Nu intentionam sa mai scriu vreo ”recenzie” speciala insa Tom mi-a adus aminte de o trupa pe care, nefiind genul meu, am trecut-o de prea multe ori cu vederea : Volbeat.

Volbeat s-ar putea sa nu rezoneze in mintile multora insa pentru cunscatori numele asta inseamna performanta live si vocea lui Michael Poulsen. Trupa daneza multipremiata, Volbeat imbina suficiente stiluri incat sa-l zapaceasca si pe cel mai atent analist. Totusi, nu va ganditi la o incoerenta melodica sau la cine stie ce efort muzical postmodernist pentru ca linia principala este una destul de heavy, ce aduce puternic a groove metal si post-grunge. Ar putea fi comparati cu un Godsmack mai thrashy si energic la nivel melodic, melodie in care apar insa si influente puternice influente punk , rock’n roll (Elvis Presley like) si cam tot ce v-ar putea trece prin cap de la country la grunge. Vocea lui Poulsen e foarte similara cu a lui Keith Caputo din prima perioada Life of Agony. Pana si trecerea spre pasajele energice este facuta la fel lucru care nu poate decat sa ma incante in cazul de fata. Basistul este iar la mare inaltime.

Daca primele doua materiale discografice ale trupei s-au bucurat de un succes considerabil Guitar Gangsters & Cadillac Blood a fost privit cu un oarecare scepticism de catre fani datorita perioadei scurte in care a fost scris si produs.  Trecand pestre prima piesa , un intro slabut,  ajungem la bucata care da titlul albumului, piesa decenta dupa standardul Volbeat, dar nu surprinzatoare. Dupa o scurta incursiune care da spre punk (Back to Prom), ajungem la Mary Ann’s Place , o piesa cu un ritm foarte fain in stilul clasic al trupei, tema lirica amoroasa fiind destul de ‘’sincer abordata’’. Maybellene i Hofteholder si We sunt iar piese faine, dar cam prea punk pentru gustul meu desi prima incepe similar cu ‘’The Garden’s Tale’’.

Still Counting incepe pe ritmuri jamaicane si cu niste versuri care merg la suflet :  ‘’Counting all the assholes in the room…well I’m definetly not alone !’’. Ultimele sase piese de pe album urmaresc in mare cam aceeasi linie melodica, mai aplecata spre punk decat alte creatii Volbeat insa suficient de lucrate incat sa iasa in evidenta. Ritmurile country din ‘’A Broken Man and the Dawn’’ si ‘’I’m so Lonely I could cry’’ demonstreaza ca baietii n-au ramas fara inspiratie dupa zece piese.

Daca ar fi sa remarc totusi o problema a albumului Guitar Gangsters & Cadillac Blood si a majoritatii pieselor Volbeat este ca in ciuda versatilitatii membrilor (din nou, kudos solistului si basistului) majoritatea melodiilor reusesc sa se piarda in acelasi ritm amestecat dupa primul minut. Pe scurt : Ritmul initial al piesei, cel care te atrage si stabileste abordarea se pierde de multe ori intr-o digresiune ‘’agresiva’’. Artificiul asta (intrari in forta dupa inceputuri soft) da bine live dar pe album ajunge sa te plictiseasca destul de rapid.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=eclMypNggQQ]

(O piesa de pe albumul precedent, genul de piesa care defineste stilul trupei. Al doilea ”solist” e vocalul unei trupe punk daneze.)

Pentru cei ce n-au ascultat niciodata Volbeat, albumul merge ca o buna introducere in sound-ul trupei. Pentru fani…nu conteaza. Fanii deja au bagat deja Guitar Gangsters & Cadillac Blood in heavy rotation.

Daca n-ati inteles ce am tot aberat eu pe-aici, o sa spun pe scurt : Imi place cum suna oamenii astia. Sunt fresh !

P.S : Pentru cei catusi de putin interesati de albumele care mai apar uneori pe blogul meu, aveti aici o stire dubioasa.  Pentru cei vag sau mai interesati, puteti accesa si www.bangyourbrain.com