Întru iertarea păcatelor…

Surprins din nou pe partea greșită a cozonacului, mă gândeam ca anul ăsta să stau departe de văicăreala de sezon.

Având jumătate de oră liberă, am decis să îmi umplu timpul constructiv și să mâzgălesc purceluși pe caietul sărbătorilor pascale. Scopul acestui exercițiu a fost găsirea esenței sărbătorii reducerilor, succesoare a mai celebrei sărbători a ofertelor. Da, am căutat “esența Paștelui”, ignorând originea istorică și religioasă a festivității. Pentru cele din urmă, aveți oricând Wikipedia. Vorbim despre o esență înrădăcinată în gest, una care se poate manifesta concret (cumpăr ceva, mănânc ceva) sau printr-o schimbare temporară de atitudine (de-acum, o să fiu mai…).

Trecând peste miștouri, dezamăgiri, ouă și iepurași, am stat să mă gândesc ce încearcă fiecare sărbătoare să ne urle în portavoce. În plus, e interesant de văzut cum putem profita de ocazie pentru a fi mai puțin nasoi (adică “noi înșine”). Desigur, asta implică să lăsăm plânsul de milă și să ne punem pălăria pragmatică. Dacă pasca și mielul ne fac să ne simțim mai bine sau să fim mai buni, atunci despre asta este Paștele. Dar hai să o luăm încetinel…

Crăciunul! Crăciunul ar putea fi cu ușurință despre dat lucruri cât de cât utile unor oameni pe care nu-i urăști. Este despre “magia de a dărui”, cum ar spune ProTV-ul. Sigur, mulți ar putea argumenta că genul ăsta de vulgarizare elimină elementul religios și pe cel istoric (sărbătorile romane), dar tocmai despre asta vă avertizam mai sus.

Câți oameni, fie ei creștini practicanți, sunt cuprinși de anticipare la gândul că vor înălța triluri pentru nașterea salvatorului biblic? Sigur, legenda e acolo, dar de ceva vreme ea a devenit un pretext, nu un scop ritualic. În schimb, câți oameni abia așteaptă să vadă ce au primit de Crăciun sau să surprindă fețele celor mici când primesc în sfârșit jucăria aia (aia de 20 de milioane, cu ecran LCD)? Câtă lume așteaptă reducerile “Moșului” și câtă așteaptă cu adevărat colindătorii? Dacă tot sărbătorim consumerist, măcar să ne-o asumăm!

La prima vedere Paștele, o sărbătoare mai veche decât religiile care o sărbătoresc, ar putea fi despre renaștere și schimbare. Pentru asta însă am putea planta un copăcel și merge mai departe. Eu aș zice că nu aici stă cheia ouălor ciocnite. Ba mai mult, insist că Paștele este despre spovedanie și iertarea păcatelor! Gata, ho, înghițiți-vă rânjetul, că vine și explicația…

(Sursa: http://mimiandeunice.com)

În primul rând, ce sunt “păcatele”? Dicționarul ne aruncă o explicație care trebuie citită… printre rânduri. Dacă elimini existența instanțelor superioare și accepți că “moralitatea” e o normă socială, rămâi cu definiția reală a păcatului. Astfel, păcatul nu mai e ceva pentru care te bate Dumnezeu, ci doar ceva pentru care te simți vinovat, față de tine sau față de persoane concrete. Prin urmare, eliminându-i pe cei câțiva sociopați care mă citesc (la tine mă uit, Mirele!), toții oamenii au “păcate”, mai mult sau mai puțin relevante. Problema e că mulți nu știu sau nu au curajul să le raporteze unde trebuie.

Vorbim deci despre lucruri pentru care ne simțim vinovați, care au impact real (aruncatul de hârtii lângă coș nu se pune) și pe care le-am putea îndrepta, de preferat înainte să se agraveze. Ce putem face cu ele? Calea simplă: mergem la un om pe care nu-l cunoaștem și îi spunem ce am făcut, folosind metafore și clișee. Cu alte cuvinte, ne căim și așteptăm iertarea unor oameni sau entități care nu au legătură cu fapta.

Calea mai dificilă ar fi să punem mâna pe telefon, pe tastatură sau pe schimbătorul de viteze și ne adresăm fix omului căruia i-am greșit. Ne cerem scuze civilizat și, dacă e nevoie și posibil, compensăm printr-un gest sau cadou. Dacă ați simțit vreodată nevoia să faceți asta și n-ați făcut-o, Paștele v-ar putea oferi oportunitatea sau presiunea socială necesară. Ar putea fi un fel de Ziua Recunoștinței, dar cu mai mult efort. Ăsta e momentul să spui că-ți pare rău, dacă într-adevăr îți pare (vezi condițiile inițiale). Dacă destinatarul are și pasiuni religioase, s-ar putea simți nevoit să te ierte pentru că… e Paște!

Să nu uităm de asemenea că am vorbi despre un moment al concretului, unul în care ai putea să scapi de o obsesie sau de o apăsare. Clar nu ar fi timpul pentru nedreptăți istorice sau justiție socială. Sigur, ai putea să îi aplici un strat ideologic sau religios, dar sărbătoarea asta și zilele din jurul ei nu sunt momentul să-ți amintești că dacii au jefuit Moesia.

Prin urmare, Paștele ar putea fi despre cât de sălbatici suntem uneori și despre cât de uman e să admitem asta. Ar putea fi și despre miei sacrificați, dacă aș cunoaște măcar o persoană care să aprecieze sincer carnea aia, mai puțin sub formă de kebab.

P.S: Dacă simți că păcatele tale trebuie musai spuse unei terțe persoane, poți încerca la psiholog sau, dacă ești cumva membru de partid sau nou capturatul Sebastian Ghiță, direct la DNA.

krossfire
  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.

Subscribe
Notify of
guest

2 Comments
Oldest
Newest
Inline Feedbacks
View all comments
Kathy Bates

Circulă zvonul că Sebastian Ghiță a fost prins la fel ca Porky Pig.

Adică avea un pașaport sloven pe numele Sebastian Prašič, circula cu o mașină sârbească având la număr 538A571AN și locuia într-un apartament cu o firmă mare de neon care spunea: ”Aici nu locuiește Sebastian Ghiță!”

2
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x