Salut, e 2018 și e timpul să vorbim despre criptomonede! Glumesc…

Dacă citiți acum articole despre piața de „cripto”, probabil ați pierdut trenul. E în regulă, majoritatea l-am ignorat și am găsit totuși metode de a nu muri de foame. Totuși, dacă în ultimii ani s-au mai limpezit apele cu privire la viitorul pieței și la viitorul criptotehnologiei (dar nu și al monedelor), simt că sociologia și antropologia nu au profitat destul.

De ce? Păi să începem cu o scurtă recapitulare. Criptomonedele sunt monede virtuale tranzacționate prin intermediul unui protocol criptografic (blockchain, XMR, RTXP etc) și sunt generate fie printr-un algoritm de minerit hardware (Bitcoin, Litecoin, Ethereum etc.), fie prin intermediul unor servicii făcute de utilizator (Refereum, Gem, Skincoin) sau a unui proces real, fără legătură cu piața cripto (Bananacoin, KodakCoin). Cu alte cuvinte, sunt construcții monetare care, în general, nu au acoperire în aur sau în datorii plătibile. Dar au valoare!

În ciuda lamentării economiștilor, sistemul nu e cu mult diferit de piața de acțiuni, unde acoperirea există în teorie, dar unde în practică totul este dominat de aceeași tactică: speculația. Avem deci un sistem unde valoarea unui token (fie că e monedă, fie că e o criptopisicuță) depinde aproape exclusiv de imaginea investitorilor despre el și, mai ales, de numărul disponibil și deținut de jucători. Vă sună familiar?

Ar trebui să vă sune, pentru că piața de „cripto” e o reflexie bizară a societății moderne. O societate inundată de valuri de oameni care nu reprezintă mai nimic în schema mare a lucrurilor. Sunt oameni care devin valoroși prin puterea mulțimii sau care își construiesc pur și simplu o imagine vandabilă. Criptopersoane!

(Krossfire Coin – O monedă generată de texte
mult prea lungi)

Vă gândiți probabil la vedetele de carton, însă ele sunt doar vârful aisbergului, monedele care s-au vândut! Dacă tot suntem în zona media, să ne gândim puțin și la publicul muzicii pop: adolescenții și pre-adolescenții. Sunt incomplet formați, nu au un venit real și ideile lor nu sunt de impact. E o etapă a vieții și ei trec în momentul ăsta prin ea… dar sunt mulți!

Prin urmare, câțiva băieți deștepți și moguli media au reușit să convingă cumpărătorii de reclamă că publicul ăsta e valoros. Cei 300 000 de fani ai lui Smiley au puterea de cumpărare a vreo cinci politicieni milionari, dar sunt 300 000! Sunt valoroși! Poți scrie reclame pentru ei, chiar dacă presiunea financiară se va pune pe aceiași părinți obosiți.

E la fel și cu masele de votanți mișcate cu trei cuvinte și o pungă de zahăr. Sunt oameni needucați și uneori needucabili, iar contribuția lor la progresul umanității e zero. Totuși, pe foaia aia pe care ne jucăm de-a democrația, ei sunt un milion de ștampile. Tu, moneda presupus valoroasă, ești unul singur, pentru că s-a decis că o ștampilă e o ștampilă, indiferent dacă are sau nu „acoperire”.

O să credeți că citiți un alt articol cu substrat politic. Nu chiar. Uitați-vă în jur. Nu vi se pare că trăim o inflație de băieței de 30 de ani, dependenți de mămica, și de fetițe extraordinare de aceeași vârstă, dar pe care nu le vrea nimeni? Exact, criptopersoane sau „cryptopeople”. Pot fi oamenii ăștia valoroși? În număr mare, da. Sunt angajații perfecți și cu ei poți stabili exact „prețul” pentru anumie „abilități”, majoritatea ușor de dobândit. Cu un casier de supermarket supărat pe viață nu știu dacă poți vorbi prea multe. Dar douăzeci de mii sunt deja altceva.

Sigur, fiecare are dreptul și capacitatea de a-și stabili propria valoare, dar și valoarea celor din jur. Eu sunt valoros pentru că îmi închipui că am niște talente, iar prietenii mei sunt valoroși pentru că înseamnă ceva pentru mine. Excelent! Doar că valoarea mea pentru societate e dată de cât pot produce în mod real la job, în afara lui sau prin propriile proiecte. E dată și de modul în care pot influența în bine sau măcar “în util” viața altora.

Sigur că în ochii părinților poți să crești ca Bitcoinu’, dar în esență nu prea contează dacă nimeni nu te poate recomanda pentru ceva concret. Măcar pentru zâmbete, dacă nu pentru altceva. Dacă nu poți nici măcar să deschizi un fișier Word când ți se cere, nu contează dacă în capul tău consideri că ai valoarea unui manager. Nimeni nu o să-ți ofere salariul unuia.

În plus, valorea emoțională nu e valoare reală, oricât ne-ar păcăli creierul să credem asta. Ea devine concretă dacă cineva e dispus să plătească sau să ofere ceva pentru ea. Poate de-asta pare brutal să spui că un om ca Elon Musk valorează cât zece sate dintr-o țară săracă. E brutal, dar cam ăsta e adevărul, dacă ne raportăm la modul în care Musk i-a impactat pe cei din jur și umanitatea. E piața pe care am fost listați!

Din păcate, unii nu-și dau seama pe ce bursă joacă până nu ajung să fie tranzacționați live. Că e la noul job sau la Românii au Talent, e bine să-ți înțelegi limitele înainte de oferta publică. Nici în viața reală, nici pe piața monedelor, nimeni nu e obligat să plătească pentru tine. Apari pe piață în prelansare, ești ieftin, simpatic și promițător. Cineva te acceptă, protejează și investește în tine. La un moment dat însă, vine momentul să crești…

La un moment dat trebui să ajungi la maturitate și să-i răsplătești pe ceilalți măcar prin propria personalitate, dacă nu prin altceva. Trebuie să ajungi să fii dorit sau dorită. Nu de alta, dar din primele luni până în ultimele clipe vom fi tranzacționați. Mai grav e că, pe piața asta, câștigă ăla care știe când și cui să vândă!

P.S: Din categoria “comentarii dubioase pe care le aștept cu înfrigurare”: știu că n-am făcut clar diferența dintre token și monedă și că am folosit prefixul „cripto”, el fiind cel corect în limba română.