Moartea dauneaza grav sanatatii

Analizand cateva comentarii de pe blogurile lui dojo si ale lui Cabral , comentarii legate de fumat si etnobotanice, ma gandeam ca n-ar fi rau sa defulez  putin pe tema ‘avertismentelor de sanatate’ si a imaginilor soc atasate.

Nu vad sensul in a discuta despre manualele de utilizare si etichetele de tip ”nu bagati pisica in cuptorul cu microunde” . Oricum am vrea sa evitam subiectul, o mare parte a mostenirii genetice planetare vine de la imbecili. Pe de alta parte, etichetele de pe produsele destinate ‘viciilor’ si campaniie soc si-au depasit de multa vreme scopul de simplu avertisment. Mesajul lor e clar: Faci ceva rau pentru tine si pentru cei din jur. Intr-un fel sau altul vei avea de suferit!

Deci, avem ceva rezultate pentru bombardamentul cu impotenta, infarct si mutatii genetice? Evident ca nu, nici macar in grupul vizat, acela al non-practicantilor atrasi de viciu. Sa luam fumatul drept exemplu. Nu cred sa fi cunoscut vreodata un fumator care sa nu creada ca fumatul e ceva nasol. Placa de tip ”cunosc eu pe unul care a ajuns la 90 de ani” e o metoda de a atenua disonanta cognitiva, de a te autolinisti. E ceva ce-si spun fumatorii, nu un crez real al lor. In intimitatea lui, fumatorul stie ca obiceiul lui este nociv. Totusi, nimeni nu fumeaza pentru efectele terapeutice ale gudronului.

Fumezi pentru ca ai cinci minute de relaxare psihica. Fumezi pentru ca tot ritualul ala al tigarii, de la rotunjit tigara in mana pana la pufaitul afectat te deconecteaza si te lasa singur cu tine. Fumezi pentru ca pauza de tigara este un excelent catalizator al socializarii. Fumezi pentru ca alea cinci minute iti apartin. Fumezi pentru ca stii ca , mai devreme sau mai tarziu, ceva tot n-o sa mearga bine. In atare conditii, daca-ti pun o poza cu un cancer in stadiu avansat care sa-ti aminteasca si in alea cinci minute ca viata e de cacat, nu voi face decat sa te irit. De ce credeti ca primele avertismente erau dezlipite de pe tigari de catre fumatori, nu de vanzatori?

Lucrul asta e valabil si pentru vicii mai putin nocive medical.  Te lovesc cu zeci de reclame CNA despre cum fast food-ul e o mizerie, arunc banii pe campanii despre cat de toxica e carnea congelata si-ti scriu saptamanal in Jurnalul despre cum aditivii o sa-ti otraveasca hamsterul. Sunt convins ca un om care munceste 9 ore pe zi are timp sa-si faca salate si suc la blender si sa le consume tacticos, totul in timp ce colegul de langa serveste o pizza aburinda. Pentru ca , nu-i asa, lumea e formata din fotomodele si antrenori de fitness. Uneori  produsele de tip fast food, sandwich-urile ambalate si patiseria nu sunt optiuni, ci necesitati. Se intampla. Sa presupunem totusi ca ar fi optiuni: ne pasa chiar atat de mult daca cineva alege sa se otraveasca lent? Credem sincer ca oamenii echivaleaza shaworma cu ambrozia?

Nu sunt fumator si nici consumator de fast-food, dar incerc sa am minima decenta sa respect alegerile altora. Spun incerc, pentru ca m-am gasit si eu de cateva ori cu piatra in mana. Nu sunt de acord cu fumatul pasiv si cu alte dovezi de egoism la fel cum nu-s de acord cu incurajarea indirecta consumului de alcool. Totusi, nu credeti ca ar fi prea simplu ca vina sa fie numai a producatorilor? E atat de simplu: corporatiile cele rele i-au pus sticla in mana lui. Educatia precara, mediul, parintii, profesorii si prietenii n-au avut nicio vina. Un manager trebuie sa plateasca pentru ca Gigel de 15 ani a intrat in coma alcoolica.

Sugestia mea ar fi ca data viitoare cand vreo minte creata sugereaza o noua campanie de gen sa se intrebe daca nu cumva o face cu aroganta omului mic, a celui care se vede superior doar pentru ca nu face ceva. La fel ca amuzantii vegani care dau cinci luni lectii inainte de a claca psihic, cam asa se vad din afara si puritanii care ingereaza cantitati uriase de cafea si energizante, dar sunt ”mai buni” decat fumatorii inraiti. In conditiile in care un om e constient si responsabil cand face o alegere, respectiva alegere ar trebui respectata, indiferent de cat de mult intra in conflict cu normele personale. Ar trebui sa ne intrebam daca 7 ani de-acasa + aproape doua decenii de scoala n-ar trebui, in mod normal, sa fie suficienti incat sa se inteleaga conceptul de alegere.

Viciul e o alegere, dar la fel ca in cazul altor alegeri discutabile, e destul de greu sa contrabalansezi placerea imediata cu efectele pe termen lung. E si mai greu sa-i explici unui om prins in mrejele lui ca ar putea foarte bine sa se descurce si dupa. E greu si de multe ori inutil. Totusi, daca vrem neaparat cu orice pret sa descurajam ceva (consumul etnobotanicelor de exemplu), ar trebui  sa vedem daca nu mai e putin de lucru si la alte capitole precum educatia si respectul. In cazul Romaniei, ar trebui sa vedem daca nu cumva capitolele respective au fost inlocuite cu un imens Lorem Ipsum.

P.S:  Apropo, noi cu selectia naturala cum mai stam? Pe de-o parte, nu zic ca nu-mi pare rau cand vad oameni prabusindu-se si ajungand in zona unde nu mai sunt doriti sau macar considerati oameni. Dar de-aici pana la ”micutul Gigel, triplu repetent si copil problema, a cazut victima drogurilor” e cale lunga.  In unele cazuri, s-ar putea  ca asta sa fie modul in care natura foloseste butonul de Undo.

krossfire
  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.

Subscribe
Notify of
guest

39 Comments
Oldest
Newest
Inline Feedbacks
View all comments

[…] This post was mentioned on Twitter by Cetin Ametcea and Marius Sescu, krossfire. krossfire said: https://www.krossfire.ro/moartea-dauneaza-grav-sanatatii/ – Despre avertismentele de sanatate si masiva lor utilitate […]

Vlad

Ca si fumator de 12 ani (am inceput la 14), sunt perfect de acord cu ce ai zis. Fumez constient de efecte, le si simt uneori. Fumez constient de banii pe care ii dau si fumez constient asupra factorilor externi, gen fumat pasiv. Am carevasazica o experienta de fumator si am ajuns la o concluzie. Dupa ce am trecut de la tigari extrem de tari, sa zicem Marlboro Rosu, la tigari extrem de slabe, sa zicem Kent Alb…dupa un timp nu mai simti diferenta de gust. Ceea ce ma face sa cred ca dependenta nu sta in substanta propriu zisa. E ceva de genul Gudron 10 Nicotina 10 Monoxid 10 fata de Gudron 1, Nicotina 1, Monoxid 2. Deci, sa zicem ca o tigara tare este de 10 ori mai tare decat cea mai slaba. Dupa un timp, au acelasi gust. Si dupa un timp tot 1 pachet fumez/zi. Problema cea mai mare pe care eu am intalnit-o a fost de natura psihica. Devin mult mai agitat cand nu fumez…dar cred ca este un efect oarecum al sevrajului. Cu mai multa vointa, voi reusi sa ma las…dar pentru moment, nu pot. Referitor la fast-food, ce sa zic. Am reusit sa… Read more »

sarpele boa

drugs are bad mmmkay? nanny states are worse though

Ana

Te contrazici? Uneori produsele de tip fast food, sandwich-urile ambalate si patiseria nu sunt optiuni, ci necesitati. vs Totusi, nu credeti ca ar fi prea simplu ca vina sa fie numai a producatorilor? Nu sunt de acord cu prima afirmatie pe care am citat-o. Eu, aia care a lins acadele mov cu dungi albastre si verzi si roz (ok, sper ca n-am facut pe nimeni sa vomite pe tastatura) si alte chestii la fel de dezgustatoare. Si de fiecare data a fost alegerea mea sa ascult de dracusorul ala de pe umar care imi zicea incearca si asta o singura data in viata. Uneori am zis bleah, mai bine nu. De cele mai multe ori am incercat chestia noua si sclipicioasa (si de cele mai multe ori am zis bleah dupa, dar asta e cu totul alta poveste). In fine, am cam deraiat. Saptamana trecuta mergeam la un bou (pe doua picioare) care sta intr-un bloc turn de pe un bulevard din partea de nord a orasului. De la metrou pana la blocul in care sta trec pe langa: chiosc de tabla care nu stiu exact ce vinde, n-am cascat ochii, patiserie-cofetarie, reparatii fermoare, un magazinas care vinde legume-fructe partial… Read more »

Tzipi

Eu sunt unul din veganii aia “amuzanti ” de vreo 20 de ani. Intre timp, am trecut pe ‘raw began “… Da-mi voie sa te contrazic referitor la pizza aburinda : imi trimit barbatu’ la munca, cu o plasuta cu fructe pe post de masa de pranz. Si mananca fructele, in timp ce colegii servesc pizza aburinda cu el la masa ( face asta de muuulta vreme si nu are de gand sa renunte ).
Crede-ma ca e mult mai simplu si mai rapid, sa decojesti o banana decat sa dai fuga la colt sa cumperi pizza !

EroticaXP


Excelent articol.
@Vlad
+1.

Dan Tanasescu

“Viciul e o alegere” este o contradicţie în termeni.

VÍCIU ~i n. 1) Imperfecțiune gravă care face ca un lucru să nu corespundă modelului său ideal sau destinației sale. ◊ ~ de formă neglijare a unor cerințe și formalități obligatorii la întocmirea unui act juridic. 2) Obișnuință anormală nedirijată de voință și de rațiune; patimă. ~ul fumatului. [Sil. vi-ciu] /<fr. vice, lat. vitium, it. vizio

Vezi punctul 2 al definiţiei.

carbonaru

Sigur ca putem lucra la educatie si respect. Doar ca astea se formeaza intr-o generatie.

Gabriela Elena

Cred ca totul porneste de la caracterul si educatia fiecaruia dintre noi.
Se poate trai si fara vicii.
Noi alegem.

romania inedit

Sa stii ca una din cele mai mari efecte antifumat le are pachetul ala in care apar niste dintii cariati din cauza fumatului . Eu am vazut cum multi fumatori au luat alt pachet de tigari care nu avea poza aia . O tigancusa cu un copil in brate m-a intrebat (eu tineam locul unei vanzatoare) daca nu am pachete din alea cu cancer pulmonar sau cu protejati copii .

[…] cunoaşterii străluceşte doar atunci când este închinat Soarelui Înţelepciunii. (de Gabriela Elena […]

cartim

Mult timp am fost fumator pasiv pentru ca doar asa puteam avea cateva minute in care sa schimb doua vorbe cu colegii mei, eu cu cafeaua , ei cu tigara. Am ajuns de la 3-4 cani de cafea la una singura , nu pentru ca mi-a spus cineva sau ca am auzit la TV ci pentru ca asa am vrut. McDonalds am consumat cand nu aveam alternativa si imi era foame, pizza imi place dar nu am mai mancat de foarte multa vreme, , am inceput sa mananc legume petru ca asta se gateste in casa. Carnea nu imi prea place , imi plac lactatele, ca mananc branza light sau cu putina grasime , stiu care cu ce e tratata? Nu. Ceva trebuie sa manac. Nu fumez, nu beau , manac putin , ce nu imi place mie altora le place. Campaniile anti X Y, sunt sortite esecului pentru ca daca stai sa studiezi omuul vei vedea ca cu cat e mai interzisa o chestie cu atat e mai cautata. In definitiv suntem unici ca indivizi, deci fiecare va actiona altfel. Doar sa fie alegerea noastra. PS. Am tratat si bolnavi etilici si fumatatori, miracolul a durat cateva saptamani cel… Read more »

Vlad

Lasand la o parte problema cu viciile in sine si cat dauneaza ele, zicea un artist roman. “De ce statul nu lasa prostii sa moara?”. Daca vezi ca apar etnobotanicele pe piata de exemplu si te duci si bagi din prima 5 doze dintr-o substanta necunoscuta si ajungi in coma…imi pare rau, nu este vina drogurilor catusi de putin. Garantat, cu test…luam un copil de 14 ani (daca gasim unul) si-i dam sa traga 5 fumuri dintr-o tigara cu etno in ea, punem pariu ca nu are absolut nimic? Poate un pic ametit. Dar daca vii si bagi 5 plicuri in 3 tigari…mai amesteci si cu niste alcool…imi pare rau. Lumea nu prea vrea sa priveasca problema din punctul asta de vedere. Sa zicem ca e aceiasi chestie ca si cu alcoolul. Cam toata lumea consuma, deci…stie despre ce e vorba, doar ca e o diferenta intre ala care bea 3 beri si se simte bine si ala care bea 15 si incepe sa faca scandal, sau chiar mai rau. Realitatea nu este asa cum ne este prezentata pe la TV sau chiar pe net. Vorbiti cu un consumator, vedeti ce are el de zis. Referitor la droguri, stiti ca… Read more »

Vlad

Eh, eu privesc ideea asta cu niste ochi mai umoristici sa zic asa. Ceva de genul ASTA

Garm

Apropo de iarba si etnobotanice: aseara in metrou 3 pusti de 14-15 ani vorbeau in gura mare de asa ceva. Mai mult unul dintre ei se lauda ca s-a lasat de prafuri. Mi s-a parut socant, eu la 14 ani abia imi puneam problema sa fumez o tigara normala… generatiile de acum au sarit direct la chestii dure. Sincer cred ca astia ar trebui (spre binele lor) batuti de parinti.

zamo.ca

nicotina ca de altfel majoritatea drogurilor psihoactive protejeaza de alzheimer. poate ca si asta ar trebui trecuta pe pachetele de tigari 🙂

valeria

da viata ? imagineaza-ti cate ar fi facut comentatorii tai , daca n-ar fi scris kilometri de cuvinte .

mihai

Per total, orice viciu ai avea sau orice ai manca la pranz la serviciu sau oriunde altundeva, e doar alegerea ta. Nimeni nu te obliga sa mananci ceva anume, sa fumezi, sa bei, faci toate astea doar pentru ca vrei. Si din moment ce esti constient de efectele secundare, campaniile lor sunt fara rost. Fiecare isi traieste cum vrea viata si face ce vrea, chiar daca stie ca ii face rau.

trackback

[…] de la articolul asta a lui Krossfire care are un titlu mai mult decat sugestiv, m-am gandit sa scriu si eu ce as crede […]

adi

@Gabriela Elena

suma viciilor este constanta=mc patrat pe doi 😀

adi

@Garm

“Mi s-a parut socant, eu la 14 ani abia imi puneam problema sa fumez o tigara normala…” 😀

Esti criminal 😀

Eu cand aveam 14 ani nici nu stiam ce e aia tigara :D, da’ la varsta mea m-am prins ca generatiile “evolueaza”. Asa ca stai calm, respira adanc, peste vreo 20 de ani o sa vezi “grozavii” tot mai mari

razvanserbu

Referitor la vicii pot spune ca am primit zilele trecute un email interesant:

“Un studiu recent, condus de catre Ministerul Transporturilor, impreuna cu Ministerul de Interne, arata ca 23% din accidentele de circulatie se datoreaza consumului de alcool.

Rezulta de aici, ca restul de 77% se datoreaza unor jeguri de indivizi, care beau doar cafea, ceaiuri, sucuri si alte porcarii de genul asta.

Asa ca, fiti foarte atenti la aia care nu beau alcool.
Ei cauzeaza de trei ori mai multe accidente!”

cerbulvechi

Droguri legale…problema de legislatie, problema de mentalitate, problema de politica locala…problema. Nu este, evident, o problema. Statistic vorbind. LSD-ul ucide. Corect. 5 morti / 10 milioane de consumatori. Prafurile legale ucid. 3 din sute de mii. Pe acei trei care ar fi ajuns la fel in alt mod. Nu e gargara si e gargara in acelasi timp. Eu consum. As spune orice pentru emfaza / credibilitate dar as minti. Consum moderat, uneori exagerez. Nu ma urc pe pereti. Nu sar pe fereastra. Nu bat hipsteri prin cluburi(desi uneori ar merita). Nu fur bani de acasa. Nu cad prin santuri. Mananc shaorma cu placerea cu care mananc dimineata un mar inainte de cafea si tigara. Sunt sanatos. Fumez de 13 ani, de 11 bag un pachet / zi. Sunt ok. Fac trasee montane fara probleme. Bicicleta e prietenul meu inanimat cel mai bun. Am tensiune 12/7. Beau 4-5 cafele / zi pentru ca imi place realmente gustul si aroma cafelei. In aceeasi masura beau ceai. Nu asta e problema. Niciodata n-a fost. Exemplu – comparatie un pic fortata dar la limita relevanta: cand dacii au devenit prea trotilati, Deeceneu a ars viile. Dupa care Traian i-a cucerit. In sec. al XVIII-lea… Read more »

Florin

Io am fumat cam 23 de ani. Din primul an de fumat am ajuns la doo pachete/zi. Cat timp am fost fumator, bagam minim cinci cafele/zi. De cum am trecut de la tigari mai tari la tigari mai slabe, mi-a crescut si “consumul”, adica treceam de doo pachete jumatate/zi. Daca ar fi sa socotesc cantitativ, am fumat cat ar fuma minim 50 de ani un fumator cu 1 pachet/zi, fapt pentru care, nu prea cred ca conteaza cantitatea, ci faptul ca organismul fumatorului functioneaza altcumva de cel al nefumatorilor.
Fumatul inseamna placere, savoare, lucruri pe care le platesti, dupa cum bine ai spus. Chiar daca m-am lasat de fumat de mai bine de un an, in mintea mea, voi ramane fumator pe viata.

de-a dura lex

fumatul înseamnă și plăcere, savoare?
eu cred că doar la început (când te apuci de fumat).
dar după ce devii fumător adevărat (nu doar de ocazie) dispare orice plăcere fizică, rămân doar gestul și asocierea lui cu diferite acțiuni/împrejurări.
de altfel, prin fumat sunt afectate papilele gustative și nu se mai simt o sumedenie de gusturi.
eu depășeam 2 pachete pe zi (am fumat cam 17 ani), până acum o lună, iar acum am „reînvățat” niște gusturi: de cafea, de bere, de măr, de buzele soției, de orice.
sunt sigur că acum aș redescoperi și gustul țigării, acea savoare care face multă plăcere, gust pe care nu l-am mai simțit ani de zile (l-am mai simțit doar… rândurile trecute în care m-am lăsat de fumat).

și un sfat pentru cine vrea să se lase de fumat:
nu mai fuma nicio țigară, cu niciun pretext.
orice țigară fumată va însemna, în câteva zile, reapucarea.

Florin

@de-a dura lex, posibil sa difere lucrurile de la om la person [mai ales la partea cu gusturile (la mine unele nu mai sunt chiar atat de intense, da nu declar nimic pierdut), m-as lipsi fara probleme daca asta ar fi singurul neajuns cu fumatul], io am savurat cu mare placere cam tot ce am fumat.

, oarescum ii inteleg pe cei care au gustat si mai apoi se abtin, probabil ca mare parte dintre ei vor sa se conviga ca-i bine ceea ce fac, hazlii imi par aia ca nu or gustat niciodata, da-ti dau in cap si privesc de sus pentru ca ei nu au facut nimic.
Pana la urma, cred ca la asta se rezuma totul si ar fi bine daca am intelege cum sta treaba cu ce pierzi si cat castigi daca te abtii.

[…] pe această temă, printre care: – Cabral: Ierbar etnobotanic. O campanie antidrog.; – krossfire: Moartea dăunează grav sănătății; – Părerea trolilor: O campanie antidrog. dar nu mi-am făcut […]

39
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x