Sunt alții care n-au…

Zilele trecute, într-una din știrile care deplângeau stadiul sistemului de educație pe timp de criză (de parcă pandemia ne-ar fi oprit din drumul spre Oxford), am auzit o expresie pe care n-o mai auzisem din copilărie și pe care speram să nici n-o mai aud.

Înghesuită în maxim cinci megapixeli, o mămică intervievată online, probabil jurnalistă, povestea cum îi scoate ei peri albi comoara din dormitor, comoară pe care profesorii n-o puteau ține ocupată. La un moment dat, distrasă de ceva țipete, mama eroină se întoarce la aia mică și îi spune „Hai, lasă-mă cu tableta noua. Alții n-au deloc și tu te vaiți!” ca apoi să revină mulțumită la discuție.

Pentru cei mai tinerei, expresia asta s-ar putea să nu însemne mare lucru. Pentru cei care au trăit perioada comunistă și primul deceniu de tranziție, „alții n-au” era un refren pe care-l auzeau mult prea des. Și n-am putea spune că era singurul: am mai vorbit despre celebrul „din ăsta ai și acasă”. Diferența e că ultimul era un simbol al neputinței momentane sau al nădufului părinților exasperați, sătui de miorlăiala noastră sau surprinși înainte de salariu. „Din ăsta ai și acasă” nu urmărea să te facă să te simți prost, ci doar să sădească puțină confuzie în mintea de copil pofticios: mă, poate totuși mai am Bonibon!?

„Alții n-au” avea însă un ecou mai puternic și mă bucur că personal l-am auzit destul de rar. Nu de alta, dar expresia asta nu era doar un simbol al neputinței personale, ci și o meteahnă teribilă pe care o preluaserăm din comunism. Ideea malignă că dacă alții au mai puțin, noi trebuie să trăim fără sau să suportăm. Atunci nu era doar greșit să ai, ci era greșit să vrei. Chiar dacă mă îndepărtez de obiectivul discuției, cred că merită să discutăm puțin despre rădăcina problemei.

Vedeți voi (ăștia micii, cel puțin), comunismul românesc era de fapt o peltea de autoritarianism, naționalism și delir post-stalinist. O copie chinezească după o jucărie defectă. Pe lângă faptul că nu-și înțelegea prea bine propria doctrină, comunismul local mai avea și boala comparațiilor. Totul era comparativ, de la recolta mai bună decât cea de anul trecut, la școala românească și industria românească care creșteau de la an la an. Cam asta auzeai mereu de la radio, din ecranul televizorului și de la politrucii de serviciu: chiar dacă nu trăiești bine, trăiești mai bine decât anul trecut sau decât alții.

Foarte dest întâlnită era și obsesia de a ne compara cu „alte țări”. În sensul ăsta, pentru a păstra cumva o umbră de îndoială în sufletele celor care credeau că nu se putea mai rău, comuniștii fie recurgeau la dușmanul imperialist, fie alegeau cele mai dureroase exemple de pe glob. „Alții n-au” devenise deja politică socială.

Lucrul ăsta se vedea și în relațiile cu vecinii, un număr destul de mare de bancuri cu locuitorii fostei Iugoslavii arătând că ai noștri îi considerau la fel de săraci sau mai săraci decât noi.  Totuși, în ciuda prieteniei inițiale dintre Ceaușescu și Tito, Iugoslavia era mult în fața României ca organizare, iar drumul înot al fugarilor din țară trecea prin fostul stat iugoslav.

În ciuda evidenței însă, aveam nevoie de o comparație metaforică și apropiată spațial. Aveam nevoie de convingerea interioară că „alții n-au”, chiar dacă ciocolata și Vegeta primite de peste Dunăre, precum și filmele imperialiștilor de pe casete ne spuneu că, băi, majoritatea chiar au! Sigur, o să ziceți, de genul ăla de comparații are nevoie orice sistem opresiv… și nu vă contrazic. Să ne uităm numai la evadații din Coreea de Nord. Ce șoc au la auzul minciunii… ce disperare când află că băiatul de la vârf e doar un puști râzgâiat și obez, iar ei niște furnici înfometate.

M-am îndepărtat de subiect, dar înțelegeți de ce expresia asta îmi pică destul de greu. Sunt mulți care ar spune că un „alții n-au” aruncat la momentul potrivit e de fapt un îndemn la empatie. Practic, i-ar învăța pe cei mici să nu mai ceară și să se mulțumească cu ce au (în cazul ăsta, cu puțin).

Acum, nu spun că un copil nu e o investiție uriașă, emoțională și financiară sau că puștii nu te pot sâcâi teribil cu doleanțele lor. Cu toate astea, nu cred că vina încurajează moderația. Nu că n-am avea nevoie de ultima: sărăcia e o problemă reală, individualismul la fel, iar cu Mama Natură avem de secole o relație inegală. Ar prinde bine o atitudine mai rezervată și mai puțin axată pe consum, doar că între penurie și modestie e un zid destul de gros.

„Alții n-au” face două lucruri greșite în același timp: aruncă rușinea în capul tău, că ai îndrăznit să vrei, și-ți dă un fals sentiment de superioritate. Da, vrei ceva, dar alții n-au nici ce ai tu. Ai vrea o justiție mai eficientă în România, dar știi ce? Alții n-o au nici pe-aia. Uită-te la bulgari sau nu, că aștia au construit autostrăzi, mai bine uită-te la… Republica Moldova. Și lista poate continua cu aproape orice lucru care ne lipsește și pe care am învățat să-l acceptăm că na, asta e România și până la urmă sunt și locuri mai nasoale în care să fii.

Totuși, n-aș vrea să se înțeleagă că asta e doar o treabă locală: americanii își spun zilnic că sunt al naibii de sus, deși sistemul lor de sănătate e țăndări, piața farmaceutică e un hău, politicile sociale zero, sistemul de vot coruptibil și procentajul de oameni ajunși pe stradă uriaș. Dar na, cât timp există Românii pe hartă…

Alții n-au! Sigur că da, dar știi care-i problema? Întotdeauna vor exista alții care n-au, întotdeauna vei avea oameni care vor mai fi (puțin) mai jos decât tine. Așa numitul „bias al comparației” funcționează în ambele sensuri: te poate face să te simți prost cu realizările altora (ceva ce școala comunistă încuraja prin „premianți”) sau mult prea bine cu lipsa realizărilor tale. Dacă ai doar un pantof va exista întotdeauna cineva care să n-aibă niciunul, deci n-are niciun sens să-l cauți pe celălalt, nu?

În rare ocazii, expresia ar putea avea și o urmă autentică de compasiune. Totuși, dacă vrei să-i ajuți pe cei mai puțin norocoși, ajută-i și învață-i pe cei mici să o facă, dar nu-i folosi ca scut conversațional. Lucrul ăsta e valabil și pentru amatorii de justiție socială care aruncă deseori expresia asta cu siguranța că binele tău înseamnă răul altora. Nu te mai văita cu problemele tale de clasă mijlocie, că alții nu le au nici pe-alea!

Și totuși, nu oricine vrea să aibă o face pentru că nu-i pasă de ce se întâmplă în jur. Poate că pentru unii e pur și simplu prea dureros să se uite în jos! Prin urmare, propun o abolire fie și temporară a expresiei din titlu. Poate că, în loc de „alții n-au” am putea institui un mai sănătos „chiar vrei?” sau un visător „mai ai de lucru”. Sigur, ambele sunt tot minciunele, dar măcar nu-ți aruncă în brațe un sac cu vină în timp ce-ți spun că „să nu vrei e mai bine decât să încerci să ai”.

P.S: Sincer, voiam să pun ceva mai substanțial pe blog, dar până la urmă, nici alții n-au pus… (Sursa Imaginii)

3 Comments

  • Respectfully and strongly disagree re americani: am locuit 3 ani + mers des cam peste tot in State si e exagerat ce spui sau pur si simplu nu e asa:
    “sistemul lor de sănătate e țăndări” – am avut de-a face cu sistemul lor de sanatate+stiu prieteni care-au avut de-a face, e f scump dar e waay better decat Romania
    “piața farmaceutică e un hău” – hm, multe medicamentele is mai ieftine decat in Canada, probabil ca se bazau mult pe China, dar la cum ii stiu intrperinzatori si practici au sa schimbe repejor (si) chestia asta
    “politicile sociale zero” – don’t know, debatable; nu stiu prea mult si personal nu-s de acord ca statul sa-ti dea; mai bine fiecare invata sa pescuiasca singur decat sa-ti dea statul un peste pe zi
    “sistemul de vot coruptibil” – unde? cum? urmaresc politica americana și am vazut sistemul electoral la lucru, nu e deloc “coruptibil”
    “procentajul de oameni ajunși pe stradă uriaș” – iarasi debatable, e cel mai des pt ca acei oameni au decis sa ajunga pe strada (droguri, deceptii/tragedii personale etc); sant insa gramada de agentii non-guvernamentale/biserici etc care ajuta cat pot si cat sant lasate de persoanele respective.
    In America poti sa vii de cine-stie-unde si sa te realizezi, nimanui nu-i pasa de unde esti. In Europa nu prea. In Asia nici atat.
    Nu stiu, o fi doar experienta mea si a celor din jur (sotie, prieteni si de-aici din Canada, dar si din UK, SUA bineinteles), dar per total America e o tara boboc, Romania nu o sa fie NICIODATA asa.
    Infrastructura, servicii, legislatia/drepturi&libertati fundamentale, respectul pentru initiativa personala si proprietatea privata – toate astea-s reale si fac America cel mai bun loc la ora actuala.

  • Salut,

    Sa fiu sincer (si putin troll), am lasat fraza aia acolo tocmai pentru cititorii si pretenii americani :))

    1. E vorba de organizare, nu de ce acces au la el oamenii care-si permit insurance. Din punct de vedere al echiparii, e printre primele 5 din lume, aici sunt de acord.

    2. Aici ma refeream la sistemul de lobby si distributie farmaceutica care chiar e horror, nu la pretul final al medicamentului.

    3. Aici sunt de acord cu tine, doar ca frica de “socialism” nu inseamna ca nu poti reinstitui sistemul de pensii – care a mers beton pana in 1996!

    4. Ma refer la sistemul electorilor si la “gerrymandering”. PAC-urile iar par o idee buna, dar nu prea sunt. Ca na, si lobby-ul tot coruptie e pana la urma.

    5. Da, la nivel de “making it big”, America e mult mai ofertanta decat Asia.

    Nu te contrazic personal, ma uit doar la nivel de organizare si politic. America n-a fost niciodata pe lista mea, dar am multi prieteni de la fostul job acolo.

    Cu Romania nu compar… ca aia zic: cat timp o sa existe Romanii (si sunt destule), tarile precum SUA n–o sa vrea perfectionare.

    Nu sunt nici pe departe de acord ca SUA ar fi cel mai bun loc, dar comparativ cu Estul Europei, e un loc foarte bun :))

  • Si na, n-am zis nimic de emigranti si altele pentru ca stiu ce probleme sunt si sunt ascunse si in Europa cu migratia atat legala, cat si ilegala.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *