E și vina lor…

În ultima vreme a devenit clar că, după 11 decembrie, România va juca din nou poker cu aceeași gașcă de trișori pe care ne chinuim de ani buni să o dăm afară din cazinou.

De când direcția politicii „marilor partide” a devenit clară, mai toată suflarea online se dă de ceasul morții să găsească un vinovat pentru masochismul susținut al populației. Mai serioși decât votanții americani, dar nu la fel de amuzanți, oamenii din cele două „tabere” de pe Facebook și de pe bloguri jonglează zilnic cu extremele. Mobilitatea asta e mai ușor de observat în rândul hipsterimii care a trecut într-un timp relativ scurt de la „e vina ălora din Teleorman” la „nu e vina lor, ei au nevoie doar de educație”.

Deci, cine e de vină pentru faptul că un partid de infractori câștigă principalul oraș al țării cu un procentaj mai slab decât o piesă Voltaj? De ce se votează foști pușcăriași în funcții cheie din administrație? De ce Gigi Becali încă mai are capital de încredere și de ce nu e Tăriceanu în distribuția următorului Star Wars? În mod sigur, nu doar masele pe care unii le privesc de sus, de parcă ele n-ar fi formate și din oamenii care i-au crescut (sau măcar inspirat într-o perioadă a vieții).

Nu, nu numai asistații social, bugetarii, pensionarii și populația din județele sărace votează și nu doar de ei depinde succesul unui candidat. Sigur, există mase manipulabile, politicieni de-a dreptul malefici și posturi de televiziune plasate la limita demenței clinice, dar lucrurile nu sunt chiar atât de clare. E stupid să arunci tot răul în cârca unor grupuri sociale. Din păcate însă, oricât aș continua pe firul ăsta al argumentării, nu pot să neg că… e și vina lor. Să vă explic și de ce, folosind principalele acuzații la adresa „maselor” drept punct de plecare.

  1. Românii nu vor să muncească

Pe tema lipsei de ocupare a locurilor de muncă din România, tabăra supăraților va aduce drept argument faptul că sunt mii de locuri de muncă neocupate și zeci de reportaje cu oameni care nu vor să se angajeze. Drept contraargument, stângiștii de ocazie vor urla că „nimeni nu vrea să muncească pe un salariu de nimic” și că o combinație între ajutoare sociale și munca la negru devine mai avantajoasă pentru mulți. Problema este însă următoarea: salariile ălea mici (care nu sunt tocmai mici, nici la stat și nici la privat) sunt pentru forța de muncă necalificată. Aia abundă în România și tot aia o să se găsească din plin în continuare.

De ce? Pentru că nu poți obține o calificare decât prin cursuri sau prin muncă. Ori, educația necesită timp și bani, iar munca… muncă. Argumente de tip „mai bine se duc în Anglia să muncească” nu țin, pentru că dacă puteau sau voiau să facă asta, ar fi făcut-o. Prin urmare, românii nu vor să muncească pe salarii de nimic, dar nici nu fac nimic pentru a merita remunerații mai decente. Leneși? Poate că nu, dar când ești la nivelul la care nu poți oferi lumii altceva decât forța brațelor, nimeni nu mai stă să despice firul social în patru. Și nu, discursul violent „anti-săraci” nu duce la nimic bun, în condițiile în care nimeni nu știe exact unde e granița sărăciei în România.

(Sursa: Calvin & Hobbes – Bill Watterson)

  1. Pensionarii trag țara în jos

Asta e probabil cea mai dură afirmație a celor care par să-și fi găsit deja vinovatul. Motivele pentru care ea irită sunt simple: pensionari sunt sau vor fi bunicii și părinții tăi. De fapt, aici este și prima problemă: „pensionari” sunt și bunicii tăi, dar și nea Gică, administratorul care fură pe factură și care a participat la Revoluție doar pe hârtie. Dintre cele două exemple, cel mai vocal și evident va fi al doilea. Totuși, oricâte contraexemple am căuta, bătrânii din România sunt o categorie prost tratată, prost recompensată și fără prea multe opțiuni de petrecere a timpului. Sunt o categorie pentru care orice promisiune e un licăr de speranță și asta nu pentru că ar fi formată din tâmpiți, ci pentru că s-a obișnuit să nu i se dea nimic. Pensionarii din România mor pe capete, apărați fizic de un sistem medical ineficient și financiar de o imensă schemă piramidală. Nu pensionarii sunt problema, ci sistemul de pensii. Asta și imensul gap dintre generația care a prins opresiunea sinistră, dar ordonată, a comunismului și cea care vrea totul acum. Lucrurile sunt și mai ciudate când știi că, într-o țară normală, cele mai active categorii (civic și politic) ar trebui să fie cele cu cel mai mult timp liber: studenții și pensionarii. Prin țări ceva mai apropiate de anul în care trăim, pensionarii sunt cei care merg la primărie în număr mare când li se demolează parcul din fața blocului.

  1. Se votează pe ulei și făină

Mita electorală e un obicei vechi al partidelor cu socialism în nume și feudalism în program. Din păcate sau din fericire, oricât de iraționali și de prost instruiți ar fi alegătorii, nu mita electorală este principala problemă și nici măcar frauda, ci faptul că oamenii ăia ar fi votat oricum la fel. Ar fi ales o sărăcie vizibilă și o ignoranță dulceagă, în detrimentul unei minime rezistențe. Oricâte cartele, ulei și salam ai arunca peste gard, nimic nu-ți va garanta că omul ăla îți va alege partidul (de ce să o facă, din pură recunoștință?), dacă nu avea oricum intenția să facă asta. Mita electorală este cel mult o garanție că oameni care nu au de ales vor ieși să voteze… ceva de neales. Altfel, alegerile în sine sunt de multă vreme un spectacol, iar procesul electoral a fost mereu o „afacere” emoțională. Chiar și așa, o minimă educație te poate împiedica să pui ștampila pe „Vadim” sau pe „domnu’ Dan”. Dacă ea lipsește, rămâi la mila DNA-ului sau, în primul caz, a timpului.

  1. Masele needucate decid

Surprinzător, dar educația chiar este soluția. Din păcate, educația nu se rezumă doar la sistemul de învățământ, oricâte reforme am promite că facem. Educația se primește și (sau mai ales) din familie, prin contact social și anturaj și, nu în ultimul rând, prin mass-media, online sau offline. În lipsă de altceva, o minimă educație se poate primi chiar și din biserică. Prin urmare, soluția asta are atât de multe variabile, încât tot ce-ți rămâne de făcut este să schimbi ce poți, pas cu pas, și să speri că în câteva generații, lucrurile vor evolua în bine. Până atunci, masele care cred că Pământul are 4000 de ani și că dinozaurii și oamenii au trăit în același timp îți vor da lecții despre nocivitatea vaccinurilor. Că veni vorba despre generații…

  1. Unii oameni n-ar trebui să voteze

Legal vorbind, când vine vorba despre drepturi cetățenești fundamentale, orice formă de discriminare este un abuz care va da naștere la alte abuzuri. Logic vorbind, avem generații tinere (dar nu prea tinere pentru a împărți fluturași electorali) care n-au văzut niciodată dincolo de marginea propriului sat, dar își dau cu părerea despre imigranți. Avem și generații prea bătrâne și slab informate pentru a mai judeca limpede. Mai mult, avem și o moștenire ideologică a unui sistem care nu doar că nu te învăța să gândești, dar te și pedepsea pentru asta. Dacă adăugăm la vârf și siguranța omului care nu știe mai nimic, dar e dispus să-și apere golurile (efectul Dunning-Kruger), putem observa în sfârșit ce au făcut și peste 20 de ani de tranziție pentru România. Toți oamenii ar trebui să poată vota, dar dreptul de vot ar trebui să fie reînnoit prin câteva teste de bun simț. Unul ar fi să te prezinți efectiv la un ghișeu și să demonstrezi că ești în viață. Celălalt ar trebui să fie un pliant cu sfaturile de viață ale Oliviei Steer. Dacă selecția naturală funcționează, nu mai apuci următoarele alegeri.

  1. E vina bugetarilor

Proprietarii de mici afaceri și patronii firmelor medii au tot dreptul să fie supărați pe sistemul excesiv de taxare și pe faptul că susținem un aparat bugetar ineficient. Adevărul este însă că, raportat la nevoile din domeniul educației și al sănătății publice, sistemul bugetar este subdimensionat. Nu m-aș hazarda să spun că munca la Stat este prost plătită pentru că, în comparație cu ce se întâmplă prin multe companii multinaționale, salariile multor bugetari sunt decente. Nu, nu se compară cu ce ar trebui să fie sau cu ce e afară, dar nici performanța sistemului românesc nu intră în vreo competiție. Problema aici este că talentul adevărat nu poate fi răsplătit, grila de salarizare recompensând vechimea și loialitatea, nu performanța (și lucrul ăsta e extrem de vizibil la angajații din sănătate și educație, dar și din turism sau domenii adiacente). Angajații din sistemul bancar sunt mai prost plătiți decât mulți bugetari, însă, în anumite zone, mulți își suplimentează salariul din comisioane. Bugetarilor le rămân „veniturile nefiscalizate”.

E adevărat, prin alte părți, sistemul bugetar chiar produce bani (prin întreprinderi ale Statului, turism etc), dar chiar și așa, problemele există. În România, problema nu sunt bugetarii în sine, ci, din nou, sistemul. Oamenii prost plătiți și supramunciți știu că sunt prost plătiți și supramunciți, pentru că au colegi de birou cu salarii enorme care să le-o amintească. Cei care rămân într-un sistem neperformant și opresiv fie se „acresc” suficient încât să se integreze, fie nu erau în stare de mai mult de la bun început. Foarte puțini au șansa să devină exemple pozitive. Da, oamenii ăștia există, dar ei sunt eroii sau excepțiile, nu norma.

  1. E vina Bisericii

În teorie, Biserica nu ar mai trebui să aibă vreun impact real asupra societății. Nu în ziua de astăzi. În România însă (și în alte câteva țări cu educație și idei precare), Biserica este încă genul de organism care scoate oamenii în strada și le dă teme de gândire precum „familia tradițională”. Asta pentru că o gașcă de oameni care iese pentru prima dată din satul natal (unde și-a bătut timp de generații copiii) are toate calificările să definească o normă precum familia. Problema e că Biserica, chiar și cea ortodoxă română, ar putea avea un impact pozitiv asupra societății. Ar putea face donații, plăti taxe și facilita accesul la educație în zonele sărace, așa cum fac multe alte culte și religii. Ar putea inclusiv facilita adopțiile. Ea preferă însă ca, în loc să se deschidă spre nou și să-și lărgească „oferta”, să încurajeze intoleranța și frica. Din punct de vedere al marketingului, aș spune că strategia merge, fiind o strategie de „retenție” și de păstrare a clienților fideli. Din păcate însă, piața pe care operează BOR se schimbă foarte repede, iar strategia asta nu funcționează mereu pe termen lung.

Am mai putea vorbi și despre naționalism și despre obsesia pentru o „voință populară” care nu prea există, dar și ele sunt tot reacții de apărare în fața unei lumi pentru care actuala societate românească nu te pregătește. Nu fără un preț, cel puțin. Cert este că da, vina a fost și este și a puținelor elite rămase, cum este și a nou formatei clase de mijloc și a „poporului online”. Dar, oricât am vrea să iubim pe toată lumea, nu avem ce face: e și vina lor!

Da, în câteva generații am putea avea genul de votanți care, deși nu vor rupe norma în testele de inteligență și cultură, își vor putea măcar argumenta alegerile. Da, copiii copiilor asistaților social ar putea fi antreprenori de succes. Da, analfabetismul funcțional și intoleranța ar putea fi eliminate treptat și, în 2040, România ar putea fi genul de stat unde copiii de clasa a doua știu cu siguranță cum și când s-a format Pământul și când a apărut viața pe el.

Până atunci însă, trăim în 2016 și există o pătură semnificativă a populației care va vota. Va vota pentru a rămâne în aceeași bulă de limitare și sărăcie pentru că fie nu știe că se poate și altfel, fie nu vrea să abandoneze confortul unei existențe simple. Vorbim în același timp și despre niște oameni care nu te văd prea bine. Da, pe tine, individul aproape tolerant și mult prea certăreț, care zilnic salvează trei delfini din Like-uri. Tu nu ești și nu vei fi ca ei, oricât ți-ai da ochii peste cap „pentru oamenii simpli”. Din fericire pentru „mase”, tu nu vei vota și sunt sigur că îți vei găsi niște argumente bune pentru treaba asta. Ce e mai important este că te vom putea citi cu interes după… văitându-te că „leneșii, pensionarii și asistații social îți decid destinul”.

P.S: Da, știu că există și oameni care chiar sunt „pur și simplu proști” (indiferent de tabăra lor), dar am senzația că de la un nivel de înțelegere în jos, dezbaterile și articolele nu prea mai contează.

24 Comments

  • Dintr-un anume punct de vedere, categoria prost tratată, prost recompensată și formată din tâmpiți care s-au obișnuit să nu li se dea nimic e ceva-ceva mai înțeleaptă decât s-ar crede.

    Clasa productivă și calificată de azi depinde de educația pe care a primit-o în anii 1990. Efectul acestei educații: singura regulă pe care o înţeleg este cea a resurselor materiale. De ce ai un lucru sau poţi face alt lucru? „Fiindcă ai banii / şcoala / etc pentru el.” Atât. Dacă se cere să știi engleza, înveți engleza, mânuiești calculatorul, faci școala de șoferi. Alții întindeau cabluri de reţea între blocuri sau falsificau carduri. ca în bancul cu cei 3 cimpanzei. Poliţiştilor, funcţionarilor de la Fisc, inspectorilor de la Primărie li se închidea gura cu o bancnotă.

    Asta funcționează ceva mai prost când în viața socială ți se cere o atitudine mai conservatoare. Cam așa cum are Coaliția pentru Familie. Sau cum aveau pensionarii noștri prost tratați pe vremea când erau tineri și activi.

  • Din pacate, nici educatia resurselor materiale nu a fost tocmai una corecta. Ni s-a spus ca trebuie sa le avem, dar ni s-au dat prea putine exemple pozitive de oameni care le-au obtinut in mod legal. Multi dintre noi am vazut si invatat prin comparatie cu alte sisteme, dar o parte destul de semnificativa a populatiei “active” inca nu e convinsa ca munca (aia inteligenta, nu cea obsesiva, de salahor) poate duce la rezultate pozitive… chiar si in Romania.

  • Populaţia activă poate “produce” resurse materiale. După care vine insuportabila problemă a utilizării lor. Pentru reinvestire (case, proprietăţi, afacere proprie), aprovizionare, distracţie.

    Dar, cum spunea tipul din Jurassic Park, “you spent so much time trying to prove you could, you never stood one single time to ask yourself if you should“.

    Concluzia generaţiei prost tratate, dar ceva-ceva mai înțeleaptă decât s-ar crede: Vlad Ţepeş. Sau China. Sau Polonia. Sau, de ce nu, Partidul Rusia Unită.

  • China? Cred ca a trecut de ceva vreme corabia aia si nici nu as zice ca ar fi functionat in Romania (sau nu te refereai la sistemul administrativ?).

  • Generaţia prost tratată se referea la sistemul ideologic – o lume ceva mai restrictivă şi conservatoare în viaţa socială, şcolară sau familială. Comparativ cu lumea lui Click, Pornhub, BMW E36, RDS-RCS şi escortele.ro.

  • Era unul, Helge Fauskanger, renumit prin 3 lucruri: faptul că seamănă cu Gollum, dar are păr, faptul că e norvegian şi nu se plânge de Barnevernet şi faptul că e un expert tolkienist.

    Tipul ăsta a zis cândva cam aşa: eu şi prietenii mei studiem şi perfecţionăm limbile inventate ale lui Tolkien fiindcă ne permitem; adică, vorba lui Caragiale, leafa e leafă, drepturile de autor vin la timp, avem casă şi masă, nu ne plângem de nimic. Astea sunt condiţiile necesare ca să te preocupe o formă de divertisment atât de îndepărtată de lumea din prezent şi să nu îţi facă nimeni probleme când o practici.

  • Kathy: Da, din pacate restrictiile nu se “restrangeau” doar la viata sociala imediata.

    Din pacate, conditii de genul asta nu primeste niciun scriitor roman (sau artist, in general) la ora actuala, motiv pentru care nici nu prea avem scriitori romani suficient de relaxati, incat sa scrie “urmatorul roman mare” (asta e mai degraba o frustrare personala, dar daca tot am inceput discutia…).

  • Eh.. Unde-i Cumpatu’? 🙂
    (pe vremea odiosului, asta era o localitate parca “de creatie” pe langa Sinaia unde mergeau artistii si rudele lor)

  • La iugoslavi (croati, acum) se mergea in… Zadar ;))

  • Un croat adevărat i-ar fi zis unui turist român verde: “Bine aţi venit în Pula noastră!” 😛

  • Inca nu-mi vine sa cred cat de veseli sunt agentii de turism cand le spui ca vrei sa mergi in Croatia si parca ar face gluma asta, parca ar face-o…

  • Ca fost angajat in doua institutii bugetare, avand acum contracte mai mult cu institutiile statului, pot sa spun ca sunt de acord (cu tot ce spui) mai ales la partea cu ,,Bugetarii sunt de vina” (si nu in sensul ca oamenii care muncesc in sistem ar avea neaparat o vina). In sanatate mai mult si in educatie mai putin, sistemul chiar este subdimensionat, insa in alte parti e invers, iar probleama cea mai mare nu e data neaparat de diferente mari intre salarii, ci de modul infiorator in care sunt organizate cea mai mare parte dintre institutiile de stat, si de felul in care putem si intelegem sa respectam si sa aplicam legea. Eu am plecat de mai bine de un an si jumatate (si da, in sistemul bugetar chiar poti sa ai salarii decente) si ma tot cheama colegii sa ma intorc dar, orict de mult mi-ar fi placut cea am facut nu pot sa ma intorc atat timp cat nu se renunta la vechiul mod de organizare si vechile metehne. Nu ca as fi prea optimist ca se vor schimba in curand.
    P.S. unii se ,,acresc” mai putin din cauza sistemelor si mai mult legat de inaintarea in varsta 😀

  • In primul rand: Saaaalutaaaare!

    Exact genul asta de parere il asteptam (chiar daca ar fi venit sa ma contrazica), tocmai pentru ca am si eu prieteni prinsi in sistemul bugetar.

    Majoritatea se plang nu ca nu s-ar face treaba neaparat sau ca nu se descurca deloc cu banii, ci ca nu pot schimba nimic la nivel de management si procedura. Orice incercare de a schimba ceva si de a veni cu o initiativa (project ownership, cum zic cei din sistemul privat) se loveste de o mare de birocratie si omuleti cu diverse interese.

  • Eu am facut consulting pentru mega-corporations si nu pot sa spun ca am fost impresionat de organizare, legalitate sau flexibilitate (si aici incerc sa evit exagerari de tip clickbait).

    Birocratia is inflexibilitatea par inevitabile de la un nivel in sus si sunt consecinte de “scaling-up”. Din perspectiva asta, guvernul este o sucursuala a corporatiei ONU.

  • Zamo: Comparativ cu ce? Impresionant nu e si nu va fi prea curand, dar e mai bine decat in alte sectoare, inclusiv decat in zona “afacerilor mici”, unde munca e si mai multa si banii mai putini (in Romania, cel putin).

  • Cam din toate câte ceva, dar problema de fapt e alta: cei cu voinţă şi de bun simţ pleacă sau (dacă rămân) se izolează de spaţiul public. Leprele/cocălarii acaparează golul lăsat în politic/administrativ/media. Şi uite-aşa se perpetuează o societate întoarsă pe dos, exact ca pe vremea lui Ceaşcă (toţi analfabeţii erau mari mahări de partid).

    Şi tre’ să recunoaştem, nici ’baza’ românaşului de rând nu e extraordinară. Nu sântem anglo-saxoni, adică întreprinzători, harnici, combativi. Nu tată, sântem latino-balcanici plus ceva slav (cea mai proastă combinaţie de fapt): gargaragii, leneşi/delăsători, cozi de topor, stângişti aproape la extremă, religioşi/mistici. Iar punctele 1-7 de mai sus sânt consecinţele.

  • Şi uite-aşa se perpetuează o societate întoarsă pe dos, exact ca pe vremea lui Ceaşcă (toţi analfabeţii erau mari mahări de partid). – Dacă numai în comunism ar fi fost așa (atunci s-au agravat multe metehne)… acum citeam niște jurnale din antebelic și din perioada în care Bucureștiul a fost ocupat de trupele germane, în Primul Război Mondial. În două luni, nemții învățaseră deja „șpaga” și administrația orașului fusese preluată de tot felul de acoliți de-ai ocupanților.

    Deci da, se cam verifică ce spui :))

  • Da, comunistii doar au profitat de virusul fanariot/balcanic. Noi romanii deja eram infectati cand au venit tovarasii. Caracterul duplicitar/cocalaresc al comunistilor s-a mulat perfect pe stilul nostru ‘ciocoii vechi si noi’.
    De aceea peceristii nostri erau priviti de rusi ca cei mai “coada de topor” din toata Europa de Est. Asa sant si acuma, no pb. Toti. Deocamdata nu se vede cu USR-ul, dar dupa ce aduna mai multi o sa se vada.

  • De fapt, tovarasii nici n-au venit, au fost acolo (e stiut faptul ca partidul comunist roman nu numara nici macar 1000 de membri eligibili pentru functii la venirea rusilor). Comunismul le-a dat doar o ocazie odioasa de a se manifesta din nou.

  • După cum ar fi zis un economizd-şef, educaţia resurselor / bunurilor materiale are dezavantajul că pune la dispoziţia publicului obişnuit salariat nişte avantaje tehnice (creditul, şcoala ieftină, proprietatea dobândită pe bani de cornuri în 1990, internetul românesc renumit etc) care sunt peste nivelul cultural şi moral al acestuia.

    Iar economizdul nostru credea că ar trebui luate diferite măsuri pentru a încuraja economisirea – măsuri care să creeze o atmosferă de incertitudine, pentru a limita iniţiativele publicului obişnuit în viaţa socială. Cum se spunea pe vremea Europei Libere, să îl facă să fie prudent, cu ochii în 4×4 şi cu pătura în cap.

  • Sunt de acord cu initiativa lui, imediat ce salariile ne vor permite sa economisim 2-300 de euro lunar si imediat ce ne platim asigurarile medicale private si pilonul doi de pensii. E si mai incurajatoare declaratia domnului citat, in conditiile in care marturiseste ca “a aflat ieri ca in China…”. In 2009, economistii nostri aflau lucruri “ieri”!

  • Economizdul ar fi putut răspunde că salariile chinezilor în 2009 erau ridicole, în aşa fel încât chinezoaicele aduse să lucreze în România la confecţii credeau că 700 RON net sunt o avere… dar totuşi ei economiseau.

    De fapt economisirea era un pretext. În spatele pildei gogoşilor economizdului stătea altceva.

    Din punctul lui de vedere (nu numai al lui, al unei întregi generaţii) bunurile materiale nu sunt importante. Nu fiindcă economizdul e probabil milionar. Fiindcă lucrul de care atârnă funcţionarea economiei e acceptarea fără discuţie a locului fiecăruia pe scara socială, ca în bancul cu muncitorii şi ţiganii. Chiar dacă poţi închide gura autorităţilor cu o bancnotă, trebuie să te rezumi la un obiectiv de bun simţ. Să nu ceri, în schimbul acelei bancnote, imposibilul. Ci doar un lucru pe care ei erau oricum dispuşi să îl dea, numai să primească ceva în schimb.

    Chiar dacă un student l-a şpăguit pe profesor să îl treacă examenul, asta nu înseamnă că unul a încetat să mai fie student şi celălalt profesor. Doar că e un student cu un punct în plus, obţinut în schimbul ciubucului. Până şi Trumpul nostru numit Becali a investit într-o campanie şi s-a ales deputat. Dar să fie Mesia, asta nu putea fi decât într-un discurs, şi acela spus în glumă.

    Zice un comentac dungat-înstelat: “un vot pentru Clinton ar fi însemnat că de azi cultura americană, așa cum e ea cunoscută în lume, își înceta de facto existența și tricoul era retras în Hall of Fame-ul Universal. Un nebun putea fi tolerat 4 ani, spunea câteva prostii şi după aceea nu se mai alegea”.

    Cam aşa vorbeşte şi generaţia care l-a votat pe Iliescu în România în 2000. Vine Vlad Puti…Ţepeş, face să cadă câteva capete neortodoxe, nefamiliste şi netradiţionale, se recâştigă “ordinea şi respectul”, punem pătura în cap când cu Europa Liberă, după aceea moare el, ne mai liberalizăm…

    Aceiaşi oameni care în 2006 zgâriau maşina şi îi rupeau oglinzile astăzi te opresc în faţa blocului şi te întreabă de ce nu faci leasing la o maşină mai bună.

  • Kathy: Oamenii aia inca zgarie masini si rup oglinzi, chiar daca leasing-ul si creditul nu le mai sunt straine :))

One Pingback

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.