O parte dintre voi a observat cu oarecare surprindere și, sper, cu o doză sănătoasă de nepăsare, că n-am mai activat pe blog de vreo două luni. De altfel, am și scris o minune de articol pe tema asta, promițând o întoarcere în forță.

Din păcate, absența mea nu a ținut nici de nevoia de o pauză și nici de vreun protest tacit față de social media. Așa cum am sugerat în articolul precedent, a fost vorba de o defecțiune tehnică la propria persoană. Una cu care m-am luptat mai bine de șapte ani, până când am recurs la o soluție la care aș fi ajuns oricum. O soluție chirurgicală care m-a ținut în spital aproape două luni.

Fără a intra în detalii, pot spune că a fost vorba despre o afecțiune autoimună, nu despre afecțiuni oncologice sau despre alte lucruri bănuite de prieteni, colegi și cititori. Motivul pentru care nu descriu mai clar afecțiunea și rezolvarea ei nu ține de vreun secret sau de vreo jenă (răspund de altfel în privat la întrebări), ci de faptul că plănuiesc să revin cu o carte care să descrie toată experiența. O carte care are deja un titlu, o structură și o editură preferată. Nu are însă o dată de lansare.

E greu de spus cu ce m-am schimbat după experiența asta, dat fiindcă nu am depășit-o complet. Sunt încă în faza controalelor periodice, al reglajelor de tratament și a consultațiilor, perioadă care nu mă lasă să simt că m-am desprins complet de mediul ce m-a ținut captiv. Poate de-asta am și amânat câteva zile să scriu articolul ăsta, articol care nu cred că a liniștit sau lămurit pe cineva, dar pe care simt că îl datoram celor puțini care chiar se întrebau unde am dispărut.

P.S: Altfel, mi-am propus să fac mai mult și să comentez mai puțin. Asta însă nu vă scutește de viitoarele articole pe blog, pe care le voi posta în mod constant de acum încolo, având în vedere posibilitățile relativ reduse de comunicare din următoarea perioadă.