Mai mult decât în alți ani, parada 1 Decembrie pare să fi atins o coardă sensibilă în 2017…

Ce am putut vedea prin obiectivul altora a fost un eveniment elegant, executat corect, fără vedete și fără penali în prim plan. O paradă curată, aflată însă sub semnul protestelor mocnite și al scindării sociale. O paradă care a prilejuit și încă prilejuiește nesfârșite comentarii pe tema românismului, a mândriei și, în mod bizar, a dotărilor armatei române.

Pe ultima temă, mi-a fost dat să aud tot felul de speculații în ultimele zile și multe întrebări de tip „De ce ar avea România nevoie de o armată?” și „De ce să dăm noi 2% din PIB pentru militari?”. Mai mereu, întrebările ăstea erau urmate de eterna expresie: Altele sunt problemele în România. De-aici discursul se duce mereu în aceleași clișee despre sărăcie, autostrăzi, deprecierea leului și zeci de obsesii pe care le auzim de 20 de ani. Cu alte cuvinte, România are pur și simplu alte priorități.

Totuși, dacă România are alte priorități, care ar fi ălea? Întreb, pentru că atunci când zece oameni inimoși pun la cale o campanie națională pentru a dota un spital pentru copii, există de zece ori mai multe guri care latră: Hai dom’le, de spitalul ăla ne arde nouă? Altele sunt problemele sistemului de sănătate!

Atunci când vreo multinațională cu sediul aici sau vreo companie locală face o plantare de copaci sau construiește o pistă de bicicletă, imediat apar analiștii. Domne’, ăștia lucrează numai pentru imaginea lor, fac CSR din ăla! Cu ce ne ajută pe noi o pistă sau o pădurice? Noi avem probleme mai mari în România.

Chiar și în rarele momente când un primar local descoperă că e dotat cu conștiință, chibiții sunt pe poziție. A făcut două sensuri giratorii pentru a fluidiza traficul din centrul localității? Păi nu aia era problema noastră. Problema e că nu există străzi lăturalnice, unde și-a făcut Gigel casa. Problema e că România, în general, nu are drumuri!

Ați înțeles situația și bizarul ei. Într-o țară în care guvernanții au furat cu ambele mâini timp de două decenii, orice încercare de a schimba ceva este privită cu dispreț. Orice schimbare în mai bine este comparată cu o problemă mult mai mare, ambiguă și imposibil de rezolvat de către un singur grup.

Cei care se opun plantărilor corporatiste se bazează probabil pe fantasticele performanțe ale direcțiilor silvice românești. Oamenii care se vaită că un spital a fost dotat din donații compară probabil totul cu fantastica modernizare a sistemului, executată de stat. Șoferii care nu sunt impresionați de un sens giratoriu se gândesc probabil la urbanizarea aproape S.F. pe care primarul Bucureștiului a făcut-o în ultimul an. Păi nene, la astfel de standarde…

Am văzut oameni văitându-se de programele de colectare a gunoiului, de puținele parcări cu sistem modern de plată (ăia care au văzut parcări) sau de faptul că, în sfârșit, Poliția Română comunică direct cu cetățenii. Fiecare pas mic în direcția potrivită e privit cu reticență. Culmea, mulți dintre cei care apar la televizor și ne bat la cap “cu prioritățile României” simpatizează actuala guvernare, una recunoscută pentru abilitatea ei de a inventa probleme (grațierea condamnaților, de exemplu).

Într-o țară în care statul bagă zeci de milioane de euro în achiziția de frunze desenate și în site-uri nefuncționale, orice lucru bine făcut ar trebui aplaudat. Mai mult chiar, orice lucru care nu strică ar trebui încurajat. Cu atât mai mult cu cât nici multinaționalele, nici ONG-urile nu consumă bani publici, spre deosebire de cei pe care îi înlocuiesc. Însănătoșirea nu are vreo ordine intrinsecă și, chiar dacă ne-a fost dat să fim conduși de o mână de repetenți, faptul că cineva face ceva e un plus. Faptul că cineva face ceva, indiferent de motiv, arată că încă există destul loc pentru asta.

Dacă ar fi să rezumăm, situația este chiar mai simplă. Într-o țară în care nu se face niciodată nimic, nu există „alte priorități”, ci doar… priorități!

P.S: Dacă problema cheltuielilor militare este într-adevăr discutabilă, modernizarea unei forțe militare rămase în anii ’80 nu e.