Eu nici nu…

Eu nici nu ma uit la televizor. Eu nici nu citesc bloguri. Eu nici n-am cont pe Facebook. Eu nici n-ascult manele. Eu nici nu…

Sunt sigur ca ati auzit sintagme precum cele de mai sus in mii de contexte. Sunt la fel de sigur ca aproape niciodata ele nu au fost emise de vreo somitate. Am mai spus-o, dar nu strica sa repet: vulgarizarea convine si va conveni intotdeauna elitelor. Nu este si nu va fi niciodata nimic deosebit in a te pozitiona agresiv impotriva unui fenomen de masa. Singurii care vor percepe drept interesante supararile de tip  ”la televizor sunt numai porcarii” vor fi oamenii modest dotati intelectual, in niciun caz intelectualii. De-asta nu inteleg si nu voi intelege vreodata necesitatea demarcarii prezentate in titlu. De ce ai vrea sa te pozitionezi prin ceva ce NU faci?

Stiu ca afirmatia asta va darama lumea multor cititori, dar, ca persoana, esti definit aproape exclusiv de lucrurile pe care le faci si le stii, nu de cele pe care le ignori. Socant, nu? Refuzul de a participa la o actiune spune ceva, dar refuzul de a participa la o actiune la care nu te-a invitat nimeni transmite un mesaj mult mai clar. O sa-mi spuneti ca iesirile publice de tip ”Eu nici macar nu fac aia” sunt specifice pustilor de liceu. Mi-ar placea sa fie asa, insa le vad din ce in ce mai des, in contexte suprinzatoare. In general, cand un om deschide o discutie sau simte nevoia sa emita fraze legate de ceea ce el “nu face”, exista trei directii in care poate merge conversatia.

Prima este cersitul de atentie. Facebook mi-a demonstrat ca nevoia asta depaseste cu mult impulsul ratiunii.  E clar ca individul care se caracterizeaza prin antiteza are nevoie de  un strop de admiratie. Pana la urma, de ce nu i-ai oferi-o? Sa nu faci ceva este o realizare absolut senzationala. Uite-l pe Gigel. El nici nu asculta manele. Nu conteaza ca nici macar nu se vorbea despre muzica. E important sa stii ce nu face un om pe care nu-l cunosti. Mai mult, Gigel nici macar nu se mai uita la televizor, cu exceptia evidenta a postului Discovery (a carui grila de programe se compune din fabricanti de torturi, arme, motociclete si mancatori de gandaci). Sa intelegem din astfel de izbucniri ca pentru anumiti oameni sa nu se uite la televizor este un efort constient? Aparent da, din moment ce exista profile intregi in care oamenii iti explica ce NU FAC si cum NU SUNT.

A doua directie este ce a uimirii sincere. Unele fraze sunt atat de redundante si lipsite de context incat iti e greu sa intelegi de ce le-ar emite cineva in mod constient. Daca esti Horia Roman Patapievici, nu e nevoie sa spui ca nu te uiti la desene animate violente. Nu de alta, dar lumea nu se prea asteapta sa te uiti la desene si, daca o faci, sunt putini curiosi care ar vrea sa stie ce ai alege dintre Mickey Mouse si Ben 10. Cred ca aici cel mai sinistru si in acelasi timp tembel exemplu l-am auzit accidental in Ratb. Doi indivizi dubiosi, trecuti bine de 20 de ani, se holbau la ceva pustoaice de liceu. La un moment dat, fara provocare, unul zice ”Bah, stii ceva? Mie nici nu-mi plac fetitele foarte mici!”. Multumim frate, aveam nevoie de fraza asta spusa intr-un context public si cu voce tare!

A treia directie este cea conflictuala. Orice afirmatie de genul asta este pana la urma o mascare a ignorantei, o incercare de a “stabili” un teren comun cu interlocutorii. Daca exista lucruri pe care destul oameni dintr-un grup le considera tabu, altele pot arunca niste etichete deloc comode asupra celor din jur. Daca te bati cu pumnul in piept ca tu ”nici macar nu citesti Coehlo” intr-un grup de oameni care au studiat literatura latina si latino-americana a ultimilor ani s-ar putea sa pari ignorant, nu cult. Si apoi, daca nu citesti Coehlo (lucru de inteles, chiar si pentru grupul amintit anterior), cu ce l-ai substituit? Poate ar fi trebuit sa incepi cu asta. Un fenomen similar apare si la huiltele manele, muzica devenita obiect de studiu sociologic in ultimii ani. Ok, nu le asculti, dar faptul ca torni Pitbull in casti zilnic nu spune nimic deosebit prin comparatie!

In general, de fiecare data cand simti nevoia de a te mandri cu propria ignoranta sau de a arata cu degetul, o negatie pretentioasa o sa-si faca invariabil locul in discutie. Am avea probabil mai mult de castigat daca am incepe cu o afirmatie sincera. Nu de alta, dar eu nici macar nu venerez zei babilonieni…

P.S: In binecunoscutul stil TVR, productiile mai mult decat decente care se perinda pe TVR 2, TVR Info sau TVR Cultural au parte de o promovare sora cu catalepsia. Zilele astea, retelele sociale mi-au aruncat in fata un articol foarte fain si un documentar pe masura. Cei pasionati de consecintele mai putin vizible ale celui de-Al Doilea Razboi Mondial i-ar putea acorda o sansa.

53 Comments

  • Le-am spus pe toate cele de mai sus. Mai putin aia cu blogurile (logic, nu? chiar acum sunt pe un blog si comentez). Intr-un mod agresiv, pentru ca ma enerveaza cand lumea incearca sa mi la bage pe gat.
    “Cum n-ai cont de facebook? Daca vrei sa lucrezi aici, va trebui sa iti faci cont…”
    “Hai mai, doar e petrecere, trebuie sa ascultam si o manea…”
    Si altele de gen…

  • Stai, e total altceva. Tu le spui ca replica la o agresiune. Eu vorbesc de definirea prin ele. E ca si cand mi-ai spune: Salut, sunt X si nu ascult manele, cand stii foarte bine ca nici eu n-am afinitati de gen si nu am de ce sa te respect mai mult daca iti sustii ”crezul” la modul asta 😛

  • Inca n-am vazut pe nimeni sa se defineasca prin asa ceva [in afara de pustani, desigur; cand eram in liceu era la moda sa te prezinti ca esti X si nu-ti plac manelele].

    Si da, ai dreptate ca ce NU faci nu poate fi definitoriu. In fond poate n-oi asculta tu manele sau n-oi fi fiind pe FB, da’ poate in timpul liber cauti pe net child porn si vorephilia. Cum stam? Tre’ sa ne apucam acum sa ne prezentam cu “Sunt X si nu am fetisuri bizare”? 😀

  • Pentru că eu nu mă fut în cur, pentru că eu nu mănânc căcat, și pentru că eu nu am cont de Facebook. Pentru că există viață (mult mai sănătoasă din multe puncte de vedere!) în afara (în absența) unor căcaturi de instrumente și fenomene de îndobitocire în masă.

    De-aia consider că n-ai dreptate cu postarea asta.

  • Alex: Sunt Gigel si nu incendiez campuri virane. Salut!

    Beranger: Pentru ca era doar un exemplu (foarte potrivit de altfel), tin sa te contrazic. Facebook este perfect ca instrument sociologic. Imediat ce dispare presiunea contactului vizual, ajungi sa afli niste lucruri despre oameni…

    P.S: Nu mai bine redeschizi tu blogul si lasi cuvintele pentru care te baga Akismet in spam pentru viata reala :P?

  • krossfire: N-am zis că Facebook n-ar fi eficient ca instrument sociologic dar, mersi, știu și fără ajutorul lui că specia Homo Sapiens Sapiens este retardată. Apoi, oamenii serioși se dau în stambă pe blog, nu pe FB. Hai, dacă-s leneși sau au ADHD, pe Twitter.

  • Pe mine inca ma socheaza cati considera ca daca fac ceva sau spun ceva online (nu conteaza, ca-i blog, Facebook sau Twitter), “nu se pune”.

    De acord ca tot contactul uman si viata reala sunt “baza”, dar, presupunand ca lucrezi intr-un domeniu unde contactul cu platformele astea e inevitabil, te vei lovi oricum de ele. Presupunand ca te lovesti, nu e normal sa dai dovada de o minima stapanire?

    A fost recent un scandal cu un baietel care reprezenta nu stiu ce firma de electronice si ale carui conversatii online se reduceau la “Fu**e-v-as mamele de hateri nenorociti!”.

  • Facebook este atât de „anti-Zen” și „bad karma” că nu reușesc să-l folosesc fără să mă enervez crunt. Pur și simplu NU POT FOLOSI FB!

    În rest, firește că „nu se pune”, hehe, e libertate, tovarăși!

  • Eu nu pot sa-l folosesc foarte mult. Intru in flashuri scurte si destul de rare, daca am ceva de spus (ma uit rapid si peste ”top news”, filtrand tot ce nu este pisica sau poza cu bebelusi). Daca stau mult ajung la aceeasi stare frustrare.

  • post real. desi subiectul l-am halit de multi ani incoace 🙂

    intotdeauna semidoctii tin sa nege prostia evidenta, intr-o incercare de a parea deasupra ei. Fiind deasupra ei, evident esti destept. Deci “Uraaa, sunt destept”.
    E mult mai usor sa negi prostia evidenta decat sa mergi pe aprecieri asupra ceva. Poate cevau ala e prost. daca e prost? daca lumea ma crede prost pentru ca apreciez cevaul ala?

    exemplu: anu de gratie undeva prin 2005. Loc de petrecere: defunctul uburbia (locul in care mi-am dat seama ca-s alcoolic*).
    eu: pleata, barba.
    donsuara, dupa ce facem cunostinta: ce de cacat sunt manelele
    eu”…dar dece?
    ea: pai nu-s muzica
    eu:…pai dece?
    ea: paaaai…nu sunt muzica
    eu: defineste muzica

    peste juma de ora. ea: ce muzica asculti?
    eu: pai niste black, mai niste death, ce asculta baietii
    ea: pai dece aperi manelele?

    m-am simtit ca o protoladygaga cantand poker face.

    *esti betiv cand barmanul te stie pe nume. si esti prima data in barul ala

  • Imi dau seama ca-i fumat, dar da si un link, ca sa ne comentam reciproc ca Q-listeri ce se respecta 😛

    Altfel, Suburbia? Uitasem de hruba aia (si de Utopia, alta dementa). Asta cu manelele o tot pateam prin liceu si in anul I de facultate. “Imi place orice fel de muzica, mai putin manelele si house d-ala naspa (exista aparent si house cult si inaltator). Tie ce muzica iti place?”

  • Tu ai auzit vreodata o femeie din anturajul tau sa declare sus si tare ca ea a supt ***a si ca-i place sa o ia in gura ?! 😀
    E mult mai usor sa spui ce nu faci decat sa spui exact cam cu ce te ocupi si ce activitati desfasori, pentru ca o afirmatie trebuie probata, in timp ce o negatie este suficienta . 😛

  • Depinde, aici nu-i vorba neaparat de activitati dubioase (desi in cazul sexului, s-au cam dus tabuurile – da, sunt si femei care n-au inhibitii si nu le e frica sa o recunoasca).

    De acord ca afirmatia trebuie probata, insa negatia in general ramane cu un semn de intrebare, deci…cam tot acolo ajungi 😛

  • Cand doi gigei se umfla-n pene si gâlgâie cu voce tare cat cool de cool sunt ei si ce treburi cool fac ei pe FB si ce guşteri sunt ăialalţi care “nu” … nu ma intereseaza subiectul. Da’ daca vine prietenul meu si-mi tranteste chestia cu FB e cu totul altceva … ne cunoastem de mici, dar nu o sa-i spun, verde, “Ba, de cand te-ai prostit ?”, nu ? o sa-i spun “Eu nu am cont pe FB”. Chestia asta o sa-l puna pe ganduri …
    Nu este vorba de a reactiona la o agresiune, pur si simplu este un mod de a tempera entuziasmul unor optimisti.

    Poate ca ar fi si a patra “directie in care poate merge conversatia” ? – “Esti sigur ca este bine ceea ce faci ?”. Dar pentru asta trebui sa ai putina credibilitate in grup. 🙂

    Cam multa gargara in legatura cu “vina” sau “ne-vina” copiilor nazistilor de rang inalt. In definitiv aproape toti germanii au un tata, un bunic, un unchi sau un var de-al II-lea care a impuscat pe cineva pentru ca acel “cineva” sa nu il impuste pe el. Deci majoritatea au in familie un ucigas. Si bunicul meu intra in aceasta categorie (da’ nu-i german). Cum ar fi sa vina cineva si sa ma intrebe : “Cum va simtiti cand stiti ca bunicul dumneavoastra a impastiat creierii la cateva zeci de insi ?”.
    Daca este sa discutam concret, ar trebui ca fiecare copil al pilotilor germani si americani sa fie oripilat de miile de morti in chinuri, arsi, striviti, imprastiati de bombardamentele aeriene. Da’ subiectu’ asta n-are cautare, este ? Subiectu’ cool e “ce mai fac copiii “asasinilor cu mainile curate” … ?” ce sa faca ? isi traiesc viata si nu au curajul sa spuna “Mai lasati-ma in pace ! Ce treaba am eu cu Holocaustul ?”. Holocaustul, lagarele de concentrare, nu ar trebui abordate atat de frivol.

  • Glass & Iron: Da, dar in cazul 4 fraza nu e spusa ostenativ 🙂

    Eu n-am luat documentarul la modul asta pana la urma. Vina nu e imputata de realizator, ci pare a fi efectiv a urmasilor. Societatea sau poate “constiinta” (?) oamenilor alora i-a adus in stadiul ala. Pana la urma, nu le-a cerut nimeni sa poarte vina.

  • Realizatorii au vina : abordeaza subiectul, dureros pentru unii, pentru cativa cat se poate de real, cu o atitudine de tabloid, ducandu-l catre frivolitate. Mai mult, ei pun o presiune psihologica pe descendentii sefilor nazisti tocmai prin titlul documentarului “Copii LUI HITLER” (Hitler’s Children). Ce are Hitler cu prefectura ? Niciunul nu este copilul lui Hitler iar a le “confectiona” aceasta descendenta este deplasat. Chiar si scurta prezentare a documentarului poate sa creeze o stare de vina : “How do they live with the weight of their ancestors’ crimes? Is it possible to move on from the crimes of their ancestors?”. Media este cea care reprezinta, media va raspandi informatia, informatia va ajunge la orice om care isi va putea spune o parere iar cei mai multi condamna nazismul. BBC nu este un studio obscur, de cartier. Cum sa spui, in aceste conditii, “Bai, lasati-ma in pace ca bateti campii !” ? Vor fi multe reactii “ia uite, dupa ce ca tac-su a omorat atatia, mai are si tupeu in loc sa nu stie cum sa se ascunda mai repede.”. Nu le-a cerut nimeni sa poarte vina. Vina trebuie sa ramana a celor care au comis nelegiuirea, dar societatea are modurile ei ce a “da vina”, chiar si prin documentare de acest fel. Goebbels a inteles ca nu este cazul sa isi lase copiii “pe mana” societatii.

    Cum spuneam, mie mi se pare ca “Hitler’s Children” este o abordare neserioasa, de tip “tabloid”. Asa cum a fost “exploatat” si “subiectul” Svetlana Stalin / Lana Peters, cand de “lagarul” capitalist, cand de “lagarul” socialist. La noi, totul s-a redus la Nicu si putin Zoe.

    Holocaustul nu este subiect de tabloid.

  • Hmm, ma gandeam la intervievatori, dar acum ca ascult mai atent naratiunea (pe care de multe ori o ignor la documentare), ai dreptate!

  • Off-topic… De fapt nu, ca ai zis undeva de Hitler: astazi am zarit si eu pe net “Ironsky”. Ai apucat sa-l vezi?… Daca da, nu-ti da cu parerea (inca) 😀

  • Da, am apucat sa-l vad si vine intr-o recenzie azi sau maine. Sa zicem doar ca a fost cam sub asteptari 🙂

  • “Tu ai auzit vreodata o femeie din anturajul tau sa declare sus si tare ca ea a supt ***a si ca-i place sa o ia in gura ?!”

    da

  • Sincer, si eu…dar ceva mai discret 😛

  • @krossfire: hmm, am sa-ti citesc review-ul dupa ce vad si eu filmu si ii fac chiar eu o cronica. Sunt curios ce diferente de perceptie vor fi.

    @animal00: da x 2. Mai departe?

  • Cred ca a fost o diferenta dintre asteptari si perceptia propriu-zisa. Eu il percepuse ca pe un film ”nordic” (gandidu-ma la Dead Snow si altele) 🙂

    Dar in fine, nu mai zic 😛

  • Galileo a spus candva “Eu nici nu cred ca Pamantul e centrul Universului”. Nu era o agresiune si totusi omul a incercat sa se defineasca prin ceva ce nu gandea. Si Einstein a spus ca el nu crede ca Dumnezeu joaca zaruri desi toti in jurul lui imbratisasera principiul incertitudinii.

    A spune ca nu faci ceva atunci cand toti ceilalti fac acel ceva are putere descriptiva. Spre exemplu incearca sa zici “Eu nici nu cred in Isus” in ziua de Pasti sa vezi ce putere descriptiva are fraza. Intr-o oarecare masura ai dreptate; ar fi mai descriptiv daca ai spune “Eu cred ca toti cei ce cred in Isus sunt dusi cu pluta”.

  • Stai putin, expresia unei incertitudini e altceva. Daca eu spun ca eu ”nici nu ascult manele”, voi presupune ca cei din jur nu asculta si vreau sa-mi afirm superioritatea sau ca cei din jur considera ”non-ascultatorii” niste fiinte superioare (sau, in cel mai rau caz, ca asculta si ca se vor simti complexati de inteligenta mea). Nu vreau sa le pun la incercare crezul in “manele”.

    Fraza cu Iisus e doar teribilism in ziua de Pasti. E o afirmatie care are sens in orice zi a anului, dar care nici atunci nu demonstreaza nimic. E pur ostentativa, daca nu cumva e spusa intr-un context erudit (oameni care studiaza texte religioase la nivel scolastic..etc).

  • în teologie, exista 3 moduri de a-L cunoaşte-înţelege pe Dumnezeu: via affirmationis (Dumnezeu este bun, drept etc), via eminentiae (Dumnezeu este atotbun, atotştiutor, atotputernic etc) si via negationis (Dumnezeu nu e nici una, nici alta pentru ca nu poate fi cuprins de mintea noastră şi de cuvintele din dex).
    aşa că, aplicând via negationis, te ridici deasupra mesei şi deasupra berilor şi deasupra chelnerului şi le faci semn de undeva din văzduh amicilor, pentru măcar o secundă.
    nici eu n-am scris vreun coment pe-aici. nici eu nu. sau nici eu nici nu.

  • Oare e atat de usor sa-ti admiti neputinta? (vorbind despre a treia cale).

  • pai neputinta daca ti-o negi, se cheama ca e tot un fel de via negationis. nici eu nu stiu.

  • Ne invartim in jurul cozii ?

  • Sau ne codim in jurul invartelii 🙂

  • Ah, ce subiect interesant ai deschis, si eu aveam of-ul asta in suflet, acum imi pare rau ca nu l-am articulat inaintea ta :).

    Treaba are mai multe straturi. In primul rand sunt oamenii care vad lumea in alb sau negru, in 1 sau 0, in bun sau rau. Pentru oamenii astia muzica se imparte in manele si restul, iar daca manelele sunt 0, atunci evident, irefutabil si matematic demonstrabil, tot ce nu e manele e muzica buna, deci 1.

    La fel este valabil si cu celelalte exemple pe care le-ai dat, am zis despre manele deoarece problema este mai prezenta in cultura noastra.

    Pe urma, al doilea strat se refera la cei care cred ca aceste activitati sau lipsa acestor activitati spun lucruri despre ei ca persoana. Daca nu ai cont de Facebook, nu citesti bloguri si nu asculti Inna, nu-mi zice absolut nimic despre tine, la fel cum si daca ai cont de Facebook, citesti bloguri sau asculti Inna nu-mi zice.

    Cei care judeca oamenii prin prisma acestor lucruri sunt niste superficiali, la fel ca si oamenii care se cred speciali deoarece asculta Pink Floyd.

    Ar mai trebui discutat cred si despre ideea de neconformism. Multi se arunca in astfel de afirmatii pentru a nu fi considerati in rand cu cireada insa nu intleg un lucru, neconformismul intentionat nu este neconformism ci este tot o forma de conformism. De fapt notez aceasta ultima idee si o s-o scriu intr-un articol :).

  • Da, e adevarat, apare si limitarea intelectuala. Vezi cazul celor care “nici nu fac politica”. Eu nu fac politica, sunt toti niste hoti si asta e tot ce trebuie sa stiu. Excelent, ai putea sa-mi definesti politica sau macar sa-mi spui ce crezi tu ca ar trebui sa faca un politician corect?

    Nonconformismul era o scuza buna in liceu. Dupa o varsta…

  • Simplificați, domnilor. Cine v-a spus că-i musai vorba de nonconformism?

    Unii poate că nu mai sunt interesați de politică după 15-20 de ani în care au fost chiar foarte interesați, dar acum consideră că e o pierdere de vreme, iar viața (cât a mai rămas din ea) e prea scurtă ca să ți-o mai pierzi cu niște tâmpiți (hoți, nu importă). Câtă vreme sistemul este nereformabil cu adevărat… La fel și cu Facebook — poate pur și simplu nu merită…

  • Respectivii ar putea sa-mi raspunda la intrebare cat de cat, deci cred ca ma refer mai degraba la cei ingoranti/neinformati 🙂

  • Eu nici nu cred ca am intalnit acest lucru.

    Am incercat sa ma gandesc la situatii, in care altcineva (sau chiar eu), a(m) spus “eu nici nu…”, fara sa aiba legatura cu subiectul dezbatut.

    Nu mi-a venit nimic in minte. Poate ma prinde din urma senilitatea, sau poate n-am fost deranjat de acest lucru in cat sa-l bag in seama, sau poate pur si simplu interactionez prea putin cu alte persoane incat sa-l intalnesc.

    Sunt curios daca ceea ce descrie krossfire in postul sau e un lucru general intalnit sau daca acest comportament descris de el reprezinta o exceptie.

  • chiar ca simplificati. Nonconformismul ala intentionat e probabil un raspuns la o agresiune “perceputa constient sau inconstient” (thankyou, referat.ro). Si cum toata lumea percepe diferit, bine ati venit in jungla, domnilor!

    Situatiile descrise de krossfire sunt amuzante, ce-i drept, dar pot fi vazute si cu alti oichi :

    – in prima, probabil ca Gigel (pe care nu-l cunosti) se simte bombardat din toate partile de chestii care nu-i plac si care nu-l reprezinta. Manele, lanturi, masini, Catalin Botezatu. Scarbit si gandindu-se la sinucidere, Gigel posteaza totusi in treacat pe facebook statusuri apocaliptice, calmandu-se doar cu ajutorul Animal Planet (mm, gazelele).
    El intelege ca e agresat, nu stie sa exprime faptul asta, ceilalti il iau in ras pentru ca face spume la gura si ajunge pana la urma sa se identifice cu vreun animal captiv pe care il vede tot la teveul-Satana (sau cu marea, cu vreun copac, cu o masina de epoca). Redus la tacere, Gigel se spanzura intr-un mod inedit si pozele cu el (blurate) sunt date la Realitatea ora de ora ca sa inspire alti Gigei.

    Cea de-a doua situatie e si mai si. Doi indivizi in ratb, unul (interpretat chiar de marele Florin Piersic) vede o bunaciune de liceu, se gandeste “ma, o fi legala asta? Probabil ca nu. Ma, da’ totusi BUNA mai e, cum dracu’ sa arate asa ma? Piei Satana! Maaaaaaaaaaa, pe vremea mea parca n-aveam asemenea demoni ai tentatiei!”, scuipa in jos, se uita-n toate partile, injura in gand toate cazurile (cunoscute) de “pedofilie” dar pana la urma nu mai rezista, isi spune ofurile si se duce sa posteze pe forumurile in care topicul de discutie e Roman Polanski. La care nu contribuie decat cu “toti politicienii sunt pederasti oricum!”

    Cea de-a treia situatie… nu mai conteaza, eu nici nu am citit Coeliu in viata mea. Ce as putea spune? Si nici nu vreau sa gasesc inlocuitor. Daca in loc de Coeliu era vorba de Justin Bieber sau de vreun tip pe care numa’ maica-sa l-ar putea iubi, tot asa s-ar pune problema?

    Oricum, “eu nici nu” e absolut recomandat in unele situatii :

    1) ca raspuns la “intrebarile” care incep cu “Dar nu VEZI ca toti tinerii astia”.

    2) ca raspuns la cate-un troll (sau trolaj, ick, ce naspa suna) mediatic
    ex. interviul lui Cristian “Moongioo” de sapt. trecuta in care zicea niste lucruri not-so-nice despre publicul roman.

    3) atunci cand esti intr-o pasa proasta si incapabil de a memora vreun discurs deshtept pe care l-ai scris pe WC pentru ca, nu-i asa, mai bine te delimitezi de aia care te enerveaza decat sa le tii prelegeri. Bonus daca te duci s-asculti “Us and Them” dup-aia si te calmezi. 😀

  • Cu primele sunt de acord, dar tu vorbesti despre niste probleme de comunicare in esenta. Eu am redus atitudinile la baza mai degraba (am presupus ca oamenii aia spuneau fix ce voiau sa spuna). Altfel, problemele de comunicare ne aduc si genul asta de iesiri:

    http://www.click.ro/vedete/romanesti/Andreea-Tonciu-Urasc-dintr-o-sobolani_0_1403259677.html

    Cristian Mungiu ar trebui sa invete ce-i aia structura narativa in primul rand. Nu de alta, dar desi filmele lui au imagini puternice si personaje bine conturate, omul e pulbere pe partea narativa. Pe scurt, e pedant si plictisitor + mult prea arogant pentru niste filme pe care publicul le uita cam intr-un an de la aparitie.

    Us and Them? Pink Floyd sau albumul Shinedown 😛 ?

  • eh, nu-s de acord cu tine legat de chestiile narative. Normal ca imi place si mie o poveste care “se leaga”, dar am citit parca undeva despre structura clasica vs. structura “anti”-clasica in film si nu cred ca multi cineasti new-wave ar avea vreodata bugetul/tupeul pentru tot ce presupune prima. In vreme ce a doua e usor de realizat daca stii ceva teorie, ai un actor sau o actrita (mai ales o actrita, hai sa recunoastem) care sa dea bine pe camera si cunosti cateva notiuni despre “frumos”… Acum, ca multi din regizorii astia de festival ii iubesc pe fratii Dardenne, asta e adevarata problema. M-am saturat de povesti “ripped from the headlines” in filme. Singurul “ism” pe care il caut in filme e escapismul. Nu entertainmentul, ala e cu totul si cu totul altceva.

    In plus, povestile “clasice” sunt previzibile. Eroul nascut in saracie, prietenul cel mai bun care il tradeaza, lupul singuratic impotriva sistemului samd. N-or fi exact 9 feluri sau cate ziceau expertii ca sunt, dar din momentul in care renunti la framework-ul asta, filmul tau poate deveni MULT mai interesant atata timp cat stii ce faci. Chiar daca nu se intampla mare lucru pe ecran in multe cazuri. Bla bla bla auteur-ism, creative voice samd.

    Mungiu nu e singurul arogant “who made it big”, oricum. Incep sa cred ca e o cerinta.
    Mie mi-au ramas in minte vreo 3 scene din 4-3-2, a fost un film foarte bun pentru vremea aia. Si Anamaria Marinca a dus in spate toata treaba (nu sunt genul care pune pret pe actori, dar e imposibil sa n-o fac atunci cand e vorba de un “one-(wo)man show”). Nu e un film pe care as vrea sa-l revad cum nici “Dupa Dealuri” nu e cel pe care l-as alege atunci cand oi avea chef sa ma uit la un film . Daca il prind pe HBO intr-o zi, abia atunci l-oi vedea si m-oi minuna de ochii actritei sau de alte tertipuri la care a recurs Moongioo ca sa nu plictiseasca. Pentru ca plictisitor nu cred ca o sa fie.

    re : pagina aia din Click, am citit doar titlul. Acum sunt oarecum intristat ca au castigat cativa centi din click-ul meu (beacon-blockers ftw).

  • Dar multi cineasti new-wave nici nu prea au valoare, lucru care se vede in timp. Un Cannes luat azi nu inseamna nimic daca peste 5 ani cine se uita la filma abandoneaza dupa vreo 20 de minute. Escapismul si entertainmentul nu trebuie sa se lupte sincer.

    Sunt de acord ca trebuie sa renunti la framework, dar lipsa oricarei structuri narative duce de cele mai multe ori la hipstareli pretentioase. Mungiu are structura narativa, la fel au si altii. Problema lui e ca multe din filmele cu mesaj “social” au nevoie de o structura mai puternica, tocmai pentru a scoate in evidenta lumea creata.

    http://www.cracked.com/blog/the-5-most-ingenious-worlds-ever-invented-by-science-fiction/

    Ma rog, in clickul respectiv, o pasarica/gagicuta (habar n-am cu ce se ocupa) voia sa spuna ca nu-i prea place etnia rroma. Ce a iesit pe gurita ei a fost ”as vrea ca oamenii de alta rasa sa arda precum sobolanii” (asta apropo de oamenii care nu stiu sa-si exprime trairea).

  • Am vazut si hipstareli de-alea de rahat de care zici, gen “Ingerul Necesar” sau alte trebi. Nu la alea ma refeream, alea cred ca sunt “minimal narrative” bla-bla. Mungiu e mai mult un caz de 50-50, all the cool kids are 😀

    treaba cu filmele foarte bune e ca sunt al naibii de “apasatoare”, pentru ca alt cuvant mai bun nu gasesc. Vezi unul, apai nu-ti mai trebe altu vreo luna si ceva. Cinematografia rusa face treaba asta in cazul meu. Dar in acelasi timp ai intrat in “awesomeness withdrawal” si esti insetat de povesti noi si originale. Pentru unii chiar e ingrijorator. Si asa ajungi sa apreciezi si chestii de-astea new-whatever. Cred. De exemplu, is nebun dupa road-movies, alora nici nu le trebe cine stie ce structura narativa.

    Cat despre valoare – cuvantul asta presupune pana la urma faptul ca te bazezi pe niste autoritati in domeniu ca sa te informeze despre lucrul ala numit “arta” care cica ar fi atat de departe de tine. Pentru ca pana la urma tot la discutia asta ajungem. Si marea problema a acestor autoritati e ca folosesc aceeasi procedura pentru a verifica ORICE fel de candidat, de multe ori cu niste pasi extrem de lulzy, unii mentionand chiar ca e nevoie sa CUMPERI arta ca sa poti sa o judeci (de ex., google “Dickie’s proceduralist definition”), lucru cu care nu pot fi de acord nici in ruptu’ capului. Bineinteles ca exista si ne-proceduralisti, dar aia intra in conflict cu nevoia noastra de a avea lideri puternici care sa ne “ghideze” in decizii. Of, of.

    heh, imi place cracked, dar e plin netu de liste “best of” cu elemente doar din America, pe imdb asta e un criteriu de eliminare atunci cand caut recomandari de la oameni. Minority Report si Avatar? Really? De ce nu si Transformers? Daca il vroiau pe Cruise, de ce nu Vanilla Sky? Si Matrix fara macar sa mentionezi Ghost in the Shell? Nu. Mai degraba sunt de acord cu multe comentarii care mentioneaza “Dark City” sau cateva carti/benzi desenate (bune) fara a spune ca sunt “the best”.
    : end rant

    Oricum, in afara de 1984, pe care nu l-am vazut, toate filmele astea au un puternic aspect vizual si sunt genre-movies, adica nu filme pe care autoritatile sa le considere “de valoare”. Si lumea n-a fost niciodata capabila sa defineasca exact “science-fiction” (si ne-am si ales cu legea lui Sturgeon din chestia asta) (:|

    PS. Da, era vorba de Pink Floyd, cred ca uitasem sa zic.

  • Cracked e cam vechiut in domeniu, ei si TImes Top 10. Am inceput sa le citesc si articolele non-lista 🙂

    Dark City ruleaza foarte fin si da, cinematografia rusa rezolva partea cu “apasatorul”, dar are si coloana vertebrala narativa. In ultima vreme am vazut numa porcarele mainstream, lucru care se va vedea in urmatoarele recenzii de pe blog 🙂

    Arta regizorului consta pana la urma in modul in care interpreteaza vizual materialul sursa, insa de multe ori, sursa sau scenariul nu sunt suficient de bune.

    Altfel, ader la ideea de bani=valoare, chiar si in arta. Nu zic ca trebuie sa cumperi pentru a aprecia, dar daca ceva nu vinde, nu mi se pare ca poate avea pretentii de valoare doar pe baza “parerilor” (fie ele venite de la consumatori sau de la critici). Sa nu se inteleaga ca sustin un consumerism agresiv. Nici pe departe. O opera de valoare poate fi exclusiv adresata catre patru oameni. Daca 2 dintre ei cumpara, atunci ti-ai atins scopul.

    Pentru autor (si eu sunt in pragul unor lansari, de-aia zic) e extrem de important sa stii ca publicul e dispus sa-ti cumpere arta. Chit ca pretul e modic, chit ca piraterie va exista oricum…dar daca ai un 50% care-s dispusi sa-ti dea bani pentru ca le place/le-a placut, atunci ai de ce sa continui.

    Spun asta pentru ca-s zeci de poeti de cartier care ne spun zilnic pe bloguri spalacite ca ”publicul nu stie/nu citeste/nu consuma”. Dar nene, poate e vina ta, nu a publicului!

    Ia-l pe Mungiu. De vandut nu va vinde cine stie ce si n-a facut-o niciodata…dar, isi scoate banii. Are sala plina la premiere, vinde pe DVD cat poate, vinde televiziunilor (stiu ca are actiuni si in casa de productie, deci tot ii vin niste bani). Are un grup de 30% admiratori care-l admira suficient inca sa plateasca. Are confirmarea unei valori, chiar daca nu-mi place mie de el.

  • Gigi: Te-a luat akismetul, in mare din cauza mailului. Ti-am scos acum comentariul pentru ca acum l-am vazut.

    Eu am intalnit destul de des comportamentul, dar nu in cercurile apropiate, din fericire.

  • parerea mea e ca atunci cand o arzi cu persoane pana atunci necunoscute (cluburi, concerte, vama veche, you get the idea), e mai simplu sa futi cand te delimitezi prin ce nu faci, ce nu esti etc.
    ex: aaa, tu nu citesti coelho si nici nu intri pe facebook? ce cool, bro, hai sa ne futem!
    ergo

  • Eu nu ma combin cu orci :)! (femele orc)

  • io zic de elfite, bro, de alea blood elfite, nu night elfite, alea-s ciudate

  • nu citesc coelho, nu intru pe facebook, nu mă dau în vânt după cheesecake, unde este elfița cu care să mă frig?

  • Cerbul, Beranger: Cred ca nu sunt suficiente elfite sau elfoaice pentru toti 😛

  • Excelent finalul, hahaha! Revin după multă vreme de absenţă de pe bloguri şi mă bucur că am intrat să citesc la tine. Încă o analiză care mă pune pe gânduri şi mă face să râd în acelaşi timp.

    Recunosc că m-am regăsit, dubioasă ce sunt eu, în cerşitul de atenţie şi în aia cu încercarea de a mă integra într-un grup. După cum ziceam, am dubioşenia mea clară care deja nu mai poate fi ignorată. Dar e prostesc să bagi faze de-astea, cu “eu nu”, complet de acord. Şi e mai uşor să eviţi asmenea prostii când ai avut oglinda în faţă.

    Pe ăia doi cu fetiţele foarte mici i-aş spânzura un pic de testicole. Sau mă mai gândesc, că asta s-ar ptuea să le placă.

  • Care „fetiţe foarte mici”? Elfițele? Dumneatale ești zdravănă, duduie?

  • Catalina: Depinde pana la urma si cat de unit e grupul din jur 🙂 (Si ce grup mai unit poti gasi decat propria persoana?)

    Beranger: Nu nu, aia doi din articol care recunosteau spasiti ca nu le plac fetitele foarte mici 😛

  • Beranger, nu te supăra, dar eu am citit articolul întreg şi am reţinut aproape tot ce am citit. Nu-i vina mea că dumneata nu ai făcut-o, duduiule.

    krossfire, singura situaţie în care ştiu eu că funcţionează sau chiar trebuie spus ce NU faci ca un mod de a te defini este…. pe site-urile de tip kink&fetish. 😀
    (şi mulţam de vizită pe la mine)

  • Da, in cluburile de swingeri 🙂

    No problem, o sa mai vin.

  • Pentru ca in alta parte, nu trebuie sa fii egsoit ca sa fii fericit.Si poate nu sunt atatea probleme in jur ca sa trebuiasca sa fii ignorant.Altundeva, si oamenii cu IQ ridicat sunt fericiti.Poate aceste axiome sunt valabile si in alte parti, insa la noi, e mai usor sa fii egsoit, ignorant si nesimtit, decat sa respecti si sa ai bun simt. Si uite de ce unii sunt relaxati.Nesimtitii sunt cele mai fericite personaje. Ei nu au probleme. Ei sunt relaxati.p.s. repetarea unor cuvinte in comentariul curent nu e o simpla coincidenta.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *