Copaci vorbitori, autopsii și nave spațiale

Între articole în engleză, probleme personale și proiecte editoriale, aud uneori o voce în fundal care-mi spune că e timpul să dau pe-acasă…

Cum blogul a fost neglijat în ultima vreme, o să-l pornesc ușor, ca pe un Opel vechi într-o lună friguroasă. Prin urmare, am decis să mai las din filmele horror pentru site-ul pe care oricum l-am bombardat cu așa ceva și să mai variez puțin selecția de titluri. De data asta v-am adus S.F.-uri, filme cu supereroi și multe tâmpenii…

Logan (2017)

Deși am fost la premieră, nu v-am spamat imediat, ci am așteptat să-și verse cinefilii năduful. Nu de alta, dar nu voiam să primesc valuri de spam, ca în cazul hulitului Suicide Squad (acum premiat cu un Oscar pentru costume). Altfel, dacă Suicide Squad nu mi s-a părut o tragedie, Logan este chiar un film bun. Mai mult, Logan este un film bun într-o franciză în care nu se pot spune despre mai mult de 2-3 titluri lucrul ăsta. Nu, nu e o capodoperă, dar e cu siguranță cel mai coerent film X-Men și unul dintre puținele filme cu supereroi pe care le poți recomanda oricui.

Povestea este simplă și-l găsește pe Wolverine, băiatul cu gheare de fier și trecut traumatizant, într-un viitor post-apocaliptic din care mutanții aproape au dispărut. Profesorul Xavier este ramolit, epileptic și închis într-un bunker improvizat, unde eroul nostru și mutantul albinos Caliban (interpretat de Stephen Merchant) îl îngrijesc. Lucrurile se precipită când în scenă apare o fetiță agresivă și dotată cu aceleași puteri ca Wolverine, iar cei trei (fără Caliban) pleacă în ultima călătorie împreună.

Dacă Jackman și fetița sunt la înălțime, Sir Patrick Stewart e în stratosferă, mai ales atunci când oscilează între delir și crize distrugătoare. Mi-ar fi plăcut totuși ca tipul cel rău (Boyd Holbrook, un individ căruia îi putem spune Tom “Hardly”) să fie mai bine conturat, iar scenele de violență, realiste și sângeroase, să fie mai rare. În rest, mergeți și vedeți Logan: nu merită nota de pe Rotten, dar nici nu merită ratat.

(Tom Hardy si Tom Hardly)

A Monster Calls (2017)

A Monster Calls e un film din categoria “dark fantasy”, similar la nivel de construcție cu mai celebrul Pan’s Labyrinth. Bazat pe cartea lui Patrick Ness și cu un scenariu scris de același autor, A Monster Calls e un film despre traumă și despre modul în care un copil este forțat să o interiorizeze. Acțiunea filmului este simplă, iar descrierea ei ar știrbi din poveste. Ce e bine de știut este că prin distribuție apar Sigourney Weaver și Felicity Jones, iar personajul “negativ” din titlu, așa-zisul monstru, este animat de vocea lui Liam Neeson. Puștiul care interpretează personajul principal este extrem de enervant, dar rolul i se potrivește perfect. Dacă aveți chef de o dramă peste medie, înțesată cu simboluri animiste și efecte speciale urâțele, A Monster Calls pică la fix.

6,9 pe Scara Richter (2016)

Motivul pentru care nu ratez niciun film semnat Nae Caranfil nu este că mi-aș fi făcut din autorul Filantropicăi un idol. Nici nu e nevoie. Caranfil merită promovat și arătat cu degetul ca fiind unul din acei artiști români care a înțeles că a vinde e la fel de important cu a crea. E unul dintre puținii regizori care din când în când mai umple sălile de cinema, nu doar lojile juriului de la Cannes. În plus, dacă ultimul lui film, Closer to the Moon, a fost mai degrabă un film american cu iz românesc, 6,9 pe Scara Richter e una dintre cele mai românești producții din ultima vreme. Poate și pentru că-l are pe Cristian Mungiu printre producători sau poate doar pentru că o parte din fonduri au venit din Bulgaria și Ungaria.

Ca orice film al lui Caranfil, 6,9 pe Scara Richter e populat cu o hoardă de figuri cunoscute (cu unele dintre ele am avut și onoarea să lucrez, în trecutul meu publicitar), dar și cu mulți actori tineri. Din garda veche, Radu Bânzaru, Ionuț Grama, Alexandru Papadopol, Ovidiu Nicolescu și Gelu Colceag se remarcă rapid, deși au roluri episodice. Ba, aș putea spune că ăsta e unul din puținele filme unde rictusul permanent al lui Alexandru Papadopol merge la fix. Maria Obretin, personajul feminin principal, m-a iritat puțin, dar cred că e mai degrabă o chestiune de gust.

Filmul spune povestea simplă a unui actor spălăcit, aproape intrat în vârsta a doua, actor care-și umple timpul cu obsesia pentru cutremure, cu o nevastă paranoică și cu recenta reapariție a unui tată pierdut. Totul, cu un iz de “musical” din anii optzeci. 6,9 pe Scara Richter e amuzant, dar parcă nu e unde trebuie la nivel de valoare de producție și ritm. Nae Caranfil știe să creeze dramă și evită cadrele lungi și anoste. Pe lângă asta, filmul n-are comunism, avorturi sau accidente. Și totuși, uneori simți că ultima producție al lui Caranfil are ambiții cam mici. Alteori, micile anacronisme (telefoanele prea vechi, magazinele de cartier, unele inscripții) și metaforele voit prăfuite te fac să crezi că filmul ar fi vrut să fie mai mult.

Nu am apreciat în mod deosebit nici scurtele numere de musical, dar ele au punctat cumva incapacitatea personajului de a face față cutremurelor, mai ales când ele se petrec exclusiv în viața lui.

Passengers (2016)

Passengers este filmul care răspunde unei vechi întrebări a umanității: ar fi Jennifer Lawrence și Chris Pratt un cuplu mișto? Răspunsul este “Da!”, iar Passengers ar fi putut fi și un film S.F. foarte fain, dacă nu se chinuia vreo oră să răspundă la prima întrebare. Efectele sunt plăcute, ritmul este bun, iar tehnologia de pe navă plauzibilă, deși prea apropiată de ce avem deja la dispoziție. Altfel, acțiunea din Passengers se rezumă la doi oameni care se trezesc (mai mult sau mai puțin întâmplător) pe o navă spațială destinată colonizării interplanetare. Trezirea este bizară, din moment ce pasagerii mai aveau ani buni până la intrarea în ritm. Mai mult, prezența scurtă, dar marcantă, a lui Lawrence Fishburne (eternul Morpheus) și referințele la două dintre filmele lui Stanley Kubrick (2001: A Space Odyssey și The Shining) fac din a doua parte a filmului Passengers o bucată de S.F. de calitate. Deci, dacă nu vă deranjează idila dintre Chris și Jennifer, Passengers merită urmărit măcar pentru valorea de producție sau pentru faptul că genul ăsta pare să fi fost îngropat în ultimii ani.

The Suffering (2016)

Un alt film despre purgatoriu, in stilul Dead End. Foarte plăcut realizat vizual, The Suffering nu surprinde, dar nici nu deranjează, în ciuda unei coloane sonore anoste și a unei simbolistici ușor de ghicit. Pe scurt: un evaluator deprimat este chemat de un milionar bătrân să îi clasifice și estimeze valoarea bunurilor și a proprietății. Ceea ce la început păre a fi un proces banal și rutinier se transformă treptat în premisele unui horror clasic. Actori prea cunoscuți n-am văzut prin film, dar am văzut totuși câteva “figuri” familiare celor care nu se dau în lături de la filme mai puțin titrate.

The Girl with All The Gifts (2016)

Cartea pe care se bazează filmul ăsta a fost un real succes anul trecut, câțiva cititori de calibru autohtoni tratând subiectul pe larg. Dacă Glenn Close și Gemma Arterton nu sunt suficiente să vă facă să vedeți un S.F. cu zombie, poate că firul narativ o va face. După o “inevitabilă” apocalipsă zombie, rămășițele armatei își pun toată speranța într-un grup de copii “hibrizi” (conștienți, dar cu apucături de creaturi infectate). Folosindu-se de grupul amintit și de câțiva dintre membrii lui, un doctor ușor nebun încearcă să găsească un vaccin pentru infecția inițială.

Cum virusul în sine e o variantă a ciupercii Cordyceps, celebra ciuperca ce parazitează insecte, tema filmului virează înspre tema conștiinței și a simbiozei. Lucrul ăsta ar merita remarcat, dacă filmele japoneze n-ar fi făcut asta deja în câteva rânduri. Mai mult, transformarea indivizilor are loc aproape instant și, în ciuda unor cadre excelente și a realismului binevenit, filmul are vizibile probleme de ritm. Per total însă, The Girl With All The Gifts merită recomandat. Dacă nu pentru finalul metaforic, măcar pentru prestația puștoaicei din rolul principal și pentru zâmbetul sinistru al lui Glenn Close.

Morgan (2016)

Morgan este un alt film S.F. care gravitează în jurul ideilor de inteligență artificială (artificial dezvoltată, în cazul ăsta) și de oameni “crescuți în laborator”. Personajul principal, un “risk manager” de la o mare corporație are misiunea de a analiza progresul unei găști de cercetători hipsteri care a creat și educat o puștoaică, în scop militar. Prin film apar câteva nume mari, de la Brian Cox și Kate Mara la Paul Giamatti și Toby Jones. Undeva, îl veți vedea și pe băiatul amintit mai sus sub porecla de Tom Hardly.

Morgan începe clișeistic și se termină ușor previzibil, dar reușește cumva să ia cele mai bune părți din filmele pe care le folosește drept inspirație. Mai mult, spre deosebire de alte filme din lista asta, tensiunea este dozată cu generozitate. Prin urmare, deși nu e la fel de titrat sau de filosofic precum Deus Ex Machina, Morgan merită urmărit. În plus, e suficient de violent și dinamic pentru privitorii mai puțin pretențioși, fără însă a fi devorat de dialoguri siropoase.

The Autopsy of Jane Doe (2016)

The Autopsy of Jane Doe e o combinație deșteaptă de thriller polițist și horror, susținută de numai doi actori, Brian Cox și Emile Hirsch, în rolul unei perechi tată-fiu. Cei doi au o afacere de familie mai puțin obișnuită: se ocupă de morga locală, dar și de autopsiile puținilor decedați din zonă. Lucrurile se complică când pe “masa” lor apare cadavrul unei tinere care prezintă semne vechi de abuz, dar nu și de descompunere.

Ce face filmul ăsta interesant? Faptul că partea detectivistică nu este îngropată de urlete și monștri și că, pentru prima dată într-un film de gen, inamicul este un cadavru. Nu, nu zombie, un strigoi, demon sau altceva, ci o persoană decedată care rămâne decedată, cel puțin până spre final (stați liniștiți, nu v-am dat “spoilere“). The Autopsy of Jane Doe e minimalist, autentic și înspăimântător, iar victimele antagonistului din film sunt personaje pe care chiar ajungi să le placi.

Beyond the Gates (2016)

De când Kung Fury a stricat Youtube-ul, Turbo Kid a fost întâmpinat cu aplauze, iar Stranger Things a îmbogățit Netflix-ul, referințele la filmele anilor ’80 au reapărut în multe producții horror și S.F. În cazul nostru, Beyond The Gates nu știe foarte bine ce vrea să fie, așa că amestecă drama de familie cu Jumanji și ceva ce ar vrea să fie horror. Rezultatul e o metaforă susținută care are câteva momente excelente, dar și multe cadre care n-au niciun sens. Merge pentru seara de vizionat filme vechi… care întâmplător sunt noi.

Spectral (2016)

Spectral e o producție Netflix din 2016 cu o temă S.F., un buget micuț și o coloană sonoră peste medie. Undeva în viitorul apropiat, armatele NATO se luptă pe lângă Chișinău cu ultimele rămășite ale unui guvern dictatorial pro-rus care încearcă să înnăbușe o revoltă populară. Serios, asta e acțiunea. Mai mult, se fac și referințe la forțele rebele din Nord și Nord-Vest, probabil din Transnitstria. Da, chiar și un scenarist franco-american a observat mai bine decât analiștii noștri că în Estul României se coace ceva.

Trecând peste unele aiureli din scenariu, precum româna impronunțabilă, amestecată cu rusă și tradusă aleatoriu, Spectral are câteva atuuri clare. În primul rând, în ciuda bugetului, filmul arată foarte bine. Inamicii din film sunt bine realizați, iar explicația lor este complicată și neașteptată. Spectral e populat cu actori semi-anonimi (dar nu complet necunoscuți), însă arată suficient de bine cât să apară oricând pe marele ecran. Paleta cromatică (un verde mucegai, mixat cu roșu Terminator) este perfectă pentru un război în Estul Europei.

Dacă n-ar fi ambițiile puțin prea mari din final și micile ieșiri din peisaj (cadre care n-au neapărat legătură cu firul narativ), Spectral ar fi unul dintre S.F.-urile memorabile ale anului trecut. Recomandat celor care vor să vadă o combinație între The Darkest Hour și Terminator Salvation care chiar funcționează.

Eddie The Eagle (2016)

Povestea reală a primului schior britanic care a participat la proba de salturi din 1987. Asta în condițiile în care Marea Britanie nu mai avusese reprezentant din 1929. Eddie The Eagle este un film despre candoare, ambiție și despre un individ puțin bolnav pe care cei din jur fie îl descurajează insistent, fie îl încurajează inconștient. Pe lângă puștiul din Kingsman (foarte iritant aici, dar mai puțin iritant decât Eddie cel real), în film apar și Hugh Jackman și Christopher Walken. Altfel, Eddie The Eagle este o comedie relaxantă și lacrimogenă, dar onorează perfect materialul sursă.

P.S: A doua parte din Căpitanul Ronț se poate acum găsi și pe eMag, dar și în librării în care nu te-ai aștepta să găsești literatură pentru copii (Cărturești, de exemplu… sau Amazon).

P.S 2: Un prieten tocmai a lansat unul dintre primele motoare de căutare a unui laptop, folosind componente și criterii avansate de filtrare. Poate aveți timp să dați un click și să lăsați o părere, chiar dacă rezultatele sunt internaționale.

20 Comments

  • Ideea “cautatorului” de laptopuri mi se pare geniala… e o unealta de a carei lipsa m-am lovit crunt, am irosit foarte multe ore atunci cand a trebuit sa cumpar un “portabil”, pe site-urile magazinelor nu gaseam toate criteriile de cautare pe care le doream. Am sa il testez zilele astea sa vad cum e, pacat ca acum nu am de facut nici o achizitie, dar e o idee care trebuie incurajata, categoric.

    Am vazut Passengers, mi-a placut…

  • Ha, ha, apreciez si sunt sigur ca si proprietarul va aprecia feedbackul 😉

  • Cica secretul ar fi in baza de date (vreo 300 de bucati in productchart, cateva milioane in site-ul de mai sus – and counting :P).

  • Nu am gasit optiunea pentru a afisa doar laptopurile cu ecran IPS, iar la selectarea RAM-ului imi e un pic neclar, pot alege numarul de sloturi pentru memorie, dar nu stiu cate sunt ocupate si cate disponibile… chiar si asa, e mai complet in optiuni decat alte pagini de cautare, cu mici imbunatatiri poate deveni “unealta perfecta”. Eu sunt foarte pretentios, imi place sa pot alege si in functie de culoare, in rest, nu stiu daca mai e ceva de adaugat. 🙂

  • Am transmis acum. Merci mult!

  • Uite si raspunsul administratorului:

    “Initial am evitat sa punem optiunea de IPS pentru ca de multe informatiile sunt incomplete. Multe laptopuri au IPS, dar producatorii nu trec asta in fisa tehnica si nu avem cum sa stim. Faptul ca am pus IPS la unele modele este ca speculam noi ca are IPS (din unghiuri si rezolutie), dar nu garantam 100%.

    Multumim insa pentru sugestie si vom adauga clar optiunea de a selecta intre IPS, 120Hz, G-Sync Compatible si alte optiuni pe care utilizatorii le cauta.

    Altfel, referitor la RAM: Cand alegi sloturile de memorie, iti alege strict cate sloturi de memorie are disponibile sistemul. Unele, chiar multe sisteme, au sloturi libere si sloturi sudate pe placa de baza, insa noi am ignorat sloturile sudate. Deci in principiu isi spune cate sloturi carora le poti schimba memoria sunt, dar nu putem sti in ce configuratie le pune producatorul. Unii pun cate o memorie in fiecare slot, altii doar una pe slot si difera de la regiune la regiune (in functie si de cost, dar si de data fabricatiei).”

  • Da, m-am lovit de asta, cand caut ceva, de multe ori nici pe site-ul producatorului nu gasesc toate informatiile pe care doresc sa le stiu inainte de a cumpara, si cand sunt zeci de modele care s-ar cam potrivi cu ceea ce caut parca nu-mi vine sa-i scriu fiecaruia in parte. O cautare care ar trebui sa dureze 30 de minute ajunge la zile. Intalnesc si multe recenzii false, din care imi dau seama ca autorul nu a testat niciodata laptopul respectiv, doar face o descriere bazata pe sumarele specificatii. Chiar si im magazinele fizice am avut neplacerea ca vanzatorii sa imi dea detalii eronate… in vara trecuta am returnat patru laptopuri, fara sa ies cu ele din magazin, le puteam scoate din cutie doar dupa ce plateam, ca apoi sa constat ca specificatiile “oferite de producator” erau gresite (Acer), sau ca tot lotul avea vicii de fabricatie (HP, in Romania).

    Un detaliu important pentru mine e si tastatura, in Spania , in magazinele fizice gasesc doar in spaniola, iar in Romania… engleza!!!

    Nu stiu, probabil ca pentru multi cumparatori conteaza doar marca, procesorul si hdd-ul, de aceea vanzatorii/producatorii nu-si ocupa timpul cu a oferi si alte detalii.

  • Hmm, asta cu tastatura e interesanta. Eu am laptop de gaming, insa la birou folosesc un laptop de business pe care e clar specificata limba tastaturii. Cum la unele modele sunt relativ greu de schimbat, chiar ar fi o optiune interesanta!

  • De multe ori insa, producatorii tin genul asta de detalii pentru ei (in mare pentru ca am senzatia ca nici ei nu le stiu). Cred ca aici cel mai bine e sa intrebi magazinul care vinde produsul, dat fiindca pot afisa un laptop cu un tip de tastatura pe site, iar tu sa il primesti cu specificatii diferite care tin mai degraba de modificari (si de depozite) regionale.

  • Haha, eroarea nu era legata de tastatura… am cumparat un Acer cu ecran mat, si cand l-am scos din cutie, era modelul cu ecran stralucitor, vanzatorul (PC Garage) a spus ca e vina producatorului, imi putea desface alta cutie, dar probabil ca venea cu acelasi ecran!!! Celelalte trei laptotpuri pe care a trebuit sa le refuz erau de la HP, la Emag, mi-au desfacut doua cutii, ambele aveau rama care proteja ecranul dezlipita de capac, se indoia si pocnea in momentul in care il deschideam… acelasi HP la PC Garage nu avea probleme la rama, in schimb am observat cateva pete ca de tus pe capac, am crezut ca poate e de la presa, in momentul in care vanzatorul le-a curatat, s-a dovedit ca erau pentru a masca zgarieturi!!! Am impresia ca unii vanzatori importa loturi mai ieftine, cu defecte, care nu se poate vinde pe pietele din alte tari, de esta si tastatura in engleza… si tot de asta cred ca si vin fara sistem de operare. Alta chestie ciudata, vad un HP expus, care dupa configuratie ar fi trebuit sa se miste binisor, doar ca clipul video, publicitar, rula sacadat. Il intreb pe vanzator si in spune ca nu a instalat driverele de la placa video pentru Linux… oare a vandut ceva?

    Legat de tastatura, m-ar fi interesat una cu caractere romanesti pentru ca leptopul era pentru un elev, pentru teme in primul rand, mai putin pentru jocuri. Am gasit doar cateva modele, de la HP, cu tastatura in romana, dar nu aveau ecran mat… daca tin bine minte, singurul model cu ecran mat si tastatura in romana era un HP desenat special pentru jocuri, mi s-a parut ironic/amuzant. O alta calitate care se dorea era ca laptopul sa nu fie negru sau gri, sa aiba o culoare mai vie, a fost imposibil, dupa ce am cautat indelungat online, cand am mers la magazin aveau doar modelul expus. 🙁

    Acum cativa ani mi-am luat unu mic Asus de 13″, configuratie modesta, dar foarte usor, il intreb pe vazator (Altex) daca imi poate da si un modul de memorie in plus, si imi spune ca il pot pune doar ei la magazin, altfel pierd garantia… laptopul avea trapa de acces, atat la ram, cat si la hdd, hahahahaah! Ori era nestiutor, ori a fost invatat sa spuna asta tuturor clientilor pentru a aduce un beneficiu in plus magazinului. O alta chestie pe care o fac atunci cand cumpar componente este sa le spun ca vin sa le ridic si respectiv platesc, abia cand le au pe toate, si mi-a prins bine sa fiu asa prevazator… dupa ce am asteptat doua saptamani dupa o placa de baza, cand le-am spus ca nu mai cumpar nimic, si-au adus aminte ca mai au una in depozit si o pot ridica in ziua urmatoare, hahahaha.

  • Drace: Eu am tot Asus si sunt fan fortat al brandului (luat prin PC Garage, fara probleme… in conditiile in care am luat un SSD M2 cu specificatii gresite si am mai aiurit niste chestii la comanda, dar oamenii au fost ok).

    Asus nu are probleme cu suportul in Romania, dar Acer si MSI de exemplu au sigilii pe capacele de upgrade… la laptopurile de gaming! Oficial, ei trebuie sa ofere garantia si o si ofera international. Local insa, pot face tot felul de manarii care sa te descurajeze din a face niste upgrade-uri banale (eu am vreo 4 sloturi de RAM, 2 de SSD si alte prostii si evident ca am mai adaugat lucruri laptopului – am intrat cu el in service pentru o tasta usor busita si oamenii mi-au facut rapid inventarul chestiilor puse de mine si mi l-au returnat intr-o zi, dar nici n-au zis vreodata ca ar avea o problema cu upgrade-urile).

  • Ca în bancul cu soldații australieni, în 2017 dealerii de la noi nu-ți dau suport și garanție, dar în 2007 ar fi pus BGSul cu bâtele pe tine la prima reclamație. Chestie pe care am simțit-o, dar când era vorba de ceasuri, nu de laptopuri. Și eu, de fraier, mă întrebam ce fel de negustorie e asta, una de crack printre negri? 🙂

    Era la un moment dat pe un forum (cu puțini ani în urmă) un comentac care se dădea drept jmecher, mare gagicar, olimpic la escorte, ca Terente. Și îl întreabă unii de ce a plecat la căpșuni și s-a întors.

    Terentele răspunde cam așa: ”atunci, primii 2 ani după intrarea în UE? Belea. Toți stăteau cu ochii bulbucați ca cepele, ce să mai fure și de unde. Țigani cu inele, samsari cu mașini lovite și revopsite, alba-neagra la Universitate, aurolaci care smulgeau gențile femeilor la ieșirea din metrou, șmecherași și șmenărași cu bișniță, furau până și containerele de gunoaie. Toți muncitorii chiuleau cât puteau, și cum țipa ăla pus de șase că vine patronul, aruncau țigările și se făceau că muncesc. Cocalarii proști cu credit în franci elvețieni se credeau nababi, se băteau cu pumnul în piept. Păi acum Bucureștiul e mult mai curat, pe vremea aia era puțin zis că era dubios!”

    Fără să știe, căpșunarul a definit situația mai bine ca unul de la SNSPA.

    Adică degeaba ai dealerul, banii în buzunar, service-ul, dacă mediul social nu e destul de evoluat pentru asta. Vrei laptop de gaming de 17”… dar unde te duci cu el? Wi-Fi nu e sau merge prost. La service sunt angajați pe minimul pe economie de 540 RON de dinainte de criză niște semianalfabeți. Țin laptopul o săptămână degeaba și ți-l înapoiază la fel de defect. Colegii te văd cu el și încep să îți facă șicane. Hoții umblă să te lase fără el. Șefii te frig fiindcă ai un laptop mai bun ca al lor.

    Înmulțești cu 20 de milioane, și atmosfera devine prea toxică, iar autoritățile fac măgării. Au dat cu ciomagul în automobiliști cu taxa de primă înmatriculare, au dat în absolvenți în scandalul Spiru ș.a.m.d.

    Cel care a tăiat nodul a fost tocmai Pontosul, când a trecut la o creștere accelerată a salariului minim (și a celor derivate din el). A făcut mai profitabil să fii angajat care ia un salariu (și mai face și ciubuc) decât mâncător de semințe la ușa blocului. Și atunci s-a calmat situația, și fiecare a început să își facă puțintel mai bine datoria. A rising tide lifts all boats.

  • Nu prea cred ca se mai sesiseaza lumea la un laptop de gaming, sincer 🙂 (iar cu Wi-Fi-ul nu stiu ce sa zic, ca majoritatea au peste 3 kilograme, exceptandu-le pe cele portabile, care sacrifica mult din performanta).

  • Hahahahhaah… tot despre clone, si Razvan Rat l-ar putea dubla cu succes pe James Purefoy intr-un film despre fotbal. :))

  • Pai ce treaba are Razvan Rat cu fotbalul :)) ?

  • Treaba e că un artefact, de capul lui, nu face cine știe ce. Chiar sunt o mulțime de băețași și gagicuțe care folosesc laptopul de la firmă doar ca să scrie în Word și să dea mailuri cu Yahoo, și încă și asta prost.

    Dar, dacă mediul social și structura claselor în societate nu se potrivesc cu asta, se întâmplă lucruri cam nasoale.

    Când era computerul prost văzut la noi? 1996-1999 și 2004-2007. Deschideai gura despre un subiect legat de el și riscai să îți iei un pumn în ea.

    2007, anul intrării în UE – adică ce spunea Terentele mai sus pomenit.

  • Hmm, pe la noi avea statut mistic, de “enabler”, dar, pe de alta parte, eu eram in Ramnicu Valcea, oras care atunci isi descoperea treptat veleitatile de capitala a spam-ului si mai tarziu a altor activitati dubioase. Unul dintre primele orase unde a bagat RDS-ul “fibra”… pentru ca era deja acolo (InfoTech, InfoPlus si alte firme vizionare ofereau deja Internet de mare viteza, dar la preturi foarte mari).

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.