Dumnezeu cu mina
Despre participarea României la al Doilea Război Mondial s-a scris enorm…
S-a scris despre înfrângerile de la Stalingrad, despre greșelile lui Antonescu, despre aroganța unora și lașitatea altora și despre multe alte detalii ale unei campanii dezastruoase. Sincer, cu greu te-ai aștepta ca perioada să-ți mai rezerve surprize. Cu atât mai puțin nu te-ai aștepta ca ele să vină din revista Historia și pe filiera lui Ion Cristoiu.
Prin alianțele politice spre care fusese forțată, România a trebuit să participe la război de partea Germaniei. Dacă la nivel de discurs public ofensiva din iunie-iulie 1941 se justifica (prin recucerirea Basarabiei), acțiunile ulterioare ale armatei române au fost mai greu de motivat. Desigur, ele aveau sens din punct de vedere al alianțelor politico-militare, dar nu și pentru omul de rând. Pentru el, prezența trupelor românești în Crimeea trebuia pusă în context. În plus, să nu uităm că mareșalul Antonescu nu avea sprijinul marilor figuri politice ale perioadei, politicieni care l-ar fi putut ajuta să-și disemineze mesajul.
Prin urmare, autoritățile române au venit cu singurul produs de care n-au dus niciodată lipsă: naționalismul, puternic îmbibat în ortodoxism. Lupta de pe Frontul de Est n-a mai fost luptă de apărare a neamului sau de eliberare a românilor „răpiți” de Rusia. Nu, lupta alături de „prietenul german” a devenit o adevărată cruciadă! Ultima expresie nu îmi aparține. Toate publicațiile vremii ajunseseră să descrie „cruciada împotriva barbarului bolșevic” de parcă românii se pregăteau să elibereze Mormântul Sfânt.
Bine, o să spuneți, dar lucrurile ăstea sunt cunoscute. Prezența unui număr mare de preoți militari pe Frontul de Est fusese documentată, la fel ca și echipamentul lor. Da, dar ce am văzut doar foarte rar expus au fost „botezurile” înfăptuite de ei și eliberările de păgânism. La fel de rar a fost expusă și retorica împotriva „barbarilor de la Est” și lucrarea „fiilor lui Hristos”. De-asta numărul din Aprilie 2018 al revistei Historia merită răsfoit.
În el, autorul articolului „Marile Sărbători Religioase Românești în Tranșeele Campaniei din Est” face o selecție de pasaje menite să sublinieze „sărbătorirea propagandistică” a Paștelui, Crăciunului și a altor festivități creștine. Deși autorul (e vorba chiar de Ion Cristoiu) pare să privească cu o ușoară indulgență întregul efort propagandistic, merită să selectăm câteva pasaje din ziare precum Sentinela (ziarul oficial al Armatei), Arma Cuvântului și din intens publicatele dări de seamă și jurnale de front. Nu vă faceți griji, nici cotidienele nu scăpaseră de virusul războinic, doar că tonul lor era ceva mai uman.
Dacă vi se pare că Sentinela nu era un titlu relevant, să nu uităm că mulți dintre autori erau chiar soldați, convinși de multe ori de cele „trimise la gazetă”. Mai mult, ziarul avea un tiraj uriaș în perioada antonesciană (aproape un milion de exemplare). Citatele au fost preluate din articolul citat al revistei Historia, unde puteți găsi o selecție mai vastă de fragmente, pe moment doar în varianta tipărită:
Sfânta Înviere de anul acesta găsește bisericile basarabene și bucovinene scăpate de sub urgia păgână. Dumnezeu n-a mai vrut ca slujitorii diavolului să pângărească bisericile creștine. (Sentinela, 5 aprilie 1942)
Luptând în numele Crucii și a lui Hristos, ei au redat lui Dumnezeu toate lăcașurile ce i-au fost cândva închinate, spre preamărire a puterii lui și laudă veșnică, și pe care pângăritorii credinței, crezând că astfel înfruntă puterea Dumnezeiască, le murdărise fără teamă de pedeapsă. (Sentinela, 3 mai 1942).
Am fost chemat de populația civilă a satului Bujalik pentru a le oficia și lor prima Înviere […]. După oficierea Sfintei Liturghii am spovedit și împărtășit toată populația satului Bujalik – peste 600 de suflete: bărbați, femei și copii. […] Le-am ținut predică vorbind despre biruința învierii lui Hristos și prăbușirea bolșevismului, îndemnându-i să dea slavă lui Dumnezeu că, prin jertfele de sânge ale oștirii noastre, li s-au redat iarăși credința și libertatea. (Dare de Seamă)
Uniți prin sfânta frăție de arme, soldații români și germani stau de strajă în răsăritul îndepărtat pentru apărarea Crucii lui Hristos și pentru civilizația Europei. (Sentinela 27 decembrie 1942)
Învierea Domnului a fost prăznuită de Conducător, pe front, alături de soldații lui dragi, apărători ai Crucii, semnul de totdeauna al izbânzii și al Patriei, altarul vieții noastre naționale. (Sentinela, 26 aprilie 1942)
Soldații din linia a doua m-au înconjurat cu strigăte de bucurie, căci Biserica nici în aceste clipe nu i-a părăsit. Se adunau în jurul meu să fie cât mai aproape de Sfânta Cruce. (Arma Cuvântului)
Spada lor a tăiat ghiara hrăpăreață a iudeo comuniștilor; brațul lor a rupt lanțurile întunericului și opresiunii bolșevice, ducând pe plaiurile strămoșești bucuria libertății și sărbătoarea unirii. (Sentinela 21-26 decembrie 1941)
Alte articole se ocupă cu elogierea Conducătorului, a cărui zi de nume e și o sărbătoare creștină, cu acuzarea opoziției că-și petrece timpul „la Melody Bar” și cu tot felul de alte mici artificii propagandistice, de la poezii dedicate unui Moș Crăciun războinic, la plugușoare pentru Hitler și la condamnarea „mongolilor” din Răsărit. Spre finalul războiului, când alianța cu Germania stătea să se rupă, „jurnaliștii” români și-au amintit că exista și Transilvania. Tot românească și tot ocupată de păgâni!
Mulți o să-mi spună că propaganda de front era normală în epocă. Prin comparație, delirul așa-zisului „patriotism” bolșevic era vizibil mai agresiv și mai inflamator. Mai mult chiar, anii ce au urmat celui De-Al Doilea Război Mondial i-au făcut pe mulți să vadă dictatura antonesciană într-o lumină mai favorabilă decât ar fi meritat. Din păcate, articolul ăsta nu e despre Antonescu. Nu e nici despre credință și nici despre abilitatea unui anumit jurnalist de a scrie și articole citibile. E despre o problemă care ne apasă și acum…
Nu știu cum a rezonat discursul național-creștin în urechile celor care și-au pierdut copiii și frații într-un război atroce. Nu sunt convins că cei de-acasă erau mai liniștiți la gândul că ai lor luptau pentru „Sfânta Cruce”. Ce știu însă e că ecourile aceluiași discurs se simt și astăzi. Dacă pe unii suferința istorică i-a maturizat, pe români pare să-i fi readus la stadiul ăla adolescentin, al luptei pentru „dreptate și credință”.
Discursul împănat cu agresori închipuiți și cuprins de obsesia îndreptățirii istorice are și astăzi loc pe scena publică. Se aude în delirul organizațiilor pentru „protecția familiei tradiționale”, dar și în acuzațiile grupărilor extremiste. Singura diferență e că „păgânii de la Răsărit” sunt acum „prietenii creștini din Est”. Cruciada nu mai are nevoie de agresori bolșevici și nici nu se mai îndreaptă spre Crimeea. Pentru ea, noii diavoli sunt cei ce îndrăznesc să gândească.
P.S: Articolul ăsta chiar nu se vrea o nouă discuție despre Antonescu, Holocaust și alte capitole pe care istoria le-a închis concludent, dar pe care ai noștri nu vor nici măcar să le citească.
Nationalism-ortodoxismul a fost preluat bine-mersi de PSD&co. Sa ne amintim recomandarea Pre-Fericitului sa-l votam pe Ponta, ca numai el era roman-verde si crestin. Sau mai recent, supararile gastii lui Dragnea de fiecare data cand UE si SUA ne aduc aminte ca nu-i OK sa ne furam singuri caciula. Raspunsul mustaciosului e de fiecare data pur nationalist-feudal: noi stim mai bine, Romania-asa-si-pe-dincolo, neamestecu’-n treburili interne etc.
Poate de aia nu se discuta prea mult, pt ca vechile metehne sunt resapate de ai-nostri-ca-brazii?
Da, desi nu cred ca vreo guvernare post-89′ s-a desprins vreodata complet de retorica aia. Cum era vreo problema: amenintarile straine, vor sa ne fure credinta, neamul… poporul!
Cat despre actuala Guvernare, tocmai ne-au asigurat ca referendumul ala e absolut necesar!
Am citit pe diagonală dar nu pot să pricep legătura pe care vrei s-o faci între naționalism și „naționalism” (germanofilie).
Dacă voiai să critici „ortodoxismul” purulent de astăzi, puteai să te legi mai bine de legăturile intime (dar ferme) între PCR și biserica din întreaga perioadă comunistă. Da, de acolo e o continuitate cu exemple dar nu știu ce continuitate există din interbelic pe care fie Cristoiu sau tu vrei s-o faci. Serios, ce legătură să mai fie după 45 de ani de comunism, după ce biserica a fost deja infiltrată. Nici aici, nu știu ce legătură încerci să faci cu inamicul din Răsăsrit (adică, era, la dracu, ne amenința pe toți), comunismul emanat și prestat e fost clar definit ca find împotriva religiei, respectiv credinței (dacă nu suntem religioși).
Ca idee, nu sustin niciun fel de forma de nationalism si nici macar promovatul “patriotism”. Nu vad necesitatea conceptului actual de natiune pentru viitorul omenirii. Asta in ciuda faptului ca viziunea mea politica e mai apropiata de liberalismul clasic (si poate de “a treia cale” a lui Anthony Giddens). Discutia despre nationalismul german din secolul XIX si modul in care el s-a reflectat asupra viziunii romanesti este lunga, dar nu cred sa o fi amintit aici. Daca la asta te refereai! Daca vorbeai despre “nationalismul” german din Al Doilea Razboi Mondial, acolo chiar nu inceram sa fac nicio legatura. E probabil vreo exprimare nefericita si mi-o asum (daca mi-o arati, o voi si corecta)! Articolul meu nu incearca sa spuna ca promotorii filonului ortodox din perioada razboiului ar fi de aceeasi factura cu cei de acum, ci doar ca multi dintre pilonii propagandei de atunci se regasesc si astazi, chiar daca asa-zisa “Cruciada” nu mai e indreptata spre Est. Sa nu uitam ca in Al Doilea Razboi Mondial noi am atacat Rusia, chiar daca ne “furasera” Basarabia. Nu am luat inapoi doar bucatica aia de pamant, ci ne-am dus mult mai departe, condusi de un dictator lipsit de control pe… Read more »
Nu înțeleg teoria asta cum că atacul României ar fi trebuit să se oprească la albia unui anume rîu: e valabil pe orice front, dar mai ales atunci cînd ataci Rusia, nu o poți face doar puțin. Nu cred că intenția României era de a ocupa Rusia, ci doar de ai decima forțele cît timp momentul era propice pentru a împiedica eventualitatea unei contraofensive, caz în care nici bolșevicii nu și-ar fi oprit înaintarea. De asemenea nu cred că alegerea Germaniei ca aliat se datorează vreunui sentiment de naționalism sau filonazism, cred că a fost exact invers. Aliatul fieresc, Franța și Anglia, a ridicat din umeri la strigătul de ajutor al unei Românii dezarticulate (ca sa nu-i supere cumva pe ruși), de aceea s-a făcut apel la bunăvoința Germaniei în cele din urmă. Pentru al convinge pe Hitler a fost nevoie ca România, liderii ei, să simuleze că împărtășesc aceleași convinegeri politice… pactic România nu a avut în nici un moment posibilitatea de a-și alege viitorul, acesta era scris, așa că, ce mai conta interpretarea.
Nu aveam cum sa ne oprim atunci cu totul, dar armata romana putea sa ia un rol defensiv intr-un front unde singura armata pregatita sa atace era cea germana. Antonescu a vrut sa mearga “pana la capat” si a refuzat ulterior sa semneze arminstitiul, desi lucrurile erau de multa vreme pierdute. Rusii au folosit apoi o parte din grozaviile armatei romane (care nu se comparau cu ce au facut ulterior armatele rusesti) drept propaganda impotriva noastra. Altfel, sunt de acord – de-asta si spuneam ca Romania a fost cumva “fortata” sa intre in alianta cu Germania. Era singurul mod in care puteam sa obtinem totusi ceva. De altfel, Transilvania a fost obtinuta datorita dispretului lui Stalin fata de Ungaria, nu pentru ca am fi luptat eroic dupa intoarcerea armelor, desi am facut-o! Liderii Romaniei nu simulau foarte mult: Antonescu era antisemit (se vede din corespondenta) si a participat, mai ales prin actiunile din afara tarii, la omorarea mai multor mii de evrei. La fel de antisemit era si Mihai Antonescu, avocatul, ministrul si prietenul lui. Sigur, in cabinetul antonescian, dupa asa-zisa “Revolutie Legionara” si dupa eliminarea elementului extremist, omul a adus si oameni competenti si de o orientare politica moderna.… Read more »
Citatele alea par rupte dintr-un fel de The Onion al vremii si-al locului. Pare ireal ca au existat oameni care au putut crede cu adevarat asa ceva.
Iar faptul ca un atfel de discurs inca mai prinde e de-a dreptul sinistru. Azi homosexualii, maine cine are tinta pe frunte?
Rockerii care ne-au furat patria si au vandut-o la straini :))
Apropo de agende si conspiratii: https://www.epfweb.org/node/689
Să nu uităm că pentru faptele de vitejie pe frontul răsăritean a fost instituită și medalia ”Cruciada împotriva comunismului”.Despre faza cu rockerii care ne-au furat patria si au vandut-o la straini, ar fi mers in anii 90, acuma nu mai ține.Cu toate că dacă te gândești că rockerii din anii 90, azi sunt corporatiști, funcționari, antreprenori, politicieni, poate unii în poziții înalte, au infiltrat sistemul care va să zică și acum poate chiar ar putea complota să ”vândă țara”.Întrebarea e cine dracu o mai cumpără?
Am mai zis: pe mine ma distreaza la culme aia care tot zic ca americanii vor sa ne ia tara. Pai sa o ia nene! Chiar si un texan cu cinci clase ar putea conduce mai bine :))
E ușor să ridiculizezi propaganda romînească ortodoxă referitoare la credița creștină.
E mai greu să compari cu situația existentă atunci:
“…Thus the USSR became the first state to have as one objective of its official ideology the elimination of existing religion, and the prevention of future implanting of religious belief, with the goal of establishing state atheism (gosateizm).[2][3][4][5] Under the doctrine of state atheism in the Soviet Union, there was a “government-sponsored program of conversion to atheism” conducted by Communists.[6][7][8] The communist regime targeted religions based on State interests, and while most organized religions were never outlawed, religious property was confiscated, believers were harassed, and religion was ridiculed while atheism was propagated in schools.[2]…”
………………………….
“…si un texan cu cinci clase ar putea conduce mai bine…”
Da, dar doar alți texani.
Cu romînii… n-ar avea nici o șansă.
🙂