Wat doen we met Covid-19?

Dacă într-un interviu precedent am vorbit cu un prieten din Spania despre modul în care au înțeles spaniolii epidemia și carantina, acum a venit rândul Belgiei…

De ce Belgia? Pentru că, deși unele previziuni erau optimiste la adresa ei, recenta relaxare a măsurilor le-a adus un număr destul de mare de morți pentru o țară atât de mică. În plus, Bruxelles-ul e un centru regional atât de circulat și divers, încât îmi închipui că impunerea oricăror măsuri mai serioase e a naibii de dificilă. De fapt, recent, autoritățile locale au avertizat cu privire la grupurile extremiste care profită de ocazie pentru a incita la violență.

Al treilea motiv ar fi că cel mai vechi prieten al meu stă în Leuven și s-a oferit mai mult sau mai puțin voluntar să participe. Adică i-am trimis niște întrebări și am început să-l bâzâi cu apeluri. Până la urmă, pentru ce-s prietenii, dacă nu să-ți scrie ție un articol când îți e prea lene să concepi ceva?

Spre deosebire de subiectul primelor mele întrebări care era „la sol” și care a continuat să lucreze pe parcursul epidemiei, Bogdan lucrează în cercetare, deci perspectiva lui va fi mai apropiată de a celor care s-au retras prin case.

Ca și în primul articol, vă anunț că demersul de față este un scurt interviu, nu o analiză statistică sau vreun editorial cu pretenții de adevăr. Să începem, deci…

Bogdan, din câte știu, și tu ți-ai petrecut ultimele săptămâni prin casă. Cum au fost la voi măsurile de izolare? La fel de stricte, cu declarații, cu ore pentru bătrâni?

Da, de opt sau 10 săptămâni sunt în casă. Sunt opt săptămâni de când e Belgia închisă. Încă două fiindcă s-a nimerit să fiu în Italia fix în ziua când au început să explodeze cazurile acolo și cei de la lucru m-au pus să stau 2 săptămâni izolat. Apoi am mers 1 săptămână la lucru normal, apoi s-a închis tot.

Stai, te-au pus cei de la lucru, nu te-au carantinat autoritățile?

Da, de la lucru. N-am fost oprit la venirea în țară pentru că în momentul ăla se știa doar despre China și Iran și erau suspectați toți cei veniți de-acolo. Legat de măsuri, cele de izolare au fost oarecum similare: la început a fost totul închis în afară de supermarket și farmacie. Doar companiile considerate esențiale au continuat să funcționeze. Cine a putut să lucreze de acasă, a trebuit să lucreze de acasă. Școlile au fost închise, adică orele suspendate, dar părinții cu joburi esențiale își puteau trimite copiii la școală ca să fie supravegheați.

Deci exista cineva în școli care totuși îi supraveghea?

Da, exista un număr minim de profesori, fix pentru oamenii ăștia care lucrau non-stop în sănătate, energie, comerț și așa mai departe. Dar nu făceau efectiv lecții noi pentru că și aici s-au mutat lecțiile online… cu un grad mai mic sau mai mare de succes. Universitățile s-au descurcat mult mai bine aici, din ce am auzit.

Mă rog, e normal, în Vest e și ideea aia a profesorului ca ghid, nu a omului care-ți dă mură în gură, mai ales la facultate.

Se poate sau poate că mulți erau pur și simplu mai familiari cu tehnologia. Întorcându-mă la măsuri, a fost nevoie de anumite declarații sau dovezi pentru a te duce la lucru… pentru lucrătorii considerați esențiali. Altfel, și acum poți să ieși în doi să faci sport, dar atât. Bătrânii aveau și ei oră preferențială la supermarket ca să fie protejați, dar nu au fost limitați la ea, ca în România. Era pur și simplu o oră când ei erau serviți primii.

Poți să-ți faci munca integral de-acasă? Colegii cum s-au adaptat?

Pot să îmi fac mare parte din muncă de acasă… deocamdată. Dar va începe să fie nevoie de laborator și echipament pentru care va trebui să merg la lucru. Pentru mine lucrul de acasă nu e atât de rău, ba chiar vine cu niște avantaje pe care le știam, teoretic. Doar că nu anticipasem cât de mult timp economisești sărind peste drum, îmbrăcat și peste pregătit haine, mâncat mic dejun. Ultimul e acum deja suprapus cu lucrul. În plus, treaba merge mai bine pentru că sursele de distragere sunt mai puține.

Total de acord…

De la colegi am auzit păreri diferite: unii zic că acasă e plin de distracții și nu se pot concentra, dar cum ziceam, la mine e invers: lipsesc oamenii care zornăie prin jur, telefoanele care sună din senin și multe din discuțiile neesențiale față în față s-au transformat în mesaje instant la care pot alege să răspund când vreau eu, nu să fiu întrerupt din treabă. Totuși, ședințele pare că s-au cam lungit, nefiind limitați la un spațiu fizic care trebuie eliberat pentru următorii colegi.

E adevărat că încep să lipsească și aspectele sociale: masa de prânz cu colegii, cafeaua de după masă. Toate erau bine venite pentru relaxat și menținut o atmosferă detașată la lucru. Încercăm noi cu o cafea virtuală, dar nu merge – fix lipsa de spontaneitate face ca interacțiunile astea să fie … lipsite de culoare, să zicem.

Cumpărăturile le-ai putut face personal sau ai apelat la aplicații online?

Din fericire, am putut să merg să îmi fac cumpărăturile personal. Ce s-a schimbat e că încerc mereu sa cumpăr pentru mai multe zile decât înainte, ca să pot merge mai rar. Înainte nu eram genul care să iasă cu trei coșuri pline. Sunt cozi la intrarea în magazine pentru că numărul de oameni e limitat înăuntru. Dar asta e bine, până la urmă, chiar dacă trebuie să te ferești puțin când stai la coadă. Cum așa? Acum termin mult mai repede în interiorul magazinului, dat fiindcă sunt de 10 ori mai puțini oameni pe care trebuie să îi evit. Ar fi ceva de explorat aici pe viitor, zic eu. Chiar și fără pandemie, să limităm numărul de oameni din magazin.

Aplicațiile online sunt aproape complet axate pe livrat de la restaurante. Pe ăstea le-am folosit din când în când, dar mult mai rar decât înainte. Nu sunt foarte pasionat de order in/takeaway – dacă plătesc un preț mai mare pe mâncare prefer să vină la pachet cu atmosfera și avantajele unui restaurant.

Supermarketurile mari au posibilitatea de a cumpăra online, dar asta înseamnă că cineva trebuie sa îți pregătească cosul. Evident, listele de așteptare s-au umplut pe luni în avans încă de la începutul „închiderii”.

Aici a funcționat binișor o aplicație destul de mică înainte, Bringo, iar altele precum Glovo, care livrau mai mult de la restaurante, s-au reprofilat rapid. Spuneai mai devreme că sportul a fost permis, nu?

Sportul a fost și este permis, cu anumite restricții: doar în aer liber, maxim două persoane și trebuie sa păstrezi distanța. Deci au picat toate activitățile de echipă, a rămas mersul, alergatul sau biciclitul. Urmează să se mai relaxeze puțin măsurile, dar tot nu va fi permis niciun sport de echipă.

Pentru mine asta a însemnat ca am început sa alerg mult mai mult decât înainte când mai completam doza de sport cu mersul pe bicicletă (mijlocul de transport preferat) și mersul la sală. În plus, acasă totul se cam rezumă la scaun, canapea și pat – lipsesc micile deplasări din timpul vieții normale (mersul până la mașina de cafea, ieșitul la prânz la masa etc). Deci, evident, am simțit o nevoie și mai mare pentru sport și deplasare.

Ți s-a părut că oamenii au ținut cont de măsuri? Pare că au înțeles pericolul?

Cam ca în toate părțile, răspunsurile la restricții acoperă toată plaja de comportamente. De la oameni care stau total închiși în casă până la oameni care au luat zeci de amenzi pentru că nu respectă regulile. Majoritatea sunt la mijloc: au înțeles pericolul și iau măsuri decente pentru că înțeleg că ar fi mai bine sa ieșim din starea asta mai repede și mai lin, decât mai târziu și cu efecte mai nasoale.

Ca peste tot, exista o fracțiune de populație care se simte groaznic în casă, genul de oameni care sunt obișnuiți să fie mereu afără, ocupați cu câte ceva: un eveniment, o terasă, o plimbare. Printre ei, unii au zero pasiuni și interese individuale de genul citit, construit, învățat, grădinărit și orice altceva care sa te țină ocupat pe tine singur, independent de ceilalți. Ăștia înnebunesc în casă. Ar vrea să te țină de vorba, sa schimbe întâlnirea lunară într-o întâlnire pe Zoom saptămănâla sau mai știu ce, numa’ să fie și ei băgați mai mult în seamă, că acum au o grămada de timp pe care nu știu cum sa îl umple.

Cunosc genul, am și scris despre el. În mass media cum au arătat lucrurile? Tot așa, cu panici? V-au dat instrucțiuni de pus masca?

Ceva mai rațional aș zice, deși nu mă pot pronunța în privința televizorului că nu am. În presa scrisă pe care o citesc, online, evident, lucrurile sunt spuse destul de obiectiv și clar. Pe social media răspunsurile au fost de toate tipurile, dar cred că aici e o proporție mai micâ de fake news și știri alarmiste, decât ce am auzit prin alte părți.

Pentru instrucțiuni bune de pus masca, știe un anumit ministru foarte bine cum.

Ha, vorbeai de Koen Gens, simpatic filmulețul. Înțeleg însă că Belgia nu mai are penurie de măști acum, deși unele voci spun că încă mai e nevoie. Altfel, cum au fost percepute măsurile autorităților? Spaniolii n-au părut prea încântați de ele, iar în România am ascultat o întreagă simfonie a blocaților în casă.

Bineînțeles că măsurile au fost percepute că fiind prea mult de destul de mulți oameni. Afacerile pierd bani sau chiar dau faliment, oamenii își pierd locurile de muncă și mulți se trezesc dintr-o dată cu o grămada de timp pe care nu știu cum să îl umple. Și asta pentru ceva ce pare doar o amărâtă de răceala, nu? Din păcate, oamenii chiar nu au o percepție intuitivă pentru ceva care poate crește exponențial și nu își dau seama că asta însemnă că undeva la mijlocul infecției se va trece foarte foarte repede de la „nu-i serios mă, că nu știu pe nimeni să aibă” la „aoleu, mulți din cunoscuții mei o au și unii chiar mor din asta”.

Eu zic că măsurile sunt decente, poate chiar puțin prea relaxate pentru anumite categorii vulnerabile, cum sunt cei din căminele de bătrâni. Aș fi vrut să fie luată mai în serios treaba cu purtatul măștilor – după ultimele date, măștile reușesc să reducă semnificativ rata de infecție. Plus, să fim serioși: avem comunicații moderne, Internet cu entertainment nelimitat și acces instant la grămezi de produse. Dacă poți lucra în continuare de-acasă, chiar nu e atât de rău să nu poți ieși. Nu îndemn lumea la lucruri foarte complicate, de genul să te apuci de un master online, dar perioada asta chiar este o oportunitate grozavă să explorezi noi activități. Orice. Pasiunile se descoperă la fel cum se găsesc și partenerii de viață: ai nevoie de mai multe încercări ratate până găsești ceva ce îți place cu adevărat.

Și, când se prevede eliberarea? Știrile spun că v-ați relaxat deja.

Eliberarea e în curs. De vreo 2 săptămâni s-au mai deschis anumite magazine, de luni pot fi toate deschise cu limitare de clienți și se vor deschide și școlile, dar cu un program redus. În contextul ăsta, distanțarea socială și alte masuri ar trebui sa mențină transmiterea virusului relativ redusă și de asta va depinde de fapt dacă eliberarea rămâne sau ne întoarcem înapoi în „peșteri”.

Merci fain, Bogdan. Pare-se că Belgia e ceva mai calmă decât alte țări.

Cu plăcere… de mult voiam să mă reapuc involuntar de blogging 🙂

P.S: Imaginea este ca de obicei gratuită și preluată de pe Pexels.com.

2 Comments

  • Multumesc. Asteptam textul asta:)

  • Merci 🙂 Uite ca macar cineva il astepta 🙂

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *