Coborâți la următoarea?

Una din cele mai frapante senzații, atunci când te întorci acasă din „Vest” (indiferent ce înseamnă asta pentru tine), e senzația aia că a apăsat cineva pe accelerație în timp ce tu îți căutai cheile de la mașină. Totul se mișcă mai repede și absolut toată lumea se grăbește. Unde? Irelevant, dar le stai în cale!

O vezi pe doamna aia din ultimul vagon? Cu trei stații înainte să coboare, se va îngrămădi spre ușa de lângă tine și te va întreba din două în două minute: coborâți la următoarea? De parcă, imediat ce s-ar anunța următoarea stație, te-ai repezi ca Duckadam spre ieșire, parându-i orice încercare de a coborî. De parcă, dacă nu s-ar ridica în picioare cu un deceniu înainte ca metroul să oprească, mecanicul ar merge mai departe pe ruta Berceni – Unirii – Brăila.

Și, apropo de ridicat în picioare, ador momentul în care, cu 10 minute înainte să se deschidă ușile avionului, toți pasagerii din Est sunt deja în picioare, disperați să-și înșface bagajele de cală. Ferească sfântu’ să vrei să rămâi pe locul tău până se eliberează culoarul. Bă, ești nebun? Nu vezi că au dispărut norii? Hai să-ți iei bagajele! Trebuie să fii primul care se înghesuie în autobuzele care o să te transporte de la coada din avion la coada din aeroport.

Situația nu e cu nimic diferită în trafic, când, dacă ai uriașul tupeu de a aștepta o secundă după ce s-a făcut verde la semafor (că na, poate mai e vreun amețit sau vreun nesimțit în intersecție), îți iei vreo două octave de claxoane. De ce stai? Nu vezi că e duminică și ne GRĂBIM să ne relaxăm? Să nu mai vorbim de oamenii care claxonează deși sunt în a șaptea mașină la rând din ambuteiaj. Să-i facem loc, zic, că omul se grăbește să prindă următorul ambuteiaj!

De altfel, nici n-ai nevoie de metrou, avioane sau mașini pentru a vedea fenomenul ăsta. Nu ați văzut cum, când deschide asistenta ușa, se ridică TOȚI cei prezenți în sala de așteptare. Nu contează că e spital privat și că ei sunt numărul 4 sau 5 la coadă – s-a deschis ușa, deci poate intră. Totul e să fii deja în picioare!

Multă vreme am crezut că-i vorba exclusiv despre nerăbdare, despre o grabă nefondată, dar încurajată de o societate în care punctualitatea și bunul simț sunt excepții. Doar că, având trista ocazie de a studia în repetate rânduri fenomenul, mi-am dat seama că peste grabă mai e un strat.

E același strat care ne face fruntași la crezut în astrologie și la pupat moaște. E senzația aia tâmpită că, prin acțiunile tale de acum, poți prevedea și chiar influența viitorul. Nu doar pe-al tău, ci și pe-al altora!

Dacă mă ridic în picioare, nu voi părea penibil și nu voi induce o stare de anxietate tuturor. Nu, dacă mă voi ridica în picioare, toți ceilalți, de la stewardesă la pasageri, vor înțelege că mă grăbesc și vor face în așa fel încât eu să câștig două minute și să ies PRIMUL din avion. Vorba lui Coehlo: întreg universul conspiră pentru îndeplinirea visului meu. La fel și în sala de așteptare: dacă fac eu primul pas, soarta mă vede și voi fi chemat în mod miraculos în cabinet! Cât despre trafic, ce să mai zic, că doar scrie și în codul rutier: cine nu claxonează, nu ajunge la mall.

Poate că orașele ălea de-afară care ne sunt date drept exemplu n-au găsit vreo pastilă a ordinii și a bunului-simț, ci doar pe-aia a răbdării, înghițită cu un pahar de împăcare.

Trăiești într-o metropolă cu peste un milion de oameni? Atunci n-are rost să te grăbești, indiferent de cât de bine îi știi străzile. Drumul către job te termină? Schimbă ora de trezire, mijlocul de transport sau chiar jobul. Îți e frică să n-ajungi iar târziu la întâlnire? Pleacă mai devreme, nu mai repede. Traficul e horror azi? Anunță că întârzii, că nu ești operator de centrală nucleară.

Și las-o mai moale cu ridicatul în picioare, cu claxoanele și cu privirile tăioase: universul n-are niciun interes să te vadă pe podium. Mergi încet, că și mențiunea-i bună.

P.S: Poate că totul se rezumă la bancul ăla antic despre ploaie. „Nu vezi că plouă, de ce nu te grăbești? De ce, că doar plouă și în față?” Sursa Imaginii.

krossfire
  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.

Subscribe
Notify of
guest

8 Comments
Oldest
Newest
Inline Feedbacks
View all comments
zamo NG

Asta este ce observ de cate ori mai trec prin Ro. Sigur, dau vina pe trafic, dar oamenii fac traficul. Si daca ar fi drumuri si autostrazi cum sunt in “Viest”, numarul victimelor si ambuteiajele ar fi si mai grozave. E un cerc vicios, in ultima instanta: “oamenii tot mai grabiti” (cf Dida Dragan “stau pe o margine de luna” din ‘791!) precum si lipsa culturii de “customer service” / politete / “unguentul social” de care scria Cartarescu, creeaza si mentin ambuteiajele si graba, care la randu-i strica treaba cu ominii care este.

Last edited 5 months ago by zamo NG
Cristian Banu

Aici cred că mai degrabă e vorba de o cultură a „băgăreților” și „descurcăreților” care a degenerat în misecuvineism.

Edelweiss

Păi noi am fugit în păduri, de-a lungul istoriei, că niște campioni. Trebuia să fii mereu primul, la fugit, trădat, la semafor, la educație sau igienă, nu.

Honorius

Salut!
Ăia de nu se grăbesc în țara asta sunt angajați la Poșta Română.
Acolo nu se grăbește nici un funcționar, niciodată.
Timpul stă în loc la oficiul poștal de oriunde…

Stefan

Tot sunt grăbiți, dar nici ei nu știu unde se grăbesc…in Brașov sunt cate unii care stau la semafor primii și când se face verde se claxonează singuri.

Graba asta zici că e o boală…partea rea e că mulți se grăbesc in trafic și mor oameni nevinovați.

8
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x