Muzici de batalie

In urma unei intense cereri populare (doi oameni), m-am gandit sa listez intr-un articol  cateva aparitii discografice care au gadilat auzul vecinilor in ultimele saptamani.

Ca de obicei, variantele pe larg vor aparea pe bangyourbrain . Din fericire, cum sistemul de publicare este incet , am decis ca cititorii blogului sa aiba , ca intotdeauna, intaietate. Intarzierea a fost produsa si de faptul ca unele materiale erau asteptate de ceva vreme. Iata deci sapte bucati muzicale gustate in ultima vreme :

Sabaton – Coat of Arms (2010)
Nota : 8.3/10


Pe cei de la Sabaton i-am descoperit odata cu epicul Primo Victoria. In cazul unei recenzii recente, le-am recunoscut meritul de a fi lasat o pata de culoare pe atat de pestrita scena power. Problema cu albumele care au urmat lui Primo Victoria a fost lipsa diversitatii. Attero Dominatus a fost aproape ”un B-Sides” pentru Primo Victoria  iar Metallizer a fost o remasterizare. Din fericire, The Art of War , materialul din 2007, s-a salvat si a iesit in fata prin cateva bucati excelente. Pe de alta parte, pastrand ”traditia”, Sabaton nu forteaza deloc nota pe Coat of Arms.
Desi nu-i la fel de bine inchegat ca Art of War, e mai rapid si apasator decat precedentul, iar vocea de sergent ragusit a lui Broden contribuie la atmosfera. Pe langa asta, suntem tratati si cu vreo doua solouri de zile mari. Ce deranjeaza insa este aparenta incremenire in proiect si faptul ca oamenii se iau mult prea in serios. Piese cu riffuri excelente precum The Last Solution sunt aproape facute praf de versurile despre persecutia evreilor si de corurile total nepotrivite. Uprising la randu-i se incovoaie sub povara unor versuri neinspirate. Pe de alta parte, exista si doua momente cand tocmai aspectul asta salveaza piesa. The White Death, despre un mai putin cunoscut erou de razboi finlandez, Simo Haya, suna al naibii de ”epic”. Ultima piesa, Metal Ripper, urmeaza traditia Sabaton de a oferi un tribut trupelor ce i-au influentat. Structura lirica este bazata exclusiv pe versuri celebre ale unor trupe mari.
Mi-ar fi greu despre Coat of Arms ca e slab. Nu e, iar piese ca Midway, Saboteurs sau Screaming Eagles onoreaza traditia trupei. Din pacate, traditia trupei devine obositoare si uneori intervine nefast in procesul de creatie.

2.Eluveitie
Everything Remains as it Never Was (2010)
Nota : 9.0/10

Pe langa impedimentele legate de timp, am amanat recenzia ultimului material Eluveitie dintr-un motiv pur subiectiv. Avand in vedere ca primele doua albume full ale trupei au fost aur curat pentru mine si ca albumul acustic ma dezamagise, voiam ca ”Everything Remains…” sa imi placa. Lucrul asta era cu-atat mai greu cu cat elvetienii , promovatori ai unui stil deosebit de folk metal, au reusit sa ridice standardul in doar cativa ani.
Dupa cateva ascultari, am fost nevoit sa ader la verdictul altor ascultatori : este un album scris in stilul Slania, cel mai bun material al trupei. Este la fel de bun ca Slania ? Greu de spus , are cateva piese fresh si excelent scrise dar nu este la fel de coerent. Everything Remains as it Never Was se deschide cu un intro instrumental urmat fiind de piesa care da titlul albumului, bine executat, insa eclipsata de Thousandfold, piesa cu videoclip.  Urmatoarele doua piese, Nil si Essence of the Ashes sunt la randul lor bucati solide de folk metal si sunt printre cele mai bune de pe album. Everything Remains… nu ne mai rezerva multe surprize in continuare, desi Quoth the Raven, Setlon si Semipheral Embers nu dezamagesc.
Per total, am observat o oarecare agresivizare a chitarelor electrice  si a vocii lui Chriegel pe cateva piese. Sa zicem ca oamenii compenseaza dupa un album acustic. Desi i-am pus deja stampila, Everything Remains as It Never Was este un album recomandat. Daca sunteti fani Eluveitie, il veti gusta pana la ultima nota. Daca sunteti doar ascultator ocazional al genului, nu va va dezamagi. Chiar daca nu a avut impactul Slania, materialul din 2010 al trupei este un album sincer si bine scris.

3.Fintroll
Nifelvind (2010)
Nota : 8.5/10


Fintroll este genul de trupa ”de referinta” pe care amatorii genului o reduc la doua albume : Jaktens Tidd si Nattfodd. Dupa renuntarea primului solist vocal (Katla) si dupa plecarea ulterioara a inlocuitorului lui, trupa s-a indepartat treptat de radacini. Folk metalul inspirat din humppa,  pe care, alaturi de Korpiklaani, Fintroll l-a ajutat sa se impuna, a alunecat treptat spre viking si pagan.
Albumul trecut nu a reusit sa ma miste prea mult. Asta nu pentru ca ar fi fost slab, ci pur si simplu pentru ca nu mai avea scanteia care pusese trupa pe harta de la bun inceput. Nifelvind sau ”Vantul din Iad” mi-a rezervat insa o surpriza placuta. Desi nu seamana cu ce scoteau oamenii in 2001, este un album matur si suficient de ”fresh” , incat sa ciuleasca niste urechi.Dupa unul dintre cele mai bune introuri auzite in ultima vreme (Blodmarsch), Nifelvind debuteaza agresiv cu o piesa a naibii de ”neagra”. Din fericire , Der Frusna Munnen si piesa ce i se succede ne aduc inapoi in zona folk prin cateva instrumente unice in peisaj. Formula se repeta ulterior, o mentiune speciala meritand si piesa Galgasang, complet acustica si cu o atmosfera deosebita. Fornfamnad si ultima piesa (o piesa bonus de fapt) amintesc destul de tare de germanii de la Equilibrium.
La capitolul parti deranjante, pot aminti din nou vocea solistului care nu ma convinge. Altfel, explorarea unor noi zone muzicale si diversitatea de pe noul album ii aduce pe Fintroll inapoi in categoria trupelor relevante pentru gen.

4.Kivimetsan Druidi
Betrayal, Justice and Revenge (2010)
Nota : 7.3/10

Cum de ani buni tratez fenomenul folk metal, am zis sa ma achit de datorii si sa ma aplec si asupra unor trupe mai putin cunoscute. Am auzit de Kivimetsan Druidi prin 2004 cand incercau sa dea nastere unei combinatii numite de ei ”Rock’n Troll”. Demo-ul de-atunci mi-a placut, insa timp de mai multi ani n-am mai auzit mare lucru de la trupa. Am aflat intre timp ca oamenii au schimbat componenta si s-au orientat spre un folk-metal mai ”mainstream” (daca se poate vorbi despre asa ceva).
La ce va puteti astepta : Riffuri grele, armonii folk facute din chitara si clape , o voce guturala si o voce feminina de symphonic-power peste. Solista, o blondina cu bust generos, are cateva momente de stralucire pe album. Cu toate astea, ma declar oarecum dezamagit de noua directie Kivimetsan Druidi. Melanjul asta de stiluri nu aduce ceva cu-adevarat nou (spre deosebire de ce putusem asculta pe materialele de debut). Mai mult, faptul ca albumul de fata a fost precedat de unul pe aceeasi linie (de pe care puteti urmari si un clip), imi spune ca nici viitorul nu ne rezerva surprize.
Sunt destule bucati muzicale placute pe Betrayal, Justice and Revenge. Aesis Lilim si Chant of the Winged One au reusit sa ma atinga. Totusi, materialul nu va darama idoli si nici nu va impune trupa ca pe o referinta a genului. Sunt pur si simplu multe trupe mai bune in zona asta.

5.Keep of Kalessin
Reptilian (2010)
Nota : 8.1/10


Trebuie sa recunosc ca Reptilian este probabil cel mai controversat material pe care am pus mana in ultima vreme. Inceputa ca o trupa de black-metal norvegian ”adevarat”,  Keep of Kalessin parea sa-si fi dat obstescul sfarsit la finalul anilor 90′. Din fericire pentru fani, Obsidian C, fondatorul trupei, a reinviat-o in 2006 cu albumul Armada, album propulsat si de noul solist, Thebon. Albumul urmator, Kolossus, bine primit de critici, a inceput sa nasca oarecare intrebari cu privire la directia trupei. Etichetata acum ca ”extreme metal”, trupa parea sa alunece treptat spre sonoritati simfonice.
Nemultumirea fanilor si a colegilor de bransa s-a agravat cand Keep of  Kalessin au ajuns in finala concursului Eurovision Norvegia cu piesa The Dragon Tower. ”Dovada de curaj sau vanzare ? ” urlau revistele online. Cum bucata cu iz de Eurovision se regaseste remasterizata pe album, ar trebui probabil sa spun cat de mult s-au vandut Keep of Kalessin. Dimpotriva, Reptilian e un album destul de bun. Pentru mine si nu numai, semnul distinctiv al trupei ramane intensitatea, acea capacitate de a fi ”bombastici” fara a cadea in penibil. Din punctul asta de vedere, materialul respecta linia.The Dragontower, cu tot scandalul aferent, e o piesa bunicica si probabil cea mai ”linistita” de pe album. Judgement si The Divine Land m-au prins destul de repede, iar ultima piesa, un epos de 14 minute, are cateva momente absolut spectaculoase. Ar fi totusi de mentionat e ca, ascultand Reptilian, nu am avut niciodata impresia ca ascult black metal. Eticheta de ”extreme metal cu influente simfonice” nu pare nepotrivita.
Prin urmare, daca sperati la o intoarcere la origini, Reptilian va dezamagi crunt. Daca v-a placut Kolossus si daca sunteti dispusi sa ascultati un album bun de metal extrem, Reptilian merita inclus in playlist.

6.Orden Ogan
Easton Hope (2010)
Nota : 8.1/10

Acum doi ani cel de-al doilea album Orden Ogan ma pusese pe ganduri. Era o mostra de power metal bine executat dar care reusea cumva sa nu se sufoce in formula ”simfonica” , formula ce a ingropat practic genul.  Epic, apasator si cu o doza de influente folk, materialul sugera ca Orden Ogan  ar putea candva sa fie competitori pentru ilustrii lor conationali.
De la coperta de album pana  structura pieselor,  Easton Hope nu dezamageste. Dupa un intro de clape si vioara (Rise and Ruin) , albumul te loveste cu Nobody Leaves, o piesa mai grea decat obisnuitele genului. Goodbye trimite puternic spre greii de la Primal Fear, pe cand Welcome Liberty se scufunda prea repede in coruri. Nothing Remains , preferata mea, si soptitul Requiem iti amintesc de ce asculti de fapt albumul. Of Downfall and Decline este iar o piesa care merita atentie. O varianta orchestrala a piesei This Is serveste drept bonus si sta destul de bine pe propriile-i picioare.
Sa nu ne amagim totusi : Orden Ogan este in definitiv o power metal. Corurile te pot irita rapid pe unele piese. La fel se intampla si cu vocea solistului. Desi nu te loveste cu acelasi falsetto scartait pe care-l auzi la sute de trupe, vocalul pare sa aiba probleme cu acutele si pasaje de trecere. De asemenea, imi e greu sa inteleg de ce trupa a ales a promoveze prin videoclip piesa We Are Pirates . Nu doar ca exista cateva trupe vizibil mai pricepute in problema ”piratilor” , dar sunt cel putin 3 piese pe album mai bine construite.
Drept concluzie , Easton Hope este un album de power metal placut auzului, deci o raritate pentru un gen atat de aglomerat. Albumul nu va produce revelatii uluitoare celor care nu agreeaza genul, desi are capacitatea de a atrage noi fani.

7.White Wizzard
Over the Top (2010)
Nota : 8.5/10


In ultimii ani, metalul american mi-a produs mai putine surprize placute decat echipa nationala de fotbal. Asa cum un jucator vedeta nu poate salva un meci, nici trupe precum White Wizzard nu imi pot elimina complet dubiile.
Dar destul despre frustrarile personale si sa ne intoarcem la metalele noastre. White Wizzard face ceea ce putine trupe mai au curajul sa faca : canta un heavy metal clasic, ancorat in inceputul anilor 80′. Putin Maiden, putin Judas, putin Dio si putin din spiritul care a dat nastere genului. Ce-i mai fain e ca, desi se autoironizeaza constant, reusesc sa fie suficient de credibili si pentru publicul mai batran (spre deosebire de Steel Panther, de exemplu).
Desi nu sunt la prima incercare discografica sau videografica, Over the Top este primul material al trupei care-i aduce cu-adevarat in prim plan. Cu un videoclip ilar (un fel de Twisted Sister filmat cu o camera de mobil),  dar cu o muzica numai buna de ascultat live, White Wizzard nu sunt dornici sa dispara prea curand din peisaj. Piese cu nume sublime ca High Roller, Live Free or Die, Out of Control si Death Race sunt un omagiu (fie el si putin ironic) celor ce rupeau scena cu mai bine de 20 de ani in urma.
Melodia este acolo, vocea in falsetto este acolo si la fel si alternanta dintre riffurile melodice si grele. Ce imi pare ca lipseste pe multe piese este forta. White Wizzard da uneori impresia ca se abtine de la a se desfasura. Mi-as dori sincer sa fie ceva intentionat, un simplu preview pentru ce va urma. Nu de alta, dar dupa Over The Top, imi e clar ca voi mai auzi de White Wizzard.

P. S : Stiu ca postul e imens si cam greu de digerat. Chiar si asa, am taiat destul de mult din cateva recenzii. In general nu dau note albumelor insa acum am revenit la un sistem de notare mai vechi, unde nota este media dintre instrumental, versuri, productie, originalitate si durata de viata (cat supravietuieste in playlist). In general includ si alte variabile dar pe cele cinci le-am pastrat constante in evaluare.

krossfire
  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.

Subscribe
Notify of
guest

25 Comments
Oldest
Newest
Inline Feedbacks
View all comments

[…] This post was mentioned on Twitter by krossfire, Alex. Alex said: RT : http://bit.ly/93wB0x – Vreo sapte recenzii (pe scurt, culmea) de albume metal, pentru cine era curios. […]

DinCopilarie

Cam dur postul pentru o dimineata ca asta..ai stomacul puternic:D.Trebuia putina viata totusi pe aici 🙂

Night-elf

Sabaton e o trupa bazata pe o idee, si atata vreme cat au avut succes le e greu sa renunte la ea. Poate cu viitoarele albume, si eventual dupa cativa ani de pauza, timp in care vor cadea si ei in capcana scandalurilor si zvonurilor despre desfiintare, vom vedea si alta fatza a suedezilor. Si eu ma intreb cat vor mai rezista pe aceleasi subiecte.

Wpolitika

Ce plictiseala… 😀

brontozaurel

OK, sa ma pun pe ascultat. 🙂
3, 4, 6 si 7 imi sunt necunoscute.

Coat of Arms mi-a placut la nebunie. Versurile n-or fi cele mai stralucite. Da’ muzica imi suna al dracului de bine. 😀 Ceea ce era de asteptat, ca doar stiu cam ce stil imi place mie, ce imi induce stari de bine. 🙂 Ascultat in draci de nu stiu cate ori in ziua in care am dat de el.

Albumul celor de la Eluveitie nu prea m-a impresionat. Placut de ascultat pe background si atat. Nu ceva la care sa revin pentru ca imi suna mie obsesiv in creier. Nu e situatia aia in care tot dau back dupa ce se termina o piesa pentru ca nu-mi vine sa trec la urmatoare.

Reptilian e pe undeva intre pentru mine.

Garm

Sabaton – mie mi-a placut destul de mult, se pare ca mai mult decat tie. Eu unul i-am descoperit la albumul precedent, dupa ce am citit cronica ta din Byb.

Eluveitie – Initial nu prea mi-a placut, dar treptat Everything Remains a inceput sa imi placa din ce in ce mai mult….

Keep Of Kalessin – i-am descoperit prin 97-98 intr-o fanzina black metal, mi-au placut foarte mult pe vremea aia… acum nu prea mai gust stilul.

White Wizzard – i s-a facut foarte multa reclama in presa din UK, aveam asteptari mult mai mari de la ei.

romania inedit

Pentru un razboi dintre daci si romani , care ar fi muzica potrivita pentru fundal ?

inexprimabil

Referitor la Sabaton, cred ca au incercat sa consolideze succesul lui Art of War.
White Death e o piesa buna, dar mie imi suna putin a Where Were You Last Night de la Nightwish.

my coffe- break

titlul postului imi aminteste de o melodie relativ cunoscuta: DESTEAPTA-TE ROMANE, DIN SOMNUL CEL DE MOARTE …. in care te adancira ….barbarii de .. tirani
o mai buna muzica pentru a incita la batalie ;)nu stiu.
in rest sunt cam scary piesele 😉 pt mine

my coffe- break

yeahh 😉 ar trebui scrisa si varianta heavy

zamo.ca

As vrea sa-ti zic ceva
kinetic
(adik kre sa te miste)
da’ nu prea le am
cu muzica asta.
Promit insa
sa ascult
si apoi
sa ma pierd hai-hui
in dimineata laptoasa
ca o pasta de dinti
Optima.

[fal, fal – plec dand din aripi]

brontozaurel

Sunt curioasa cand apare videoclipul pentru Uprising 🙂 Cica tocmai l-ar fi terminat de filmat.

M-am pus pe ascultat si restul 🙂 http://www.youtube.com/watch?v=UcGSBef3jD8

Garm

Daca tot a venit vorba de folk-metal, ai auzit de Folkodia? I-am descoperit recent si au cateva piese foarte reusite. De ex:

http://www.trilulilu.ro/Garm/492b383b855de2

PS: Este primul meu upload pe Trilulilu :))

[…] nevinovat in context, suna cam asa ”Enter the gates, Auschwitz Awaits !” . De altfel, mai toate riffurile Sabaton, unele imprumutate de la diverse surse de inspiratie, au sunat asa cum trebuie : a […]

25
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x