dureri de cap etimogilor din ţara de origine, în încercarea de a le demonstra originea latină. Mai curând aş zice că explicţia nu poate fi oferită de lingvistică independent de celelalte ştiinţe. Înainte de crearea Imperiului Roman, latina era probabil o limbă săracă, vorbită de o populaţie mică şi fără nevoi speciale, de aici şi uşurinţa cu care s-au făcut împrumuturile din greacă mai târziu. Înainte de latinizare, cu siguranţă că în Europa se vorbeau sute de limbi, chiar şi pe un teritoriu restrâns, care au completat limba cuceritorilor latini, ca acum, aceste limbi fiind dispărute, temenii respectivi sa fie consideraţi ca latini, în timp ce greaca a supravieţuit şi e uşor de demonstrat că a îmogăţit vocabularul folosit în Imeperiu.

    Sper că nu am bătut câmpii prea tare, sau cel puţin să fiu iertat pentru asta, dar e un subiect interesant şi îmi place să mă întind la vorbă.

    Mai vreau să spun ceva, probabil nu prea plăcut pentru unii, am observat că se folosesc foarte mulţi termeni din engleză atunci când se vorbeşte în română şi chiar cu un fel de mândrie sau superioritate din partea vorbitorului. După părerea mea, cei care fac asta nu se deosebesc cu nimic de “căpşunarii” din Spania, care atunci când discută între ei, la fiecare trei cuvinte, unul este în castellano, stârnind râsul oricărui spaniol care îi aude accidental. Am citit chiar studii privind noul “dialect”, rumañol, bine întocmite, pe categorii de vârstă, etc, dar fără să se pomenească nimic despre un amănunt foarte important, educaţia precară a celor care vorbesc stricat, ei apelează la termeni din spaniolă pentru că înainte de a părăsi România aveau un vocabular redus stric la necesităţi, de exemplu pe la ei prin sat nu trecea nici o autostradă, aşa că,aflaţi acum în faţa unor provocări noi, singura soluţie e să conducă pe “autopistă”… Pe de altă parte, cei cu un vocabular bogat, nu sunt influenţaţi nici măcar în privinţa accentului, cu atât mai puţin în modificarea vocabularului, chiar şi după mulţi ani! 😀

  • Pe tema barbarismelor am scris. Unele sunt binevenite, daca nu exista alternativa, dar altele sunt absolut bizare, mai ales cand auzi un om care iti spune “Sunt proaspat apdatat cu tot ce inseamna stiri”!

  • E bine ca au slovacii si polonezii indicatie geografica protejata, ca aici ne miscam mai greu, ne-or descentralizat ungurii statul probabil.

  • Bre,e adevărat că suntem considerați un popor de împrumutați,la fel de adevărat e că nu e adevărat acest lucru.Tocmai am citit,că nu înțelesesem ce spui și m-am crucit- în DEX,la ”brânză” este trecut etimologie necunoscută!!La peste 100 de ani de la moartea lui Hașdeu,măcar atât respect să ai să pui demonstrata origine a cuvântului ”brânză”-cuvânt trac.Mare tupeu!E penibil ca astăzi să nu putem avea încredere tocmai în academie,tocmai în cei care -cică- sunt ”luminații”,”cercetătorii” neamului.Mi-e scârbă…
    Și da,abia azi limba noastră împrumută-mult și fără discernământ.

  • Nu numai la el. Sunt sute de cuvinte.

  • Cum a ajuns termenul BRANZA si alti termeni romanesti din oierit pe meleagurile Slovaciei de azi este descris in anul 1896 de publicatia
    ,,Zeitschrift für Östereichische Volkskunde,, capitolul ,,Land und Volk in der Märischen Vallachei,, (pagina 44). Vezi http://www.volkskundemuseum.at. Fenomenul migratiei oierilor ,,valahi,, dealungul Carpatilor spre vest este tratat de autorul Dr. Fr. Pastrnek in anul 1893 in lucrarea ,,Rumänische Schafzucht Terminologie,, Liber tradus ,,Terminologia (cuvintelor)in oieritul roman,,

  • Ar fi fost buna si o varianta tradusa/citabila 🙂

2 Pingbacks

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *