Giovanni Longo și Opoziția

Un prieten dezamăgit mi-a spus că nu va mai vota niciodată în România, cât timp nu va exista un lider cu care să o facă…

În loc să-l asediez cu teorii despre importanța votului, am preferat să-i răspund printr-un articol – un articol despre capcana de a căuta lideri providențiali în situații critice. Mă voi referi aici nu doar la contextul românesc, o țară cu o clasă politică mocirloasă, dar și la motivele generale pentru care liderii carismatici sunt un pericol, nu un atu.

De ce un lider providențial se poate transforma într-un autocrat sălbatic am mai explicat. Am explicat și de ce România are o preferință pentru asta și de ce monarhia a rămas o idee puternic întipărită în mentalul nostru. De fapt, și politica internațională abundă de lideri carismatici, dar obtuzi și incompetenți.

Totuși, de ce ar fi un lider carismatic problematic pentru opoziția românească? E vorba până la urmă despre o structură fragilă, unde potențialul de abuz e destul de mic. Mai mult, e o structură asediată din toate părțile, deci de ce ar fi un om mai vizibil decât Cioloș sau actualii lideri USR un pericol? De ce ar fi centralizarea dăunătoare, mai ales că se apropie alegerile? Pe post de explicație o să facem cunoștință cu… Giovanni Giustiniani Longo.

În ciuda numelui cu valențe de star porno, Giovanni Giustiniani Longo a fost un personaj istoric mai degrabă minor (deși Ion Cristoiu i-a dedicat cândva o jumătate de revistă). Un personaj minor cu un impact imens.

Genovez, dintr-o familie bogată și respectată, Longo era recunoscut drept un mercenar foarte eficient și, pentru scurtă vreme, drept guvernator sau podestà al insulei grecești Chios. Prin 1453, în baza unei prietenii mai vechi cu împăratul Bizanțului, Giovanni se hotărăște să-l ajute pe cel din urmă într-o mică problemă: asediul Constantinopolelui.

Măcinat de lupte interne și de cruciade, Imperiul Bizantin se reducea acum la Constantinopole și câteva insule din jur, alături de o parte din sudul Greciei. Era practic o relicvă pe care puterile din jur nu voiau sau se temeau să o apere. Mahomed al II-lea, zis și Cuceritorul (și nu pentru că freca Tinder-ul toată ziua), cucerise deja cam tot ce era în jurul orașului, ajungând să anexeze chiar părți din Serbia și Țara Românească. Practic, Constantinopole era un fel de cui în talpa expansiunii otomane și era prioritatea numărul unu a sultantului – victoria lui Ștefan cel Mare de la Vaslui putea să mai aștepte.

Majoritatea cititorilor care au frecventat ora de istorie în liceu știu că centrul creștin al Estului s-a prăbușit după 52 de zile de asediu intens într-o bătălie în care în jur de 8000 de greci, mercenari și trădători turci s-au luptat cu aproape 80 000 de otomani, sprijiniți de trupe auxiliare și de zeci de corăbii care bombardau neîncetat zidurile marelui oraș. Bătălia a fost feroce, iar în urma ei a rezultat un oraș făcut bucăți și vreo 30 000 de victime civile. Dar putea să nu fie așa…

Vedeți voi, Mahomed era destul de conștient că Bizanțul e o relicvă, motiv pentru care făcuse multiple oferte împăratului să închine orașul, sau (chiar înainte de asediu) să-l evacueze civilizat. Împăratul Constantin al XI-lea, fie cuprins de importanța propriului simbol, fie autentic partiot, a decis să refuze primele oferte, sperând cumva că puterile vestice îl vor ajuta. Refuzurile ulterioare au fost însă cauzate și de influența lui Giovanni Giustiniani Longo.

Longo și gașca lui de 700 de mercenari greci și genovezi (și câțiva venețieni, culmea) au fost primiți ca niște zei – erau „salvarea” pe care „creștinii” o așteptau. Genovezului i s-au promis titluri și posesiuni și a fost pus imediat la comanda garnizoanei (intrând în conflict cu alți comandanți). Probabil ați crede că Giovani a fost total incompetent, însă… din contră: condotierul a anticipiat perfect punctul cel mai slab al zidurilor bizantine, le-a întărit și s-a pregătit de asediu.

[Otomanii au atacat o porțiune de zid numită Mesoteichion, un zid intermediar slăbit de relieful de dedesubt, un zid mai ușor de bombardat cu tunurile gigantice ale meșterului ungar Orban. Sursa Imaginii]

În primă fază, Mahomed (care a continuat să lanseze oferte bizantinilor) a fost abătut de noile scheme de apărare, deși victoria era inevitabilă. Numai că pe 29 mai 1453, în timpul asaltului final, Giustiniani a fost rănit grav de o schijă de tun (sau de o arbaletă, după unii). Sângerând, genovezul se pare că a declarat că Dumnezeu nu vrea că bizantinii să câștige și s-a retras printr-o poartă pe care mulți o credeau încuiată. Nu doar că retragerea „simbolului” a cauzat panică și i-a îndemnat și pe alții să fugă, dar apărarea bizantină s-a desincronizat complet, întregul oraș căzând în aceeași zi.

Acum, chiar și sursele venețiene, care nu-l suportau pe Giustiniani admit că rezistența formidabilă a orașului s-a datorat în mare parte carismei lui. În plus, deși detaliile rănii suferite de genovez sunt puține, majoritatea istoricilor admit că mercenarul a murit la scurtă vreme după rănire. Cu toate astea, multe vieți umane ar fi putut fi salvate, iar grecii ar fi putut încerca o reorganizare (mai ales că sudul Greciei a mai rezistat o vreme), dacă omul ăsta nu dădea tuturor speranța că „că totuși se poate”.

Motivul pentru care liderii carismatici sunt periculoși în situații critice este că, deși influența și experiența lor poate ajuta la obținerea unor victorii inițiale, prezența lor îi face pe soldați să ignore contextul. Cu alte cuvinte, se supraestimează șansele și se subestimează inamicul. De altfel, politica românească e plină de victorii pe hârtie ale unor lideri valoroși – să ne amintim doar de Corneliu Coposu și de modul în care prezența lui i-a făcut pe mulți să creadă „că totuși se poate”.

În plus, indiferent de cât de mare ar fi experiența și inteligența unui lider, egoul lui nu poate fi scos din ecuație – și fix egoul o să-l facă de multe ori să greșească. Traian Băsescu este aici un exemplu, deși plasarea lui în același loc cu liderul țărănist e cumva jignitoare. Ambițiile și șiretlicurile legislative ale lui Băsescu făceau să pară că PD-L e un fel de mașinărie politică formidabilă, când de fapt era o construcție artificială, prăbușită la prima suflare.

Opoziția din România (și aici ne număr și pe noi, votanții ei) este acum alimentată de proteste și de susținerea teoretică a unor alte formațiuni în derivă (PNL). Ăsta e motivul pentru care o parte din liderii ei pare să creadă că victoria decisivă e aproape.

Din păcate inamicul e mult mai numeros și mai bine înfipt în mentalitatea colectivă decât am crede, iar Mahomed are destui pretedenți la tron. Armele coaliției PSD sunt mai degrabă mediatice și legislative, însă decredibilizarea opoziției e o prioritate. Prin urmare, rezistenta continuă și difuză e poate mai de dorit decât o luptă directă, condusă de un lider – fie el și unul competent. Nu de alta, dar înghesuiala în spatele unui singur om face cetatea mai ușor de asediat.

Prin urmare, scopul celor care „s-au săturat” n-ar trebui să fie aducerea unui lider care să „atace PSD”, ci un război de înfometare, alimentat de voturi și rezistență activă. Un război care să slăbească inamicul înainte să ajungă la zidurile cetății. Deci da, până la un plan mai bun, votați în masă și uitați de providență!

P.S: Adevărul e că nu voiam neapărat să scriu despre vot, cât să-mi continui seria de deliuri istorice începută cu Hastings și punctată recent de articolul despre Gallipoli.

17 Comments

  • 1. Pe mine mă zgârie pe timpan formulările de tipul „majoritatea jucătorilor a jucat prost”. În loc de „o parte din liderii ei pare să creadă” n-ar fi sunat mai bine „o parte din liderii ei par să creadă”? Că liderii cred, nu partea crede, partea e o abstracție, n-are cum să aibă opinii, e o simplă interfață pentru niște lideri. Știu că se lasă destul de mult la latitudinea vorbitorului, dar în contextul ăsta cred că varianta corectă e a acordului după înțeles:

    ro.wikipedia.org/wiki/Acord_(gramatică)#Clasificare
    diacritica.wordpress.com/2009/10/28/majoritatea-o-gramada-de-o-multime-de-si-un-singur-predicat/

    2. Ideea de bază a acestui articol, așa cum o citesc eu, este că liderii carismatici sunt periculoși. Cum tu n-ai insistat asupra altor trăsături ale acestor lideri, se poate trage concluzia că principala cauză a riscului la care ei ne expun este faptul că au carismă. În realitate însă, cauza acestui risc este proasta lor judecată și/sau interesele lor meschine. Același lider carismatic dar înțelept și bine intenționat ar fi o mină de aur la casa (țara) omului. Deci, s-ar putea spune că carisma acționează ca un fel de catalizator al calităților omului respectiv și dintr-o dată datele problemei se schimbă radical.

    3. Problema cu USR este că, după cum ne spune același Ion Cristoiu, sunt niște marionete ale anumitor interese netransparente: https://www.cristoiublog.ro/gindul-lui-cristoiu-de-luni-8-aprilie-2019/. De altfel, teoria cum că USR-ul ar fi fost conceput în laboratoarele serviciilor am dedus-o și din afirmațiile lui Băsescu, iar eu nici măcar nu urmăresc dezbaterile politice.

  • Am lăsat un comentariu cu vreo 3 linkuri, o fi în moderare/spam.

  • Salut

    Am rezolvat cu moderarea 🙂

    1. Corect este acordul cu ”parte”, deci o parte din lideri crede – dar, se accepta oficial si acordul prin atractie, deci e posibil si “cred”. Nu e chiar acord prin inteles, dar inteleg de ce supara la auz.

    2. Pai nu, am inceput prin a spune ca in general liderii carismatici sunt periculosi pentru ca pot devia complet natura unei miscari, insa al doilea pericol, mai real pentru opozitia fragila din Romania este ca avem tendinta obsesiva de a ne pune toate sperantele in ei. Imi e frica de orice fel de lider “carismatic” in Romania – n-am avut niciunul de genul asta in istorie (Carol I a fost un conducator destept, dar iubit doar foarte tarziu in cariera, Ferdinand a fost mai putin vizibil decat sotia lui, Carol al II-lea o lichea, iar Antonescu un tiran anti-semit… dar foarte corect ca individ. De comunisti nu mai vorbesc.)

    Un lider carismatic si bine intentionat nu poate face nimic cu 8000 de oameni impotriva a 80 000. In astfel de cazuri e mai potrivita lupta de gherila 🙂

    3. Cristoiu e un imbecil, deci n-as lua nimic din ce spune el ca avand vreo urma de adevar. Basescu e doar las si lichea, desi candva l-am votat. Cum cunosc si multi membri USR, ma indoiesc profund de teorie – partidul ala e atat de eterogen, incat membrii lui ar putea fi de toate facturile politice.

    Cumva, problema USR e ca nimeni n-are vreo treaba cu omul de langa el. Avantajul e si ca mai nimeni nu fura.

  • Exemplu de lider carismatic: Justin Trudeau, primul ministru al Canadei. A castigat in oct. 2015, doar pe “looks”, carisma. Cel dinaintea lui (Harper) fusese super-ok: finantist, modest, putine cuvinte (avusese meciuri cu media si stia ca jurnalistii pot fi javre), a salvat Canada de o criza mare care a macinat SUA prin 2007-2009 (subprime mortgage). Dolarul canadian a fost 1.20 americani pe vremea lui. Ei bine, Justin a fost votat majoritar impreuna cu liberalii lui (care-s Stanga aici). Acum, de vreo 2-3 luni, a iesit la iveala un scandal urias: s-a dovedit ca Justin carismaticul, cel adorat de femei etc etc, pe langa faptul ca e imbecil, nu are nici caracter. Plus, e misogin, ipocrit, autoritar, moody (ii sare tandara usor, de parca-i some emo teenager) si da, imbecil. Se crede The One, cand de fapt e doar PR/pretty front face. Iar dolarul canadian a coborat la .75 si se estimeaza ca o sa se deprecieze in continuare.

  • Nu stiu prea multe detalii cu Trudeau, dar asta voiam sa subliniez si eu (apropo de discutia cu Aldus de mai sus): carisma poate crea o fatada periculoasa in spatele careia ai senzatia ca totul e ok.

  • Teatrele de luptă medievale sunt ca în 7Kaa, nu ştiu dăcă şi alte RTS-uri oferă acest detaliu, cînd monarhul coboară în linia întai, cresc și punctele de atac ale soldaților din jur… la fel, ca în atîtea alte bătălii, oamneilor le-a ridicat moralul faptul că Longo, și trupa, a ales să li se alăture sub asediu. Nu pentru felul carismatic în care își flutura sabia, ci pentru că simpla intenție a unui lider de a se expune în mod direct pericolului presupune o probabilitate decentă de victorie, alfel s-ar fi păstrat cît mai departe de conflict.

  • Da, dar in acelasi timp acea probabilitate decenta de victorie uneori nu exista 🙂 (Drept exemplu: Mihai Viteazu / Drept contraexemplu: Tot Miheai Viteazu).

    P.S: Iar mi-ai adus aminte de 7K AA :))

  • @Krossfire

    1. Păi tocmai că eu am dat un link spre Diacritica care te contrazice. De ce e corect acordul cu „parte”?

    2.

    Un lider carismatic si bine intentionat nu poate face nimic cu 8000 de oameni impotriva a 80 000.

    Un lider carismatic, bine intenționat și inteligent nu va lupta cu 8000 de oameni contra unei armate de zece ori mai mare. Tocmai pentru că este inteligent și bine intenționat. Pe de altă parte, într-o situație în care se confruntă cu o armată de două ori mai mare, ar putea alege să lupte iar atunci aportul carismei lui s-ar putea dovedi salutar.

    Reiau ideea, care poate n-a fost bine înțeleasă: nu carisma lui e sursa reală a problemei. Sursa reală a problemei e prostia lui. Carisma e doar un amplificator al efectelor (bune sau rele) generate de deciziile pe care le ia. Iar deciziile pe care le ia țin de nivelul lui de inteligență, nu de gradul lui de carismă.

    Pe o scară crescătoare a riscului pe care îl prezintă un astfel de lider, sus l-am avea pe liderul prost și carismatic – el este cel mai riscant, sub el ar fi liderul prost dar lipsit de carismă, sub el ar fi liderul inteligent și lipsit de carismă iar jos de tot, varianta cea mai bună – liderul carismatic și inteligent.

    3.

    Nici mie nu-mi plac multe din faptele fostului președinte, deși și eu l-am votat – lucru pe care nu l-aș mai face acum, dar el este un insider. La fel este și Cristoiu, care, spre deosebire de marea majoritate a jurnaliștilor de azi, chiar se apleacă asupra unor subiecte înainte de a le comenta. De exemplu, Cristoiu i-a citit cartea lui Iohannis înainte să scrie despre el că-i un „anticomunist fripturist”, a studiat unele rechizitorii ale DNA-ului înainte să afirme amuzat că mulți procurori scriu eseistică pură șamd. Sigur că, din afară, poate părea complet imbecil cu afirmațiile pe care le face, dar asta nu arată decât ruperea de realitate a celor care sunt în afară. Eu l-am verificat de câteva ori și am constatat că în respectivele cazuri a avut dreptate.

    Cât privește opinia lui despre USR, e adevărat că-i un partid eterogen:

    https://dorinlazar.ro/greselile-unui-partid-in-deriva/

    dar ține cont că nu-i bănuit c-ar fi tributar unor cercuri economice de interese sau unor baroni locali, ci unor servicii. Cred că cine se așteaptă ca influența acestor servicii să fie una cefalică, de tipul celei pe care o vedem la PSD – unde un lider autoritar ia toate deciziile și este recunoscut de toți drept conducătorul de drept -, se înșeală amarnic. E suficient să ai câțiva consilieri buni în posturi cheie, care să-i facă pe bine-intenționații dar inexperimentații tehnocrați useriști să ia deciziile dorite de tine. Vorbim de o manipulare de alt tip aici, nu de cea care îți dă un kilogram de ulei ca să obțină votul tău.

  • Mi-a dispărut ultimul comentariu?

  • 1. Diacritica e o doamna bine intentionata care-si da cu parerea despre gramatica limbii romane si da, si tu si ea aveti dreptate ca “suna mai bine”, dar dat fiindca e “o parte”, ci nu “majoritatea” (exemplul ei), as prefera sa raman pe norma mai rigida 🙂

    2.Trebuie sa iei in considerarte ca majoritatea liderilor inteligenti au tendinta de a se supraestima – trebuie deci sa iei in calcul egoul! (uite ceva ce chiar o sa adaug in articol).

    De acord ca acea carisma ii poate amplifica puternic deciziile (sau cel putin hotararea lor), dar nu cred ca deciziile proaste se iau mereu din… ei bine, prostie, cat se pot lua din egoul mentionat mai sus, egoism, competitie (Longo voia sa le si arate aparatorilor cetatii ca el chiar se pricepe).

    Nu stiu daca exista oameni chiar prosti si carismatici (mai degraba ignoranti si carismatici), dar inteleg unde bati si cand ma gandesc la Trump, care are o carisma “speciala” pentru o anumita parte a votantilor, pot fi de acord cu ideea.

    3. Cristoiu e unul din responsabilii caderii presei romanesti, atat in anii ’90 si dupa, cand scria la Jurnalul National. A avut atat de multe ocazii de a se decredibiliza (“De unde au avut protestatarii lasere?”), incat faptul ca se documenteaza (o face, e un soarece de biblioteca) nu-l ajuta sa fie mai putin rupt de lume si paranoic.

    Basescu a fost poate cel mai puternic om de stat de dupa Revolutie si a preferat sa arunce tot pe o femeie cu cap de barbat (observatie personala).

    Din nou, banuiala vine de la oameni ca Ion Cristoiu, a carui opinie nu cred ca mai are vreo valoare publica, fie ca-ti place sau nu. E posibil sa fie oameni ai serviciilor infiltrati in USR? Cu siguranta, doar ca eterogenitatea partidului il face sa nu mearga intr-o directie.

    Daca incerci sa-mi spui ca serviciile sustin partidul asta pentru ca sta ca sula in coasta ciumei PSDiste sau partidelor de tradatori gen PNL, nu ma deranjeaza. Fix de-asta l-am si votat cum l-a votat toata lumea: sa nu-i lase pe-astia sa fure pe fata (sa ne anunte, ca n-au cum sa-i opreasca). Intelegi ca asta e standardul din Romania? Sa “nu fure” si atat?

    Kilogramul de ulei pe un vot e un calcare brutala a Constitutiei si e mai grava decat o potentiala infiltrare a unui partid.

    Nu prea inteleg de ce lumea se chinuie cu vreo conspiratie in Romania. Chiar si aia ar fi dovada de inteligenta!

    P.S: Nu stiu de ce blocheaza comentariile – ti-a dat cineva report sau ceva similar?

  • 2. Altfel spus, în practică toți liderii sunt susceptibili de a lua decizii rele, dacă nu din prostie atunci din ego sau orgoliu, și deci mai bine să nu fie carismatici, ca să le limităm cât mai mult puterea de a genera dezastre? Bun, dar cam pesimistă perspectivă asta.

    3. Da, cam asta ar fi teoria, că îl susțin pentru că îi deranjează monolitul pesedist – mă rog, orice monolit care formează o majoritate, da-n practică ăsta e PSD-ul -, iar actualmente nu mai au altă variantă, că PNL-ul clasic e în derivă. Dar e naiv să presupui că fac asta pentru a lupta cu ciuma roșie sau pentru a curăța politica mioritică de hoție. Gândește-te că oamenii din servicii și procuratură sunt vechii comuniști sau copiii lor. Îl susțin pentru propriile lor interese. Sunt găști diferite, atâta tot. Fiecare cu armele ei (puterea legiuitoare sau cătușele), fiecare cu presa ei, fiecare cu publicul ei, fiecare cu modalitatea ei de a fura. Cine crede altceva e naiv. Da, știu, de data asta eu sunt pesimistul, că nu prea văd soluții în ecuația de față. Ar fi necesar, într-adevăr, un partid cu suflu nou, atâta că USR-ul nu mă convinge. Doamne dă să mă înșel în privința lor.

    PS: Am avut un link spre Dorin Lazăr. Presupun că blogul tău bagă în moderare orice comentariu cu link.

  • 2. Nu, eu zic sa nu ne incredem intr-un singur lider. Romanii au problema asta si ne-am procopsit cu tot felul de dictatori. Unii s-au nimerit sa fie decenti (vezi primii doi monarhi), dar altii au fost catastrofici. Eu zic doar sa fim pe faza 🙂

    3. Ti-am zis: cred ca serviciile sunt de acord cu USR, dar nu ca-i sustin neaparat, altfel reuseau sa obtina ceva mai multe voturi. Nici eu n-as vota USR-ul ideologic si aici suntem de acord, dar intre ”fura de 30 de ani” si ”nu fura” (sau nu stim asta)… n-am ce face 🙂

    P.S: Nu a intrat? Am vazut link-ul si-l stiu, ca m-am certat putin cu Dorin pe tema asta ;))

  • Nu cu USR l-am contrazis pe Dorin, ci cu o incercare de a apara niste masuri PSD – sunt sigur ca si pe-acolo exista uneori intentii bune (prin PSD), dar cand toata structura ta de partid e corupta pana in maduva oaselor, o sa furi cumva bani si daca salvezi un catelus :))

  • Și io-s de acord că PSD (surprinzător) are unele mișcări ce par că servesc și interesele noastre, după cum sunt de acord că cei care n-au fost până acum prinși cu mâța în sac (USR) merită o șansă, măcar din considerentul ăsta. Am zis doar că sunt pesimist în privința rezultatului. Deocamdată n-au altă variantă decât să strige, să-i arate cu degetul pe ăștialalți, că sunt în minoritate, dar dacă și când vor ajunge la guvernare (cu o majoritate parlamentară) vor trebui să facă mai mult decât să nu fure, vor trebui să fie închegați, vor trebui să aibă o ideologie, vor trebui să răspundă cu maturitate și înțelepciune unor provocări dificile, ori toate aceste lucruri, prin care celelalte partide au trecut de-a lungul timpului, lor le lipsesc. Guvernare înseamnă mai mult decât să nu furi. Ori ăștia se încăpățânează să demonstreze că sunt niște imberbi într-ale politici. N-am nimic cu ei personal, zic doar că sunt pesimist.

    Dacă tot ne-am lansat în discuții pe partide, eu în măduva oaselor mă regăsesc mai mult în doctrina liberală, pe care însă, din păcate, PNL-ul de azi, un partid praf și pulbere, o reprezintă doar la nivel pur teoretic.

    Să fim pe fază (la un eventual lider salvator și carismatic) nu-i niciodată o idee rea, evident. Dar cred că ești tu diplomat și ai modificat ușor mesajul articolului, ca să cădem în final de acord. 😛

  • Sunt foarte curios ce o sa iasa la algeri, dar nu la europarlamentare, ca pana acum romanilor nu pare sa le fi pasat de ele – pana la urma le-am lasat pe Grapini si Dancila sa vorbeasca pentru noi in fata Europei.

    Eu as fi mai degraba de centru dreapta, cumva liberal, dar in sensul dat de Giddens cuvantului. Din pacate insa, PNL nu mai reprezinta absolut nimic, iar atunci cand pui un dubios agresiv in varful partidului si iesi la atac cu Rares Bogdan, e clar ca te-ai predat 🙂

  • Despre Rares Bogdan si meciul PSD vs restul, Feher are un text bun care se termina cam asa:

    “Nu stimată națiune de cretini, hoțu nu se va opri niciodată din ciordeală, este natura lui, el fură așa cum faceți voi biluțe de muci atunci când deveniți pansivi.
    Hoții vor continua să fure.
    Și nu vor da nimic înapoi. Vor face parandărături cu alți hoți, cu hoții ăia mari de la BOR și cu hoții ăia din presă și cu hoții ăia de prin ong-uri că sunt și p-acolo grămadă.
    Și atunci prefer să votez cu 7 mâini un USR netot și un PLUS arogant sau poate chiar un Rareș Bogdan murdar la gură decât un hoț îmbătrânit în ticăloșii așa cum propun intelectuallii de cofetărie ANA.”

  • Pai eu voi vota USR si PLUS. N-am votat niciodata PSD, nici eu, nici ai mei – daca la alte partide care au fost la putere, inclusiv in PD-L, am vazut cativa oameni capabili, PSD n-a fost niciodata cuibul lor (au avut si ei cativa pierduti prin peisaj, dar au fost repede eliminati).

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *