Dintre toate luptele…

La scurtă vreme după articolul precedent, în care îmi manifestam dezacordul pentru actualele proteste, avertizând însă restricțiile le vor amplifica, am avut ocazia să discut și cu vreo doi protestatari.

Desigur, nu m-am dus din proprie inițiativă să caut nemulțumiți, ci i-am întâlnit întâmplător, sub forma șoferilor de taxi. Căci da, eu sunt genul de om care nu se poate abține să nu converseze cu taximetriștii. La fel, dacă am fi într-un film de groază, aș fi primul care ar deschide ușa, întrebându-se mirat dacă băiatul ăla cu mască și satâr e martor al lui Iehova.

Lăsând însă gluma la o parte, șoferii de taxi ai ultimilor ani mi-au rezervat și surprize plăcute la nivel de interacțiune, mai ales de când s-au înghesuit toți dubioșii pe Uber. Cei doi despre care urmează să discut n-au fost însă printre ele…

Primul era un portdrapel pentru cum își imaginează hipsterii de Facebook că arată un „conspiraționist”. Purta masca sub nas, avea mașina plină de icoane și protesta pentru că Merkel îi fură țara. La modul cel mai serios, fix asta mi-a zis, că „simte că vaccinul lui Angela Merkel e peste tot”… după ce o lăudase în prealabil pe Dăncilă.

Ulterior a aberat ceva despre „banderolele galbene de nevaccinați” (o referință pe care o tot văd online de la oameni care n-au deschis o carte de istorie în viața lor) și Dominic Fritz. Pe bune, pe un nene de 45 de ani din București îl durea de soarta primarului Timișoarei. La final, m-a asigurat că el e sănătos tun și că mânâncă mere zilnic, deci n-are ce să i se întâmple.

Nu l-am contrazis, pentru simplul motiv că n-aveam ce să contrazic. Să-i spun că Merkel și vaccinul sunt în galaxii diferite? Să-i explic că printre victimele pandemiei sunt și români „sănătoși tun” care nu și-au mai făcut analizele din mandatul lui Iliescu? Oameni care mănâncă mere! L-am lăsat în pace și l-am ascultat. Lumea omului era făcută din fragmente și credințe care aveau sens doar pentru el, iar protestul era un mod de a le expune – alături de alții care nu înțelegeau nimic din univers, dar știau perfect cum stau lucrurile.

Al doilea taximetrist însă a fost cel care m-a speriat puțin. Tipul avea vreo 25 de ani, iar mașina curată, masca regulamentară și separatorul de plastic mi-au zis că am dat de un om precaut. Da’ de unde… puștiul îi dădea în sus și în jos cu protestele la care participă. Motivația lui era însă îngrijorătoare. Omul n-avea o conspirație în spate, nu era negaționist, ci era ferm convins că ăsta e momentul „generației lui” de a lupta pentru libertate. Serios. Era atât de convins că asta e noua revoluție, încât un sociolog l-ar fi putut folosi drept studiu de caz ideologic.

Acum, așa cum menționam în articolul precedent, e greu să nu-ți sară în ochi incompetența și comunicarea defectuoasă a autorităților. E greu să nu te erodeze emoțional izolarea și starea de panică pe care media le-a susținut permanent. Dar e la fel de greu să nu observi că așa a fost în toată Europa. Mai mult, România s-a ținut onorabil de bara din spate a autobuzului, pentru cât de lent ne mișcăm în general. Nici restricțiile noastre n-au fost chiar atât de rele, deși sunt în continuare arbitrare și haotic puse în practică. Prin urmare, de ce într-o țară cu atâtea carențe sociale ți-ai risca pielea pentru singura zonă unde „nu e chiar atât de rău”?

De ce să ieși să urli la medicii care sunt oricum terorizați de pandemie? Nu de alta, dar, așa cum spunea un prieten, medicii de la ATI sunt singurii care susțin examenul european pentru specializare. Asta înseamnă că tot ce-i separă de o țară mai recunoscătoare e examenul de limbă.

De ce să ieși ACUM, dar să nu ieși pentru restructurarea sistemului de sănătate în toți anii ăștia? De ce să ieși ACUM, dar nu când o grămadă de hoți ne semnau căderea pe întuneric? De ce, din toate cauzele ți-ai ales-o pe-asta? În România se taie păduri abuziv, se ard deșeuri toxice, corupția e o stare de spirit, justiția e pulbere, iar adopția unui copil durează două mandate. Dar pentru tine cel mai dureros este să porți o bucată de pânză pe față în magazine.

De ce te lupți cu vaccinarea, deși nu ți s-a impus (iar dacă ți s-ar impune, ar exista un cadru legal pentru asta)? Sunt întrebări pe care nu doar că le înșir aici, dar i le-am pus și lui.

După ce s-a gândit puțin, a răspuns senin: păi da, dar astea (restricțiile) mă afectează și pe mine, restul nu mă prea interesează! Deci aia era cheia luptei pentru libertate – situațiile temporare, dar imediate. Problema e că, deși pare un răspuns simplu și egoist, el ascunde potențialul a ceva mai grav.

Vedeți voi, majoritatea ideologiilor extremiste se nasc pe baza soluțiilor eficiente, dar greșite. Există un motiv pentru care multe dictaturi au câștigat suport popular: s-au oferit să rezolve probleme pe care un stat funcțional nu le putea rezolva, cu metode pe statul de drept nu le putea aplica. Iar în momentul ăsta avem o groază de probleme care n-au nicio soluție imediată, în afara răbdării. Oamenii, din păcate, sunt dependenți de scopuri.

Faptul că la genul ăsta de proteste participă și oameni care nu și-au construit o realitate alternativă, ci doar caută o cauză, e un semnal. Nu pentru că s-ar alătura vreunui partid de extremă, ci pentru că și-ar putea crea unul. Să fim serioși: AUR, Șoșoacă și acoliții lor nu sunt cu adevărat capabili să creeze o mișcare. Nu pentru că n-au susținători, ci pentru că susținătorii lor de-acum sunt cam toți pe care i-ar putea avea. Sunt fix ăia care mănâncă mere pentru a se proteja de Merkel.

Pe de altă parte, dacă în fervoarea pandemiei prelungite, a mișcărilor greșite și miniștrilor incompetenți, apare unul care știe cum să dirijeze frustrările publice, lucrurile se pot complica. Pentru că sunt mulți oameni incapabili să-și articuleze îngrijorările și fricile. Sunt oameni foarte puțin implicați în viața publică, dar care simt că „nu mai pot”. Iar furia asta acumulată are doar nevoie de o supapă, de o cauză care să pară nobilă. Lupta pentru libertate, oricât de ambiguu ar suna, se pretează.

Care ar fi totuși soluția, dacă tot m-am învârtit cu grație în jurul problemei? Am enunțat-o și în articolul precedent și o repet și aici: atât guvernele cât și societatea civilă (prin ONG-uri și grupuri de acțiune) trebuie să propună și susțină cauze în care oamenii să-și disipe energia. În guvern n-are nimeni prea multă încredere, dar dacă ar alcătui un plan real de măsuri de ieșire din pandemie, ca Marea Britanie, cu termene limită și senzația că poți participa la reușită (nu doar că ai putea fi o victimă) lucrurile ar sta puțin diferit.

Cât despre restul… poate ar fi bine să lase aerele de superioritate și vorbitul de sus cu „proștii” care nu-și permit să lucreze de-acasă și să-și facă cumpărăturile până la 18.00 și să participe. Că e vorba despre inițiative de digitalizare (cum a fost site-ul cu dozele de vaccin sau inițiativele Code 4 Romania), rețele de ajutor social pentru familiile nevoiașe, rețele de prim ajutor, sisteme de distanțare publică sau inițiative de ecologizare, România are nevoie de foarte multe lucruri și de voluntari care să le pună în aplicare. Hei, până și HoReCa a participat în alte țări, deși au fost printre cei mai loviți de criză.

În final, când am ajuns la destinație, i-am zis tânărului șofer ce vă zic și vouă: cauza pentru care ai ales să lupți spune enorm despre tine. Asta dacă nu vrei să scrie pe epitaful tău: „Coleg, verișor și altfel băiat simpatic – a mâncat mere zilnic și tot a murit.”

P.S: Dacă vă interesează, pot face un articol separat legat de experiența mea cu vaccinarea, analizele făcute înainte și după (ca fost pacient cu autoimună și om parțial imunosuprimat), rezultatele testului pentru anticorpii anti-proteină spike și altele. Singurul avertisment e că articolul va fi o experiență personală, nu un material medical – nici n-ar putea fi altfel. Sursa imaginii.

krossfire
  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.

4 Comments

  • Asta cu “ma afecteaza pe mine” incep sa o aud tot mai des in jurul meu si nu-mi dau seama daca asa au fost oamenii dintotdeauna, dar abia in momentele grele au arat aceasta fata, sau pur si simplu ceva s-a schimbat fundamental in societate in ultimii 20 de ani.

    Inca dinainte de pandemie am fost uimit sa vad in diverse situatii cunoscuti care incepeau sa se agite si sa spuna ca “eu ies la proteste”, doar ca sa se linisteasca dupa ce si-au rezolvat problema doar pentru ei, dar ea exista in societate. Un astfel de moment a fost acum ceva ani cand la Olguta era ministra si a venit cu noua lege a salarizarii care a dat putin peste cap deducerea de impozit la IT-isti. Cum eu am facut facultatea de Automatica si Calculatoare si lucrez in IT, cam toti cunsocutii meu au fost afectati de aceasta idee a doamnei Olguta. Multi au inceput sa se agite, voiau sa iasa la proteste, erau cum nu i-am vazut niciodata, oameni care de obicei nici nu se sinchisesc sa voteze erau acum cu “Jos PSD” si pareau ca incep sa realizeze ca votul conteaza si ce se intampla politic la nivel national ii afecteaza. Chiar ma bucuram putin pe sub mustati de situatie, ma gandeam ca pentru ei va fi o lectie, sa nu mai fi indiferent o data la 4 ani cand trebuie sa te misti 10 minute sa pui un vot.

    Ei bine, ce sa vezi, firmele lor au dat din coate si cum le-au reglat la majoritatea salariul astfel incat sa nu piarda acel 6% din legea salarizarii. Brusc niciunul nu mai voia la protest, niciunul nu mai voia sa voteze la urmatoarele alegeri, niciunul nu mai era interesat de faptul ca legea overall era prost facuta si afecta o buna parte a societatii, nu doar pe IT-isti. Am avut curiozitatea sa intreb doar 2 astfel de persoane de ce nu mai vor sa continui sa protesteze, sa lupte pentru aceasta cauza. Raspunsul lor a fost sec : “pai pe mine nu mai ma afecteaza, mi-a dat firma 6% la salariu”. Gata, pentru ei nu mai era o problema, deci nu mai conteaza. Nu are rost sa spun ca daca nu ma insel nici n-au fost la vot anul trecut fiindca “oricum nu conteaza”.

    Nu stiu, sunt putin socat sa vad tot mai des aceasta atitudine de “imi pasa cat timp ma afecteaza pe MINE, apoi muie, nu mai imi pasa, eu sunt ok, descurcati-va baieti”. Si revin la ce ziceam mai sus, fiindca este o intrebare care ma mai macina din cand in cand, este o schimbare aparuta in ultimii 20 de ani (datorita generatiei selfie, social media etc si alti factori) sau asa a fost dintotdeauna, dar “crizele” din ultimii 10 ani doar au scos la suprafata mai mult aceste comportamente?

  • Da, din pacate situatia functioneaza la toate nivelurile si pentru toate problemele.

    Aia cu impozitul pentru ITisti m-a distrat si pe mine la momentul respectiv, mai ales ca “ITistii” protestatari o tineau sus si tare ca “ei tin tara financiar”. Eu lucrez in marketing, deci nu m-as lauda cu ce aport fenomenal aduce munca mea, dar am atestat de programator si am lucrat cativa ani la niste jocuri Android (si pe la finalul liceului la niste jocuri pentru PC) si asta e motivul pentru care nu sunt super impresionat de unele CV-uri de developeri – mai ales ca am fost deseori implicat in recrutare.

    Nu ca n-am avea cativa oameni de top aici, dar majoritatea sunt executanti pe o piata majoritar de outsourcing, whitelabel-ing si custom software. Executanti care platesc foarte putine impozite, deci n-au cum “sa tina tara”. Si un detaliu in plus ar fi ala ca, ce sa vezi, si pe-afara au inceput sa scada salariile de baza pentru programatori si cand se va egaliza putin piata s-ar putea sa exist surprize nu tocmai placute pentru unii.

    Cred ca e totusi aparut in ultimii 20 de ani comportamentul, pentru ca si la protestele din 2017 vedeam oameni cu aceeasi atitudine: Ok, si daca-i gratiaza pe-aia ce-mi pasa? Pai iti pasa, nene, ca si tu si copiii tai ii veti prinde tot pe ei la putere!

  • Partea cu IT-ul si deducerea de impozit oricum cred ca merita o discutie separata, lunar vad 2 tabere care se cearta in online, unii care urla ca IT-isti trebuie sa moara fiindca nu platesc impozite (am observat ca majoritatea nu stiu ca sunt scutiti de 10%, ei cred ca sunt scutiti complet) si altii urla ca ei tin tara in picioare. Este un subiect rostogolit si prin presa destul de des, eu am ajuns sa cred ca politicienii incearca sa vada care este raspunsul populatiei…daca risca sa il scoata complet sau nu.

    Revenind la subiectul de fata, eu am ajuns sa cred ca si varsta si statutul financiar au un rol important. Ma uit la cunoscuti si prieteni, majoritatea 30-32 ani, si vad ca foarte putini se gandesc la viitorul apropiat, la consecintele actiunilor lor, la nevoia votului etc. In schimb multi colegi de munca, oameni la 35-40 de ani, cu 1-2 copii si deja rate la o casa/apartament mai mare de 4 camere sunt mult mai ancorati in partea de responsabilitati, voteaza cu orice pret, se gandesc la impactul actiunilor pe urmatorii 5-10 ani macar, vad lucrurile dintr-o perspectiva mai matura as putea spune. Nu pot generaliza doar din experientele personale, dar am vazut ca daca ai un statut financiar ok si deja ai depasit 30-35 ani, ai si 1-2 copii de care trebuie sa ai grija, ai niste rate pe 20-25 de ani la banca…incepi sa vezi viata cu mult mai multa prudenta si intelegi ca e important sa fie bine in SOCIETATE pentru a-ti fi bine si tie si copiiilor tai, degeaba ai tu bani daca la spital mori cu zilele, pe strazi iti rupi masina in gropi, la scoaterea unui act te plimbi la 4 ghisee etc. Bineinteles aici vorbesc de oameni normali, care au reusit in viata prin munca si nu s-au rupt de realitate precum politicienii si oamenii care fura.

    Ah, si la partea cu varsta si schimbarea de mentalitate as adauga si varsta parintilor. La 20-25 de ani parintii tai au 50-60 de ani, sunt relativ ok si in campul muncii, au o activitate, la 35-40 de ani deja se duc spre 70 si sunt batrani, cu boli, pensie mica probabil, le porti de grija mult mai mult. Am observat asta cand vedeam cum multi prieteni acum 5-7 ani erau indiferenti de ce se intampla prin spitalele statului, ei erau cu “eu oricum am abonament la Regina Maria/Medlife de la job, ce-mi pasa mie de aia din spitale”. Acum ca parintii lor au inceput sa faca boli si sa aiba nevoie prin spitale si-au schimbat optica, acum vor reforme si plang de ce nu e si la noi ca afara.

    Boala grea sa-ti vezi propriul interes pana cand esti afectat direct si deodata te uiti in jur, consternat de ce nu toata lumea tipa cu tine, cum de nu toti sunt indignati ca tine de ceea ce te afecteaza personal.

  • Bine, cu impozitarea in Romania e o mare problema in general. Avem acum tot felul de stangisti second-hand care urla “impozit progresiv”. De acord in principiu, dar nu in Romania. Impozitarea e valoroasa cat timp oferi si obtii ceva din ea – marile firme stau in Romania tocmai penru impozitarea preferentiala, pentru ca altceva n-au: facultati care sa produca oameni buni nu sunt, infrastructura rutiera nu exista, orasele sunt aglomerate si lipsite de facilitati elementare. De-asta si cu ITistii e discutabila treaba: multi vorbesc aiurea despre “impozite mari”, insa mai toate tarile din UE te impoziteaza de te rup odata ce treci de 2x salariul mediu… insa iti ofera si enorm pentru banii aia.

    N-am (inca) copii, dar sunt in zona 33 ani, in conditiile descrise de tine si, desi inca ma bate gandul plecarii (n-am putut si din motive de sanatate pana recent, iar acum e pandemie), in ultimii ani am fost mult mai implicat pentru simplul motiv ca sunt prea multe zone unde n-am alternative in afara Statului (si, ce sa vezi, Statul suntem noi).

    Cand ne plangem ca nu e “ca afara”, tot la tarile Vestice si Nordice ne uitam, ca in toti balcanii (+ Grecia) sanatatea si alte servicii sunt praf. Plus ca mai niciodata nu vedem tot peisajul: da, aia au, dar si platesc, se implica si participa. Acel “sa faca Statul” nu merge fara noi si cand gandim la modul “asta conteaza pentru mine”, de fapt spunem: vreau sa faca altii pentru mine.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *