La scurtă vreme după articolul precedent, în care îmi manifestam dezacordul pentru actualele proteste, avertizând însă restricțiile le vor amplifica, am avut ocazia să discut și cu vreo doi protestatari.

Desigur, nu m-am dus din proprie inițiativă să caut nemulțumiți, ci i-am întâlnit întâmplător, sub forma șoferilor de taxi. Căci da, eu sunt genul de om care nu se poate abține să nu converseze cu taximetriștii. La fel, dacă am fi într-un film de groază, aș fi primul care ar deschide ușa, întrebându-se mirat dacă băiatul ăla cu mască și satâr e martor al lui Iehova.

Lăsând însă gluma la o parte, șoferii de taxi ai ultimilor ani mi-au rezervat și surprize plăcute la nivel de interacțiune, mai ales de când s-au înghesuit toți dubioșii pe Uber. Cei doi despre care urmează să discut n-au fost însă printre ele…

Primul era un portdrapel pentru cum își imaginează hipsterii de Facebook că arată un „conspiraționist”. Purta masca sub nas, avea mașina plină de icoane și protesta pentru că Merkel îi fură țara. La modul cel mai serios, fix asta mi-a zis, că „simte că vaccinul lui Angela Merkel e peste tot”… după ce o lăudase în prealabil pe Dăncilă.

Ulterior a aberat ceva despre „banderolele galbene de nevaccinați” (o referință pe care o tot văd online de la oameni care n-au deschis o carte de istorie în viața lor) și Dominic Fritz. Pe bune, pe un nene de 45 de ani din București îl durea de soarta primarului Timișoarei. La final, m-a asigurat că el e sănătos tun și că mânâncă mere zilnic, deci n-are ce să i se întâmple.

Nu l-am contrazis, pentru simplul motiv că n-aveam ce să contrazic. Să-i spun că Merkel și vaccinul sunt în galaxii diferite? Să-i explic că printre victimele pandemiei sunt și români „sănătoși tun” care nu și-au mai făcut analizele din mandatul lui Iliescu? Oameni care mănâncă mere! L-am lăsat în pace și l-am ascultat. Lumea omului era făcută din fragmente și credințe care aveau sens doar pentru el, iar protestul era un mod de a le expune – alături de alții care nu înțelegeau nimic din univers, dar știau perfect cum stau lucrurile.

Al doilea taximetrist însă a fost cel care m-a speriat puțin. Tipul avea vreo 25 de ani, iar mașina curată, masca regulamentară și separatorul de plastic mi-au zis că am dat de un om precaut. Da’ de unde… puștiul îi dădea în sus și în jos cu protestele la care participă. Motivația lui era însă îngrijorătoare. Omul n-avea o conspirație în spate, nu era negaționist, ci era ferm convins că ăsta e momentul „generației lui” de a lupta pentru libertate. Serios. Era atât de convins că asta e noua revoluție, încât un sociolog l-ar fi putut folosi drept studiu de caz ideologic.

Acum, așa cum menționam în articolul precedent, e greu să nu-ți sară în ochi incompetența și comunicarea defectuoasă a autorităților. E greu să nu te erodeze emoțional izolarea și starea de panică pe care media le-a susținut permanent. Dar e la fel de greu să nu observi că așa a fost în toată Europa. Mai mult, România s-a ținut onorabil de bara din spate a autobuzului, pentru cât de lent ne mișcăm în general. Nici restricțiile noastre n-au fost chiar atât de rele, deși sunt în continuare arbitrare și haotic puse în practică. Prin urmare, de ce într-o țară cu atâtea carențe sociale ți-ai risca pielea pentru singura zonă unde „nu e chiar atât de rău”?

De ce să ieși să urli la medicii care sunt oricum terorizați de pandemie? Nu de alta, dar, așa cum spunea un prieten, medicii de la ATI sunt singurii care susțin examenul european pentru specializare. Asta înseamnă că tot ce-i separă de o țară mai recunoscătoare e examenul de limbă.

De ce să ieși ACUM, dar să nu ieși pentru restructurarea sistemului de sănătate în toți anii ăștia? De ce să ieși ACUM, dar nu când o grămadă de hoți ne semnau căderea pe întuneric? De ce, din toate cauzele ți-ai ales-o pe-asta? În România se taie păduri abuziv, se ard deșeuri toxice, corupția e o stare de spirit, justiția e pulbere, iar adopția unui copil durează două mandate. Dar pentru tine cel mai dureros este să porți o bucată de pânză pe față în magazine.

De ce te lupți cu vaccinarea, deși nu ți s-a impus (iar dacă ți s-ar impune, ar exista un cadru legal pentru asta)? Sunt întrebări pe care nu doar că le înșir aici, dar i le-am pus și lui.

După ce s-a gândit puțin, a răspuns senin: păi da, dar astea (restricțiile) mă afectează și pe mine, restul nu mă prea interesează! Deci aia era cheia luptei pentru libertate – situațiile temporare, dar imediate. Problema e că, deși pare un răspuns simplu și egoist, el ascunde potențialul a ceva mai grav.

Vedeți voi, majoritatea ideologiilor extremiste se nasc pe baza soluțiilor eficiente, dar greșite. Există un motiv pentru care multe dictaturi au câștigat suport popular: s-au oferit să rezolve probleme pe care un stat funcțional nu le putea rezolva, cu metode pe statul de drept nu le putea aplica. Iar în momentul ăsta avem o groază de probleme care n-au nicio soluție imediată, în afara răbdării. Oamenii, din păcate, sunt dependenți de scopuri.

Faptul că la genul ăsta de proteste participă și oameni care nu și-au construit o realitate alternativă, ci doar caută o cauză, e un semnal. Nu pentru că s-ar alătura vreunui partid de extremă, ci pentru că și-ar putea crea unul. Să fim serioși: AUR, Șoșoacă și acoliții lor nu sunt cu adevărat capabili să creeze o mișcare. Nu pentru că n-au susținători, ci pentru că susținătorii lor de-acum sunt cam toți pe care i-ar putea avea. Sunt fix ăia care mănâncă mere pentru a se proteja de Merkel.

Pe de altă parte, dacă în fervoarea pandemiei prelungite, a mișcărilor greșite și miniștrilor incompetenți, apare unul care știe cum să dirijeze frustrările publice, lucrurile se pot complica. Pentru că sunt mulți oameni incapabili să-și articuleze îngrijorările și fricile. Sunt oameni foarte puțin implicați în viața publică, dar care simt că „nu mai pot”. Iar furia asta acumulată are doar nevoie de o supapă, de o cauză care să pară nobilă. Lupta pentru libertate, oricât de ambiguu ar suna, se pretează.

Care ar fi totuși soluția, dacă tot m-am învârtit cu grație în jurul problemei? Am enunțat-o și în articolul precedent și o repet și aici: atât guvernele cât și societatea civilă (prin ONG-uri și grupuri de acțiune) trebuie să propună și susțină cauze în care oamenii să-și disipe energia. În guvern n-are nimeni prea multă încredere, dar dacă ar alcătui un plan real de măsuri de ieșire din pandemie, ca Marea Britanie, cu termene limită și senzația că poți participa la reușită (nu doar că ai putea fi o victimă) lucrurile ar sta puțin diferit.

Cât despre restul… poate ar fi bine să lase aerele de superioritate și vorbitul de sus cu „proștii” care nu-și permit să lucreze de-acasă și să-și facă cumpărăturile până la 18.00 și să participe. Că e vorba despre inițiative de digitalizare (cum a fost site-ul cu dozele de vaccin sau inițiativele Code 4 Romania), rețele de ajutor social pentru familiile nevoiașe, rețele de prim ajutor, sisteme de distanțare publică sau inițiative de ecologizare, România are nevoie de foarte multe lucruri și de voluntari care să le pună în aplicare. Hei, până și HoReCa a participat în alte țări, deși au fost printre cei mai loviți de criză.

În final, când am ajuns la destinație, i-am zis tânărului șofer ce vă zic și vouă: cauza pentru care ai ales să lupți spune enorm despre tine. Asta dacă nu vrei să scrie pe epitaful tău: „Coleg, verișor și altfel băiat simpatic – a mâncat mere zilnic și tot a murit.”

P.S: Dacă vă interesează, pot face un articol separat legat de experiența mea cu vaccinarea, analizele făcute înainte și după (ca fost pacient cu autoimună și om parțial imunosuprimat), rezultatele testului pentru anticorpii anti-proteină spike și altele. Singurul avertisment e că articolul va fi o experiență personală, nu un material medical – nici n-ar putea fi altfel. Sursa imaginii.