În regulă, și după?

Blocat în casă fiind, am simțit nevoia dubioasă de a mă uita la cele mai populare videoclipuri Youtube din România și, implicit, la vloggerii care le-au creat…

În momentul ăsta, mulți cititori se vor întreba dacă nu cumva urmează un articol de moșălău despre puștii din ziua de azi. Din fericire, vă voi scuti de astfel de reflecții. Nu am nimic cu generațiile noi și nici cu metodele lor de a se afirma și recompensa. Mai mult, pentru o analiză a fenomenului “vlogging”, găsiți oameni mai bine înfipți în online care au scris despre asta. Problema mea nu ține de calitatea conținutului video făcut de “cei mici”, ci de cantitatea lui și, mai ales, de cantitatea lor. Sunt prea mulți, băi tată!

Pentru a vedea însă care e problema, e nevoie să vedem ce înseamnă fenomenul nu pentru mediul online, ci pentru generația care l-a popularizat. Ca om care și-a făcut primii bani din colaborări și concursuri semi-obscure, recunosc că îi invidiez puțin pe puștanii care câștigă sute sau mii de euro lunar din câteva strâmbături și puțină editare video. Pe “vremea noastră” Youtube de-abia se lansase și încă nu purta sigla Google. Ce să mai vorbim despre prezența PayPal sau Skrill în România. În orice caz, ideea de a oferi puștilor o șansă de a face bani cât de cât legal nu mi se pare deloc rea.

Problema e că nici profesorii, nici părinții și nici măcar generația mea, una intermediară, nu au idee cum să gestioneze resursele și talentul celor care-și petrec timpul în fața webcam-ului. A vloggerilor, nu a fetelor de la videochat, deși nici ultimul fenomen nu e de neglijat. Mai grav e că nici ei nu înțeleg ce fac. Practic, actualul sistem online le permite să facă bani rapid, într-o perioadă scurtă (și pe o perioadă scurtă) și să capete impresia că sunt iubiți și susținuți. Unii dintre ei chiar sunt, dar la 16 ani faci greu diferența. Șansele ca puștii ăștia să înțeleagă valoarea reală a banilor și corelarea dintre ei și efort sunt mici. Nimic diferit față de copiii vedetă pe care acum îi vedem în articole cu titlul “Where Are They Now?”. Care a fost problema principală a copiilor vedetă? Că nu și-au înțeles valoarea reală, talentul și prioritățile.

Cu mici, dar notabile excepții, atât starurile Youtube, cât și cele Instagram nu au vreun talent deosebit. Sunt oameni carismatici, uneori muncitori, care se întâmplă să fie la locul potrivit și să speculeze momentul potrivit. Publicul online pe de altă parte este o masă amorfă, cu mii de alegeri la dispoziție și într-o continuă schimbare și maturizare. E un public care se nișează natural. Publicul online își creează surse de divertisment, nu construiește idoli. Dacă ai noroc să fii 2-3 ani în atenția lui, ești un zeu.

Stai puțin! o să-mi spuneți. Sunt destui vloggeri care au succes de zece ani și cărora accesările le-au crescut constant. Sigur, dacă vorbim despre exemple internaționale precum Vsauce sau VlogBrothers care au creat adevărate trusturi Youtube. Totuși, ele sunt cazuri care implică indivizi maturi, cu o gândire matură, ale căror canale au avut din start un scop, nu despre puștani care distrează alți puștani. Câte zeci de mii de bloggeri care fac streaming de gaming pe Youtube sau Twitch există acum și câți sunt PewDiePie (cu sau fără scandalurile aferente)?

Există exemple de succes și în România și o spun pentru că sigur cineva o să mi-i amintească pe Mikey Haș sau, mai recent, pe Tequila. Bravo lor, dar ăștia sunt oameni care erau deja destul de orientați când au început și au reinvestit serios în propriul produs (cel puțin în cazul lui Mikey Haș). Există un număr mic de vloggeri și vedete Instagram care vor continua să creeze conținut din pasiune, indiferent de platformă, și mai sunt și câțiva care folosesc vlogul pentru a-și promova alte proiecte (BRomania și încă vreo trei).

Majoritatea dintre ei nu au însă un plan pe termen lung, deși le place să creadă că au unul. Din păcate, nu e nimeni să le spună că dacă ar avea o casă de producție 100% legală, impozitele i-ar mânca. Unii poate ar avea au abilitățile necesare să producă videoclipuri la nivel profesionist. Câțiva chiar le au, dar majoritatea habar n-au cui sau căror factori se datorează succesul lor. Cu toate astea, investesc cam cei mai buni ani de formare în el, crezând că le-ar putea aduce o carieră. Își expun viața privată zilnic și ajung să neglijeze complet școala sau facultatea, gândindu-se că au un viitor “asigurat”.

Și apoi vine inevitabila dezamăgire. Vizualizările încep să scadă și autorul trebuie să se reorienteze. Unii, mai ales cei din zona rețelelor sociale recente, speră să prindă un post de “specialist social media”, mulți vor în publicitate și PR, pe când alții și-au vârât în cap că trebuie să devină antreprenori. Majoritatea însă eșuează, deși pleacă cu avantaje pe care alți puști de vârsta lor nu le au. De ce? Pentru că anii ăia de adorație și de cecuri online de la Google sau agenții s-au transformat într-o stimă de sine supradimensionată. Un om care făcea 1000-2000 de euro la apogeu, când era încă în liceu, nu va vrea să se angajeze pe 500 de euro, deși, profesional, poate că nu-i merită nici pe ăia.

Să ne amintim de exemplu despre vloggerul Zmentă, un om care după marșul de la #Colectiv părea să fie peste tot. Nu l-am urmărit la apogeu, care se pare că a fost acum 2-3 ani, dar la un timp, omul făcea câteva sute de mii de accesări pe videoclip, din ce ne spune canalul lui. Acum? Maxim 10%, în jur de 7-20 000 de vizualizări. Mă rog, e posibil să fi luat o pauză sau să nu-l mai intereseze, însă clipurile postate în ultimele luni par a fi decent produse, față de ce am putut găsi în trecut. Ce înseamnă asta, că nu mai e capabil să își satisfacă publicul?

Nu, asta înseamnă pur și simplu că, în câțiva ani, publicul ăla a crescut și s-a reorientat, iar eforturile de a ține pasul cu el probabil că nu au mai avut sens. Habar n-am ce a făcut omul între timp. Poate și-a făcut agenție de digital, poate studio de înregistrări, poate a intrat în politică sau poate n-a făcut nimic. Cert este că el e un caz fericit care pare să-și fi dat seama că vechiul lui public nu mai e acolo. Dar cu restul? Sunt unii, și aici mă refer la vedetele Youtube de-afară, care de ani de zile își caută succesul pierdut.

Deci, revenim la problemă: ce te faci cu foștii vloggeri și Instagrameri de succes când îți vin la angajare? Cum să le spui că “influencer” nu este și n-a fost niciodată o meserie? Cum să le explici că încă mai au multe de învățat, că mulți dintre ei au fost doar o marfă pentru advertiseri și că acum e timpul să devină profesioniști? Nu de alta, li s-a tot spus că sunt creatori de conținut, lideri de opinie sau chiar… video antreprenori. Unii chiar au fost și sunt, dar pentru majoritatea a fost vorba de un hobby devenit preocupare. De-asta cred că numărul lor e îngrijorător. Vorbim de mii de oameni cu potențial pe care piața nu prea are cum să-i absoarbă, din moment ce majoritatea nu se lasă absorbiți.

O meserie sau chiar o antrepriză de succes necesită disciplină, ceva ce e greu de învățat dacă ți se permite să faci ce vrei în fața camerei. Pentru următorul nivel ai nevoie de profesionalism, punctualitate și de o doză bună de cunoștințe în domeniul ales, cunoștințe care nu pot fi simple lecturi superficiale sau scenarii de videoclip. Mai mult, viața reală implică socializare, așa că s-ar putea să ai și colegi, șefi sau alți oameni care nu sunt acolo doar să te aplaude.

Unde bat cu articolul ăsta? Care ar fi soluția pentru starurile online de ieri și cum transformăm “influencerii” în profesioniști? Din păcate, școala și părinții sunt de multe ori incapabile să ajute pentru că pur și simplu nu înțeleg fenomenul. De altfel, vârsta nu e singura barieră în calea evoluției personale și profesionale. Până la urmă, așa a fost și cu bloggerii din perioada 2006-2012, diferența fiind că exprimarea scrisă și găsirea unor subiecte implica un efort mai mare decât filmarea unor gânduri. Chiar și SEO Spam-ul ăla obsesiv necesita niște cunoștințe. Cei care au rămas, au făcut-o pentru că au reușit să-și dezvolte niște abilități (și sunt vizibili și acum) sau pentru că scriau din pasiune. În plus, daca nu transformasesi blogul in job, nu era chiar imposibil sa le intretii pe amandoua.

E de presupus că ceva similar se va întâmpla și în lumea vlogging-ului, dar până atunci, presiunea rămâne tot pe companiile de pe piață și pe agenții, din păcate. Aș spune și pe facultăți, dar cred că cer prea mult de la sistemul educațional. Vorbim despre aceleași companii care ar putea uneori, pe lângă mini-bugetele alocate vloggerilor și campaniilor fără nume, să vadă și dacă oamenii chiar au potențial, dincolo de șarmul tinereții. Cu alte cuvinte, ar putea contribui la binevenita dispariție a articolelor de tip “E criză pe piața media!”.

P.S: Articolul ăsta a pornit de la un prieten care angaja om de content și om de social media și căruia îi venise la interviu un cuplu de vloggeri (sau cel puțin asta trecuseră în CV). Încă n-am aflat ce s-a întâmplat cu ei.

9 COMMENTS

  • Cred că aș putea scrie despre asta cam la fel de mult pe cât ai scris tu aici.
    Oamenii ăștia nu au vreo pregătire profesională. Mă rog, mă refer strict la faptul că nu au vreo pregătire profesională care să le fi permis să evolueze într-un job la nivelul la care să-și asigure viața din el. O să dau două exemple scurte. Era una, blogăriță și vlogăriță, Anne Marie, o moldoveancă infatuată ajunsă la București și apoi exilată în Alba Iulia, cred, că găsise un prost să o ia de nevastă. La un moment trecuse pe ceva gen magazin de haine second-hand. Cam atât putea. Și-apoi îl iau pe Vali, pe care l-ai citat. Ai văzut vreodată ceva cu adevărat profesionist în CV-ul lui? Eu personal… nu. Și până și el a fost nevoit să treacă de la blogărul care le știe pe toate la întâiul blogăr bricolator al țării. Nu știe nimic nici despre asta. Dar este segmentul pe care încă mai poate să câștige bani fără să muncească.
    Să fim foarte bine înțeleși. Când NU te pricepi, scrisul nu este muncă. Am fost jurnalist și știu ce este munca pe zona asta. După 20 de ani cred că am ceva diplome de profil puse deoparte, o să mă șterg cu ele la cur când la Mega Image va crește prețul la Zewa. Am fost PR, am încercat și asta, pentru că era un drum logic. Am un PR Award la activ, cum am și faptul că am fost înșelat cu bani de un maaareee antreprenor din online, lol. Cred că acum e pe undeva pe la țară, se pare că nu a priceput foarte bine regulile marelui oraș și ale business-ului. Eu am încercat, na, nu s-a putut. Așa că mi s-a luat, plus că nu eram pizdă și na, e mai greu să continui pe zona asta când nu știi cum să-ți dai ochii peste cap. Pățești chestii. Am fost redactor de carte. Pentru a mea și pentru a unui personaj cultural și politic cu influență în țara asta, evreu. Nu există muncă mai grea și mai prost plătită. Dar am făcut-o, pentru că mă pricepeam, asta m-a dus și la apariția primului meu volum.
    Acum, văzând cam cum merge treaba, sunt helpdesk într-una dintre clădirile de firme din mijlocul acestui oraș infect. M-am întors aici, am mai fost așa ceva, la dragii de GMP și Ogilvy, mari publicitari, lol. Sunt un nimeni. Dar îmi pot întreține familia, profesional nu mi se poate reproșa nimic și, dacă ăl de sus vrea, am să găsesc un loc în afara țării. Și nu este neapărat vorba de Germania, Anglia sau țările nordice. Nuuu, se poate trăi al dracului de bine și-n Polonia sau Cehia. Și-n Bulgaria, au început un proiect pentru un hub IT care devine al dracului de interesant.
    Ce spune asta? Spune că sunt suficient de bun să semnez un contract și să-i fac față. Și că mă pricep la nu multe chestii, limitându-mă la ele. Că nu am improvizat vreodată și nici nu o voi face. Că eu am o meserie de bază care m-a ajutat cu altele două pentru că o stăpâneam și practicam așa cum trebuie și că la final m-am dus acolo unde va mai fi nevoie de mine în următorii ani.
    Dar ăștia ce știu?
    Răspunsul este… nimic.
    Ceea ce nu pricep ei, de fapt, este că treaba asta cu vloggingul și bloggingul merge perfect în State, de exemplu. Dintr-un motiv care-mi scapă, acolo se evoluează mai greu din punct de vedere intelectual, deși drumul ar fi mult mai scurt și mai ușor. Aici ne schimbăm. Mi-e greu să accept că nația asta evoluează, dar o face. Haotic, instinctiv, din motive mai ales subiective, dar o face. Evoluția noastră implică inclusiv dusul în jos. Și-atunci influensărul de ieri devine nimeniul de azi, asta doar și pentru că prietenul tău apropiat cu care bei o bere nu-l suportă pe X. Și tu alegi berea cu tovarășu’ în locul unui om care-ți putea livra ceva mai decent, deși aici am mari dubii. Da, așa de simplu este la noi. Consider că varianta americană e mai bună: ești cretin, perfect, bine că rămâi așa, putem localiza problema și ne putem feri de ea.
    Singurul lucru care mă sperie din toată treaba asta este pensia mea. De-a lor, desigur, mi se rupe.

  • Da, dar vezi tu, sunt oameni care s-au orientat foarte bine dupa public si au ramas la suprafata (apropo si de exemplele tale). Sa te mulezi pe public, sa faci o segmentare… asta nu e chiar usor, chiar daca nu Nobelul in scriitura e tinta ta. Nu cred ca o sa intre cineva pe un blog, inclusiv pe al meu, sperand sa gaseasca urmatoarea Anna Karenina (e un exemplul aleatoriu, ca nu mi-a placut romanul ala). La fel cum nici pe un vlog nu cred ca o sa-l gasesc pe urmatorul Tarkovksy… dar ma astept totusi sa gasesc ceva ce-mi place.

    Cei despre care vorbeam eu sunt oameni care nu-si pot urmari publicul, pentru ca habar n-au ce-i face placuti. Unii dintre ei, la ani dupa primul succes, inca aplica aceeasi reteta… poate, poate.

    De exemplu, stiai ca si Ungurul Bulan (care la un moment dat era pe TV) are vreo 5 productii de tip vlog? Ce face? Pur si simplu dubleaza jocuri sau niste desene dubioase facute de amicii lui. Uneori prinde, alteori nu, dar n-am idee care e finalitatea. Am aflat de el de la un pusti de 8 ani care voia sa-mi arate “ce mai e cool” :))

    P.S: Polonia rupe pe parte de infrastructura IT si mai nou si Cehia, dar, din pacate, si la ei politicienii populisti tin neaparat sa faca praf efortul acelui 15-20% urban care vrea altceva 🙂 (cred ca in Cehia sunt vreo 40-50%)

  • Si ar mai fi ceva de mentionat, apropo de presa si bloggeri: Cativa din bloggerii aia mari inca au o comunitate, o comunitate chiar stransa in comentarii, cum aveau pe vremuri forumurile (indiferent ce parere ai despre proprietari, ea este acolo). Niciunul din ziarele mari nu mai are asa ceva. De ce?

  • Pai bloggerii care nu scriu pentru public sau nu se tin de blogging dispar sau raman la meseria lor.
    Marea problema a vloggerilor este ca mediul on-line evolueaza si ca daca nu au o meserie la baza, este greu sa reziste datorita miilor de imitatori si sutelor de nou intrati care “sparg” piata.

  • @krossfire:nu știu alții cum sunt, da’ mie îmi lipsesc forumurile d’antan.Se formaseră comunității super ok, cunoșteai inși cu aceeași plajă de interese, găseai informații la modul aplicat și nu abureli,exista cât de cât o disciplină internă (acolo unde adminii și moderatorii își făceau treaba).Chestii d’astea obsolete.Da, n-ai vrut să scrii un articol de moșălău, așa că am băgat io un comment de moșălău.

  • Mai era ceva: De multe ori, in cadrul forumurilor, se faceau intalniri fata in fata si ajungeai sa iesi la o bere sau mai multe cu oamenii de pe “aria foto”, “aria metal” si asa mai departe 🙂

  • Eu habar nu am despre ce e vorba deoarece nu am urmarit niciodata un vlogger. Insa am o intrebare despre un subiect mentionat despre care inca am impresia ca nu a fost exhaustiv adresat de catre comentatori, (spre deosebire de alte teme abordate in acest articol). Ce nu ti-a placut la romanul Anna Karenina (de dl Lev N. Tolstoi, pub. initial sub forma de serial foileton jurnalistic textual in Curierul Rusesc, intre 1873-1877), si la ce varsta nu ti-a placut ?

  • Te inteleg, nici eu n-am reusit sa urmaresc vreunul pana la capat, in Romania. Pe-afara ma mai uit la canalele stiintifice, dar acolo e deja productie televizata.

    Legat de romanul lui Tolstoi: Nu mi-a placut ca ne-a fost bagat pe gat in liceu, motiv pentru care nici nu l-am terminat 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

krossfire

Un simplu haiduc al cuvintelor.