Dacă plănuiați să vă începeți anul cu o întrebare bizară, ați nimerit în locul potrivit…

Zilele trecute, o cunoștință plecată în State întreba cu sarcasm de ce sunt românii fruntași la morbiditate și codași la „calitatea morții”, în ciuda faptului că mai toți cred în miracole. Nu e un gând pozitiv pentru începutul de an, dar aș vrea să-mi încerc mâna la un răspuns. În condițiile în care tot mai mulți pun întrebări, dar refuză răspunsurile, pasiunea noastră pentru pseudoștiință merită disecată.

Până la urmă, cine poartă vina pentru tratamentele cu apă caldă și pentru panourile antivaccin? Sigur, Olivia Steer e o prezență malignă în spațiul românesc, dar o singură voce nu poate otrăvi milioane. Da, există tot felul de șarlatani și grupuri de „terapie alternativă”, dar numai câțiva le cad în plasă. De fapt, de la a nu avea încredere în părerea unui medic la a fi convins că vaccinurile cauzează autism sunt câțiva pași. Vom trece rapid prin ei pentru a constata din nou că, în cazul nostru, afecțiunile medicale sunt simple manifestări ale unor boli sociale.

Înainte de a „diseca” problema, țin să vă avertizez că o parte din afirmațiile din articol vă pot ofensa sensibilitatea. Nu le voi fundamena pe experiența clinică, pentru că nu sunt medic. Totuși, experiențele personale m-au făcut ceva mai familiar cu spitalele și medicamentele decât aș fi vrut. Am citit destul de multă literatură medicală, pot interpreta un buletin de analize și obișnuiesc să stresez farmaciștii cerându-le substanțe active, nu „bomboane de gât”. În încercarea de a găsi o soluție, am ascultat în câteva rânduri și pledoariile terapeuților alternativi. Știu că nu am niciun drept să emit sentințe, dar îmi voi baza afirmațiile pe studii și pe bunul simț, nu pe credințe.

Prin urmare, luați-vă o cafea (articolul are 20 de puncte) și să vedem de ce mulți români sunt condamnați încă dinainte de a se îmbolnăvi.

1. Educația Științifică

Înainte de orice altceva, în spațiul autohton lipsește educația științifică și respectul pentru știință. Să nu vă închipuiți acum că aș avea pretenția ca Țața Floarea să-mi explice undele gravitaționale. Nu, singura mea pretenție este ca până și un absolvent de patru clase să înțeleagă metoda științifică și să-și poată pune întrebări. Observație, ipoteză, testare, teorie și repetiție – atât. Știu că pașii nu sunt tocmai exacți, dar ei duc la același lucru: curiozitate, îndoială și rațiune. Trei lucruri care ne-au făcut să coborâm din copac, ca specie.

Omul de rând încă nu pare să înțeleagă că știința nu se opune religiei și că în mod cert nu este una. Știința nu-ți cere încredere oarbă, ci perseverență. De-asta e o parte esențială a educației școlare și familiale. Chiar și o doză în plus de respect pentru știință i-ar face pe mulți să se întrebe de ce homeopatia a fost pusă la zid de peste 1800 de studii independente (cifra aia nu e o glumă) și de ce Echinaceea încă se vinde ca remediu pentru răceală. Oamenii informați, oamenii cu întrebări, sunt mai greu de atrași în deliruri conspirative și, implicit, mai greu de controlat.

În România știința e forțată să se legitimeze, iar cercetarea nu există. În timpul ăsta, prin locuri mai deschise către nou, ultimul an a fost plin de descoperiri autentice care merită discutate. Din păcate pentru amatorii de forțe astrale, „energia” a rămas tot ceea ce era și acum un secol: capacitatea necesară efectuării lucrului mecanic. Încă nu s-a văzut la tomograf altceva.

2. Educația Medicală și Farmaceutică

Aici lucrurile sunt mai complexe decât am bănui. Sigur, o minimă educație medicală este necesară, dar ce înseamnă în cazul nostru „minim”? Să știi să acorzi primul ajutor sau să știi că răcelile sunt infecții virale și nu se tratează cu antibiotice? Din păcate, în România, răspunsul este: ambele și ceva mai mult.

În condițiile în care mulți își iau informațiile medicale „de pe net” și lumea basculează Paracetamol la orice strănut, educația medicală ar trebui introdusă în școli. Oamenii ar trebui să aibă informații de bază despre vaccinuri și despre suplimentele alimentare, dar și despre citostatice și utilizarea lor, de exemplu. Apropo, știați că multe dintre ele sunt produse naturale? (lemnul de tisă a dat două dintre cele mai eficiente citostatice, docitaxel si paclitaxel) Fiți siguri că nici cei pe care-i urmăriți  în general online nu știau.

Copiii ar trebui să înțeleagă că anumite boli, deși sunt cronice, nu te izolează și nici nu te transformă într-un monstru. Educația medicală este necesară pentru că educația generală este în pericol. Tot ea ar trebui să includă și puțină educație alimentară de bază. Nu trebuie să ne spună nimeni ce să mâncăm, ci doar ce să nu băgăm în gură. Și poate să ne mai amintească uneori că veganismul și alte obsesii moderne sunt o alegere (una proastă, zice știința), nu unicul drum spre iluminare.

3. Mass Media

Problema nu e că Andi Moisescu nu-și bate nevasta (glumesc, un vegan nu are destulă forță să facă asta), ci că media pleacă urechea la oameni precum Olivia Steer, Ligia Pop, Ani Crețu, Crina Vereș, „doctor” Todea-Gross și alții. Se întâmplă lucrul ăsta și în Vest, cu personaje precum Gwyneth Paltrow, doar că ultima recomandă tratamente scumpe cu aburi pentru vagin și vorbește cu neveste plictisite de bogătani. Olivia Steer e împotriva mamografiilor, a oncologilor, vaccinurilor, menstruației și operațiilor de apendicită. Asta deși recunoaște că și-a vaccinat copiii (pe care-i hrănește vegan). În astfel de condiții, Olivia ar trebui să fie într-un azil de nebuni sau la pușcărie, însă ea este invitată în prime-time pentru a-și apăra delirul.

Media face audiențe cu vindecători alternativi, cu „bioenergoterapeuți”, cu ghicitori, astrologi și alți șarlatani. Pseudoștiința e distractivă, cât timp ai o etichetă clară care-ți spune că asta e, așa cum homeopatia este etichetată în SUA, de exemplu. Dacă ești printre singurele televiziuni care emite în satul lui Țața Floarea și tu promovezi Noua Medicină Germană, atunci faci un mare deserviciu umanității. Tot media este cea care ar trebui să promoveze miile de morți cauzate de terapiile alternative și de refuzul unui tratament adecvat. Aici treaba ar fi și a CNA-ului, mai ales că o parte dintre posturile ăstea pasionate de „ezoteric” încalcă legislația în vigoare.

4. Legislația Neclară

Știți de ce aveți nevoie pentru a legaliza un „supliment alimentar”? De câteva foi lăsate la Ministerul Agriculturii și de o declarație pe propria răspundere. Da, combinația aia imunitară pe care ți-a recomandat-o un prieten este avizată exclusiv pe încredere. Un astfel de supliment poate conține orice, oricât și în orice cantități. Majoritatea producătorilor mizează clar pe ideea că extractele din plante n-au niciun efect, motiv pentru care nu pot fi trași la răspundere.

Nu susțin acum că toate medicamentele naturiste sunt periculoase sau ineficiente, ci doar că cele care chiar funcționează sunt testate, omologate și sunt, în general, destul de scumpe. De fapt, un procent mare de medicamente aflate în momentul ăsta pe piață (un exemplu aleatoriu de la tv: Enterol) sunt complet naturale, dar au ajuns în forma actuală după un proces riguros. Și nu se vând cu 4 lei într-o dugheană obscură din centru.

După cum am văzut și în câteva documentare americane, autoritățile consideră ramura asta prea profitabilă pentru a o închide. Să omologhezi ceva ca medicament înseamnă ani de investiție și testare. De-asta marile concerne farmaceutice se plâng de politicile de subvenție din domeniul medicamentelor și de patentele restrictive și de-asta multe dintre ele ajung să practice politici bizare de prețuri.

5. Sistemul Medical

Îmi e puțin mai greu să vorbesc despre sistemul medical românesc, pentru că tot la el am apelat când am avut nevoie (și am avut). Îmi e greu și să vorbesc despre recentele scandaluri mediatice, când tot medicii români, unii deja cunoscuți, alții încă în formare, mi-au salvat viața. Totuși, sistemul medical are în continuare o mare problemă de imagine și de încredere. Nu e nici pe departe „cel mai slab”, dar nici nu face față unei populații îmbătrânite și speriate.

E greu să-i spui unui om „hai la spital!”, când un an de zile au vuit ziarele în cazul Hexi Pharma. E greu să faci un țăran analfabet să înțeleagă că numai un doctor îl poate ajuta, când „somități” precum Burnei sau Lucan se plimbă în libertate. La fel de greu este să convingi pe cineva că doctorii sunt adevărați profesioniști, când medici cu diplome reale se înghesuie să primească binecuvântarea homeopatiei sau să conteste fenomene evidente. Nu e de mirare că atâția doctori decenți se simt pur și simplu sufocați de condițiile de lucru și că „beneficiem” de o adevărată hemografie de cadre medicale.

De recredibilizarea sistemului medical depind mai multe lucruri, de la scăderea cazurilor de oameni care se tratează „de pe net”, până la înmulțirea celor care au încredere în sfatul profesioniștilor. Tot de-aici ar putea pleca și educarea publicului cu privire la controalele periodice și la analizele de sânge. Românii vin la doctor când îi doare, adică atunci când e în general prea târziu.

6. Religia

Surprinzător, nu Biserica e problema aici, nu cea ortodoxă cel puțin. BOR recomandă vaccinarea și a acceptat oficial transplanturile de mai multă vreme. Ba chiar, în câteva rânduri, a încurajat și folosirea unor alte tehnici medicale, în ciuda faptului că mulți preoți locali nu știu lucrul ăsta. Am menționat BOR pentru că alte culte precum Martorii lui Iehova au în continuare probleme cu transfuziile de sânge. Asta deși doctorii care le recomandă au citit cărți mai groase decât Biblia.

Problema reală este sentimentul religios în sine, când el este dus la extrem. Rugăciunea, îndurarea suferinței, credința în viața de apoi și alte fixații religioase i-ar putea ajuta psihologic pe unii, însă ele nu pot și nu vor suplini vreodată un control. Dacă simți că ceva nu e în ordine, trebuie să ai în primul rând încredere în medicină și să vizitezi un medic. Dacă te bazezi exclusiv pe Dumnezeu, s-ar putea să fie nevoie să-l vizitezi și pe el foarte curând.

7. Frica

Când vine vorba despre frică, multor concetățeni le este mai teamă de stigmatul unei boli și de ce ar putea afla despre propriul corp, decât de consecințele maladiei. O astfel de frică este tot concluzia unei educații precare, din păcate. Printre efectele ei se numără și frica de investigații medicale, precum și lipsa de încredere în cadrele medicale (uneori fără legătură cu sistemul de sănătate menționat mai sus).

România este țara cu cei mai mulți bolnavi de TBC din Europa, în mare și pentru că mulți abandonează tratamentul după ce trec primele simptome. E valabil și pentru alte boli contagioase, dar considerate de unii „rușionase”. Astfel, frica de a fi stigmatizat și incapacitatea de a înțelege boala pot transforma un bolnav vindecabil într-un focar de infecție. Teama de vaccinare duce la efecte similare.

Tot nu sunteți convinși de frica de „necunoscut” a celor din jur? Ascultați ce întrebări pune un om de rând unei rude sau unui cunoscut bolnav. Majoritatea curiozităților sunt simple paravane pentru aceeași idee „păcătoasă”: Ce ai făcut să ajungi așa? Ai mâncat ceva greșit? Ai spălat de Sărbători? Sigur ai făcut tu ceva! Nu se poate pur și simplu să te… îmbolnăvești! Foarte puțini oameni sunt capabili să înțeleagă că uneori lucrurile se întâmplă și atât.

8. Sărăcia

Am cumva senzația că numărul imens de mame tinere din România, cuplat cu un număr la fel de mare de nașteri acasă nu e doar o consecință a fricii și a unor preferințe. Românii sunt săraci și, în lipsa unei minime educații financiare, preferă să investească în necesitățile imediate. De-asta sondajele arată că, deși mulți români sunt pro-vaccinare, o parte nu au acces la astfel de servicii.

De asta terapiile alternative vor fi întotdeauna o alternativă mai ieftină și mai convenabilă unei vizite la medic și medicamentelor autorizate. Tot din lipsă de resurse și informații, sănătatea psihică va fi mai mereu neglijată. La bază vorbim despre o gândire „de om sărac” care nu pricepe că e mai ușor să previi decât să tratezi. Genul de om care speră ca viroza acută să nu dea în pneumonie, chiar dacă o tratează numai cu Vitamina C (care, apropo, nu prea are efect asupra răcelii).

Ignoranța nu e doar o consecință a lipsei de educație sau a unor carențe intelectuale. Ea poate fi uneori și o alegere forțată, o consecință indirectă a sărăciei.

9. Lipsa Modelelor

Lipsa unor lideri de opinie competenți a fost discutată și rediscutată. Aici vorbim despre media, dar și despre specific demografic, până la urmă. Ai nevoie de oameni care să vorbească cu pensionarii și cu tinerele mame, dar și cu hipsterii din așa-zisa bulă. Altfel, chiar dacă, din când în când, un nutriționist deștept demolează public miturile despre detoxifiere și mâncatul sănătos, majoritatea oamenilor preferă să se otrăvească cu sâmburi de caisă (fug de citostatice, dar ingerează cianuri).

De ce? Pentru că nimeni nu vorbește cu adevărat cu ei. Dacă vrei să faci o campanie despre importanța vaccinării, un băiat în costum sau vreun blogger cunoscut nu va fi capabil să facă asta atât pentru corporatiști cât și pentru cultivatorii de castraveți. Părerea lui Bill Gates nu va conta pentru Țața Floarea și nici povestea epidemiei de Polio nu va rezona în sat. Ai nevoie de doctorul local, de preot și de „liderii de opinie” de la birt, tot așa cum ai nevoie de specialiștii în marketing din orașele mari. Ai nevoie de demnitari care se vaccinează live, ca în Polonia.

Altfel, locul liderilor de opinie locali, ai modelelor, cu alte cuvinte, va fi luat de analfabeți medical și de șarlatani periculoși. Sunt oameni care seamănă cu cei pe care-i educă. Din păcate, e o diferență între raționalitate și inteligență, iar carisma personală nu ține de niciuna dintre ele.

10. Fascinația pentru Ascuns

România are un festival anual de ezoterism care în 2018 va împlini 10 ani! România are tot felul de nebuni deliranți cu teorii absolut delicioase, din perspectiva unui amator de sarcasm. Dacă am privi moștenirea asta „spirituală” ca pe ce e, adică o glumiță exploatabilă, am putea face și puțin turism pe seama ei. Din păcate, extrem de mulți oameni cu pretenții de educație sunt în stare să plătească bilet la spectacolul un dement care se holbează la public. Aceeași oameni cred în puteri paranormale, energii, fantome și vrăjitorie și se tem să nu fie blestemați.

Fascinația pentru ezoteric este greu de negat. E relaxant să crezi că toate marile probleme ale lumii au soluții la îndemână. Din păcate, în viață nu e ca în manualele de algebră: soluțiile simple sunt ușor de înțeles, dar greșite. E adevărat însă că există inițiați care le pot descifra, însă inițierea constă în ani de studiu la facultate și la fel de mulți ani de practică.

Pentru a afla care sunt adevăratele minuni ale lumii, e suficientă puțină lectură sau o sursă de informare mai spălată. CRISPR, editarea embrionară și nanomedicina păreau S.F. cu un deceniu în urmă și iată că acum sunt în fază de testare pentru utilizarea pe scară largă. Nouă în schimb ne e frică de furtul de organe și ieșim în stradă să delirăm despre vaccinuri.

11. Excepționalismul

Ai spune că excepționalismul balcanic și românesc n-ar avea ce impact să aibă asupra medicinei și a științei. Din păcate, convingerea că am fi speciali ca popor și ca oameni duce la tot felul de atitudini aberante față de impredictibilitatea vieții. Practic, obsesia că totul se întâmplă cu un motiv îi impiedică pe mulți să găsească o cauză a propriei suferințe. Da, e nasol că suntem simple statistici, dar în același timp e și îmbucurător să știm că nimeni nu ne vrea în mod deosebit răul. Nu suntem suficient de importanți pentru asta.

Tot aceeași atitudine ne face să credem că, dacă există așa numitele vindecări „miraculoase” (precum remisia spontană a cancerului Anitei Moorjani, explicabilă științific, dar foarte rară), ele nu sunt excepții, ci experiențe repetabile.

12. Tradițiile

Fricile și leacurile lor din popor merg deseori mână în mână cu obsesiile religioase. Oamenii care vindecă răceli cu apă sfințită sunt de multe ori aceiași care se tratează de deochi cu tăciune și care se ascund la fiecare adiere, de teama curentului (nu că nu ar exista un sâmbure de adevăr acolo). Tot ei vorbesc despre pieze rele și blesteme cu aceeași convingere cu care vorbesc despre guturai.

Deși leacurile băbești produc destule victime, ele nu sunt singura problemă. Inducerea ideii că „trebuie să crezi” într-un remediu pentru ca el să funcționeze este la fel de periculoasă. O convingere pe cât de neștiințifică, pe atât de dăunătoare. Ibuprofenul calmează durerea, chiar dacă tu nu crezi în medicină. Leacurile tradiționale nu o calmează nicicum. Dacă în cazul unei răceli clasice nu prea contează ce iei, în cazul unor boli mai grave lucrurile se complică.

Împinși de propriile credințe și de fricile tradiționale, ajungem să asistăm la adevărate episoade de delir colectiv.


(Sursa Imaginii si a Produsului)

13. Lipsa Sancțiunilor

În strânsă legătură cu legislația, e de menționat că avem nevoie și de exemple negative. Din păcate, statul protejează idioții, dar nu sancționează șarlatanii. Astfel, un om care se tratează pentru hepatită cu ceai de mușețel și un bolnav cronic sunt urgențe de același calibru și nu văd cum ar putea fi departajate. Prostia și neglijența beneficiază de aceeași plasă de siguranță ca hazardul.

Pe de altă parte, impostori siniștri „licențiați în Tibet” (o țară la fel de civilizată ca Teleormanul) sunt lăsați să facă averi pe seama credulității altora. Oameni ale căror suplimente te pot omorî își fac nestingheriți publicitate online și la televiziuni. Sigur, se fac și în România niște pași în direcția corectă, dar pe moment nu am văzut nimic convingător.

Motivul e simplu: primele sancțiuni trebuie să vină de la comunitate. Dacă ai promis vindecări miraculoase și nu livrezi, nu are sens să te las „să dai speranță”. Trebuie să te raportez la organismele competente și să te arăt cu degetul, așa cum meriți. Dacă tu dai lecții despre ieșit din depresie prin yoga, dar eu știu că ești un mic șarlatan de cartier, nu văd de ce nu le-aș spune și altora.

14. Lipsa Informării

Ca și în cazul educației științifice, nici aici pretențiile nu trebuie să fie mari. Ar fi suficient ca oamenii să învețe să citească etichete, să ignore articolele de pe site-urile „de dezvăluiri” și să întrebe oameni mai inteligenți decât ei. Pentru asta însă ar trebui să plecăm de la premisa că nu știm chiar tot despre tot. Ar trebui să fim atinși de o curiozitate sinceră. De fapt, uneori cred că ar fi suficient ca oamenii să citească… pur și simplu.

Așa poate am afla că atât grepfrutul cât și sunătoarea nu au ce căuta în dieta unui om care se tratează pentru o afecțiune serioasă (sunătoarea e chiar subiect de avertisment în spitale, inclusiv în cele românești). Tot așa am putea afla că nu tot ce e natural e comestibil și că încălzitul alimentelor la microunde nu dăunează. Măcar ar avea și snopes.com mai multe accesări din România.

Curiozitatea reală este cea care ne face să ne întrebăm ce naiba e în cutiile ălea colorate pe care scrie „amestec din plante”. Tot ea este și cea care ne împinge să cerem dovezi. Spui că te-ai vindecat singur de o boală incurabilă? Excelent, tocmai ai revoluționat știința. Până să îți dăm însă medaliile, arată-ne toate buletinele de analize și concluziile doctorilor licențiați care te-au tratat.

15. Iluzia Dezbaterii

Am discutat în repetate rânduri despre moartea expertizei și despre absența unor reguli de dezbatere. Adevărul e că suntem prea puțin educați să dezbatem anumite subiecte și că multe lucruri pur și simplu nu trebuie dezbătute. Homeopatia nu e o „dezbatere”, ci o șarlatanie demonstrată, una care aduce de ceva ani amenzi în țările civilizate. Aceeași situație apare și în cazul anti-vacciniștilor, o specie care nu ar trebui să existe.

De ce există? Pentru că analfabeți funcțional și „specialiști” prea slabi pentru a fi absorbiți de sistem sunt lăsați să-și spună opiniile. Pentru că „povara dovezii” nu e ceva ce se predă la școală. Trebuie să înțelegem că unele opinii chiar nu contează și că ideile proaste contaminează tocmai pentru că nu sunt argumentate și sunt ușor de înțeles.

Dacă refuzăm să tăiem microfonul proștilor, vom face campanii de informare pentru a-i convinge pe cei din jur că Pământul nu e plat. Vom lăsa în continuare iluzia că lucruri testate de-alungul secolelor sunt încă „dezbătute”. Nu, nu e o „dezbatere” și nici o „părere”, ci un consens pe care tu nu-l înțelegi. Sigur, ești liber să crezi ce vrei, dar asta nu înseamnă că ai dreptate!

16. Disperarea

Dacă defetismul nostru proverbial nu ne face mari favoruri nici în domeniul medical, o stare mult mai problematică este disperarea. Prinși între un sistem în care nu au încredere și între adevărul concret al bolii, mulți pacienți sau părinți de pacienți ajung să-și spună păsurile pe unde apucă. Orice, numai să le fie întinsă o mână de ajutor.

Din păcate, mâna asta este de multe ori a unor impostori, a unor indivizi pentru care disperarea este o simplă monedă de schimb. Până la a-i amenda pe vinovați, așa cum am mai propus, aici ar trebui să intervină serviciile sociale și chiar psihologii. Durerea e mai ușor de gestionat dacă o înțelegi în loc să o tratezi paliativ.

17. Experiența Personală

Experiența personală poate fi dureroasă. O spun din… experiență personală. Tot la fel, experiența celor din jur îți poate da speranță. Cu toții știm un coleg al unui coleg care s-a „vindecat în mod spectaculos”. Problema e că niciuna din experiențele astea nu e relevantă științific, chiar și atunci când e adevărată și corect interpretată. Până nu învățăm că medicina nu se bazează pe „mie mi-a fost bine”, nu avem cum să facem diferența dintre profesionist și un escroc, dintre medicament și placebo.

Înțeleg cum o mamă îndurerată poate crede că vaccinul i-a îmbolnăvit copilul. Asta nu înseamnă că cineva ar trebui să ia în serios un om fără pregătire medicală, fără acces la date și fără niciun fel de dovadă cu excepția unei conversații cu alți non-doctori. Oricât de trist ar fi, e normal să arătăm empatie, nu să încurajăm delirul. În caz contrar, se ajunge la cea mai gravă epidemie de rujeolă din ultimii ani.

18. Frica de Schimbare

Un alt artificiu profund uman, nu românesc, retorica împotriva progresului este omniprezentă în spațiul online. Înainte era mai bine (nu, nu era), înainte oamenii trăiau sute de ani (nu, nu trăiau) și toate se întâmplă din cauza chimicalelor. Ce mai, medicina chineză era o minune, dar au stricat-o vesticii.

E cunoscut că progresul în sine nu e ceva natural omului, însă tot cunoscut e că, științific și logistic, trăim în cea mai bună epocă pentru medicină. De altfel, și hulita industrie alimentară era mult mai puțin reglementată până la Codex Alimentarius. Conspirațiile sunt distractive, însă atunci când promotorii lor le cred, ele devin periculoase pentru cei din jur.

19. Companiile Farmaceutice

Ideea unui „Big Pharma” care vrea să ne îmbolnăvească prin medicamente nu e doar stupidă, ci și nelucrativă. Din contră, afectate de legislație, subvenții și patente, marile companii farmaceutice trebuie să facă ceva sacrificii financiare pentru a inova, în condițiile în care opinia publică nu le e tocmai favorabilă. Mai mult, e bizar cum oamenii preferă să toarne milioane de euro în buzunarele unor laboratoare homeopate sau naturiste ale căror produse nu funcționează, dar se tem de firma care produce Nurofen. De altfel, în ritmul ăsta, e posibil ca nici medicamentele atent sintetizate și testate să nu mai dea vreun rezultat, în contextul apariției unor virusuri tot mai rezistente.

Dar… marile companii farmaceutice sunt totuși corporații, scopul lor principal nefiind vindecarea planetei, ci profitul. În sensul ăsta există un „Big Pharma”, mai ales în statele unde lobby-ul farmaceutic și medical are tradiție. Există înțelegeri de business și oligopoluri. Oamenii își vor împinge în față produsele, originale sau generice, și vor lupta cu Statul, când cel din urmă le subevalua munca. Adăugați la asta și existența unor personaje mizerabile precum Martin Shkreli și e lesne de înțeles de ce populația dă vina pe „Big Pharma”.

Ce ar putea face marile concerne? Ar putea participa activ la educarea medicală a populației, ceva ce se întâmplă timid în ultimii ani. Ar putea lupta cu falsele studii științifice și ar putea să-și controleze mai bine distribuitorii. Ar putea menține un preț decent pentru medicamentele vitale și ar putea face ordine într-o piață unde lumea preferă să își îndoape copiii cu excipienți la suprapreț.

20. Nebunia și Prostia

Deși nu sunt principalele vinovate pentru ignoranță, boala psihică și limitarea intelectuală nu trebuie neglijate. Culmea, ele sunt de multe ori mai reprezentative pentru promotorii terapiilor alternative decât pentru fanii lor (de cele mai multe ori doar săraci, creduli, disperați etc). Trăim totuși într-o țară cu zeci de bolnavi psihic nediagnosticați, una unde sindromul de stres post-traumatic aproape că nu exista până recent (nu în registrele psihologilor, cel puțin).

O bună parte din oamenii care vorbesc cu spirite, curăță energii și vindecă naturist chiar sunt convinși că delirul lor e o experiență reală. Aici, din păcate, proștii au tendința să-i asculte pe nebuni.

După tot abuzul ăsta textual, cititorii mai cinici ar putea să-mi spună: și cu ce te afectează pe tine, nene? Lasă selecția naturală să-și facă treaba. Ei bine, dacă ar fi vorba doar despre selecție naturală, n-ar fi o problemă. Văzând însă fețele plânse ale pacienților și privirile goale ale însoțitorilor lor, aș spune că vulnerabilitatea nu e specifică doar celor slabi de înger.

Vom vorbi despre selecție naturală când vom avea un sistem puternic și o societate matură. O să vorbim despre selecție naturală când de suferit vor avea doar cei ce consumă suplimente neverificate și când copiii nu o să mai moară din cauza părinților. O să vorbim despre selecție naturală când medicilor care recomandă Noua Medicină Germană li se va retrage dreptul de practică.

Până atunci, ne mai rămâne să lucrăm puțin la… educație, legislație, investiții, sistem de sănătate, mass media și coeziune socială. În caz contrar, în câțiva ani, vom ajunge să avem mortalitatea pe care o merităm.

P.S: Dacă vreți ceva mai cinic decât articolul ăsta, vă recomand seria britanică Ill Behaviour, recomandare pe care, inițial, am primit-o la rândul meu cu scepticism.